Un cuplu de oameni foarte credincioși.
Frecventând o biserică dintre cele considerate (de unii!) tradiționale.
Foarte pioși.
Sora se tulbura ori de câte ori vedea o altă soră fără batic sau cu o toaletă care nu afișa, în viziunea ei, smerenie.
Nu pregeta să-i spună pastorului tulburarea ei.
Soțul era mult mai direct. Dacă vedea vreo tânără sau chiar femeie matură cu o fustă pe care o considera prea scurtă, își dădea jos sacoul și mergea să-i acopere ”infractoarei” genunchii.
Au frecventat ani de zile biserica aceea. Erau considerați niște creștini model din toate punctele de vedere.
Până într-o zi.
O zi în care, din motive legate de anumite deosebiri în ce privește viziunea asupra bisericii, s-au supărat. Viziunea se schimbase după simpla lecturare a unei cărți. O carte dintre cele multe care au apărut în ultima vreme despre ”tehnicile” de… creștere a bisericii!
Au decis să plece la o altă biserică.
Nu întâmplător, au ales una dintre acele biserici care folosea ”cu succes” și… alte tehnici!
Și… ce transformare! Sora care se tulbura la vederea lipsei baticului poartă acum… cercei! Să nu mă înțelegeți greșit! N-am nimic cu purtarea decentă a bijuteriilor. Nu fac parte dintre cei ce consideră purtarea cravatei ca un păcat, căci ”vârful ei arată spre iadul de jos!” Și totuși… ce transformare!
Nu pot să nu mă întreb cum își va fi rezolvat sora tulburările? Nu de alta, dar acolo, în acea biserică nu prea vezi baticuri, cordeluțe, pălării… Nemaivorbind că fratele va trebui, probabil, să plece de acasă cu vreo câteva rânduri de sacouri peste cămașă!
Cam aceasta este povestea. Una cât se poate de reală! Numele n-au importanță! Importantă e… transformarea!
Mă înțelegeți acum de ce, păcatele mele!, am fost tentat să pun un subtitlu acestei postări care să arate cam așa: ”Biserica care transformă”?
cetatea de piatră 
fi-voi vreodată iertată că am râs cu lacrimi când am citit despre sora care se tulbura când nu vedea (la alta) baticul și mărturisea repede despre tulburarea ei? 🙂
Oana, cum să nu râzi? Dacă tu te îndoieşti de iertare, eu ce să mai spun că am scris ce-am scris? 🙂
Dar e caz absolut real! Şi sunt convins că e unul dintre multele… 🙂
Am mai auzit una ieri: e pacat sa mergi la mare…
Eu ştiam că e păcat să nu mergi! 😀
Uite, de aceea mă pot considera un păcătos… n-am fost de ani buni de zile la mare (între noi fie vorba, prefer muntele… e mai aproape de cer, dar nu ştiu dacă asta contează! 😀 )
Tipul de evanghelie inspirata dupa garderoba se numeste „evanghelia croitorului” sau dupa o terminologie mai recenta „evanghelia designerului vestimentar” 😀
Am auzit-o si eu predicata de multe ori, unii atat inteleg din tot ce a spus Isus 🙂 .
Parerea mea este ca daca nu esti plin de dragoste,esti plin de reguli.
Bună observaţia! 😀
saracii de ei! s-au saturat sa tot fie batjocoriti si ironizati de fratii lor si au luat-o si ei la vale, dar ce sa vezi, nici acum nu-i bine. ce nemernici! Dumnezeu sa va ierte!
Să ne ierte pe toţi, Ion Vizitiu! Inclusiv pe cei care nu înţeleg că făţărnicia e păcat şi că regulile pe care le impui altora nu-şi pot pierde valabilitatea atâta timp cât crezi sincer în ele şi nu sunt un paravan al unei sfinţenii mimate!
Şi-apoi, de ce nemernici?
uitati, de asta, domnule:
nemérnic, -ă adj. (vsl. namĭerĭnikŭ, sîrb. namernik, care se nemerește, care vine din întîmplare. V. nemeresc). Vechĭ. Străin, vagabond. Azĭ. Om de nimic, păcătos, ticălos. – La Con. 276 și 278 ni-.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink
NEMÉRNIC, -Ă, nemernici, -ce, adj., s. m. și f. 1. (Om) ticălos, infam, mârșav. ♦ (Om) de nimic, fără valoare; nevrednic, neputincios. 2. (Pop.) (Om) vrednic de milă, sărman. 3. (înv.) (Om) străin, pribeag, pripășit. — Din sl. namĕrĩnŭ „care vine”.
