Căutare, necăutare şi „selfie” – Carismatici, neo-carismatici sau… altceva? (IV)


Între cele mai multe victime ale noului val de doctrine false ce produc tot mai vizibile „deranjuri” în lumea evanghelică, tinerii ocupă un loc aparte.

Înainte de a încerca să înţelegem puţin mecanismele care îi fac atât de vulnerabili, cred că se impun câteva precizări:

– sunt, ca mai toţi cei care au copii şi încearcă să-i crească, un părinte nereuşit. Cu fiecare zi, lună, an care trece descopăr lucruri pe care trebuia să le fac altfel, lucruri pe care nu trebuia să le fac. O cunoaştere îmbogăţită permanent şi niciodată suficientă.

– în ultimii ani am fost implicat în lucrarea cu tinerii bisericii. Am fost în tabere cu ei, am avut activităţi diverse împreună, am studiat Cuvântul… am fost împreună multe, multe ore. I-am văzut crescând, şi cei ce aveau cândva 10-12 ani sunt acum flăcăi şi domnişoare în toată firea. În pofida vârstei pe care o am sunt prieten cu mulţi dintre ei şi doar faptul că mă tutuiesc cu majoritatea poate să spună mult…

– n-am uitat nimic din experienţele tinereţii mele, una deloc săracă în situaţii, întâmplări şi evenimente ieşite din uzual.

– nu în ultimul rând, deşi vârsta ar justifica într-o oarecare măsură aşa ceva, nu sunt un om acru, încruntat şi chiar dacă viaţa mi-ar fi dat destule motive să nu fiu un optimist, am rămas şi rămân un om cu o perspectivă mereu pozitivă.

Tineri

Impresiile şi opiniile pe care vreau să le aştern mai jos sunt doar spicuiri dintr-un tablou mult mai vast a ceea ce am putut observa de-a lungul timpului.

Ce înseamnă să fii tânăr astăzi?

Cu siguranţă şi sub nicio formă nu înseamnă ce a fost cu doar câţiva ani în urmă. Dacă în vremea tinereţii mele ( ca să merg şi mai în urmă) informarea solicita eforturi considerabile şi limitările surselor erau mai mult decât dramatice, tinerii de astăzi se confruntă cu o situaţie diametral opusă. Sursele de informare sunt practic nelimitate. Tragedia stă însă în faptul că şi selectarea lor este foarte dificilă. Tânărul de astăzi este „bombardat” din toate părţile cu informaţie şi, mai mult, el a învăţat, datorită progresului tehnologic, să acceadă această informaţie fără prea mari restricţii.

Problema, sau sâmburele problemei, nu stă însă aici. Sunt din ce în ce mai convins că problema reală care generează stare actuală a tineretului este lipsa acelor şapte ani de acasă. Nu mă refer la expresia ce face trimitere la educaţie şi bun simţ, deşi nici acestea nu sunt de neglijat. Mă refer la acea perioadă de timp petrecută cu părinţii, în care copilul putea fi pregătit mult mai bine pentru înfruntarea cu lumea. Şi, ca şi acest lucru n-ar fi fost destul, situaţia societăţii în care părinţii sunt tot mai mult absenţi din mediul familial a dus la o posibilitate tot mai redusă pentru copii de a beneficia de experienţa persoanelor mature din mediul familial. În schimb, a crescut dramatic influenţa mediului stradal, a mediului informatic aflat într-o continuă expansiune dar şi degradare morală. Accesul la surse de informare oferite de internet, de televiziune, accesarea lor tot mai facilă prin intermediul a sumedenie de gadget-uri, combinate cu lipsa capacităţii de selectare în absenţa unor criterii care să facă acest lucru în baza unei educaţii măcar morale satisfăcătoare, au făcut din tineri cele mai vulnerabile persoane ale societăţii. Sunt multe de spus pe marginea acestei situaţii şi există lucrări ample despre acest subiect, mult mai complete şi mai avizate.

Ceea ce aş dori eu să subliniez în acest articol este situaţia tinerilor din biserici, sau care mai sunt încă interesaţi de biserică.

Un prim lucru pe care aş vrea să-l scot în evidenţă, şi unul dintre cele care agravează poate cel mai mult starea actuală este faptul că „bariera” care separa tânărul „din lume” de cel din biserică este tot mai puţin vizibilă. De la modul de a se îmbrăca, până la felul de a relaţiona, totul e de o fragilitate tragică. Să fim înţeleşi, nu sunt adeptul sau suţinătorul ideii că tânărul din biserică trebuie să arate ca unul de acum o sută de ani. Tinereţea e frumoasă inclusiv prin non-conformismul ei, atâta vreme cât el nu depăşeşte barierele bunului simţ comun.

Ce se întâmplă între tinerii din biserica de astăzi?

