Fabula cu VIP-ul, sau cum e să calci ursul pe coadă…


– fabulă sau simple fabulaţii, un pamflet cu miros de brad… şi realitate –

Era odată… de fapt, mai e şi-acum un personaj de poveste. Dar nu aşa, orice fel de poveste. Poţi să spui simplu, de poveste, sau mai subtil, „de poveste”… Nu greşeşti în niciuna dintre variante.

Ei bine, ca să simplificăm… povestirea poveştii despre personajul de poveste sau „de poveste”, şi pentru că e vorba chiar despre unul foarte important, îl vom numi foarte potrivit (din mai multe puncte de vedere!)…VIP. Acuma, cine poate pricepe, pricepe…

Şi, pentru ca povestirea mea să fie fabulă, aşa cum spune titlul, ea neapărat trebuie să aibă nişte animale care să întruchipeze acele personaje.

Aşadar…

Ursul, pe care toată lumea îl simpatiza şi care ajunsese foarte popular în lumea pădurii, şi-o cam luase în cap de o vreme. VIP îi spuneau toţi. Şi pentru că i se potrivea, dar şi pentru că devenise extrem de important şi de căutat în lumea pădurii. Avea un stil de a vorbi cu totul aparte despre subiecte la care, povestite de alte animale din pădure, cam adormea toată suflarea. Cu timpul nu s-a mai mulţumit să vorbească doar printre urşii lui. Popularitatea i-a crescut atât de mult încât au început şi alte grupuri de animale să-l cheme ca să le vorbească. Cu timpul, popularitatea ursului VIP a început să deranjeze. Îşi luase pe lângă el şi un altul are, deşi arăta ca un urs, era cam… vulpe. Vă amintiţi povestea cu ursul păcălit de vulpe? Bine faceţi, fiindcă o să o regăsiţi pe undeva prin fabula asta…

Cum spuneam, ursul a început să deranjeze. O fi fost el VIP, dar nu era el şeful urşilor. Şi pe şefi a început să-i deranjeze popularitatea lui VIP. Păi, cum să nu-i deranjeze, când ei se purtau de parcă uitaseră că sunt „carpatini” şi stăteau mai tot timpul ca urşii panda, cu gândul la tăiat frunze… de bambus.

Poate că totul ar fi rămas la nivel de invidie dacă ursul VIP n-ar fi întrecut măsura. Trebuie să spunem că urşii nu erau majoritari în acea pădure. Alte animale erau majoritare acolo. Ba mai mult, astea susţineau că ele sunt acolo de când există pădurea, de 2000 de ani. „Ei, şi?” şi-a spus ursul VIP. „În fond, şi ele animale ca noi…” Aşa că s-a dus şi la acestea. Ba mai mult, culmea obrăzniciei, a luat şi obiceiuri de-ale lor.

E, asta a fost prea mult. Ursul cel mare, adică şeful urşilor, l-a chemat la ordine. „Nu se cade aşa ceva! Păi, dacă noi, urşii, renunţăm la ale noastre şi facem ce fac celelalte animale, unde mai e identitatea noastră? Ce? Vrei să ne trezim azi mâine cu vreo ursoaică ducându-se după te miri ce jder sau altă dihanie?”

Credeţi că s-a speriat VIP al nostru? Aş! Păi, ce urs e ăla care se sperie? Şi-a văzut de ale lui. Şi popularitatea lui creştea ca Făt Frumos cel din poveste. Dacă tot povestim aici…

Până într-o zi. O zi în care un alt urs, unul care se credea grizzly, s-a apucat să împrăştie zvonuri cum că VIP-ul nostru şi-a făcut avere, că are „nu’ş câte vizuini, unele şi prin alte păduri, că are o grămadă de ghinde ascunse prin diverse scorburi” şi tot felul de lucruri din acestea.

Ei, de data asta era prea mult. L-au chemat din nou pe ursul VIP să le dea socoteală. Şi ursul VIP nu le-a dat socoteală. Le-a dat în schimb… „cu flit.”

Lumea din pădure s-a împărţit repede în două tabere. Unii ziceau că asta e mârlănie, că la mijloc e invidia mai marilor urşi, ba din cauză că nu era animal să nu fi auzit de VIP, ba că scorburile lui erau mai pline… Deh, aşa-i în pădure! Alţii, dimpotrivă, strigau cât le era gura de mare că bine-i face, că „îi ştim noi pe urşii ăştia, niciodată nu le ajunge…”

Acum, ce-i drept, se auzise şi în pădure că „nu iese fum fără foc”, dar… foc în pădure? Pericol. Mare pericol.

Bun… Vă amintiţi acum de ursul ăla care era mai degrabă vulpe. Crescuse în dreapta lui VIP. Ce credeţi că a făcut? Să nu vă gândiţi la solidaritate! Aş! Ce-i aia? În fond, avea şi el vizuinele lui (sau viziunile?), scorburile personale de care trebuia să se îngrijească…

În fine, dacă tot ce aţi citit până aici este o simplă (?) poveste, acum urmează… romanul de aventuri.