Sursa: DEX ’09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink
si mai luati de aici:
17 Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol,
Osea 12.8; 1Cor 4.8;
18 te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţat prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.
Isa 55.1; Mat 13.44; Mat 25.9; 2Cor 5.3; Apoc 7.13; Apoc 16.15; Apoc 19.8;
19 Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, dar, şi pocăieşte-te!
15 „Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!” –
Mat 24.43; 1Tes 5.2; 2Pet 3.10; Apoc 3.3; 2Cor 5.3; Apoc 3.4-18;
Cum intelegeti dumneavoastra aceste versete? Cum intelegeti dumneavoastra ca trebuie sa fie imbracamintea „cu rusine si sfiala”? In slipi? In costum de plaja? Si mai mult , cand suntem adunati laolalta cum ar trebui sa ne imbracam si sa ne purtam inaintea Domnului si inaintea altora?
Indraznim sa ne dam vrednici in fata catolicilor dar daca mergi sa vizitezi Basilica di San Piedro la Vatican, la usa au niste gloabe de doi metri care daca te vad imbracat necuviincios( pantaloni scurti, fusta scurta sau bluza fara maneci), te vor scoate „gentilmente” afara si iti vor indica in partea stanga un magazin din care poti sa iti cumperi de imbracat si doar apoi poti sa intri.
Cu 13 ani in urma am mers impreuna cu sotia la mare si am zis sa nu fim chiar asa ingusti dar Dumnezeu nu ne-a lasat singuri si fara mustrare in cuget. In fata noastra au intrat in apa un tanar si o tanara si au curvit in fata noastra in apa. Ma uitam la cei de pe mal sa vad ce reactie au, dar ce credeti la final vreo cativa i-au aplaudat. Scarbit de ce vazusem am plecat si, ajuns acasa, am deschis televizorul, reporterul spunea de un nou fenomen aparut la mare si anume ca multi tineri profita de luciul pe care il face oglinda apei si fac „amore” -pe intelesul real pacat,curvie.
Anul acesta am mers cu un copil la un spital aproape de mare si cand am iest de acolo era spre seara si sotia mi-a zis „hai sa le aratam marea la copii” si am mers. Pe plaja mai erau putini dar care nu se sinchiseau sa se mozoleasca in vazul tuturor. Ce rusine mi-am zis – ce tata sunt eu sa imi aduc copiii si adolescentii sa le arat cum se infierbanta aia care nu au nici un dumnezeu. Am decis ca ii voi mai duce la mare la iarna sa le arat valurile si sa le aduc aminte de Domnul Isus in corabie si nu de spurcaciuni.
Unii argumenteaza ca si Domnul Isus mergea deseori la mare dar acum, spuneti dumneavoastra : dupa cate ati citit, reusiti sa vi-L imaginati stand pe plaja, cracanat si asteptand sa se bronzeze? Daca nu, de ce credeti ca ai sai copii au voie sa faca aceasta? De ce amestecati reguli personale cu lucruri importante peste care nu trebuie sa trecem, dand dreptate Ana-Mariei? Sunteti dumneavoastra un oarecare ce poate sa-si permita sa vorbeasca in chip usuratic?
Toate intrebarile astea care nu-si gasesc raspuns ma fac sa gandesc :oare toata lupta asta contra carismaticilor n-o fi din invidie ca aia au reusit sa fie mai libertini ca ceilalti ,si totusi sa le mearga bine?
Să o luăm metodic şi cu calm, stimate Ion Vizitiu, chiar dacă se pare că nu vă prea caracterizează calmul.
Încep cu câteva întrebări: să spui despre nişte oameni că sunt „gloabe de doi metri” e cumva inspirat din 1 Corinteni 13? Sau e din vreun psalm pe care eu nu-l cunosc? Asta ca să încheiem „lecţia biblică” pe care aţi început-o!
Apoi, dacă aţi fi citit cu mai multă atenţie (şi cu mai puţini nervi) postarea mea, aţi fi observat că eu deplângeam „schimbarea de macaz” la cei doi: din apărători ai unei reguli în extrema opusă! Să explic mai mult?