Tinerii nu mai au răbdare. Ei au fost învăţaţi că orice informaţie e la un click distanţă. Drept urmare, ei nu mai au timp să asculte predici, studii biblice sau dezbateri teologice (între altele, m-aş mira sincer ca, în cazul în care unul dintre aceşti tineri a dat de acest articol, să fi avut răbdarea să citească până aici!) Mai mult, dacă ceea ce li se prezintă nu conţine ceva „cool”, surprinzător, nou, inedit, „funny”, nu e, pur şi simplu, interesant! Consecinţa? Cunoştinţele lor doctrinare sunt, dacă nu limitate, atunci cu siguranţă extrase din surse care prezintă aceste caracteristici. De aceea şi atracţia lor către lucrări, clipuri video, predici audio-video cu un caracter „comestibil” pentru gustul lor. Ori, din nefericire, s-a ştiut profita de această slăbiciune. Lipsa de cunoştinţe reale şi suficient de profunde biblice a făcut posibilă strecurarea în mintea lor a unei imagini false despre dumnezeire, despre credinţă, despre biserică etc. Dumnezeu a devenit tot mai mult un „deus ex machina” (vezi şi explicaţia din DEX) care poate suplini lipsa de pregătire pentru un examen, credinţa devine o minimă suficienţă în care descartianul „cogito ergo sum” se transformă în „credo ergo sum”, iar biserica un loc unde merg nu din necesitate spirituală conştientă, ci dintr-una instinctuală şi mai degrabă senzorială (văd ceva care să-mi placă, aud ceva care să mă satisfacă).

Sesizând acest lucru, mulţi lideri din biserici pun un accent deosebit pe această latură. Am avut surpriza să aud din gura unui păstor cu multă experienţă ideea că „deja la ora actuală principala activitate şi modalitate de a transmite mesajul Evangheliei este muzica” şi, deşi muzica este un fel de aer pentru mine, nu m-am putut abţine să întreb ce facem cu Cuvântul! Am rămas pe gânduri la ideea transmiterii adevărului biblic prin muzica actuală. Din punct de vedere strict muzical, o fi ea plăcută şi utilă în închinare, dar să crezi că poţi suplini predicarea Cuvântului prin textele superficiale, cu „doctrină telegrafiată”, mi se pare absolut aberant! Deşi, trebuie să recunoaştem, se mulează perfect pe tendinţa tinerilor de a căuta acel ceva uşor şi plăcut comestibil, care să nu solicite timp şi resurse cognitive prea multe. Un fel de „pastilă” care se înghite uşor cu un pahar de coca-cola! De altfel, a devenit o imagine cât se poate de banală să vezi tineri în biserică apelând la telefoanele mobile în timpul predicii sau, în general, al serviciilor din biserică, pentru a relaţiona cu alţii din afara bisericii sau pur şi simplu pentru a căuta pe internet ceva… mai interesant. Consecinţa dramatică este un bagaj de cunoştinţe biblice extrem de sărac sau, în cel mai fericit caz, îndestulător dar… extrem de vulnerabil într-o dezbatere!

Cum spuneam, tinerii nu mai au răbdare! Totul trebuie să fie la un click distanţă. Şi acelaşi click cu care se accesează informaţia căutată poate fi folosit şi pentru a anula sursa în cazul în care informaţia nu satisface!

(va continua)

foto

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Întrebările tinerilor, Biserica, Disperări, Jurnal de luptă şi... de pace, Mioritice, Pe gânduri, Simţul civic, Trecător prin lume și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

48 de răspunsuri la Căutare, necăutare şi „selfie” – Carismatici, neo-carismatici sau… altceva? (IV)

  1. „…În pofida vârstei pe care o am sunt prieten cu mulţi dintre ei şi doar faptul că mă tutuiesc cu majoritatea poate să spună mult…”

    Da, că tinerii îmbătrînesc mai repede. 🙂

  2. Postarea îmi place. Îmi place şi cum spui tu acolo: „doctrina telegrafiată”.
    Pe vremea nostră, se spunea că materia de şcoală intră mai bine în minte dacă te culci cu cartea sub cap. Astăzi e la fel, numai că, în loc de carte, puştii folosesc smartphon-ul. 🙂
    De mici sunt drogaţi cu tablete, cu telefoane mobile.
    Şi la iarbă verde se duc cu tableta şi o butonează.
    Orice gîscă care iese de la şcoală vorbeşte la smart cu iubitu’.
    Am văzut o fetiţă credincioasă din biserică, care ştie o grămadă de psalmi pe de rost, că a pus o serie de poze pe facebook şi scrie: nu-i aşa că sunt drăguţă? (evident, pe englezeşte! 🙂 )
    Ştii cît are fata? 13 ani, bunicule! 13 ani…
    Sunt convins că ai să analizezi toate astea în postările viitoare.
    Nici chestia cu tutuiala nu mă prea încîntă. E semn de dragoste şi de popularitate, dar nu trebuie să devină o obişnuinţă. Prefer să vorbesc la persoana a doua plural cu un puşti şi să mă iau la trîntă cu un moşneag, chiar dacă nu-l cunosc. Tinerii sunt foarte sensibili la politeţe şi te tratează ca-n oglindă. Dacă ar veni un ţînc să îmi gîngurească dulce: ce mai faci, Răzvan? cred că ar avea surprize. 🙂 Şi aşa, pe blog, mai vine cîte unul…, ştii tu genul, dar ăsta e blogul, ne asumăm riscul.
    Aşa că, domnule Marinel, frate, prietene, dă-i înainte: combaţi bine! 🙂
    Un sfat: frazele un pic mai scurte, mai directe. (Pam-pam-pam! ştii cum făcea Becali, dar nu în sensul ăla. 🙂 )

