Din ciclul “Biserica, aşa cum e (dar n-ar trebui să fie) ea! Episodul 3


carcotasii

Trebuie să încep prin a face câteva precizări…
Prima: sunt şi eu în pragul „schimbării prefixului”. După criteriile unora, bătrân.
A doua: scriu fără resentimente sau prejudecăţi.
A treia: articolul de faţă tratează excepţii, nu persoane şi situaţii general întâlnite. Dovada poate fi găsită chiar pe acest blog.
A patra: am ezitat, din respect pentru majoritate, să scriu articolul. Dar cred că adevărul nu trebuie evitat doar pentru că există riscul de a nu se discerne între vinovăţii şi nevinovăţii.

Aşadar…

Nu aceasta e biserica…

Vin devreme la biserică. Indiferent de ora stabilită, ei sunt primii. Nu neapărat doar din dragoste pentru Domnul sau pentru biserică, ci pentru că „aşa se face de când ne ştim.”
Pentru ei „ceasul al nouălea” din Fapte 3:1 e ora nouă dimineaţa şi nu se negociază. Ce spun unii cum că aceea era ora 15 sunt doar erezii. Ceasul al nouălea zice în Biblie, „apăi, nouă să fie, frate.”
Dacă sunt unii, insuficient de pocăiţi, care nu sunt la ora aceea prezenţi, sigur vei auzi cel puţin o rugăciune care să menţioneze „Doamne, cercetează-i…” cu iz de „zdrobeşte-le dinţii.”
Justifică opoziţia faţă de alte ore de începere cu idei de genul „ce-o să zică vecinii care mă văd mergând aşa târziu la biserică?” de parcă vecinii aceia după asta le-ar măsura pocăinţa. Poţi să le spui că nu le interzice nimeni să vină şi de la ora nouă, dacă doresc, să se roage, să cânte… degeaba, ce e obligatoriu pentru ei, e obligatoriu pentru toată lumea.

Nu contează cum încearcă alţii să gândească desfăşurarea serviciului de dimineaţa, el trebuie să fie aşa cum ştiu ei „de când se ştiu.”
Vrei „să muţi” studiul biblic în timpul săptămânii… e jale! Ca şi cum nu ei ar fi pensionarii care au timp şi ca şi când iubirea de Cuvânt are loc doar duminica.

Muzica? Veşnica problemă!
Pianul e prea tare! A! Dacă-i fanfară… aşa-i la fanfară! Ce dacă-s tobe mai zgomotoase la fanfară, doar alea de la trupa de laudă nu-i voie, „că-s de la dracu’, arză-le-ar focu’ iadului!”
Cântări? Numai alea vechi! Aici, e drept, te cam doare capul la unele noi, dar nici cu acelea „din cărţile negre” nu mi-e ruşine, cu texte traduse în româneşte probabil de un norvegian sau, mă rog, un Istvan sau Ferenc. Căci, am uitat să spun, nici „cărţile roşii” nu-s bune!

Ai îndrăznit să scoţi amvonul şi să-l înlocuieşti cu un pupitru mai modern, de unde să se predice? Tragedie!
Păi, cum să scoţi amvonul? „Eu, când făceam curăţenie la noi în biserică, mă descălţam când intram în amvon!” Frumos gestul, în esenţă! Dar să-l aduci ca argument într-o discuţie de aceste gen… Şi, o fi amvonul o varianta modernă la Sfânta Sfintelor, sau reminiscenţă din altarele ortodoxe? Măi, să fie! Păi, atunci, soră dragă, cum ai şi îndrăznit să intri acolo? Că nu e loc pentru femei!

Ce să mai spunem de bârfe! Bun, poţi înţelege plictiseala pensiei (evident, eu n-am s-o pot înţelege în general plictiseala!), dar să-ţi umpli timpul cu „ce-a zis ăla… ce-a făcut aia… ai auzit că… am văzut când…” mi se pare că e cam din lista aceea urâtă din Romani 1, nu-i aşa?

