1.218 kilometri…


Singurătatea are în ea întotdeauna iubire.

Aşa cum şi iubirea are în ea o ciudată singurătate…

Pe Sisif l-au osândit zeii să care mereu stânca aceea spre vârful muntelui. Lumea n-a înţeles că tragedia nu consta în munca inutilă, cât în faptul că stânca era mereu aceeaşi. Mai ales când se rostogolea, nemilos, la vale…

Şi mai tragică era permanenta iluzie a lucrului împlinit.

Visez uneori un vis ciudat. Mi se întâmplă din copilărie…

Plutesc într-un spaţiu nedefinit şi în jurul meu se mişcă haotic bucăţi gelatinoase, imense, pe care mă străduiesc să le prind între degete. Caraghioasă imagine. Şi totuşi, câteodată reuşesc, deşi imediat, ele îmi scapă, alunecând…

O geometrie spaţială imposibilă. Imposibilă fizic, imposibilă raţional…

Aşa şi cu singurătatea aceasta. Mă străduiesc să o prind între degete…

Aceeaşi imposibilitate fizică, aceeaşi raţiune imposibilă.

Doar iubirea stă undeva, într-un colţ, şi îngână inutil, asemeni lui Sisif, dorul…

SH105976

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Amintiri, Disperări, Frumuseţi, Jurnal de luptă şi... de pace, Pe gânduri, Picături, Poeme, Trecător prin lume, Zidul plângerii și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s