  3. vasi duma zice:

    Eu…unul care (încă) predic la tineret!

    Cadrul istoric pe care il traversăm e fără cadru, aerul care il inspir, fiind melancolic, este aproape fatalist, iar la situaţie se adaugă demonul tehnicii.
    Şi stau…mă uit în Cuvânt şi marea mea provocare: ce să le zic şi cum să le zic???
    Foarte greu. Am binenţeles, consolările mele şi propriile imbărbătări. Uite, de pildă, mă gândesc la un moş din Pateric care spunea să îţi faci pravila după constituţia ta fizică, să nu fii nici prea pneumatic dar nici prea fizic. Impart si eu Cuvântul cum pot, în funcţie de depozitari…Este o adevărată provocare…si aştept să încasez idei.

  4. paul morar zice:

    Draga frate Marinel, desi nu sunt parinte (dar sunt copil) cred ca ati surprins foarte bine samburele problemei si anume lipsa celor 7 ani de acasa in sensul in care l-ati explicat. Personal sunt ceea ce sunt pentru cei 7 ani de acasa. Realizez tot mai mult ce mare binecuvantare am avut sa ma nasc intr-o familie de crestini. Bunicii si parintii mei nu au fost oameni cu scoli inalte. Bunicii au fost (3 mai sunt inca) oameni cu 7 clase maxim iar parintii au reusit sa termine liceul. Maica-mea a terminat si o scoala de subingineri. Cand eram mic aveam impresia ca parintii ma exploateaza. La vreo 5 ani de zile au inceput sa ma trimita cu vacile pe camp. De abia ma vedeam de ele 🙂 Ma trezeau dimineata la ora 4-5 sa mergem la secerat de grau pentru ca odata ce dadea caldura nu mai puteai face treaba. Pe vremea aceea nu erau combine agricole, ci batoze 🙂 Batoza mergea in fiecare zi din casa in casa si treiera graul secerat deja (nu singura, era nevoie de vreo 10-20 de oameni), iar noi mergeam dupa ea pentru ca se facea de mancare, mai ales cozonaci 🙂 Ce vremuri… Parintii au inceput apoi sa ma duca la sapa, la strans de fan, la adunat lemne din padure sau la cules de porumb. Aici primeam tot felul de invataturi. Mie mi se pareau un chin atunci toate astea, dar de abia acum inteleg lucrurile cu adevarat. Uneori preferam sa iau bataie decat sa se apuce ai mei sa-mi tina iar morala… Acei ani petrecuti cu bunicii si parintii si-au pus amprenta definitiv pe ceea ce sunt astazi. Imi mai aduc aminte ca bunicul nu incepea nimic fara sa faca o rugaciune inainte. Si nu era doar lucru, erau discutii in timp ce lucram. Timpul acela mi-a prins foarte bine. M-a ajutat atat din punct de vedere spiritual cat si ca experienta de viata. Plus ca azi stiu sa fac diferenta dintre patrunjel si leustean 🙂

    Oricum ideea e ca azi vremurile s-au schimbat iar daca stresezi prea mult copilul s-ar putea sa ajunga in plasament… Problema o stim si o intelegem intr-o anumita masura, dar care e solutia? Cum se adapteaza parintii din ziua de azi la situatia actuala? Nu se pot muta toti in Siberia asa cum au inceput sa o faca unii.

