GUEST POST – „Trupul, între cocioabă şi Templu” – Vasi Duma


Templufoto

Să vă spun drept, tot timpul am revelaţia că bucuriile adevărate sunt netrupeşti, mă refer la acele euforii ce extind fiinţa spre Fiinţa Supremă, de aceea, sentimentul plutirii, levitaţia resimţită de suflet e primul simptom al atingerii divine. Convertirea aduce sublim un schimb ciudat între lumi, omul oferă povară păcatului iar cerul îi dă o pereche de aripi (păcat că ne mai băgăm unii la alţii foarfecele în pene…)

Lanţul plăcerilor trupeşti mă situează permanent la intersecţia dintre depresie, spaimă agresivă şi leşin metafizic. Nu ştiu de ce – doar n-oi fi eu aşa de pneumatic – dar am senzaţia că trupul meu mă frânează, îmi pune piedici la mântuire, că mă înrădăcinează sarcastic de un sol tenebros, plus că mai văd în scurte secvenţe de horror dinţii albi ai viermilor ce vor…

 

Lăsând însă la o parte latura zbârcită a propriei percepţii, Biblia conferă trupului nostru un statut remarcabil: Templu al lui Dumnezeu. Cristos oferă valoare trupului nostru, astfel că un accent prea puternic pe suflet şi neglijarea bietului trup, căznit şi ocărât, nu este tocmai o perspectivă biblică. Avem valoare, cu trup cu tot, nu suntem un mic tabel al lui Mendeleev, ci un Templu, un sanctuar îmbibat de prezenţa Duhului Sfânt (Doamne ajută!). Valoarea biblică a trupului nostru depăşeşte, se pare, chiar concepţia trupului grec unde frumuseţea nu putea fi gândită fără corporalitate (dimineaţa, filozofii făceau gimnastică).

Ei, ce facem cu acest Templu, cum îl chivernisim, cum facem curat în el, cum îi ştergem geamurile… aici e buba. Grăsimi, maioneze, sucuri acidulate, e-uri nocive, snacks-uri, dulciuri apetisante şi alte ronţăieli, toate încap grămadă prin râvna pântecului în spaţiul Templului. Templul supus insomniei, muncii fără frâu, somnului abuziv, viciului sedentar, şi uite aşa Templul se transformă treptat într-un siloz, într-o şură ori într-un şopru înclinat.

 

Ce facem cu trupul, unde îl ducem, când îl aşezăm pe orizontală, cum îl îngrijim, ce atenţie dăm utilizării lui în parametrii unui Templu sfânt, consacrat divinităţii? A fi sau a nu fi Templul lui Dumnezeu, aceasta este întrebarea! Sper din toată inima să căutăm întrerupătorul, să aprindem becul în Templu să ne suflecăm mânecile şi să muncim, în propriul trup cu propriul trup. Miza nu este „mens sana in corpore sano”, ci urcăm pe trepte mai înalte, chemarea noastră fiind să adăpostim nu o minte, fie şi ea genială, ci un Duh, Duhul lui Dumnezeu.

Sfat practic: schimbă fotoliul cu bicicleta, statul cu mersul, carnea cu legumele, televizorul cu natura, trupul inert cu trupul – Templu.
Greu canon!

Vasi Duma

 

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Biserica, De-ale păstorului..., Frumuseţi, Guest post, Mioritice, Pe gânduri, Picături și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la GUEST POST – „Trupul, între cocioabă şi Templu” – Vasi Duma

  1. szromulus zice:

    „Avem valoare, cu trup cu tot, nu suntem un mic tabel al lui Mendeleev, ci un Templu, un sanctuar îmbibat de prezenţa Duhului Sfânt ” – frumos spus.

  2. „Fiinţa Supremă” e un termen biblic? Întreb „pe bune”, chiar nu-mi amintesc să-l fi întîlnit acolo. Te rog să mă lămureşti.

  3. Iarăşi o chestie: îndemnul de a schimba carnea cu legumele. Trebuie să-i spui pastorului tău, dacă tot s-a apucat de regimuri dietetice, să precizeze în adunare că e vorba de vegetarieni, nu de vegani. 🙂

  4. Corpul uman, chiar dacă este umplut de Duhul, nu capătă o majusculă, din templu devenind Templu. El nu devine sacru niciodată. De ce să-l scriu cu „T” mare? Nu de alta, dar începem să ne tăiem Unghiile Sfintelor Degete şi să ne tundem pe Acoperişul Templului. 🙂
    E cam cu dus-întors predica asta. Părerea mea.

  5. „…dimineaţa, filozofii făceau gimnastică…”

    Da, şi seara se culcau cu băieţi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s