„Şi un tânăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut jos din catul al treilea şi a fost ridicat mort.” (Fapte 20:9)
Trebuie să mărturisesc că atunci când am citit prima dată acest pasaj, cu mulţi ani în urmă, mi-a venit să râd. Imaginaţia mea „produsese” deja „scurt metrajul” întâmplării.
Cum să adormi în timp ce vorbeşte cineva ca Pavel?
Am înţeles, mulţi ani mai târziu, văzând în biserici „eutihi” moderni, păţind acelaşi lucru, doar că într-un scaun comod.
Şi nici în aceste cazuri nu era de vină vorbitorul…
Pe aceştia cine îi „învie”?
cetatea de piatră 