  5. marinelblaj zice:

    Da, Paul, aşa este, mult contează interacţionarea dintre părinţi, bunici şi copii. E un bagaj cu care altfel se comportă copilul începând de la adolescenţă, şi asta se vede mai târziu! Mă bucur şi se vede că faci parte dintre cei care au avut privilegiul acesta!
    Apropo, ce-s alea pătrunjel şi leuştean? 😀

  6. Pînă la vîrsta de 28 de ani nu văzusem pe viu o vacă.
    Apoi, după ce statul m-a trimis doctor la ţară, după 9 ani, am învăţat să semăn, să plivesc, să prăşesc, să copilesc, să răsădesc, să stropesc, să butăşesc, să greblez, să adun gîndaci de colorado, să adun, să tai şi să sparg lemne, să înham calul, să mîn şareta, să conduc sania, să cosesc, să adun fînul, să scap de cîrtiţe şi să desţelenesc pămîntul, să fac focul în sobă şi să curăţ cenuşa, să car apă de la fîntînă şi să pescuiesc cît era ziulica de lungă, să cresc găini şi iepuri, să tranşez porcul şi să bat fasolea.
    Dar, un lucru tot n-am învăţat: cum se mulge vaca. 🙂

    • marinelblaj zice:

      Mamă! Ăsta da doctor! 😀
      Cu mulsul vacii te lămuresc eu! E aproape la fel ca mulsul caprei, doar că la o scară puţin mai mare! 😀

    • paul morar zice:

      Pfff cu mulsul vacii si eu am stat cam prost. Nu puteam suporta mirosul. Totusi imi placea laptele proaspat muls direct de la sursa. Dimineata inainte sa plec cu vacile primeam o cana de lapte si o felie de paine cu liptar de prune 🙂
      Apropo de facutul focului la tara… ce „distractie” era cateodata sa-l aprinzi ca venea tot fumul in casa. Dar nimic nu se compara apoi cu niste placinte in ler. Ce sa mai vorbesc de cozonaci si doduri cu varza sau ceapa la cuptor ars cu lemne. Cand si unde oare o sa mai apuc vreodata sa mananc asa ceva?

      Si cand ma gandesc ca in ziua de azi copiii se dau in vant dupa MacDonalds… Cel putin aici in Germania sunt pline acest gen de restaurante fast-food la orele de varf. Cam la fel e si cu religia: multi habar nu mai au ce inseamna o mancare spirituala sanatoasa si se inghesuie astfel la aceste restaurante spiritiste unde primesc o salata New Age cu o portie mare de misticism la gratar.

  7. tabyta22 zice:

    De cei 7 ani de acasã, depinde restul vieţii, şi de ce nu, veşnicia. Dincolo de lucrurile banale, dar vitale, sunt aspecte care îţi rãmân în memorie o viaţã. Spãlatul mâinilor, un ritual, pe care atunci îl „executam”, rugãciunea şi liniştea în timpul mesei ori pur şi simplu ajutorul acordat la strângerea mesei aducându-ne aminte cã tot ce începe are un sfârsit, şi alte asemenea lor, sunt deprinderi neuitabile.

    Nu îmi amintesc nimic din primi 7 (la propiu).Poate pentru cã am locuit in doua case sau poate, pur şi simplu, am uitat.Dar sunt secvenţe/amintiri ale cãror imagini mã urmãresc continuu. De exemplu: rugãciunea şi cititul Bibliei, pe care le-am deprins de copil.Poate cã am o poftã crescândã de citit, ori poate pasiune, dar ştiu cã dincolo de acestea pãrinţii mei au sãdit sâmburele din care mai târziu a rãsãrit copacul. Cântatul, în ciuda faptului cã nu ştiu cânta! Postul şi rugãciunea în comun! Sfaturile! Mersul la bisericã! Neumblatul pe uşa bisericii în timpul slujbei…
    Ar fi o listã lungã ale aducerilor aminte dar constatarea pentru fiecare atitudine/ acţiune are la bazã educaţia primitã de la pãrinţi.
    Am observat, ca învãţãtor la scoala duminicalã, cã se încearcã sã se punã toatã responsabilitatea pe umerii profesorilor, învãţãtorilor, privitor la educaţia religioasã şi nu acolo unde trebuie.Pentru eşecul ori neascultarea unui copil e responsabil învãţãtorul.Pentru obrãznicia altuia e responsabilã învãtãtoarea.
    Dar pãrintele?
    Prea ocupat.Lucreazã amandoi iar creşa „îl educã”.
    Presionat.Societatea secularã şi-a planificat distrugerea familiei.Luptã pe toate fronturile şi ce trist, câştigã teren

    Prea obosit sã stea cu copii, dar prea binedispus sã petreacã cu prietenii…
    Şi apoi se mirã cã nu ascultã, cã fac tâmpenii asurzitoare…
    E dureros sã vezi câtã lipsã de dragoste, câtã nevoie de atenţie au copii…şi mai dureros sã auzi: n-am timp!

    Într-o societate tot mai departe de Dumnezeu stau şi mã întreb: ce fel de pãrinte voi fi eu?

    • marinelblaj zice:

      Pentru că ai observat toate cele enumerate, ai şansa, Tabita, să fii un părinte bun!

    • ion vizitiu zice:

      zici tu bine ce zici, numai ca ai inceput cu stangul. nu. vesnicia nu depinde de cei sapte ani de acasa
      iertare pentru ca ma flu in treaba dar o astfel de afirmatie e inacceptabila!