În ce priveşte mersul la mare… Nimeni nu vă obligă să mergeţi în locurile indecente. Există şi locuri unde decenţa se respectă. Dacă nu există aşa ceva, nu mergeţi. Slavă Domnului, cum spuneam, eu prefer muntele (deşi, între noi fie vorba, nici acolo nu e întotdeauna… mănăstire – din nou, slavă Domnului, e mai puţină înghesuială şi mai mult loc!). E păcat, am spus, să nu mergi la mare, pentru că acolo omul poate avea parte de beneficiile mării şi ale soarelui; totul e ce loc alegi! (e drept, contează şi încotro îţi fug ochii!).
Dumneavoastră staţi crăcănat la plajă? Încercarea de a face comparaţia cu Domnul este cumplit de deplasată. Folosiţi autobuzul câteodată? Vi-L puteţi imagina pe Domnul înghesuit între două doamne, într-un autobuz aglomerat? Vedeţi cât de stupide pot fi uneori genul acesta de argumente?
Cât priveşte lupta mea… nu vă îngrijoraţi. Poate veţi înţelege că eu am priceput foarte bine că a urî păcatul nu înseamnă să urăşti şi păcătosul. Cât despre invidie, eu, în locul dumneavoastră, m-aş ruşina (mă tem că n-o veţi face!) pentru o asemenea afirmaţie!
P.S. Apreciez faptul că-mi purtaţi de grijă. Nu acelaşi lucru pot să-l spun şi despre felul în care găsiţi să o faceţi. Dar… poate aşa e obiceiul în… „cizmă”! 🙂
Ups! Ce spuneam,frate Marinel? Domnule Ion Vizitiu,eu nu stiu la ce plaje ati fost Dvs,dar acolo unde am fost eu nu se intamplau chestii de genul. Si stiti de ce? Ca inainte de a merge cu familia la mare,ne interesam de locul in care mergem…si daca cumva s-ar intampla,ne-am lua bagajelul si am pleca imediat.Poti alege intre plaja pt nudisti si plaja pt familisti spre ex. Dvs pe care ati ales-o?
Apropos….sotia unde a nascut ? Acasa sau la spital? doar nu o fi asistat-o la nastere vreun doctor,sa-i fi vazut….rusinea….
Inca o observatie….Dvs ati stat si ati asistat la toata mascarada ce s-a petrecut in apa? Ati vazut ca au intrat,ca au inceput sa face „alea -alea” si ati ramas? Pana la sfarsit? Sa vedeti ce? Aplauzele? sau finalul? Atunci trebuia sa fugiti domnule,cu familie cu tot.
Cum spuneam,unde nu este dragoste „este” reguli… si atat.
Am evitat să fac această observaţie, Anamaria, dintr-o oarecare jenă. Oare de ce, citind comentariile domnului Vizitiu, mă duce gândul la spusele Domnului din Matei 23:25?
„Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi curăţaţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire şi de necumpătare”
Asta dacă tot suntem la „dat în cap cu versete”!
Draga Marinel, anul asta am avut „revelatia” vietii mele de crestin. Asistand la discutia unor frati din biserica am aflat ca cei care consuma red bull nu pot fi calauziti de Duhul. In toata cariera mea de matematician nu am avut o revelatie mai mare, doar ca in matematica ceea ce nu demonstrezi ramane la nivel de ipoteza nevalidata 🙂 .
Paradoxal, dar cunosc suficient de multi frati care au un ochi extrem de critic, si plin de judecata, legat de garderoba crestina, in schimb la capitolul judecata, iubire, facere de bine, iertare sunt absolut dezinformati, sa nu spun complet dezbracati. Ma intreb oare ce evanghelie au studiat acesti oameni? Desigur nu sunt de acord cu vulgaritatile vestimentare specifice in Romania. In cei cativa ani in care am stat in UK, doar in serile din weekend dupa o anumita ora apareau persoanele mai sumar imbracate. In rest am vazut o vestimentatie eleganta, frumoasa, decenta, demna de o natiune care a inventat conceptul de gentlemen. Am putea invata multe de la ei in ce priveste diplomatia.
