Nu pot întemeia logic un eveniment cosmic fără participarea obligatorie a trei actori principali: Dumnezeu, omul și diavolul. Povestind nașterea Domnului, evangheliile nu înregistrează note legate de implicarea necuratului. Însă, bag mâna în foc că el a fost în jurul ieslei, ori în comitetul consilierilor de la curtea irodiană; chiar dacă textual este absent din peisajul evangheliștilor, acest lucru nu exclude participarea, prezența sau mai ales boicotul lui.
Dar, fără a determina ce a făcut atunci, ori a descrie bosumflarea lui, cred că este un exercițiu teologic legitim să ne gândim la participarea dracului în ecuația Crăciunului actual. Strecurat prin coșul metafizic al lumii – deloc deranjat de întuneric și funingine – îl văd pe Aghiuță trezit în sufrageria lumii sub multiple forme inofensive și mai ales… copilărești. După aplauzele lumii, se apucă de treabă și născocește tot felul de strategii irezistibile, mereu amplificate de cunoașterea lui aproape exhaustivă a gândirii umane. „Oare ce vor părinții de sărbători?…Dar bunicii? Cu tinerii ce fac? Dar cu bogații? Cum să procedez cu bisericile? Cu vestitorii?…” Și lumea, slabă de înger, colaborează tacticos ca o prostituată pusă pe un profit mare și… imediat. Doar la sfârșitul experienței – după marea escatologie – umanitatea va gusta dezabuzată gustul amar al negoțului.
Aventura luciferică începe cu simbolul luminii. Totul trebuie să fie iradiant și strălucitor: barurile, parcările, aeroporturile, templele shopping-ului, casele, stâlpii de curent… Nimic păcătos în wați și neoane, dracul e prea deștept să se insinueze în becuri și lumânări, în brazi sau cozonaci – șoricul de porc îl exasperează, având în vedere „cazul Gadara.” Insinuarea are loc la alt nivel, la modul în care afectează estetica gândirii noastre, făcând o hermeneutică parșivă pe tema „Luminii” și reducând-o strict la lumina caldă, terenă, facilitând o psihologie de cămin, unde becul roșu în combinație cu verdele rășinos al bradului e tot ce așteptăm de la sărbători. Această simplificare convenabilă pentru toată lumea depreciază substanțial simțul nostru teologal pentru Lumina cea adevărată, pentru Lumina Lumii… cine se mai gândește astăzi transcendental, făcând punte în minte cu altă lume, cine mai ierarhizează luminile știind că lumina de aici e o mică întunecime față de Lumina originală, în cine se mai trezește dorul după Lumina unui alt cămin? E rentabilă pentru Întunecatul veacului căderea în romantismul de duzină al sărbătorilor omenești, accentul pe afectul prieteniei, al conviețuirii fraterne, al unei păci de șemineu. Diavolul știe că noi credem în valori, știe că am fost construiți pentru axioma valorii Supreme, de aceea folosește valorile noastre, bune de altfel, dar nu fundamentale existențial, cum ar fi familia, prietenia, instituția dragostei firești, raportul cald cu semenul colindat, gingășia tradusă în cadouri, sublimul donației, al darului, aici folosind puternic imaginea Moșului – un furnizor de servicii și produse pentru toată lumea, fără discriminare – exact imaginea răsturnată a Dumnezeului jertfitor!
Iar noi… noi vrem mai degrabă sacul jucăriilor imediate, satisfacția empirică, decât raiul unei fericiri ce pare atât de îndepărtate.
(va urma)
Porţi în zidul cetăţii
-
Postări recente
Arhivă
- septembrie 2021 (1)
- februarie 2021 (2)
- ianuarie 2021 (2)
- decembrie 2020 (2)
- decembrie 2017 (4)
- octombrie 2017 (4)
- septembrie 2017 (7)
- mai 2017 (2)
- martie 2017 (1)
- februarie 2017 (1)
- ianuarie 2017 (6)
- decembrie 2016 (4)
- octombrie 2016 (1)
- septembrie 2016 (2)
- august 2016 (7)
- iulie 2016 (6)
- iunie 2016 (7)
- mai 2016 (8)
- aprilie 2016 (6)
- martie 2016 (8)
- februarie 2016 (17)
- ianuarie 2016 (9)
- decembrie 2015 (8)
- noiembrie 2015 (14)
- octombrie 2015 (8)
- septembrie 2015 (7)
- august 2015 (8)
- iulie 2015 (11)
- iunie 2015 (25)
- mai 2015 (13)
- aprilie 2015 (14)
- martie 2015 (12)
- februarie 2015 (16)
- ianuarie 2015 (15)
- decembrie 2014 (13)
- noiembrie 2014 (21)
- octombrie 2014 (20)
- septembrie 2014 (16)
- august 2014 (18)
- iulie 2014 (22)
- iunie 2014 (19)
- mai 2014 (19)
- aprilie 2014 (26)
- martie 2014 (36)
- februarie 2014 (43)
- ianuarie 2014 (49)
- decembrie 2013 (16)
- noiembrie 2013 (18)
- octombrie 2013 (20)
- septembrie 2013 (26)
- august 2013 (22)
- iulie 2013 (27)
- iunie 2013 (35)
- mai 2013 (21)
- aprilie 2013 (13)
- martie 2013 (16)
- februarie 2013 (20)
- ianuarie 2013 (26)
- decembrie 2012 (32)
- noiembrie 2012 (43)
- octombrie 2012 (34)
- septembrie 2012 (28)
- august 2012 (20)
- iulie 2012 (56)
- iunie 2012 (54)
- mai 2012 (63)
- aprilie 2012 (55)
- martie 2012 (14)
Conectare
Comentarii recente
Din istoria blogosfe… la Cazul Bodnariu – logoreea… marinelblaj la O duminică după amiaza mai neo… Erwin la O duminică după amiaza mai neo… dininimapentrutine la Dâcoşii*… domnului marinelblaj la Dâcoşii*… domnului Iosif la De urmărit… Nicolae Leva la Slujesc sau MĂ slujesc? Nicolae Leva la Pentru că… marinelblaj la Pentru că… marinelblaj la Pentru că… Eugen blaj la Pentru că… Valerian la Pentru că… Din istoria blogosfe… la Cazul Bodnariu – logoreea… marinelblaj la După trei ani… Oana la După trei ani… Categorii
- Amintiri
- Întrebări întrebătoare
- Întrebări… stânjenitoare
- Întrebările tinerilor
- Biserica
- constatări
- Dacă doriţi să revedeţi…
- De-ale păstorului…
- Disperări
- Frumuseţi
- Guest post
- Jurnal de luptă şi… de pace
- JUST M.E.
- Mioritice
- Muzichie
- Odăiţa rugăciunii
- Pe gânduri
- Picături
- Poeme
- Politichie
- Povestioare cu… mâlc
- Prieteni
- Reluări
- Sare… amară
- Simţul civic
- Smile…
- Trecător prin lume
- Uncategorized
- Zâmbet sau rictus?
- Zidul plângerii
- Ştiri