      • marinelblaj zice:

        Îmi pare rău, Ion, dar observaţia ta e puţin pripită! Există o logică în ceea ce scrie Tabita. Reciteşte şi încearcă să „vezi” şi cuvintele nescrise. Spune Tabita: „De cei 7 ani de acasã, depinde restul vieţii, şi de ce nu, veşnicia” În logica formulării, ceea ce vrea să spună Tabita este că dacă ai parte de educaţia adecvată în cei 7 ani, atunci restul vieţii este afectat de această educaţie, respectiv şi alegerile pe care le faci, iar de alegerile acelea (cea mai importantă fiind Domnul) depinde veşnicia! Şi-apoi, veşnicia nu este doar cea cu Domnul! O veşnicie vor petrece şi cei în chinul… veşnic! 😉

      • ion vizitiu zice:

        ea spune „si de ce nu , vesnicia”
        uite de ce nu – pentru ca Domnul Isus a zis „cine crede in Fiul are viata, cine nu crede in Fiul nu va vedea viata…”
        acum, daca credinta este produsul invataturii si a educatiei primite de la parinti sau bunici, aveti dreptate, dar daca ea este lucrarea Duhului sfant in inima pacatosului atunci cand si cum vrea El, atunci nu are nimic de-a face cu cei sapte ani de-acasa.
        cunoastem cu totii familii in care educatia a fost buna iar copiii au luat-o razna si… invers.

  8. Adrian zice:

    Este adevarat, orice informatie este la un click distanta. Dar intelegerea informatiei este uneori la ani-lumina distanta. A intelege informatia este cu totul altceva decat a fi informat.
    Iti dau un exemplu din experienta mea: un examen in care permiti accesul la orice fel de informatie, dar ceri interpretarea datelor, concluzii si decizii, modelari si aplicatii in lumea reala devine un examen dificil chiar si pentru studentii care au „tocit”.

    Traim vremuri in care multi cred ca „universul fara margini” e in degetul lor cu care dau un click. Asa se face ca, in mod paradoxal, tocmai in aceasta perioada a acestui big-bang informational si a accesului aproape total la orice fel de informatii semidoctismul, impostura si incultura sunt mai evidente ca oricand. Nici teologia nu scapa de boala asta, ba chiar e mai afectata decat alte discipline. Sunt unii care, dupa ce au ascultat niscaiva youtube-uri si au urmarit cateva power-point-uri, incep sa se creada teologi. Am intalnit „apologeti” care erau o adevarata enciclopedie de link-uri, dar nu stiau chestiuni elementare din discipline pe care se presupune ca le-au parcurs in liceu.

    Cred ca iti dai seama ca nu sunt contra informatiei in format electronic, nu suportul pe care este inregistrata informatia este important. Ceea ce vreau sa subliniez este ca pentru a intelege este nevoie de un efort mai mare decat cel necesar pentru o simpla lecturare si, daca vrei sa castigi ani din viata, de proximitatea cuiva care stie mai mult ca tine. Daca asta este valabil in domeniile „laice”, cu atat mai mult va fi valabil in teologie. Ii indemn pe toti tinerii, indiferent ce vor sa faca in viata, sa-si caute un mentor. Daca nu-l au, sa-l ceara si li se va da.

    • lidieluptx zice:

      Iacov 5:16 „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.”
      Pe linga mentor este mare nevoie de rugaciunea „fierbinte a celui NEPRIHANIT”, si bine ar fi daca neprihanitul ar fi chiar parintele. Trairea si umblarea mea cu Dumnezeu, ca parinte, nu-l va lasa pe copilul meu sa fie linistit pina Il va gasi el personal. Noi ca parinti, trebuie insa sa avem indelunga rabdare cu copiii, caci Eclesiastul 3:11, spune: „Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.”

  9. marinelblaj zice:

    E aproape inutil orice comentariu la ceea ce ai scris, Adrian. Aş sublinia în plus acel „Îi îndemn pe toţi tinerii, indiferent ce vor să facă în viaţă, să-şi caute un mentor”!

