Curăţenie? Aş, mizerie sub covor!


Mi-am mai mărturisit acest „păcat.” Îmi place fotbalul. E drept, cel adevărat, nu acel 10% fotbal şi… 120% blat care se practică în cel românesc de la… Burebista încoace!

Condamnările date în celebrul „dosar al transferurilor” par uluitoare doar la prima vedere. De ce „par”? Pentru că, juridic vorbind, ele sunt normale. Dar, moral ele sunt absolut… anormale. Şi asta pentru că, dacă, de exemplu, unul ca Gică Popescu primeşte 3 ani şi o lună cu executare pentru o sumă de 600.000 de dolari cu care a fost înşelat statul român, cât ar trebui să primească toţi politicienii care s-au perindat pe la putere din 90 încoace, începând cu „tătucul” lor, Băsescu şi sfârşind cu „plevuşca” Dan Diaconescu? Păi, ce, aştia sunt nişte matusalemi ca să poată executa în întregime cât ar merita?

De o bună bucată de vreme încoace asistăm la un adevărat circ în sistemul juridic românesc. Mie îmi seamănă cu pasiunea pentru pescuit a unora care se duc „la luptă” cu gândul la prăzi de dimensiunea rechinilor şi se întorc acasă cu nişte „chestii” care ar semăna cu peştii dacă n-ar arăta ca nişte muşte turtite.

Condamnările de astăzi sunt, cum scriam în titlu, „mizerie sub covor” pentru că până şi în lumea fotbalului, cu excepţia câtorva, „greii” rămân pe poziţie (conducătorii din federaţie, din ligă, cei ai marilor cluburi – mă iertaţi că folosesc termenul „mari” cu privire la cluburi ce se arată doar „surprize” din când în când în Europa ultimilor ani!).

Sunt prea în vârstă ca să pot spera la o curăţenie adevărată în ţara aceasta! Matusalem nu era rudă cu mine, sau oricum e undeva departe în arborele meu genealogic!

Pentru unul singur îmi pare rău din toată lista: Gică Popescu. L-am admirat, i-am admirat cariera, atitudinea la cluburile la care a jucat. Situaţia lui poate fi un exemplu (dar va fi oare, având în vedere că la împărţirea înţelepciunii se pare că majoritatea fotbaliştilor erau în cantonament?)

E un cutremur în fotbalul românesc? Asta apropo de data de azi: 4 martie.

Nici vorbă. E doar o reaşezare a plăcilor tectonice din fotbalul românesc. Una din care, exact ca în politica românească de după decembrie 89, stau la rând valul doi, trei şi număraţi voi cam cât e până la 2014!

Cu adevărat, somnul raţiunii naşte monştri.

Pe care somnul naţiunii îi hrăneşte cu aceeaşi naivitate (să nu zic prostie!) cu care ar îngriji cineva cofraje pentru ouă în speranţa că va avea găini!

DOSARSentinţele anunţate în Dosarul Transferurilor:

George Copos – 3 ani şi 8 luni cu executare
Mihai Stoica – 3 ani şi 6 luni cu executare
Cristi Borcea – 6 ani şi 4 luni cu executare
Ioan Becali – 6 ani şi 4 luni cu executare
Victor Becali – 4 ani şi 8 luni cu executare
Jean Pădureanu – 3 ani şi 4 luni cu executare
Gică Popescu – 3 ani şi o lună cu executare
Gigi Neţoiu – 3 ani şi 4 luni cu executare

P.S. Mărturisesc că sunt mai mult decât nerăbdător să citesc opinia ieşită din pana absolut specială a unui alt „păcătos” ca mine, în ceea ce priveşte fotbalul! 😀

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Mioritice, Politichie, Simţul civic, Ştiri și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 răspunsuri la Curăţenie? Aş, mizerie sub covor!

