„Corabia nebunilor” – cronică de film


În loc de moto:
„Nu vorbi la urechea celui nebun, căci el nesocoteşte cuvintele tale înţelepte.” (Proverbe 23:9)
„Mai rău decât zgomotul cizmelor este liniştea papucilor” (Max Frisch)
„If you can’t get what you want, you damn well better settle for what you can get.” (Mary Treadwell – Ship of Fools)

Corabia_nebunilor_cu_stiuce..._in_coada1foto

Cu pânzele umflate, deşi vântul era destul de anemic, corabia se îndrepta încet, şi totuşi destul de sigur, spre portul în care voia să acosteze la finalul călătoriei.

Au plecat, cu mulţi ani în urmă, dintr-un soi de Veracruz, cu o corabie plină de gunoaie, pe care o curăţaseră cu sârg, o reparaseră, îi puseseră pânze noi şi făcuseră să duduie motoarele din plin, în caz că vântul nu va bate întotdeauna…
O corabie cu un căpitan tânăr şi plin de entuziasm, care credea că ştie foarte bine şi destinaţia, şi traseul. Credea. Cel puţin atunci.
În golful din care au plecat apele erau liniştite. Era veselie mare pe punte. Chiar dacă erau unii care şi-ar fi dorit un alt căpitan, lucrurile s-au rezolvat cu diplomaţie. Căpitanul tânăr l-a numit secund pe piratul care ar fi dorit să preia conducerea. Şi, pentru moment, toţi păreau mulţumiţi. Păreau… erau?

Din când în când tânărul căpitan cobora în câte un port de pe traseu şi mai învăţa câte ceva despre arta navigării. Nu de alta, dar mai existau dintre cei care spuneau ba că nu are licenţă, ba că îşi conduce corabia după ureche.
La început era linişte pe punte în lipsa lui. Apoi, profitând de absenţele repetate de comandă, piratul-secund a început să agite spiritele. Că existau destule „spirite”…
Până într-o zi, când tânărul căpitan, de-acum nu chiar atât tânăr, deh, marea şi vânturile îmbătrânesc omul, şi de-a dreptul fascinat de luciul corăbiei, dar şi de cel al diplomelor, s-a gândit că, dacă tot ajunseseră pe ţărmurile corridelor, ar fi mai bine să ia taurul de coarne… sau să încredinţeze „coarnele” timonei unui bun prieten. E drept, prietenul acesta vâslise până atunci în bărcuţe mai mici. Fusese secund pe un vas mai acătării, dar secund e una, căpitan e alta. Ziceau gurile rele. Astupate repede. Noul căpitan avea alură impunătoare. Şi… s-a impus repede. O vreme n-a mai crâcnit nimeni. Pe punte. Căci în cală se mai aprindea din când în când câte o răzmeriţă. Căpitanul cel nou îi potolea repede. Îi stropea cu câteva găleţi cu apă rece (sfinţită, zicea el – credeau ei!) şi gata…
Furtunile veneau şi treceau. Odată cu anii. Şi cu pasagerii. Din care câte unul mai… sărea peste bord şi pornea înot spre alte zări. „În fond, toate corăbiile merg spre acelaşi port” ziceau ei. Un fel de taxiuri…
Când, într-unul dintre porturi s-a urcat pe punte un alt căpitan. Tânăr şi el. Fost matroz pe vas, dar şcolit. Şcolit la şcoala ambiţiei marinăreşti. Pentru el nu exista colac de salvare! Te scufunzi odată cu corabia… onoarea e onoare! Mă rog, până la prima furtună. Pe care n-a ştiut să o ocolească, nici el, nici căpitanul bătrân. S-au certat pe teme de „pas-compas în ritm de vals” până au descoperit… boleroul. Acela care… toacă nervii. Şi cum nervi erau pe corabie, s-a pornit răzmeriţa.
Speriat, căpitanul cel tânăr, un Jack Sparrow exilat în viitor, a descoperit că dacă nu există colac de salvare, se poate folosi o barcă de salvare. În care s-a urcat, spre disperarea câtorva matrozi, şi a vâslit spre corabia aceea din zare de pe care îl chemau sirenele. Sirenele frumoase, nu stridente! Spre cele stridente au fugit matrozii disperaţi şi speriaţi. Acolo, pe corabia lui Barbarossa era distracţie. Unii ziceau că numele ăsta de Barbarossa e doar o poreclă şi că de fapt era vorba tot de un pirat, unul Baba Aruj. Alţii ziceau că e tot o poreclă, dar venind de la operaţiunea aceea de invadare. E drept, piratul ăsta invadase alte vase şi corăbii, că războaiele adevărate îl cam speriau. Cert e că au plecat matrozii tineri. Se zvonea prin cală că ar fi căpcăun bătrânul căpitan… Şi răzbunător.
Şi uite-aşa a trecut bătrănul lup (de mare… amorţeală) şi peste cea de-a doua mare furtună din viaţa lui. De-acum putea visa la ţărmuri mai liniştite. Pe care le-a şi căutat, le-a vizitat pe timp de noapte (noaptea echipajului!). Unii spun că şi-a instalat şi un cort pe-acolo. În caz că…
S-a prins cineva de toată figura, dar l-au crezut bolnav de malarie şi aiurând. Şi a venit… marea evadare. Mare căpitanul, mare evadarea! Mare învolburată. Asta a rămas în urmă. Echipajul se ţinea de cârmă, preocupat să n-o ia corabia în derivă. Au transmis semnale S.O.S. Că de suflete era vorba, în fond!
Culmea, pasagerii n-aveau treabă! Dacă îi ţineai de vorbă, dacă le mai puneai câte un vals, un tangou… linişte…
Trebuia găsit urgent un căpitan. Corabia risca să plutească aiurea, mulţumită să fie pe luciul apei, nu sub el…
Şi l-au găsit. Tânăr. Fără prea mare experienţă. Inimos, în schimb. Nici nu ştiau dacă treaba cu „inimos” e de bine sau de rău. Pentru unii, ce-i drept, s-a dovedit a fi de bine. Pentru alţii, de rău!
Aşa-i pe corăbii. Unii mulţumiţi, alţii… Unii vor „să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic.” Pasageri români, ce să pretinzi!
L-au ales cu entuziasm pe noul căpitan. Deh, frica de naufragiu! Acum, unora le pare rău. Bătrâni şi obişnuiţi cu siguranţa uscatului, acolo unde poţi dormi fără să te legene valurile, având rău de mare degenerat în… mare rău, incapabili de „răzmeriţa protezelor” la care visa piratul-secund din episodul întâi al tragi-comediei pe care v-o povestesc, nemulţumiţi de direcţia spre care erau îndreptate pânzele, s-au apucat să confecţioneze pe ascuns altele. Tricotate, că n-aveau la îndemână decât… sforile puse la dispoziţie de piratul secund. Fără să-şi dea seama că erau mai mari găurile decât pânzele!
Li s-au alăturat şi nişte bucătari bătrâni. Ăştia o luaseră razna. Au ajuns brusc la concluzia că peştele trebuie aruncat şi solzii trebuie gătiţi. Că-s mai strălucitori. Şi că dacă ei n-ar fi, solzii, nu ei, bătrânii bucătari, nici n-ai şti că ai un peşte în faţă…
Numai de n-ar lua-o razna căpitanul cel nou! Ar fi păcat de el, că-i tânăr. Şi ştie ce vrea, cunoaşte portul de destinaţie… E drept, îi cam lipseşte experienţa, dar ce nu pot face mările învolburate…