    • Eu am să comentez, în schimb, în cîteva cuvinte. 🙂
      Am citit recent un studiu efectuat de un grup de psihologi, într-un laborator de neuropsihologie extrem de performant, în care se obiectiva, într-un fel, observaţia extrem de corectă a dlui Adrian pe care ai subliniat-o şi tu, Marinel, la final.
      Această atenţie sporită la modelul pe care ni-l luăm în viaţă, la un moment det, ne modifică substanţial şi profund modul de gîndire.
      De fapt, cercetările confirmă ceea ce spune Cuvîntul: în Vechiul Testament, evreii priveau în pustie la şarpele ridicat deasupra lor, vindecîndu-se de muşcătura veninoasă a şerpilor reali; în Noul Testament, toată atenţia se concentrează asupra Domnului Isus.
      El este modelul perfect spre care trebuie să tindem.
      În religia budistă, cercetătorii au ajuns la concluzia că şi un guru uman poate fi luat drept mentor, adică o personalitate excepţională, asupra calităţilor căruia să se concentreze toată atenţia şi meditaţia ucenicului.
      Acaestă educaţie, dincolo de orice conotaţii religioase, se bazează pe timpul pe care-l alocăm meditaţiei.
      Aşa cum spuneaţi şi voi, trăim într-o permanentă alergare, de parcă ne fugăreşte cineva.
      Dl. Adrian (ca şi tine, de altfel) sublinia bogăţia informaţiei şi greutatea tinerilor de a o prelucra, chiar dacă le oferi un model logic, o grilă de care să se folosească.
      Ei nu pot performa pentru că nu şi-au format creierul pentru actul de gîndire concentrată, abstrasă de tot vacarmul din jur.
      Tinerii au nevoie de încredere, ei vor să creadă în ceva, în cineva. Aceasta le modifică în bine comportamentul, îi ajută să evite boala tot mai gravă a timpului nostru, depresia, să se umple de dragoste şi să gîndească frumos despre semeni.
      Studiile despre care aminteam au demonstrat că imaginile obţinute, prin RMN funcţional, EEG cu multielectrozi, etc., atestă o plasticitate neştiută pînă acum a creierului uman.
      Cu alte cuvinte, sunt necesare modelele, timpul de meditaţie, liniştea, încrederea, cu alte cuvinte, exact ceea ce lipseşte majorităţii oamenilor din zilele noastre.
      Am să vă spun ceva scandalos: rugăciunea inimii nu este o poveste de adormit copiii. Practica misticilor din primele secole, urmată de cea isihastă, (a se vedea aici studiul fundamental al lui Dumitru Stăniloae), sunt validate, anatomo-funcţional, prin noile cercetări de neuro-psihologie.
      Nimic nou sub soare, aşa cum spunea Ecleziastul. Totul e să nu ne grăbim, să cercetăm toate lucrurile, aşa cum ne învaţă Cuvîntul să o facem. Cum faci tu, în fiecare sîmbătă, cu muzica pe care o propui şi care a stîrnit furtună zilele trecute.
      Aşa cum se întîmplă aproape de fiecare dată, orice lucru bun îşi are reversul, oglinda în rău. Exact ca descoperirile din fizica atomică, şi cele din domeniul neuro-psihologiei oferă o armă excepţională de manipulare a maselor şi mai ales a tinerilor.
      Ceea ce spunea dl. Adrian despre link-urile şi videoclipurile care anesteziază judecata tinerilor, grăbindu-le judecata, prin lipsa timpului de meditaţie, de aprofundare, se poate extinde şi asupra mentorilor, a modelelor pe care le oferă biserica contemporană neoprotestantă, în continuă mişcare, doritoare de carne, de număr, de oameni dezinformaţi şi fanatici.
      Dezamăgirea dlui Adrian, pe care a amintit-o, în treacăt, cu alt prilej, referindu-se la Barbosu şi metanoile lui harvestiene, disperarea sfîntă cu care analizează fenomenul carismatic admirabilul Paul Morar, preocuparea ta aproape obsesivă de a arăta tinerilor pericolele la care se expun, mîncînd, frugal din pîinea otrăvită a falşilor secerători, toate acestea îşi găsesc răspuns nu în teoria conspiraţiei, pe care o invocă, în bătaie de joc, mulţi oameni cu pretenţii, ci în pericolele manipulării ştiinţific renăscute, cu rădăcini adînci, cu sevă din Renaştere.

      Lung comentariul. Obosit comentatorul. Am ieşit din gardă acum cîteva minute. Vă salut frăţeşte pe toţi.

    • L.I. zice:

      n am inteles niciodata chestia asta cu mentorul. la ce si cu ce ajuta acest mentor, imi spuneti si mie? 🙂

      • marinelblaj zice:

        L.I., dacă citeşti comentariul lui Răsvan, te lămureşti în mare măsură! Aş adăuga câteva lucruri:
        – şi eu i-am sfătuit pe tinerii noştri să caute un frate sau o soră mai în vârstă, l-am numit „un fel de duhovnic”, cu care să discute, căruia să-i poată împărtăşi problemele cu care se confruntă (şi la tineri nu sunt puţine, vei vedea din postările ce urmează!), care să le poată da sfaturi în baza experienţei pe care le-o dă vârsta şi viaţa creştină trăită. Asta din punct de vedere spiritual. Pe de altă parte, apropierea unui tânăr de o persoană mai în vârstă, cu o cultură superioară, cu un comportament echilibrat, cu o atitudine socială corectă etc, poate constitui o sursă de inspiraţie pentru dezvoltarea pe toate planurile a tânărului respectiv. Toţi, dar absolut toţi tinerii, indiferent de gradul de independenţă arătat, au tendinţa de a căuta modele. Şi-atunci, apropierea aceasta de o persoană ce poate constitui un model îi fereşte în mare măsură de modelele negative pe care lumea le oferă din abundenţă. Sunt doar câteva fugare motivaţii…

