„Saul se învoise la uciderea lui Ştefan. În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei” (Fapte 8:1)
Nu pot, citind versetul acesta, în contextul zilelor în care petrecem pe ultimul drum un frate şi un slujitor drag, să nu mă gândesc la cei care s-au învoit şi încă se mai învoiesc la „uciderea” unor „ştefani” ai vremurilor noastre…
Şi nici gândul la acei „toţi” care s-au împrăştiat, urmând un „eldorado” al unui creştinism în care „tot ce zboară se mănâncă”…
Oare ştiu ei că nu oricine are chemarea ulterioară a lui Saul?
Sau că acel „tot ce zboară se mănâncă” se poate transforma într-un tragic „tot ce se mănâncă… zboară”?
cetatea de piatră 