Aşa este… Când te gândeşti mai puţin că ar putea să apară perturbări de program, atunci se ivesc cele mai multe probleme!
Un sfârşit de săptămână foarte aglomerat. Cu două priveghiuri şi o înmormântare… Bătrânii bisericii noastre pleacă încet, încet spre o altă existenţă, infinită şi infinit mai bună decât cea pe care o trăim în vremelnicia şi nimicnicia terestră…
Aş fi putut posta în sâmbăta aceasta muzicală cu totul altă muzică. Totuşi, gândindu-mă la dragoste şi la frumuseţea ei, mi-am amintit de… Carpenters.
Karen şi Richard Carpenter. Doi fraţi cu o sensibilitate deosebită. Nu se poate spune că muzica lor a fost o muzică ieşită din tipare, deşi succesul lor a fost foarte mare. Dar a fost o muzică pe care o asculţi întotdeauna cu plăcere. Două voci superbe, linii de o melodicitate excepţională, orchestraţii de un deosebit bun simţ, aceştia au fost Carpenters. Păcat că stresul şi turneele prelungite au răpit-o pe Karen mult prea devreme. Chiar eram curios cum vor evolua după succesul deosebit din anii 70. N-a fost să fie. Ne-a rămas muzica lor…
Iată peste o oră de muzică pe care o poţi asculta făcând orice altceva, cu plăcere. Să asculţi cu plăcere şi să faci cu plăcere. Easy listening…
Să asculţi despre dragoste şi să trăieşti dragoste…