Normal ar fi ca acum să urmeze ultimul episod al filmului. Vine furtuna, şi, spun marinarii mai cu experienţă, în situaţii din astea trebuie aruncat ceva peste bord… De murit, nu moare nimeni, că e marea împânzită de corăbii. Loc pe ele, destul, că majoritatea-s goale. Mai puţin cea a lui Barbarossa. De-acolo se auda veselie mare! Gurile rele spun că le merge bine fiindcă se aprovizionează din Lumea Nouă! Să ne înţelegem, nouă, nu… vouă! Până la prima furtună. Că tot gurile rele spun că acolo unde e Barbarossa, mai devreme sau mai târziu tot se iscă o furtună. Chestie de ghinion? Aş, chestie de pânze prea mari, care se spune că atrag vânturile… valurile…

Dacă facem rost de peliculă, zic scenariştii, filmul poate fi continuat. Oricum, el rulează deja şi pe alte canale. Unde pot fi urmărite, cu alte subtitrări, cam aceleaşi episoade. Cu piraţi-căpitani, căpitani-piraţi, institute de marină, corăbii în derivă şi marinari buimaci…

TO BE CONTINUED… până la un punct! Pe care nu-l pun marinarii…

 

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Amintiri, Întrebări... stânjenitoare, Biserica, De-ale păstorului..., Disperări, Jurnal de luptă şi... de pace, Mioritice, Sare... amară, Trecător prin lume, Zâmbet sau rictus?, Zidul plângerii și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la „Corabia nebunilor” – cronică de film

  1. Adrian zice:

    Iar faci reclama carului plin cu oale sparte?

    • marinelblaj zice:

      Adrian, asta-i cronică de film! Acum, dacă tu ai văzut deja filmul… 😉
      Apropo, ai ascultat înregistrarea emisiunii? Aştept întrebări! 😀

      • Adrian zice:

        vin si intrebarile! nu ai tu raspunsuri cate intrebari avem noi! 🙂

      • marinelblaj zice:

        Le aştept! După cum vedeţi, nu sunt chiar singur! 😀

      • szromulus zice:

        In blogosfera cel mai ciudat lucru este ca atunci cand „produci” un articol(sau o inregistrare la radio- in cazul tau) impactul cu publicul este invers proportional raportat la asteptari, iar cand scrii un articol aparent lipsit de interes(cel putin din partea scriitorului) atunci lumea se agita mai tare. Concluzia? Ma abtin,…din diplomatie. Cineva spunea „iar ai avut multi vizitatori care cautau doar articole despre Elodia lui 0TV”.

      • marinelblaj zice:

        Mulţumesc pentru sugestia indirectă, Romulus! Am să pun la tagg „Elodia, 0tv şi DDD” 😀
        Dar eu chiar aştept întrebări pentru emisiune! Aşa-s eu, un optimist plin de aşteptări! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s