Pleacă-Ţi urechea spre mine, grăbeşte de-mi ajută! Fii pentru mine o stâncă ocrotitoare, o cetăţuie unde să-mi găsesc scăparea! Căci Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. Scoate-mă din laţul pe care mi l-au întins vrăjmaşii. Căci Tu eşti ocrotitorul meu! (Psalmul 31:2-4)
Nu-i aşa că, măcar o dată, citind psalmii lui David, v-aţi întrebat de ce, cunoscându-L atât de bine pe Dumnezeu, a mai călcat omul acesta… pe lângă?
Ce căuta în laţul pe care i l-au întins vrăjmaşii?
Nu suntem şi noi la fel?
Îmi imaginam cum ar fi să încerc să transpun toată istoria şi viaţa lui David, cu mizeriile ei, într-un personaj contemporan cu noi… Nu-i aşa că ar ieşi un individ… oribil?
Aşa suntem toţi! Bine că Domnul ne priveşte cu alţi ochi! Cei ai harului…
cetatea de piatră 