Vreau! Dar ştiu ce?


A apărut pe youtube, preluat de pe site-ul Ştiri creştine şi apoi publicat pe reţele de socializare un mesaj. Iată acel clip video:

 

Indiscutabil, ideea mesajului e clară şi corectă. Tinerii trebuie implicaţi în viaţa bisericii.

Totuşi, ca unul care m-am ocupat o bună bucată de vreme cu activităţile tinerilor, le-aş adresa lor, tinerilor, câteva întrebări:

– se spune în clip „nu vrem tabere, activităţi etc… vrem să fim ucenicizaţi şamd.” Oare? Atunci cum se explică faptul că dacă îi chemi pe tineri la un studiu biblic, ei aleg orice altă activitate. La ieşiri în aer liber, activităţi sportive, se înscriu cel puţin de trei ori mai mulţi decât la o activitate ce presupune paşi de ucenicizare? Asta chiar dacă faci acel studiu să fie sub o formă accesibilă şi atractivă…

– cum explică tinerii lipsa de apetenţă faţă de activităţile DIN biserică?

– e specific vârstei lor să se simtă băgaţi în seamă. Şi, până la un punct, e chiar normal. Un tânăr simte nevoia de a-şi găsi locul în societate, chiar dacă societatea se numeşte cercul bisericii. Dar, cum trebuie să procedeze o persoană adultă ca să-l înveţe că una este „implicarea”, cea care presupune şi asumarea responsabilităţii, oricât de mică ar fi ea, şi cu totul alta este… „băgarea în seamă” doar de dragul de a fi remarcat? Am fost şi sunt martor la atâtea situaţii în care chiar părinţii încurajează asemenea atitudini prin faptul că îi vezi la biserică şi pe ei doar când şi dacă odrasla „se produce” cu ceva! Este asta bine?

– propuneam cu ceva vreme în urmă tinerilor din biserica în care sunt ideea de a-şi alege un mentor, un fel de, să-i spunem „duhovnic.” O persoană matură în care să ai încredere şi căreia să-i poţi împărtăşi întrebările, îndoielile, nedumeririle, frământările specifice vârstei. Nu am cunoştinţă ca în afara câtorva dintre ei, mai precis patru, cu care comunic aproape permanent şi care nu se sfiesc să-mi pună chiar şi cele mai ciudate întrebări, să existe multe astfel de „cupluri” (evident, nu mă refer la acele „lipituri” care se fac din interese, altele decât cele spirituale!). De ce?

Şi, deşi aş avea multe alte întrebări, închei cu una, poate mai… abruptă:

Dincolo de lozinci precum cele din clipul prezentat, vreţi ceva concret? Dacă răspunsul e pozitiv, atunci de ce nu vă pronunţaţi când sunteţi întrebaţi? Nu de alta, dar, dacă persoanele mature vin cu o propunere, o consideraţi… impunere!

Îmi pare rău să constat, dar e greu să vă oferim ucenicizare pe reţelele de socializare pe care sunteţi mai prezenţi decât în biserică sau prin mall-urile unde vă simţiţi mult mai „lejer” decât la o predică.

Da, este adevărat, riscăm să vă pierdem! Din vina noastră, a celor mai în vârstă, fiindcă nu putem face ucenicizare în sistem… android, dar şi din a voastră, fiindcă vreţi ceva ce nu poate fi definit dincolo de lozinci.

Evident, există şi excepţii. Există tineri care se integrează, cresc şi se maturizează spiritual chiar şi în absenţa „programelor speciale”! Şi ştiţi care e diferenţa?

Ei vor şi… ştiu ce vor!

P.S. Poate vă veţi supăra pe mine pentru modul direct în care tratez problema. Sunt însă liniştit, căci ştiu că peste câţiva ani, nu mulţi, îmi veţi da dreptate…

 

 

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Întrebările tinerilor, Biserica, Jurnal de luptă şi... de pace, Pe gânduri și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Vreau! Dar ştiu ce?

  1. Vlad zice:

    Draga frate Marinel, le-am facut si eu tinerilor propunrea de a avea un mentor cu care sa impartaseasca ce au pe suflet. Aceeasi reactie ca si in cazul dumneavoastra…
    Pe de alta parte, gandindu-ma la cat s-a investit in ei, cred ca mi-ar fi putin ciuda sa-i aud ca din cauza noasta s-au pierdut…cand ii sfatuiesti cu toata dragostea, le arati chiar si la final parca… vorbesti cu peretii(de multe ori)…
    Mai trebuie sa incerc un studiu pe whattapp… :\

    • marinelblaj zice:

