Ce este nou anul acesta la Sărbătoarea Învierii?


Sărbătorim din nou Învierea. Fiecare în felul lui, fiecare în stilul lui…

Evident, iar vor apare tot felul de postări, cu lumânări, cruci, miei şi alte cele „de sezon”… Televiziunile se vor întrece în a difuza aceleaşi filme în care va curge mult sânge şi mulţi oameni le vor privi stând la masă cu un miel fript în faţă şi cu o carafă de vin…

Echipajele de ambulanţă vor transporta şi în acest an aceiaşi „evlavioşi” sastisiţi în ambele sensuri…

Se naşte, aşadar, fireasca întrebare: „Totuşi, ce ar putea fi nou la o sărbătoare care repetă acelaşi model an de an?”

Chiar aşa! Crucea este aceeaşi. Nici Cel răstignit nu este altul. Scopul răstignirii rămâne acelaşi. Învierea a fost una. Irepetabilă.

Şi-atunci, ce ar putea fi nou?

Toate aceste gânduri şi întrebări le-am auzit din gura unui vecin care-şi urma docil soţia, cărând sacoşele cu de-ale gurii pentru Paşte. Mă uitam la bagaje şi mă gândeam la spusele soacrei mele, scăpată deja de lumea asta: „Doamne, oamenii ăştia zici că au la sărbători zece guri!”

Chiar aşa, ce poate fi nou la această Sărbătoare?

Gândindu-mă la această întrebare, am găsit un răspuns care poate să dea de gândit şi credinciosului adevărat şi celui de conjunctură:

BUCURIA!

Acum, cum îşi traduce fiecare această BUCURIE, ar putea fi o problemă personală a fiecăruia! Şi totuşi, nu este aşa!

Este problema noastră, a tuturor celor care înţelegem că în spatele acestei BUCURII stă un alt fel de BUCURIE, clădită pe lacrimi, durere şi speranţă! Şi este problema celor care înţeleg acest lucru fiindcă ei pot să-i ajute şi pe alţii să înţeleagă.

Dacă vor… Şi unii, şi alţii…

Reclame

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Întrebările tinerilor, Biserica, Pe gânduri, Picături și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Ce este nou anul acesta la Sărbătoarea Învierii?

  1. Andreea Elisa Roff zice:

    Pentru cei ce sărbătoresc Paștele întru adevărata lui semnificație, bucuria este sub formă de mulțumire pentru ceea ce a făcut Hristos pentru noi. Este adevărat, povestea de fiecare an e lafel, ce diferă în fapt sun oamenii- ei sunt cei care schimbă povestea de la an la an. Pentru cei cu o credință relativă, Paștele oferă bucuria reîntregirii familiei- și decât deloc, e bine și asa. Deci problema pe care ați abordat-o e discutabilă. Și e o întrebare bună. 🙂

    • marinelblaj zice:

      Andreea, mă bucur să-ţi spun. înainte de toate, „Bun venit” în Cetatea de piatră!Ai dreptate în ceea ce priveşte bucuria sub formă de mulţumire. În fond, bucuria este cel mai sublim mod de exprimare a mulţumirii (îmi amintesc de părinţii mei care erau atât de fericiţi când mă vedeau bucuros primind ceva şi, mai târziu, matur fiind, îmi spuneau că bucuria mea era cea mai frumoasă mulţumire pe care le-o puteam adresa).
      Permite-mi însă o observaţie: acel „decât deloc, e bine şi aşa” e mai periculos decât un NU hotărât. Da, reîntregirea familiei e o bucurie, dar, dacă ne gândim la familia pe care Şi-o doreşte Dumnezeu, e doar „o fărâmitură”. Un început care rămâne, în foarte multe cazuri, la acelaşi stadiu de început…

  2. Marinel, dacă n-am face bîlci televizat din sărbătoarea Învierii Domnului, toate ar fi la locul lor. Adică la locul meu, că nu vreau să vorbesc în numele nimănui. 🙂
    Mă bucur de miel, de drob, de salata verde, de spanac, de ouă roşii, de pască şi de cozonac. mai ales de cozonac. Mi-e dor de atmosfera de la masa de Paşte din fiecare an, cînd trăiau bunicii mei, părinţii mei.
    Mi-e dor de chestiile astea şi mă bucur de ele la fel cum mă bucur că vin, în fiecare an, berzele, la cuiburile lor. La fel vin amintirile. De ce vin de Paşte? De ce de Crăciun? Şi de ce nu?
    Ah, că alţii beau toată noaptea sau se destrăbălează pe malul mării în noaptea de Înviere…., e adevărat, dar e treaba lor. Fiecare va primi pedeapsa pentru ce cunoaşte, nu pentru ce nu cunoaşte.
    Mă bucur cu ortodocşii, cu catolicii, mă bucur cînd îi văd că aduc „lumină” la casele lor, deşi la noi nu e obiceiul. Măcar de-ar trezi asta ceva în conştiinţa tinerilor, măcar aşa să-şi mai aducă aminte de jertfa lui Hristos.
    Ce e Paştele pentru mine? În primul rînd un prilej de pocăinţă, urmat de bucurie şi de toleranţă, de îngăduinţă, de ecumenism, dacă vrei.
    Atunci cînd cîntă, noaptea, credincioşii, Hristos a înviat din morţi, nu mă mai gîndesc la altceva. E şi sufletul meu limbă de clopot. Şi oamenii sărbătoresc, şi se bucură. Pentru cît timp? asta ar fi întrebarea…

    • marinelblaj zice:

      Frumoase gânduri, Răsvan! Nu vreau să fiu negativist (deşi motive ar fi destule!), dar mă obsedează două lucruri din cele scrise de tine:
      – acel „pentru cât timp?”, legat de o justificată îndoială apropo de „Măcar de-ar trezi asta ceva în conştiinţa tinerilor, măcar aşa să-şi mai aducă aminte de jertfa lui Hristos”
      – ecumenismul pe care îl înţeleg în contextul comentariului tău şi nu îl înţeleg în ideea sa riscant abordată în alte medii şi contexte.

  3. Pingback: De ce iubesc Paştele? De ce nu… | Jurnal

  4. szromulus zice:

    Subscriu la ceea ce spune Rasvan : „Ce e Paştele pentru mine? În primul rînd un prilej de pocăinţă, urmat de bucurie şi de toleranţă, de îngăduinţă, de ecumenism, dacă vrei.” .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.