Câţiva oameni, veniţi din Iudeea, învăţau pe fraţi şi ziceau: „Dacă nu sunteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi.” (Fapte 15:1)
Încă de la primul verset al acestui capitol în minte mi s-a insinuat o întrebare. E una mai veche, dar la care n-am găsit niciodată un răspuns satisfăcător. Sau complet. De fapt, la câte întrebări se poate da un răspuns complet?
Biserica din zilele noastre are două faţete. Extreme. N-am spus „două feţe”, deşi, din păcate, pe alocuri mai vezi şi aşa ceva!
Una dintre faţete este cea în care se poate intra în rândurile ei fără prea mare efort. Suficient să-ţi declari dorinţa. Ce se întâmplă după aceea…
Cealaltă faţetă (sau extremă) este cea în care absolut toul e condiţionat.
Iar aici intervine întrebarea stârnită de acest verset:
„Oare câte forme ale tăierii împrejur suntem încă în stare să mai inventăm?”
cetatea de piatră 