      Vlad dragă, problema cred că e, după câtă experienţă am cu tinerii, faptul că ar dori ca lucrurile să se petreacă după gândirea lor. Ei nu acceptă „investiţiile” maturilor, ci doresc „investiţii” care să fie pe gustul lor, pe placul lor, nerealizând, din lipsa explicabilă a maturităţii, că acelea duc la o FORMĂ de creştinism, şi nu la un FOND creştin. Tocmai faptul că unele persoane mature au ales, de frica de a nu-i pierde, să „le cânte în strună”, a dus la starea spirituală a majorităţii tinerilor de azi, care se îndreaptă spre acele biserici în care primează spectacolul şi spectaculosul. Aceste biserici le satisfac lor nevoia de… adrenalină. Multe de spus la acest capitol…

      • Vlad zice:

        Da…multe de spus si de luat aminte. Una din bucuriile mele e ca in fiecare generatie de tineri sunt cativa care se tin bine de Domnul. 🙂
        Pace

  2. Cosmin zice:

    Cred că biserica în lucrarea cu tinerii are câteva datori, cum ar fi:
    1. Să ajungă cu Evanghelia la tineri care nu au auzit-o și să le-o împărtășească într-un limbaj al prezentului. (pentru tinerii din afara bisericii )
    2. Să educe și să învețe familiile copiilor, printr-o propovăduire curată și biblică a Cuvântului lui Dumnezeu, în așa fel încât familia să poată să-și educe copiii în învățătură și ascultare de Dumnezeu.
    3. Să încurajeze tinerii, să-i ajute să-și dezvolte calitățile și darurile date de Dumnezeu, în folosul bisericii.
    4. Mai are biserica datoria de a vedea în tânăr nu un simplu membru, ci un fiu, un mădular activ.
    5. Biserica în interiorul ei trebuie să transmită tinerilor aceea relaxare și familiaritate ca în familia proprie. Când merge în adunare tânărul să se simtă ca în camera sa.
    6. Biserica trebuie să „gestioneze” timpul liber al tinerilor spre creșterea și maturizarea spirituală a lor.
    Tânărul la rândul lui trebuie să-și iubească biserica, prin fidelitate, ascultare, implicare și statornicie. Acestea le-am scris, gândindu-mă de ce aș avea eu nevoie ca tânăr și la ce sunt eu dator să ofer bisericii.

    • marinelblaj zice:

      Cosmin dragă, da, cele scrise de tine sunt corecte, dar ce faci cu tinerii care nu vor ce ai scris tu? Cei cărora nu le place să participe la acţiunile la care îi cheamă, spre binele şi în interesul lor, cei maturi. Acum, Doamne fereşte să ajungă să se simtă tânărul ca în camera lui! Îţi dai seama ce dezordine ar fi în biserică? 😀
      Apoi, cum să educi familia copilului când ea nu vine? Mai mult, cum să-i scoţi părintelui din cap extrem de actuala mentalitate că „nu-i nimeni de valoarea copilului său”?
      Biserica ar vrea să gestioneze timpul tinerilor spre creşterea şi maturizarea lor spirituală, dar aş vrea să ştiu cum se poate face asta când cei ce vor să facă acest lucru sunt la biserică, aşteptându-i, iar ei sunt pe facebook sau la mall?
      Acum, fără intenţia de a te măguli, mi-aş fi dorit ca măcar jumătate dintre tineri să urmeze traseul de maturizare spirituală pe care l-ai urmat tu, dar, din păcate… 😦

      • cungurean zice:

        Da, cele spuse de dvs. sunt realități de care și Domnul Isus s-a izbit…mulți aveau și pe timpul Lui urechi doar fizice. Știți imaginea aceea cu omul care își cară zilnic crucea, dar mai taie din ea ca să fie mai ușoară, iar când ajunge la sfârșitul drumului constată că crucea cărată este prea mică pentru a fi pusă peste prăpastie ca să poată traversa?! Așa este și cu mulți din tinerii de astăzi, ei vor cu Isus, dar vor cu un Isus care doar să ofere, vor cu un Isus care nu le cere prea multe. Oricum atitudinea este aceiași și în lume, superficialitatea tinerilor se vede în multe domenii. Eu consider că biserica își face treaba ei foarte bine, că doar nu suntem de capul nostru, ci Domnul Isus este Capul nostru, iar care tânăr dorește cu adevărat să vină la Isus va veni și se va vedea după roade.

  3. cungurean zice:

    Tot eu sunt Cosmin. Nu știu ce se întâmplă, că mi se schimbă uneori numele.

  4. Christian zice:

    Copiii vor VREA doar atunci cand parintii vor PUTEA. Copiii NU VOR deoarece parintii NU POT. Copiii sunt „copii”, adica imitatori ai comportamentelor parentale. Ucenicizarea se poate face si involuntar (fara vointa sau planificare), dar niciodata fara modele. Volens, nolens, fiecare copil e angajat intr-un proces de ucenicizare, iar orice parinte e un ucenicizator. Vointa, ca si vorbele joaca un rol secundar. Crucial e exemplul parental. Cel pozitiv formeaza, iar cel negativ, deformeaza. Deformeaza pana ce copilul intalneste un adult care POATE. Atunci si numai atunci va DORI schimbarea!

    „Vorbele te invata, exemplele te pun in miscare!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s