  1. Cosmin zice:

    Uneori ii destul să dai curs unor „mici” trucuri financiare, pentru a câștiga pe moment, dar pierderile pe termen lung sunt imense. (pe același sistem cu păcatele de moment cu repercusiuni toată viața). Îmi pare rău și mie de Gică Popescu, dar nu îl pot ierta pentru că a fost o dată contra sistemului (când a candidat contra lui Mircea Sandu), dar între timp, l-au asimilat în „echipa celor din sistem”, tocmai pentru al controla și a ascunde în continuare mizeria sub preș. Pe Răzvan Burleanu îl cunosc personal și ii un om deosebit, deosebit de inteligent. Ultima dată când am vorbit, zilele trecute, era foarte optimist (știa el ceva) . Oricum, de urmărit aceste alegeri, dar tare îmi este frică că pică doar un pion, iar din spate îi deja gândit să vină altul. (din același sistem).

    • marinelblaj zice:

      Dragul meu Cosmin, îmi cer iertare, dar nu-ţi fă iluzii. Nici Burleanu nu e „curat”! Mai interesează-te. Sunt nişte licitaţii la limita ilegalităţii… Nu spun eu degeaba că ţara asta, dacă s-ar aplica legea „la sânge” ar trebui să aibă mai multe puşcării decât apartamente! Şi nu e de mirare că era optimist. I se pare că i se netezeşte drumul. Dar… mai vedem! Locul acela e deja hotărât de mult. Tot politic! Nu uita că e omul lui Băsescu!
      Dar, ai perfectă dreptate! Nu există păcate mici sau mari, căci dreptatea lui Dumnezeu e absolută!

      • Cosmin zice:

        Am specificat, Burleanu este deosebit de inteligent, cred că am spus totul prin asta. Nu putem generaliza, că orice a avut treabă cu Băsescu este ceva rău. Iar de urmărit care parte din politic reușește să-și impună omul. Dacă reușește Burleanu înseamnă că personal a făcut infinit mai multe demersuri decât contracandidatul său care va fi susținut de o majoritate guvernamentală. Să urmărim viitoarele mutări …

      • marinelblaj zice:

        Cosmin, nu contest inteligenţa lui Burleanu, căci nu-l cunosc. Şi eu pot spune că X sau Y este deosebit de inteligent. Depinde la cine şi la ce raportezi inteligenţa cuiva. De exemplu, pentru mine nu e inteligent cel care îmi este superior în felul în care se strecoară şi se descurcă în societate, ci acela care poate să fie şi cult şi înţelept. Dar noi cam confundăm noţiunile. Căci una e inteligenţa şi alta e înţelepciunea. Aşa, dă-mi voie să spun că şi Adi Minune poate fi considerat inteligent prin felul în care îşi administrează talentul. Burleanu este omul de carton în toată această ecuaţie. Vei vedea cine este, de fapt, în spatele lui.
        Iar demersurile despre care vorbeşti nu pot fi făcute în România de azi dacă nu te foloseşti de „contactele” politice.
        În plus, dă-mi voie să susţin în continuare că ABSOLUT oricine a avut tangenţe cu Băsescu este compromis în istorie. Vei vedea, căci eşti mult mai tânăr, ce loc va ocupa în istorie preşedintele! Vorba ta… vom vedea!

  2. Adrian zice:

    Marinel, oare ce am pati noi daca am fura statul roman cu, sa zicem, 1000 euro?! Mie nu-mi pare rau nici de Gica Popescu… Pe noi nu ne iarta nimeni nici daca nu platim impozitul pe apartament sau o amenda ca am trecut strada printr-un loc nemarcat.

    • marinelblaj zice:

      Adrian dragă, spuneam că îmi pare rău în sensul că, aşa cum spuneam, n-a fost înţelept. De primit, a primit ce merita! Ai dreptate, pe noi nu ne iartă nimeni. Tocmai de aceea făceam trimitere la exemplul cu pescuitul. Ştii, este o vorbă: „peştele de la cap se împute.” Dar puţini ştiu şi continuarea românească: „Da, dar de la coadă… se rade!”

