Ce face diavolul de Crăciun? – Guest post – Vasi Duma

Nu pot întemeia logic un eveniment cosmic fără participarea obligatorie a trei actori principali: Dumnezeu, omul și diavolul. Povestind nașterea Domnului, evangheliile nu înregistrează note legate de implicarea necuratului. Însă, bag mâna în foc că el a fost în jurul ieslei, ori în comitetul consilierilor de la curtea irodiană; chiar dacă textual este absent din peisajul evangheliștilor, acest lucru nu exclude participarea, prezența sau mai ales boicotul lui.
Dar, fără a determina ce a făcut atunci, ori a descrie bosumflarea lui, cred că este un exercițiu teologic legitim să ne gândim la participarea dracului în ecuația Crăciunului actual. Strecurat prin coșul metafizic al lumii – deloc deranjat de întuneric și funingine – îl văd pe Aghiuță trezit în sufrageria lumii sub multiple forme inofensive și mai ales… copilărești. După aplauzele lumii, se apucă de treabă și născocește tot felul de strategii irezistibile, mereu amplificate de cunoașterea lui aproape exhaustivă a gândirii umane. „Oare ce vor părinții de sărbători?…Dar bunicii? Cu tinerii ce fac? Dar cu bogații? Cum să procedez cu bisericile? Cu vestitorii?…” Și lumea, slabă de înger, colaborează tacticos ca o prostituată pusă pe un profit mare și… imediat. Doar la sfârșitul experienței – după marea escatologie – umanitatea va gusta dezabuzată gustul amar al negoțului.
Aventura luciferică începe cu simbolul luminii. Totul trebuie să fie iradiant și strălucitor: barurile, parcările, aeroporturile, templele shopping-ului, casele, stâlpii de curent… Nimic păcătos în wați și neoane, dracul e prea deștept să se insinueze în becuri și lumânări, în brazi sau cozonaci – șoricul de porc îl exasperează, având în vedere „cazul Gadara.” Insinuarea are loc la alt nivel, la modul în care afectează estetica gândirii noastre, făcând o hermeneutică parșivă pe tema „Luminii” și reducând-o strict la lumina caldă, terenă, facilitând o psihologie de cămin, unde becul roșu în combinație cu verdele rășinos al bradului e tot ce așteptăm de la sărbători. Această simplificare convenabilă pentru toată lumea depreciază substanțial simțul nostru teologal pentru Lumina cea adevărată, pentru Lumina Lumii… cine se mai gândește astăzi transcendental, făcând punte în minte cu altă lume, cine mai ierarhizează luminile știind că lumina de aici e o mică întunecime față de Lumina originală, în cine se mai trezește dorul după Lumina unui alt cămin? E rentabilă pentru Întunecatul veacului căderea în romantismul de duzină al sărbătorilor omenești, accentul pe afectul prieteniei, al conviețuirii fraterne, al unei păci de șemineu. Diavolul știe că noi credem în valori, știe că am fost construiți pentru axioma valorii Supreme, de aceea folosește valorile noastre, bune de altfel, dar nu fundamentale existențial, cum ar fi familia, prietenia, instituția dragostei firești, raportul cald cu semenul colindat, gingășia tradusă în cadouri, sublimul donației, al darului, aici folosind puternic imaginea Moșului – un furnizor de servicii și produse pentru toată lumea, fără discriminare – exact imaginea răsturnată a Dumnezeului jertfitor!
Iar noi… noi vrem mai degrabă sacul jucăriilor imediate, satisfacția empirică, decât raiul unei fericiri ce pare atât de îndepărtate.
(va urma)