Cred ca acestei tagme de crestini ar trebui sa li se descopera ca exista o parte (dominanta) in biblie in care se vorbeste de caracter, de starile launtrice ale inimii la care ei sunt complet corigenti 🙂
Romulus dragă, la comentariul tău nu pot decât să-mi amintesc replica din poezia lui Topârceanu: „câţi ca ei, câţi ca ei”! 😀
* rectific: de starile launtrice ale inimii la care ei sunt complet dezbracati 🙂
da. eram sigur…
Cu raspunsurile voastre m-ati ajutat sa-mi aduc aminte de un coleg care imi povestea ca trecand odata cu masina pe langa niste prostituate, a scos capul pe geam si le-a strigat: rusineee! Iar ele i-au raspuns in cor : perversu! perversu!
Foarte amuzant…
Aşa e când n-ai argumente, îţi pierzi şi umorul…
Păcat, era de gândit la lucrurile care ţi s-au adresat. La modul serios…
Cu stilul acesta de a judeca s-ar putea să sfârşeşti prin a-L acuza şi pe Domnul că a relaţionat cu vameşii şi cu prostituatele…
Ce te-a deranjat atât de tare că ţi s-a recomandat să eviţi locurile despre care pomeneai? Sau cine e de vină că n-ai plecat la timp din acele locuri?
În fine, sper să te luminezi şi să-ţi aduci aminte că Domnul se ruga Tatălui nu să ne ia din lumea asta, ci să ne păzească…
Dacă după atâta învăţătură câtă avem la dispoziţie tu nu găseşti o altă modalitate de a te păzi decât băgând capul ca struţul… îmi pare rău! 😦
Domnule, ce argumente doresti dumneata? daca ti-am dat din biblie, nu-ti plac, faci alergie la versete, dovada este fraza asta „Asta dacă tot suntem la “dat în cap cu versete”!”
Eu, pe langa argumente,v-am pus si intrebari la care nu v-ati deranjat sa raspundeti. In schimb veniti cu suspiciunea ca eu as fi nimerit la nudisti. Eu cred ca un om inteligent ca dumneavoastra nu avea cum sa inteleaga asa ceva din ce am scris eu dar deh… asta-i ironie batjocoritoare ascunsa sub zambetul blaj-in..
Din ceea ce relatam eu ca am auzit de la televizor, spuneam ca astfel de lucruri sunt la ordinea zilei la mare si deci nu ai ce evita. Daca esti crestin trebuie sa eviti statul la plaja ca lumea-i lume nu poti s-o schimbi, dar poti sa te retragi din cursa ei. Oare nu asa a pacatuit imparatul David? Da, de vina a fost nevegherea lui dar trebuia sa iasa isteata Bat-Seba la scaldat in vazul tuturor ca in casa n-avea loc. Domnul Isus ne spune ca e mai vai de acel prin care vine ispita. Daca doamna Ana-Maria nu este dintre credinciosi o inteleg, dar nu pot sa accept ceea ce tot palavrageste si anume ca dragostea elimina regulile. Din punctul de vedere al lumii merge dar in biblie nu gasim asa ceva. Ci dimpotriva, daca imi iubesc sotia nu pot sa fac tot ce-mi taie prin cap, daca il iubesc pe Domnul trebuie sa-l ascult, ba chiar restrictiile pe care El mi le pune ma ocrotesc, ma protejeaza. Daca ii iubesc pe frati nu ma pot duce la biserica imbracat intr-un mod provocator( valabil si pentru barbati, nu numai pentru partea feminina)
De cand eram copil am tot auzit de dragostea agape care nu pune conditii. Nimic mai fals. Dragostea adevarata ma conditioneaza , imi pune restrictii, ba mai mult biblia ne spune ca Dumnezeu ne vrea cu gelozie pentru el.
In bible avem un caz de dragoste bolnava, care a crezut ca merge asa cum ne invata prietenii (lumea) si a atras asupra sa rusine si apoi moarte. Este vorba de fiul lui David care a siluit-o pe Tamar in timp ce ea, sarmana, ii spunea „nu se face asa in Israel!”
