„Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevasta sa Safira, şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă şi a pus-o la picioarele apostolilor… Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos şi şi-a dat sufletul” (Fapte 5:1-2, 5).
„Temniţa am găsit-o încuiată cu toată grija, şi pe păzitori stând în picioare la uşi; dar, când am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru.” Când au auzit aceste vorbe, căpitanul Templului şi preoţii cei mai de seamă au rămas înmărmuriţi şi nu ştiau ce să creadă despre apostoli şi despre urmările acestei întâmplări. (Fapte 5:22-23).
Oare au vreo legătură cele două texte? În opinia mea, au.
Căci, asemeni lui Anania şi Safira, şi azi sunt destui care „fentează”…
Vorba cuiva, dacă şi azi s-ar aplica aceeaşi metodă ca în cazul lor, atunci fiecare biserică ar cam trebui să aibă un cimitir prin apropiere…
Şi totuşi, care e legătura dintre versete?
Eu aş spune-o cam aşa:
Cu siguranţă că înmărmurirea precede… înţepenirea. Pentru că are în fundal împietrirea. Sau ce înseamnă să nu şti de cine să te temi…
cetatea de piatră 