Fă-te frate cu dracul până treci puntea


Am lipsit din ţară chiar pe când… se punea ţara la cale! Dacă în ceea ce priveşte vizita lui Viktor Ponta la Universitatea „Emanuel” m-am simţit ruşinat, deşi cunosc în biserică destui care votează cu acest „român neaoş”, pe numele său de plagiator Viktor Ponta, auzind ultimele ştiri cu „ultrasfinţiile” care s-au angajat trup şi suflet în campania „strâmb-credinciosului”, n-am putut să evit Emetiralul.

Ah, trebuie să lămuresc un lucru: pentru mine, e VIKTOR, nu Victor, ca să „cinstesc” orientarea comunistă de sorginte sovietică, via Ion Ilici Iliesku (vedeţi ce consecvent sunt?), a celui „mai iubit fiu al patriei.” Sper să nu se supere Ceauşescu pentru uzurparea sintagmei, dar… ştafeta se predă cu toate hangaralele, nu-i aşa?

Adevărul e că nu este o mare deosebire între cele două „întâmplări.” Că motivaţiile diferă, ce mai contează!

Priviţi la cele două fotografii. Care e deosebirea? Vă spun eu: niciuna. Ştiu, au fost voci de la Emanuel care au susţinut că vizita a fost iniţiativa lui Viktor sau, mă rog, a celor de la PSD. Presupunând că aşa au stat lucrurile mă întreb: atât de inteligenţi sunt „mai marii” noştri încât n-au ştiut să evite elegant o astfel de situaţie pentru care, sper, ştiau că vor fi luaţi la întrebări de „mai micii” lor?

Cât despre „ultra-sfinţia”, ce poţi să mai zici? Eventual că se răsucesc în mormânt preoţii care au suferit din cauza comunismului.

Dar, cui îi pasă. Vorba românului, „fă-te frate cu dracul până treci puntea”…

Am, totuşi, două nelămuriri:

– cine e dracul şi cine… fratele?

– ştie cel ce se face prieten cu dracul că puntea s-ar putea să fie una a… suspinelor?

10710976_830561916983697_2904346023122124127_nsursa foto

646x404sursa foto

Citesc ştiri despre preoţi care fac sau cărora li se impune să facă o campanie „cu motoarele turate la maxim” pentru disperatul naţiunii (l-am numit iar pe Viktor). De ce „disperatul naţiunii”? Pentru că în ceea ce-l priveşte lupta este una „pe viaţă şi pe moarte”, respectiv una de care depinde libertatea unei liste lungi de baroni roşii, unii aflaţi deja în judecată, alţii sub cercetare penală, unii deja la răcoare. M-aş bucura enorm să citesc o ştire despre un preot sau pastor care, descoperind că face parte din specia vertebratelor, să-i trântească uşa în nas lui Viktor. Şi, eventual, să-i aplice şi un… „piei, drace!”

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Disperări, Jurnal de luptă şi... de pace, Mioritice, Politichie, Simţul civic, Ştiri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Fă-te frate cu dracul până treci puntea

  1. Cosmin zice:

    http://www.youtube.com/watch?v=e2_dhzjdJlI#t=85 – Câteva citate, pentru cei care nu au timp sau nu reușesc să vadă clipul. Votați un român ortodox care-și face cruce…când ieșiți de la slujbă, preotul să meargă în fruntea enoriașilor și să îi conducă pe toți la vot…. Întrebarea mea este: Evanghelicii, în speță baptiști care nu depindem de stat, ce ne împiedică să îndrumăm frații să voteze cu X sau Y ?. Și noi avem în bisericile noastre oameni care au votat cu Vadim sau cu Diaconescu, bătrânețile lor, îi fac incapabili să mai poată discerne răul mic de răul mare, într-o lume nebună, în care, în neprihănirea lor sunt manipulați mârșăvește. Bineînțeles că votul este o opțiune personală și secretă și că nu este potrivit în timpul închinării la Dumnezeu să dai indicații, dar nu ar strica o întâlnire cum am avut la tineret, o întâlnire bazată pe idei, analize, informații clare, ne prelucrate de televiziuni. Când se pune ștampila pe X sau Y, să se pună din convingere, nu doar din îndrumare sau manipulare. Domnul Isus ne-a învățat să facem toate lucrurile din inimă cu responsabilitate și convingere.

    • marinelblaj zice:

      Corect! Din păcate mi-e greu să-mi imaginez cum ar decurge o asemenea întâlnire în condiţiile în care ştiu câţiva fraţi şi câteva surori care sunt atât de manipulate de propaganda roşie a lui Viktor încât toată întâlnirea s-ar transforma într-un adevărat scandal. Poate n-ar strica măcar ca întâlnirea de tineret de vineri să fie una deschisă, la care tinerii să-şi invite şi părinţi sau bunici care să audă cum gândesc tinerii atitudinea civică! În fond, tinerii învaţă de la bătrâni, de ce n.ar învăţa ceva şi bătrânii de la tineri?

      • Cosmin zice:

        Eeeee, frate Marinel…..Îmi aduceți aminte de un clip interesant, în care fata îi trimite tatălui o tableta apple Ipad cadou , iar după câteva zile ajunge și ea, şi care, curioasă, întreabă dacă tableta este pe placul bătrânului și dacă se descurcă. Bătrânul bucuros, răspunde afirmativ, în timp ce toca pătrunjel pe tableta… :-)). Oricum propunerea dvs. îi foarte buna, dar cu o singură condiție. Tinerii să fie preocupați, informați și serioși pentru ca să fie crezuți de părinți sau bunici. Dacă aș reuși să le influențez credința celor din jurul meu, așa cum le influențez votul….

      • marinelblaj zice:

        Îmi amintesc şi eu clipul acela 😀 Prin comparaţie, mă tem ca nu cumva, votând în necunoştinţă de cauză, să ajungă bătrânii noştri ca în loc să toace pătrunjel, să fie ei tocaţi… 😦
        Greu cu destupatul minţilor… Fie că e vorba de vot, fie că e vorba de credinţă… 😦

  2. Walden zice:

    Iata doi vechi frati cu dracul :

    Îndrumătorul Creștin Baptist, 1979

  3. Walden zice:

    1979 – Telegrama pastorilor Cultului Baptist către cel mai iubit fiu al poporului

    669

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.