Moscova nu crede în lacrimi (II)… dar crede în Uniunea Sovietică


Deşi sunt extrem de „înghesuit” de lucrarile în care sunt angajat, fapt ce a făcut ca pentru prima oară să nu pot să susţin „proiectul” sâmbetelor muzicale (rămân dator!), îmi este imposibil să nu semnalez cursul extrem de rapid al evenimentelor privind acţiunile acestui nou Stalin al Rusiei. Iată, după „referendumul” privind Crimeea şi smulgerea ei din teritoriul ucrainean, indiferent cum a ajuns acolo, apare cererea Transnistriei de alipire la Rusia.

Vă amintiţi? Scriam în articolul precedent, că „Rusia are nostalgii.” Iată, planul nebunesc al lui Putin merge mai departe. În fond, când americanii îţi vin cu bazele tot mai aproape de graniţe, e singura reacţie pe care „golanul” autodeclarat Putin o poate avea! Vreţi un nou rtăzboi rece? Atunci veţi redescoperi… Uniunea Sovietică! Aproximativ acesta e mesajul lui Putin, un soi de Stalin mult mai „şcolit” în politicile KGB-ului.

Sper să mă mai degrevez zilele acestea de multele sarcini cărora trebuie să le fac faţă (aproape că am ajuns la… feţe-feţe!) şi să revin cu un articol în care să analizez mai în detaliu situaţia.

Nu ştiu dacă e vorba aici despre Gog, Magog şi alte previziuni din Biblie, nu sunt un teolog foarte dibaci în acest sens, dar e cert că… bolovanul a cam luat-o la vale!

Ştirea este preluată de pe HotNews.

Reclame

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Mioritice, Politichie, Ştiri și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.