Despre Regele Liră, fiicele lui, Do, Re şi Mi… în altă gamă


Am citit undeva o poveste tristă

Şi cum îmi plac poveştile, am stat şi m-am gândit (nu întâmplător M-AM cu iz de reflexiv!) să întregesc povestea…

M-am mirat (tot reflexiv!) că nimeni nu spune nimic despre mama lui Do, Re şi Mi… Muzica!

Într-o zi, din întâmplare, fata care făcea curat în iatacurile celor trei a dat de un cufăr în iatacul lui Mi. Curioasă, cum sunt fetele de casă, a aruncat o privire înăuntru. Era plină lada de comori. Muzicale. E drept, cam prăfuite, dar continuau să strălucească. Doar că Mi le ţinea ascunse. Erau ale ei, tot încerca să le desprăfuiască, retrasă în iatacul ei… e drept că mereu cu batiste spălate în soluţii minore, plângăcioase şi melancolice. Dar avea grijă de ele. Fata n-a zis nimănui, nimic…

Într-o zi, Do şi Re au intrat şi ele în iatacul surorii lor, Mi, pe când era ea în grădina cu lărcămioare, şi au dat de lada cu pricina. Mare surpriză pentru ele.

S-au dus la mama lor, Muzica şi i-au spus:

„Mamă, aici sunt nişte comori, dar sunt aşa de prăfuite. Nu vorbeşti tu cu Mi să ne lase să le desprăfuim, să le arătăm lui Tata Liră?”

Muzica s-a uitat la cele două fete, de-acum femei la casa lor, măritate, cum se spune în poveste, cu nişte prinţi pe care toată lumea îi bârfea fiindcă îi confunda mereu cu alţii care semănau cu ei, doar că erau nişte vulgari, şi le-a spus:

„Fetelor, eu vă înţeleg că nu vă place moda vintage, dar înţelegeţi-o şi voi pe sora voastră… e fată bătrână şi, deşi a rămas la fel de frumoasă, n-o prea vrea nimeni fiindcă aşa crede ea, că doar dacă se îmbracă în haine de jale şi dacă stă mereu cu privirea în podea o s-o ia cineva să o scoată în lume…”

Do şi Re s-au întristat. Au plecat spre Atena, apoi la Roma. Auziseră ele că acolo sunt oameni care ştiu şi alte limbi şi vor pricepe ce vor ele să spună. Sau, mă rog, să cânte…

Au aflat, nu după multă vreme, că Liră, din cauză că o iubea prea mult pe fiica sa cea mică, abdicase. Bineînţeles, regatul era plin de vorbe care spuneau că de fapt fusese detronat… Zvonuri…

În realitate, aflaseră ele mai târziu, Liră se retrăsese în camera lui, delectându-se cu comorile din cufărul buclucaş, împreună cu fata atât de dragă lui, Mi. Se auzea câte un sunet de fluier şi mandolină din acea cameră. Ai fi zis că erau tare trişti cei doi, dar nimeni nu-şi putea explica de ce se auzea uneori şi sunet asurzitor de fanfară! Să fi fost vreo pregătire de război?

Din când în când, Do şi Re îi mai trimiteau câte o scrisoare muzicală surorii lor, Mi.

Dar Mi se considera prea majoră, cât era ea de minoră, ca să plece urechea şi să priceapă că Do şi Re, surorile ei din aceeaşi mamă şi cu acelaşi tată, se tot străduiau să-i spună ceva…

Tristă poveste…

P.S. Trebuie să vă las acum. Mă pregătesc, că am întâlnire cu Do şi Re la Biserică. Poate găsim o soluţie să o lămurim pe Mi să lase modestia la o parte şi să vină şi ea mâine, la Liturghie…

 

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Biserica, Disperări, Jurnal de luptă şi... de pace, Mioritice, Muzichie, Sare... amară, Simţul civic, Zâmbet sau rictus? și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s