In Israel-ul lui Dumnezeu este randuiala, sunt reguli care vin respectate tocmai pentru ca exista dragoste si teama de Dumnezeu. Asa ca tot discursul lui Romulus despre dragostea de semeni pica, atata timp cat nu se tine cont de randuiala biblica, ba mai mult anumite aspecte vin luate in deradere ca si cum nu ar fi cuvintele Domnului. Daca dansul este matematician de cariera(sper nu de piatra):) sa se tina de matematica si sa nu incurce caile Domnului. Apropo de matematica, cat fac doi plus doi impartit la doi? le-am dat-o copiilor si au gresit. a doua zi s-au dus la profa de mate si din repezeala si ea a gresit. Oricum raspunsul il voi afla la toamna; de maine plec in vacanta la socri, ca parinti nu mai am, unde nu mai este internet. Asa este doctrina la noi in biserica sa petrecem timpul cu folos. Asa ca o parte dintre noi vor merge in misiune in Malawy, altii vor merge in republica Moldova iar restul vom merge la parinti sa-i ajutam,sa facem tot ce ne sta in putinta pentru ca ei sa se bucure de cei pe care i-au crescut. Noi n-avem timp de pierdut, de batut campii, nici de mers la mare, nici la soare, nici de hoinarit fara rost prin munti. De fapt asa ne-a invatat Invatatorul „cat este ziua trebuie sa lucrez…”
Vai, ce lecţie lungă! Ei bine, asta merită o atenţie aparte! Şi aşa va fi. O veţi găsi la întoarcerea acasă. În rest, Domnul să vă însoţească şi să vă… înţelepţească!
Până una alta, deşi nu sunt matematician, cred că dacă e să ţinem cont de ordinea efectuării operaţiilor, 2+2:2=3.
Atât Anamaria cât şi Romulus sunt foarte buni creştini. Doar că reuşesc să privească doctrina creştină în ansamblul ei, nu pe felii…
Frate Marinel, cateodata sunteti prea „blaj-in” cu cei care au timp sa bata campii pe Internet dar vin sa-i traga de urechi pe cei care „hoinaresc fara rost prin munti” 🙂
Paul dragă, nu va mai fi la fel la întoarcerea acasă. Chiar am de gând să abordez puţin subiectul. Nu de alta, dar oamenii de acest gen au dat apă la moară celor care astăzi fug după Adoram, Harvest, IHOP şi alte cele… 😦
Frate Marinel, sunteti sigur ca e 2? Eu zic ca e 10 tinand cont ca domnul Ion nu ne-a spus in ce baza vrea rezultatul 🙂
NU e 2, Paul, e 3. Şi nu poate fi 10, fiindcă domnul cu pricina n-are nicio… bază! 😀
Acum las la o parte chestiunile acestea. Plec la biserică şi m-am tulburat şi-aşa destul. Aşa-mi trebuie dacă nu-mi respect propriile reguli şi intru în Cetate şi duminica! 😀
Draga domnule Vizitiu, multumesc pentru sfat 🙂 . Banuiesc ca nu stati bine cu matematica, pentru ca cine sta bine la acest capitol nu vorbeste in acest fel. Apropos, nu profesez ca profesor de matematica. Va doresc succes in campania de judecare a altora, stiu ce dificila activitate poate fi si cata frustrare poate aduce. Eu raman la cele smerite. Ma preocupa mai mult sa ma judec pe mine ca sa nu fiu judecat la vremea potrivita. In rest toate bune.
inca o mo(n)stra din cit si cum ginditi ( nu doar dvs.)
Da,chiar ma gandeam…e ceva vreme de cand pe acest blog se discuta probleme seriose(adoram,Harvest etc) si domnul Vizitiu se leaga de costumul de baie… Oricum dati-mi voie sa-i dedic o cantare…
Am o cunostiinta, un frate corist din biserica. Il cunosc foarte bine, din proprie experienta, fara intermediari. A trecut si trece prin multe greutati. O multime de evenimente in care are sansa sa invete iertarea, sa invete sa nu judece, sa invete sa fie bland, sa invete sa fie bun, plin de iubire. O multime de evenimente favorabile sa invete dependenta de Domnul. Am discutat nu de putine ori cu el si am incercat sa ii arat cat de oportune sunt situatiile, prin care trece, sa se dezvolte spiritual. Tot ce a inteles din lunga perioada de suferinta este ca el este o victima, oamenii trebuie sa il ajute, sa il inteleaga, sa il ocroteasca, ori ei, in schimb, sunt rai, neatenti, nepasatori. In loc sa sparga cercul vicios se invarte ca un cainele ametit in alergarea nebuna dupa coada lui. Nu are nici un sens, dar cum poti sa trezesti pe cineva dintr-o astfel de situatie cand el nu isi da nici macar un pic de ajutor. Noi avem datoria sa ne corectam pe noi si sa ii iubim pe cei din jur, nu sa ii judecam. Pentru mine evenimentele care m-au scos din zona de confort au fost intotdeauna situatii in care am invatat apropierea de Tata. Stiam ca greutatile pot fi capcane de netrecut, daca sunt singur, dar pot fi lectii utile daca tin strans randurile cu Tata.