Dar asta… data viitoare!

funny_bear_picture_1920_x_1200_684foto

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Jurnal de luptă şi... de pace, Mioritice, Povestioare cu... mâlc, Simţul civic, Smile..., Zâmbet sau rictus? și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Fabula cu VIP-ul, sau cum e să calci ursul pe coadă…

  1. Oana zice:

    Marinel, iar m-ai făcut să râd. Tare :))) Dar mă abțin să-ți mai spun Te iubesc! în public, că ți se aud vorbe. Iar 🙂
    Ce-mi place ariciul ăla mic și albastru din fotografie ;))

  2. geo zice:

    Sigur, nu despre Pustan e vorba!.
    🙂

    • marinelblaj zice:

      Geo, bun venit în Cetate! Asta în primul rând. În al doilea rând, fabula e fabulă… personajele ca personajele, importantă e morala. Oricum, la sfârşit poate „punem” de un concurs de genul „ghici cine e… cine?” Dacă tot ai început… Dar sigur voi solicita şi morala; altfel ce rost ar avea fabulele 😉

  3. Adina zice:

    Marinel, daca am priceput fabula inseamna ca sunt priceputa sau fabulista!? ….in ceea ce te priveste, trebuie sa recunosc ca esti tare priceput cu cuvintele – felicitari!

    • marinelblaj zice:

      Adina, îţi spun şi ţie bun venit în Cetate, în primul rând. Apoi, dacă ai priceput, eşti pricepută, căci fabulist e „ăl de scrie fabule” 😀
      Interesant va fi dacă se va înţelege şi continuarea, că acolo începe…aventura! 😉
      Cât priveşte „tare priceput cu cuvintele”… e părerea ta! Dar felicitările sunt încurajatoare, oricum, aşa că… mulţumesc! 🙂

  4. lidieluptx zice:

    Este cumva ursul din fabula… pregatit pentru donarea de organe? 😀

  5. Ați scris cu aluzie. Lidie s-a prins…
    Nu e fabulă… Nici pamflet. Aveți dreptate: fabulații…
    Să aveti „condei” mai departe!

    • marinelblaj zice:

      Frate Nick, vă spun bun venit în Cetate.
      Aşa este, am scris cu aluzie. La ce, veţi vedea mai departe… Deocamdată e doar „schiţarea” scenei în care se joacă piesa. Fabulă e, totuşi. Şi pamflet. De fabulaţiile conţinute nu mă fac eu vinovat. Le consemnez doar ca să priceapă alţii ce se va întâmpla în următoarele acte. De fapt, lucruri care m-au şi revoltat şi m-au determinat să mă aplec asupra subiectului. Şi veţi vedea că acelea nu vor mai fi… fabulaţii.
      Mulţumesc pentru urare. Poate nu ştiţi, dar „debutul” meu virtual a avut loc chiar la… Cireşarii:
      http://www.fundatie.ciresarii.ro/articole/editorial/Borcanul-cu-religie
      Aşa că… nu vă grăbiţi cu concluziile 😉

  6. Pingback: Fabula cu VIP-ul, sau cum e să calci ursul pe coadă… (II) | cetatea de piatră

  7. Val zice:

    Cica, intr.o zi leul a tinut o sedinta si l.a declarat pe iepure cel mai puternci animal dupa el. Iepurele a inceput sa.si ia in serios rolul si a inceput sa muste de coada pe urs, sa traga de urechi pe lup samd. Bineinteles, nu a patit nimic pt ca si ursul si lupul stiau ca iepurele este cel mai puternic animal dupa leu. Dar, intr.o zi, iepurele s.a pus sa.l traga de mustati pe tigru; tigrul s.a repezit la el, i.a tras a laba si l.a omorat. Morala: tigrul nu fusese de fata la sedinta cand leul l.a anuntat pe iepure cel mai puternic animal dupa leu. 🙂

    • marinelblaj zice:

      Ok, Val. Am să-ţi răspund cu ceva similar. Se spune că un violonist s-a rătăcit de grup într-un deşert. Încercând să găsească o cale de salvare s-a trezit dintr-o dată înconjurat de un grup de lei. Gândindu-se că oricum urma să fie mâncat de ei s-a apucat să cânte la vioară. Cânta atât de frumos încât leii s-au aşezat toţi în jurul lui, ascultând fermecaţi. La un moment dat, se apropie de ei un alt leu care, insensibil la muzica violonistului, s-a apropiat şi l-a mâncat. Pe o creangă a unui copac uscat din apropiere, doi vulturi s-au privit cu subânţeles unul pe altul. După ce leul venit l-a mâncat pe vilonist, unul dintre vulturi s-a întors către celălalt şi i-a spus:
      – Ţi-am zis eu că dacă vine SURDUL o să-l mănânce? 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s