Sunt anumite contexte care te trimit fără menajamente în anumite direcţii. Poate că e o deformaţie personală, dar eu gândesc şi reacţionez de foarte multe ori muzical. O anumită stare de spirit îmi induce un anumit gen de muzică.
Poate de aceea, în această sâmbătă în care gândurile îmi sunt tulburate şi îndurerate de un altfel de apocalipsă, în minte s-a înfiripat amintirea lui…
Tommy – The Who
S-a scris foarte mult şi din diverse perspective despre această superbă operă rock. Pentru cei care nu ştiu încă şi vor să ştie, wikipedia oferă un foarte succint, dar suficient „rezumat” al consideraţiilor pe marginea lucrării. Sunt pe internet sumedenie de opinii despre „Tommy”…
Oricum, ascultând şi reascultând de-a lungul anilor această complexă lucrare nu pot să nu recunosc perenitatea ei şi caracterul parcă tot mai actual al aspectelor comportamentale surprinse în naraţiunea piesei. Puţine trupe au adunat de-a lungul anilor un grup de muzicieni atât de inegalabili precum Pete Townshend (chitară), Roger Daltrey (vocal), John Entwistle (bas) și Keith Moon (percuţie)…
Dar… prefer să las muzica să vorbească. E mai bine…
cetatea de piatră 