      • Adrian zice:

        toata lumea ii ia apararea lui Popescu. Pun si eu o intrebare: dupa ce castigi saci de bani ca fotbalist (pe merit, desigur, a avut talent, a muncit, a fost serios – dar sa nu se uite ca niste romani au murit ca prostii ca tu, Gica Popescu, sa poti juca fotbal in occident), deci dupa ce castigi prin munca milioane de euro, ai tupeul sa te pretezi la 600.000 euro?!
        Apropo de politicieni, eu in locul tau as fi mai atent la comentariile politice publice. Lumea-i rea… Nu-i asa ca avem politicieni bunicei daca-i comparam cu cei din Ucraina sau Rusia? 🙂

      • marinelblaj zice:

        Adrian, îţi dau dreptate. Tocmai de aceea scriam că n-a fost înţelept! Nu ştiu dacă cunoşti, dar el nici în afaceri n-a fost prea priceput. A cam făcut praf şi banii pe care i-a câştigat. Sper să gândească acolo, căci va avea timp! Părerile mele de rău sunt evident legate de un om care a făcut fotbal serios. Ştiu, sunt oarecum sentimental.
        Cât priveşte comentariile politice publice… nu mi-a fost teamă pe vremea securităţii! Şi eram tânăr! Acum, de ce-aş tăcea? Mi-am trăit viaţa corect şi aşa vreau să o sfârşesc. Şi tocmai pentru că lumea-i rea e nevoie de adevăr!

      • Adrian zice:

        se pare ca fostul mare fotbalist va fi gratiat destul de repede. Inca o dovada in ce fel da tara traim. Hotul nu trebuie sa faca puscarie daca a fost foarte talentat in lovirea unei basici umpluta cu aer.

      • Cu aer de Barcelona… 🙂

      • marinelblaj zice:

        Vezi răspunsul dat lui Adrian! Aere de Barcelona… 😀

      • marinelblaj zice:

        Adrian, umplut cu aere, nu cu aer!

  3. szromulus zice:

    Cred ca exista o problema grava la nivel de proportii. Intreprinderi care au viciat statul de zeci si sute de miliarde de-alungul anilor nici macar nu sunt anchetate. Oameni politici care si-au creat imperii financiare nici macar nu au fost nominalizati pentru premiul „te anchetam si pe tine”. Imprumuturile de la EU de miliarde de euro au intrat in bugetul personal(de buzunar) al politicienilor si clanurilor lor de prieteni. Nu s-a facut nimic. La presiunile EU au fost luati cativa(care nu aveau spate destul de gros in politica) si eu fost pusi de tapi ispasitori. Daca ar fi arestati cei care delapideaza milioane si miliarde de euro ale statului cred ca maine am fi o tara fara echipa politica, fara guvernanti, fara parlamentari si fara presedinte. Tot ce pot spune este – sa faca EU presiuni atat de mari incat sa bage clasa politica de la noi la gratar.

  4. Pingback: Curăţenie? Aş, mizerie sub covor! | Revista ARMONIA - Saltmin Media

  5. Virgil Ciuca zice:

    Dragi „tovarasi” chiar uitati ca UE si cei de peste ocean au cultivat si sustinut in Romania mai inati in secret si apoi oficial si coruptia si si mai ales tradarea de tara!

    Deci nu sperati ca UE sa ne ceara sa facem curatenie la noi acasa cand si UE si multi altii care profita sunt interesati intr-o Romanie corupta si fara satabilitate , o Romanie pe care apusul a saracit-o si a adus-o la statutul de Colonie Vestului in cativa anisori!
    Marile tunuri in Romania au inceput cu ajutorul apusului!
    Nu uitati de ONG-urile de tip Soros „centre” oficiale de spionaj si manipulare pe pamant romanesc!

    Solutia ne-o pate da numai instaurarea dictaturii militare pentru cel putin doua mandate prezidentiale.

    Virgil Ciuca
    New York

    • marinelblaj zice:

      Stimate „domn” (asta e replică la „tovarăşi” 😀 ) Virgil Ciuca, poate că lucrurile aşa se văd de la New York. Deşi în parte sunt lucruri care „stau în picioare” între afirmaţiile dumneavoastră, aş avea mari rezerve în privinţa „dicaturii militare”. În general, sunt absolut împotriva oricărei dictaturi, câtă vreme sunt beneficiar al libertăţii în Cristos!
      Ce-i drept, puterilor occidentale le-a prins bine mereu să aibă sateliţi slabi (vedeţi şi politica americană în zona Americii Latine… şi nu numai…)
      Totuşi, în speranţa că veţi lăsa „armele dictaturii” la porţile ei, vă urez bun venit în Cetatea de piatră! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s