O trupă pe care am ascultat-o săptămâna aceasta datorită unui singur cântec de care mi-am amintit surprinzător. Un cântec controversat. Unii l-au considerat un imn cu mesaj creştin şi, deşi textul pare să indice aşa ceva, intenţia chitaristului John Lees, liderul trupei în 1971 a fost atitudinea împotriva abuzului de droguri şi să dedice piesa lui Jimi Hendrix, Janis Joplin si tuturor celor care au căzut pradă acestui adevărat flagel al vremii.
Cum am mai declarat în repetate rânduri, nu intenţionez să analizez sau să discut intenţiile autorilor. Mă interesează realizarea muzicală şi de aceea aleg să public piese pe care le consider reprezentative în evoluţia muzicii.
Vă propun, aşadar, pentru astăzi o trupă care a fost neglijată destul de mult şi uitată repede.
James Lee Harvest.
Înfiinţată în 1966, în Saddleworth, Yorkshire, de John Lees, Les Holroyd, Stuart „Woolly” Wolstenholme (decedat în 2010), şi Mel Pritchard (decedat în 2004), trupa avea să se numere printre cele care au încercat să inoveze în muzica acelor ani. Ar fi interesant de citit, pentru cei interesaţi de istoricul trupei aici: http://www.bjharvest.co.uk/bjh-biog.htm
Din punct de vedere muzical însă, trupa rămâne în istorie prin câteva lucruri: folosirea excelentă a ghitărilor acustice, inserţia mellotronului şi a unor instrumente de suflat, dar mai ales (ceea ce apreciez personal cel mai mult) performanţele vocale, fără a neglija şi unele teme solistice de excepţie (ascultând vă veţi convinge!).
Aşadar, astăzi vom asculta o compilaţie realizată în 1991. Sper să vă placă muzica lor…
Astia sunt retro rau, Marinel. Suna bine, asa este si pentru urechile mele. 🙂
Bine ziceai cu valul ala de nebunie din anii 60-70, cu alcool, droguri, promiscuitate sexuala, tot tacimul. Nu stiu daca a scapat vreunul de ispite.
Astazi e la moda depresia. Asta e cuvintul de ordine. Sinuciderile vin dupa aia. De fapt, e o alta etapa in drumul pe care-l parcurg oamenii spre dezastru. Acum se curata actorii, unul cite unul.
ISIS face ravagii, Ebola e un dezastru, Putin e un cretin…
Cum să nu sune bine, Răsvan, că pe vremea aceea chiar se făcea muzică, nu ca azi, când muzica e doar un pretext! 😀
Cât despre depresie… a trecut de faza modei; e deja o caracteristică. Doar că se manifestă sub forme dintre cele mai surprinzătoare.
Tocmai de aceea, muzica devine tot mai mult un refugiu. Un ambiental excelent pentru o stare prezervată…