      • L.I. zice:

        am inteles nevoia tanarului de mentor; mentorul asta poate fi foarte bine parintele, si nu vreun strain. nimeni nu te intelege si iubeste asa ca un parinte. tu ai mentor, marinel? 🙂
        cand ii aud pe unii zicand „mentorul meu spiritual”, ma zgarie oleaca pe creier. : )) si astia de i au, nu s chiar tineri.

      • marinelblaj zice:

        L.I., părintele poate fi un mentor, dar, oricât s-ar strădui, el va fi unul subiectiv în atitudinea pe care o are faţă de tânăr, tocmai pentru că te iubeşte şi te înţelege într-un mod particular.
        Da, am un mentor chiar şi la vârsta asta! Am avut şi în tinereţe, fără să-mi explice cineva necesitatea. L-am căutat instinctiv!

      • paul morar zice:

        Personal recomand oricui sa aiba nu unul ci mai multi mentori. Primii mentori si cei mai importanti ar trebui sa fie parintii, bunicii si familia. Dar si aici depinde ce parinti si familie ai. Apoi ar trebui sa ai mai multi mentori care nu fac parte din familie si care dupa parerea mea ar trebui sa aiba de la 40-50 de ani in sus. Eu cand aud pe unii de 20-30 de ani ca se pretind mentori sau lideri ma doare capul. Plus ca nu prea agreez termenul asta de lider in biserica. In ziua de azi vedem tot mai mult ca e periculos sa te atasezi sau sa-ti pui increderea doar intr-un singur om. Ce te faci daca omul respectiv cade? Sunt sanse mari sa cazi impreuna cu el. Familia ne-o da Dumnezeu dar modelele si mentorii ii alegem singuri. Si nu tot ceea ce straluceste si e la moda e neaparat de aur.

  10. Cosmin zice:

    Cu tinerii ii greu, parcă nici cum nu îi bine -dacă este prea multă predică devine plictiseală, dacă este prea puțină pe o ureche intra pe alta iese, și tot în cele lumești rămân. Mai grav că pe generația prezentă de tineri, nu ii mai amăgești nici măcar cu lucruri lumești (un fotbal, un biliard etc.), pe semne că fiecare are anturajul lui, în care îi face plăcere să rămână. Problema mare este că în întreaga societate este așa nu doar în biserică, sunt tot mai puțini tineri dedicați în lucruri bune. Într-un cuvânt duhul lumii ne copleșește, iar dacă părinții nu veghează asupra tinerilor ca să-i îndrume în cele cerești lucrurile vor fi tot mai grave. Trebuie ceruta aceea înțelepciune de la Domnul în care să știm să-i silim în dragoste lăsându-le totodată discernământul de a-L alege pe Domnul.

    • marinelblaj zice:

      Aşa este, Cosmin! Tu cred că ştii mai bine decât oricare dintre cititorii acestui blog cu câtă amărăciune scriu aceste observaţii. Iată, constat acum, la atâţia ani petrecuţi cu tinerii şi, în mare parte pentru tinerii noştri, că unii ştiu să aprecieze şi s-au ales cu ceva, alţii, în schimb, au ajuns să nu mă suporte! E greu, într-adevăr, cu tinerii. Dar, cu toate acestea, este plăcut să vezi că măcar unul se alege cu ceva! Slavă Domnului!

  11. Pingback: Semnele vremurilor. O discuţie între prieteni | Vindecătoru

  12. Octi zice:

    „Am avut surpriza să aud din gura unui păstor cu multă experienţă ideea că „deja la ora actuală principala activitate şi modalitate de a transmite mesajul Evangheliei este muzica”
    Si aceasta explica foarte multe…Cred ca tocmai din cauza „muzicii noi” de la deal (hillsong) si de la vale au tinerii „doctrina telegrafiata”. Redau din memorie un verset de cintare noua in original:
    „God is CONSTANT, He never changes”…..
    Daca as fi compus eu cintecul ar fi sunat cam asa: God is bigger that – infinit to + infinit and of course he is CONSTANT….etc etc.
    In biserica pe care inca o mai frecventez se cinta Hillsong si Jesus Culture songs, spre totala imbecilizare a celor care participa. Participa mai mult cu prezenta pentru ca in afara de citeva femei ce se unduie in ritmul muzicii cu bratele ridicate nu cinta nimeni.