Mai demult, si uneori inca mai actionez in virtutea acelui obicei vechi si greu de eliminat, judecam cu multa asprime pe altii, le gaseam nod in papura si daca mergea pe strada dupa un anumit stil de mers. Ma enervau toti care nu se incadrau in tiparul meu de a fi, in modul in care percepeam ca ar trebui sa se comporte un crestin. De cate ori vad oameni in aceiasi nebunie a judecarii altora, imi dau seama cata amaraciune au in suflet. Nu sunt, nici pe departe, de acord cu pacatul, dar ma silesc sa iubesc pe cei din jur sa imi fie dragi. Uneori e foarte greu mai ales cand vad oameni cu un comportament care depaseste niste limite, dar ma gandesc la puterea lui Wurmbrand de a-si iubi propriul calau, sa ii spuna ca il iubeste. Ori asta nu era o scena de teatru, un rol pe scena, ci o realitate.
Draga domnule Vizitiu, suntem chemati sa iubim, nu sa ne prefacem ca iubim. Intensitatea cu care doriti ca altii sa se incadreze intr-un tipar este dincolo de limite. Ar fi frumos sa se imbrace oamenii decent, dar ce ne facem cand o intreaga societate nu se supune acestui standard? Oare ce o sa invete acei oameni daca ne vad pe noi scrasnind din dinti si mustind a judecata impotriva lor? Oare incruntarea de pe fruntile noastre ii va face sa se supuna standardelor? Eu cred ca tot ce putem obtine de la cei din jur, cand vrem sa ii convingem sa se schimbe, este exact contrarul. Lectiile care mi s-au adancit in suflet nu au fost cele spune cu spume la gura de manie, ci cele care mi-au fost spuse din iubire reala, nu prefacuta. Imi amintesc de multe predici, carti, dar in inima s-au sedimentat doar acelea care au fost spune din iubire. Iubirea are o putere magica de a deschide inimi, de a face loc Cuvantului sa patrunda. Cuvintele spuse din judecata furibunda blocheaza inima si atata avocatul din noi. Asta trebuie sa invatam in fiecare zi, ca orice vorba spusa cu duh de judecata si condamnare atata raul si orice cuvant spus din iubire vindeca rani.
Asa este,sper din tot sufletul ca domnul Vizitiu sa citeasca ce ai scris si sa invete ceva. Ceva bun. Hristos ne elibereaza,iar Duhul Sfant ne invata cum sa folosim aceasta libertate… Un crestin nu se incadreaza in tipare,a fi pocait nu aduce dupa sine o sumedenie de restrictii…Nu despre asta este vorba”Iubeste pe Domnul din toata inima ta……si pe aproapele tau ca pe tine insuti” Cea mai mare porunca…Sa ne ajute Domnul pe toti sa ii ajutam pe cei de langa noi,sa ii mustram…in dragoste.
„Asa ca tot discursul lui Romulus despre dragostea de semeni pica, atata timp cat nu se tine cont de randuiala biblica, ba mai mult anumite aspecte vin luate in deradere ca si cum nu ar fi cuvintele Domnului”
Tinta tuturor poruncilor este sa ne invete iubirea de Dumnezeu si de semeni, nu exista porunca mai mare decat acestea doua. Ele sunt varful de lance. Din cat am citit comentariile dumneavoastra am dedus ca confundati definitia iubirii biblice cu definitiile surogat din lumea contemporana. Pe de alta parte a indeplini un set de reguli scrasnind din dinti(cum reiese, ca sugerati, din comentarii) ma indoiesc ca are ceva de a face cu transformarea interioara. Mai degraba seamana cu un sistem militar in care ordinele se executa nu se discuta, iar cine nu se supune suporta consecintele. Asta se numeste supunere exterioara, dar nu are nimic de a face cu transformarea interioara. Toate actiunile izvorate din iubirea de Dumnezeu sunt actiuni care se pot intampla doar dupa ce transformarea interioara a avut loc. Poti forta pe cineva sa indeplineasca un set de reguli exterioare, dar asta nu inseamna ca acea persoana a fost transformata.
