Dacă poporul Meu…


flag                        sursa

Fără îndoială că traversăm o perioadă oarecum ciudată în politica şi societatea românească. Ciudată, fiindcă nu suntem obişnuiţi cu asemenea „seisme” cu o frecvenţă halucinantă în rândul clasei politice.

Mi-am amintit de o lucrare mai veche a lui Jose Ortega Y Gasset*, privind la lucrurile care s-au petrecut în turul al doilea al alegerilor şi la cele care se derulează în zilele acestea.

Sunt în această lucrare, atenţie!, publicată în decembrie 1937, într-o Europă tulburată la extrem, două lucruri de care mi-am amintit. Primul dintre ele spune:
„Dacă viitorul nu şi-ar oferi o latură profeţiei, el n-ar mai putea fi înţeles nici în momentul în care se împlineşte şi devine trecut.”

Cum ar fi dacă am privi prin prisma acestei afirmaţii versetul care spune „dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara” (2 Cronici 7:14). Şi invers!

Toată lumea priveşte la noul preşedinte ca la un fel de magician, şi nu unul oarecare, ci unul care să transforme, dacă e posibil până la Revelion, ţara aceasta într-o Germanie. Şi cei ce-l susţin, şi cei care şi-ar dori să-şi frângă gâtul cât mai rapid. Aparent, Iohannis este cu frâiele în mână deja. Aparent. Ceea ce mă frământă să ştiu acum e cine e cu adevărat de partea sa? El ar trebui să fie primul care să facă această evaluare. Mulţi vor spune că are poporul de partea lui. Oare? Ce înseamnă să fii de partea lui în această perioadă? Să spui doar „bine le face”?

Cât de benefic ar fi să înţelegem exact ce înseamnă pentru noi, în aceste momente, smerirea? Sau a se abate de la căile lui rele? Şi, evident, căutarea feţei Lui?

Am spus-o şi o repet; celor de la PSD parcă le-a luat Dumnezeu minţile la aceste alegeri! S-au comportat în baza unei prostii inimaginabile. Şi-au tăiat singuri craca de sub picioare. Culmea, un partid care în toţi cei 25 de ani de (caricatură de) democraţie a dovedit cea mai mare capacitate de a exploata incultura politică a românilor. Dar nu e vorba doar de prostia lor. În multele discuţii pe care le-am avut cu oamenii care au susţinut candidatul acestui partid, fie verbal, fie în mediile online, am fost şocat să văd câtă prostie poate să debiteze mintea unora. Argumente dintre cele mai penibile. Unele, prostii monumentale. Altele, cu pretenţii de filozofare socio-politică…

Şi-atunci, oare n-are dreptate Gasset când scrie:
„Este neîndoielnic faptul că, dintotdeauna, contactul, ciocnirea cu prostia celor din jur a trebuit să fie, pentru mulţi oameni, una dintre frământările cele mai zguduitoare ale vieţii lor” ?

Ce s-ar vrea să însemne frământarea aceasta zguduitoare?

Recitiţi versetul citat mai sus…

 

* Jose Ortega Y Gasset – „Revolta maselor” , Humanitas, 2007

 

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Biserica, Jurnal de luptă şi... de pace, Mioritice, Pe gânduri, Politichie, Simţul civic. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Dacă poporul Meu…

  1. 2c4me zice:

    De ce-i iubim pe ortodocsi?…
    Ca-s frati de neam si sange
    Pastorii lor si popii no’sti
    In brate ii vom strange
    Cu noi la bine si la greu
    Si-n val de libertate
    Caci ne-amintesc de Dumnezeu
    Si de-o identitate!…
    De ce-i iubim pe protestanti
    Pe musulmani si pe-atei
    Si-ntre catolici ca-ntre frati
    Ii respectam pe Evrei?…
    Asa ca sa nu mai fim tristi
    Aleasa Romanie
    Ne-DenomiNationalisi
    Sa fim o-Imparatie !…

  2. szromulus zice:

    „Am spus-o şi o repet; celor de la PSD parcă le-a luat Dumnezeu minţile la aceste alegeri!'” – foarte plauzibil 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s