    • marinelblaj zice:

      Bună observaţia privind textele multor cântece „de laudă şi închinare”. Şi, într-adevăr, în ele e cam toată teologia tinerilor de azi! Nici nu e de mirare că relaţia lor cu Dumnezeu e una de genul „eu Îţi dau… ceva din timpul meu, Tu ce îmi dai?”

    • paul morar zice:

      Draga Octi, ceea ce spuneti dumneavoastra referitor la muzica e deja depasit. S-a trecut la un alt nivel. Haideti sa va citez de pe site-ul unei biserici din Romania:

      „Credem că dansul poate revela atât adevărul cât și harul lui Dumnezeu pentru această lume. Aici la Biserica Carismatică Noua Generație, dansăm ca să Îl onorăm și să-L înălțăm pe Dumnezeu prin mișcare și să aducem bucurie în biserică.

      Una dintre dorințele noastre este creăm dansuri care ating inimile oamenilor prin dragostea lui Isus Cristos și să fim excelenți în toate lucrurile prin efortul și prin dedicarea noastră.

      Trupa de dans Noua Generație dansează în fiecare duminică în închinare și pe parcursul anului cu diferite ocazii la concerte organizate de Biserica Carismatică Noua Generație.

      Dacă îți place dansul și vrei să-ți folosești talentul pentru Dumnezeu, avem cursuri de dans care încep în septembrie. Cursurile consistă în învățarea de tehnici hip-hop și coregrafie.”

      Si ca sa nu credeti ca inventez va dau si un link:

      Ce parere aveti despre adevarul revelat prin coregrafia fetelor? Dar despre doamna pastor?

      • anamaria zice:

        Ia uite,pe alocuri seamana cu ce faceam eu in rock-oteca. Diferenta este ca muzica e mai proasta in video.

      • L.I. zice:

        il inalta pe Dumnezeu prin miscare? : )) multe pot(i) auzi…

      • Adriana zice:

        Doamne mare ai mila de noi si nu ne lasa in voia mintii noastre blestemate. Domnule Paul, daca nu ati fi pus linkul, nu v-as fi crezut! Cum e posibil asa ceva?

    • Cosmin zice:

      Citez un frate din biserica care auzise mai de mult un pastor care zicea următorul proverb modern : „Muzica închinată Domnului este ceea care mișca inima nu piciorul”. Să veghem și să cercetăm toate lucrurile luând ce este bun.

  13. 2c4me zice:

    Super bun si minunat
    Ca in Galileia
    La nunta cu vin curat
    Cand veni femeia:
    Faceti tot ce spune El !
    Eu il cunosc bine
    Isus, Leul meu e Miel
    Si-I pasa de tine !…

  14. Octi zice:

    Multumesc Paul Morar. Si eu care am crezut ca mai rau de asa nu se poate.

  15. Octi zice:

    Si in felul acesta se ajunge la un control total al maselor largi. Prin imbecilizare treptata folosindu-se de mass media vizuala in special, atentia tineretului s-a redus la slogane si lozinci. Fiul nostru cel mai iubit B. Hussein Obama (peace be upon him) s-a folosit si de Twitter ca sa cistige alegerile din 2012. Si anume citiva artisti hip hop rap pop si asa mai departe care sint urmariti pe twitter de milioane de tineri, au declarat ca B. Hussein Obama (peace be upon him) is THE ONE. Drept care tinerii fericiti, la sugestia artistilor adorati, au votat pe salvatorul care ne aduce „Hope and Change” si Yes We Can. Aceste doua mesaje simple dar foarte „cuprinzase” au adus bucurie in cadrul maselor largi care au votat fericiti ca in sfirsit au inteles complicatele si sofisticatele idei politice. Cred ca un alt mesaj simplu al unei idei politice complexe care a functionat si in Romania a fost: „Jos Basescu”.

  16. Pingback: Căutare, necăutare şi „selfie” – Carismatici, neo-carismatici sau… altceva? (V) | cetatea de piatră

  17. Pingback: „Tinerii și criza de identitate” | ARMONIA MAGAZINE - USA

  18. Editor zice:

    Articolul, fiind foarte important pentru toți cititorii și necititorii:), l-am postat și eu – cu mulțumirile de rigoare.

  19. 2c4me zice:

    Primul mesaj se refera
    La relatii cu Isus
    Nu Credinta-i efemera
    Ci burduful vechi s-a dus…

    Piatra vie, bucuroasa
    Din Cetatea pietrei vii
    Nu-I deloc periculoasa
    Si nici grea… pentru copii.

    Doar spiritual de eroare
    In minciuna,trist, ascuns
    Cautand cu disperare
    Condamnarea lui Isus

    Nu vine nici sa-l asculte
    Nici sa vada ce-a facut
    Ca nu-I piatra vie-n munte
    Ci-i caramida din lut…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s