Nu cred ca oranduiala biblica este militarie, adica actiuni manifestate in exterior, dar fara o baza interioara. Daca ati trait o viata de credinta militaroasa, va invit sa cititi noul testament si sa vedeti ca Isus nu ne cheama la militarie, ci la transformare interioara. Va garantez ca cine care face totul dintr-un cuget si o inima schimbata o face din convingere, nu din obligatie exterioara bisericeasca. Studiati vechiul testament sa intelegeti bine carti ca Levitic, Deuteronom, sa vedeti modul in care a inteles Moise legea si interpretati restul vechiului testament prin lentilele lui Moise. Vedeti linia definitorie a psalmului 119 si sa intelegeti modul in care autorul isi impleteste gandurile pe acest fir. Treceti de la interpretarile de suprafata ale bibliei la cele de profunzime. Lasati-va de conexiunile aleatoare dintre versetele bibliei si faceti studii aprofundate. Lasati-va de palavrageala exterioara si faceti lucrurile ca pentru Dumnezeu nu ca pentru oameni. Veti descoperi un univers complet diferit. Religia facuta din constrangeri exterioare atata si tine si este o cale sigura spre depresie in cantitati critice. Religia facuta din constrangeri exterioare colecteaza furie, rautate. Ati fost invatat, ca multi altii, ca transformarea interioara se formeaza din constrangeri exterioare. Nimic mai fals, dar este o „evanghelie” pe care am vazut-o foarte multi ani la rand predicata cu dezinvoltura. Oamenii transformati pot sa implineasca poruncile lui Dumnezeu dar sa fie si plini de iubire si de pace, ceilalti scrasnesc doar din dinti si afiseaza o religiozitate formala exterioara, dar in inima sunt plini de fiere amara.
Oh Doamne da-ne intelepciune!!! Cand am venit la Domnul, intr-o mica biserica din Harghita , in 1991, in loc de ucenicie am primit de la inceput palme despre „imbracaminte asa cum spune Petru”…………Femeile din zona ma chemau la ele acasa duminica dupa -amiaza curioase sa inteleaga ce a gasit domnisoara inginer la ceata aia de oameni mandri intre care numai pastorul era sfant. Nu stiam ce sa spun, dar Duhul Domnului si ingerii Lui au vorbit si mi-au deschis scriptura unde trebuia. Rezultatul a fost ca acele femei au primit pe Isus ca mantuitor si toate mi-au spus acelasi lucru, ca nimeni nu le-a spus cum am spus eu. Dar, lunea dimineata un grup de frati erau la ele acasa sa vada ce le-am spus.
Cand m-am botezat, pe 21 Iulie 1991, toate au venit la biserica, fratele Busuioc m-a botezat, curtea bisericii era plina, dar nici una dintre ele nu a ramas in biserica. Ii cunosteau prea bine pe „frati”.
Eu am fost ortodoxa indirjita, parintele Iustin a fost din familia mea, si cand am venit la Domnul am vrut ca toata lumea sa fie nascuta din nou. Am inteles imediat ca sufletul omului este singurul care are valoare, si cel care ne schimba caracterul este D-zeu daca ne lasam condusi de EL.
Mi s-a spus deasemenea ca, chiar daca te-ai pocait tot trebuie sa suferi pentru ce-ai facut in lume. …………WHAAAAAAT?……….asa ca Domnul m-a luat din tara si m-a trimis direct in mijlocul lupilor, unde avea suflete de mantuit, slavit sa fie Numele Lui Sfant!!!
La plaja sau nu, avem un cuget pe care trebuie sa-l pastram curat domnule Vizitiu!!!
Mai era un frate in adunarea aceea, si acum este tot acolo si predica unde nu sant pastori , am inteles. Sotia lui nu era poacaita si o batea ca sa se pocaiasca. Este tot nepocaita, dar poate este mai pocaita decat sotul.
Sara, bun venit în Cetatea de piatră. Frumoasă mărturie! O, câţi ortodocşi „îndîrjiţi” am cunoscut şi eu! Dar şi mulţi mai credincioşi decât unii „pocăiţi”! Îndrăznesc să te întreb, ce înseamnă „părintele Iustin a fost din familia mea”? Ne poţi spune mai mult? Şi, de asemenea, unde anume „în mijlocul lupilor”?