La musique du samedi… (1)


N-aş spune că nu sunt un fan al muzicii franceze. Eventual ar trebui să recunosc că sunt foarte selectiv. Oricum, rock-ul francez nu m-a prea convins de-a lungul timpului. Şansonetiştii francezi, însă…

Ei, aici e o cu totul altă discuţie… Sunt o fire romantică şi era normal ca acest gen să-mi spună cu totul altceva…

Cine n-a auzit de Jacques Brel, George Brassens, Gilbert Becaud, Charles Aznavour sau Edith Piaf, ca să enumăr doar câţiva dintre cei mai cunoscuţi-

Un fel de folk francez, definea cineva şansoneta. Sunt şi nu sunt de acord.

Ei bine, Joe Dassin e greu de încadrat din punct de vedere al genului muzical. Personal, îl văd undeva între acea musique légère, cu influenţe de pop american şi totuşi, cu aerul de şansonetă specific francez în multe dintre piesele sale. Poate sunt inexact, dar aceasta este impresia pe care mi-a lăsat-o muzica lui.

Aşadar, fiindcă mi-am amintit săptămâna care a trecut de muzica franceză, am să încerc în sâmbetele următoare un periplu prin ea.

Astăzi, unul dintre preferaţii… doamnelor şi domnişoarelor. Nu ştiu dacă neapărat muzica lui l-a făcut atât de celebru, sau ochii albaştrii şi zâmbetul parcă mereu stângaci…

Deci, Joe Dassin… şi câteva dintre piesele care l-au făcut celebru…

 

Et si tu n’existais pas

A toi

 

L’Été Indien

 

Si tu pense a moi

 

Salut

 

Le café des trois colombes

 

Champs Elysées

 

Si tu t’appelles mélancolie

 

Et l’amour s’en va

 

Ca va pas changer le monde

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Amintiri, Muzichie, Poeme. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la La musique du samedi… (1)

  1. Oana zice:

    Cel puțin una dintre domnișoare îți mulțumește muuuult 🙂 pentru acest regal!
    Cele mai bune gânduri pentru tine!

  2. szromulus zice:

    Frumos remember. Reascultand, acum, Joe Dassin m-am simtit intr-un vartej de amintiri placute. Nu am fost mare fan Joe Dassin, dar aura acelor momente, cand il ascultam, mi-a revenit 🙂 .

    • marinelblaj zice:

      Ce reconfortant e să afli că provoci amintiri, sentimente cu sâmbetele astea muzicale. Dacă muzica lor tot mă provoacă pe mine, de ce n-ar funcţiona principiul „dă mai departe”? 🙂

      • szromulus zice:

        Asa este, cred ca ne-am format cu paragidme comune de viata, chiar daca, geografic vorbind, exista o distanta intre noi. Privind la societatea actuala, la generatiile de dupa ’90, care s-au format intr-un mediu cu o gama atat de larga de directii, de paradigme, cu greu gasesti oameni(chiar si de aceiasi varsta, regiune geografica) care sa impartaseasca viziuni comune.

        Pe de alta parte este foarte terapeutic sa retraim momentele placute ale tineretii. Multi nu vor fi de acord, dar psihologic vorbind, in mintea(cu exceptiile celor care s-au format in orfelinate, familii cu un grad ridicat de dezbinare) celor mai multi dintre noi, atunci s-au format aspiratii si viziuni foarte pozitive de viata. Acela a fost momentul de lansare pe orbita cand toate motoarele propulsau la capacitate maxima. Evenimentele vietii de adult fac ca sa acumulam multa dezamagire, fapt care distruge elanul si viziunile tineretii. Cunosc multi oameni care deja dupa 40 sunt absolut vestejiti, se tarasc de pe o zi pe alta, isi ineaca viata in abuzuri alcolice, culinare. Asteapta weekendul de luni dimineata de la prima ora. Traiesc doar pentru rasfatul de lene de peste weekend. Aici nu vorbesc de oameni care nu au avut aspiratii niciodata, sau de aceia care au fost muncitori necalificati toata viata, ci de oameni care au avut un elan puternic in viata, potential foarte bun intelectual, dar evenimentele nefericite ale vietii le-au zdrobit tot avantul.

        Muzica anilor ’60-’90, in multi dintre noi rascoleste amintirile anilor in care ne lansam pe orbita pentru prima data. Foarte terapeutica retrairea acelor momente 🙂 .

  3. Nu e de la ochii albastri, Marinel… desi, dupa atitia ani si cu muzica timpita pe care o ascultam, vrind-nevrind, ai putea sa spui ca e de… inima albastra. Joe Dassin a cintat chestii care se pot fredona, pe care le tii minte toata viata. Unii le spun slagare, dar suna urit.
    Daca mai pui si tineretea noastra in toata combinatia…, deja ajung la ce spunea mai sus tinarul nostru prieten, Romulus. 🙂
    Farmecul tine de multe lucruri… La Brel, de exemplu, e cu totul altceva si nu mai spun ca belgianul a fost homosexual… din pacate. Dar interpretarea lui era electrizanta… Piaf… dar cite n-a facut Piaf… 🙂 si cu toate astea, vocea ei e rascolitoare…
    E greu pentru sfintia ta cu muzica asta… stii tu la ce ma refer… Pe mine ma bucura ca ai trecut oceanul si cu Joe Dassin si vom vizita Parisul impreuna. Avem, oricum, caroseria tare… 🙂

    • marinelblaj zice:

      Da, Răsvan, avem caroseria tare, chit că mai apar mici pete de rugină pe ici pe colo…
      Ehe… să vizităm noi Parisul… şi valea Loirei… să trecem puţin Pirineii… ce frumos sună!
      Să ştii totuşi că mi-e foarte uşor cu muzica asta! Există o tastă care se numeşte „ignore”… 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s