E drept, de multe ori surzenia e un apanaj nedorit al bătrâneţii. Aşa că „ăla nu-i predicator” care vorbeşte încet! Trebuie să strige, să simţi că te mustră! Şi dacă ar fi dispusă biserica „să sponsorizeze” nişte aparate auditive, bune în fond şi-acasă, să nu-i mai dai bietului soţ ceapă în loc de apă, nu-i în regulă! „Nu port io aşa ceva, Doamne fereşte!”

Ah, şi rugăciunile…

Un fel de… mantre (Doamne apără şi păzeşte!). Unele le ştim pe de rost. Mai apar, ce-i drept, şi surprize câteodată. Dar şi acelea menite doar să scoată în evidenţă ceea ce i-a supărat. Sunt pomeniţi cei care întârzie, cei care nu vin, vecinii care au făcut şi-au dres…
Da, se roagă fierbinte pentru tineri, dar uneori e aşa de fierbinte că… frige! Eşti din ce în ce mai convins că ar fi excelent dacă tinerii ar avea undeva pe la 60-80 de ani! Dar să fie tineri, buni de pus la muncă, la trimis unde nu merge nimeni etc. La fel se roagă pentru comitet. Până devin membrii lui nişte… păcătoşi, că au cumpărat tobe! Atunci nici nu-i mai pomenim…

Pastorul e păstor! Care, păstor fiind, musai să se poarte ciobăneşte cu unii pe care nu-i au ei la ficaţi! „Zi-le frate! La disciplină! Excludere!”

Să mai vorbim despre îmbrăcăminte? Cravată? Aia care „arată cu vârful în jos, spre iad”? Fustele fetelor? Oricât ar fi de decente, dacă nu-s până la călcâie… Dar… „măi frate, unde-ţi umblă matale ochii?”
Lănţişoare? Podoabele alea pe care „le interzice Petru”! Broşele nu sunt podoabe, să fim înţeleşi! Alea fixează ceva, sunt folositoare! Ce dacă-s cât farfuria!

Ar mai fi…

Totuşi, chiar dacă înţelegem, apreciem faptul că aceşti bătrâni au dus biserica aici unde este ea, mulţumim Domnului pentru ei, de ce consideră neapărat că biserica trebuie să rămână o „încremenire în proiect”?

Să fie nevoie să vină Pavel să le explice aşa cum a făcut-o cu Petru şi cu galatenii?

P.S. Sper să nu mă trezesc cu vreo… afurisenie pentru asta! Ce să mai spun de uitare! Că la anul sunt alegeri! 😀 Bine că internetul e şi el „lucrul dracului”! Poate aşa scap!

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări... stânjenitoare, Întrebările tinerilor, Biserica, Disperări, Jurnal de luptă şi... de pace, Pe gânduri, Sare... amară, Trecător prin lume și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Din ciclul “Biserica, aşa cum e (dar n-ar trebui să fie) ea! Episodul 3

  1. szromulus zice:

    Marinel, draga, ai un umor excelent 😀 . Stiu peisajul acesta foarte bine de carcotasi fara logica, dar cu puncte de vedere foarte bine definite. Am ras bine cateva minute la acest articol 🙂 .

    Gandindu-ma la generatiile care au prins al 2-lea razboi mondial sau perioada imediat urmatoare, traseul parcurs le-a oferit un stil si o educatie care nu s-a mai actualizat de mai bine de 20 de ani. Au existat evenimente pe care nu le-au mai putut uita si care le-a devenit etalon. In fond aceasta incapatanare de a pastra un anumit tipar, de a se lega de o forma anume este ca o ancora pentru echilibrul lor intern. Fiecare din noi avem ancore bine fixate in trecut, in schimb unii stim sa ni le pastram pentru universul nostru interior. Acest comportament iritant este de fapt, in multe situatii, un strigat si un dor dupa acele momente care i-au marcat si care nu si le mai pot sterge din minte. Problema este ca putini isi inteleg trairile si atunci se lupta pentru niste forme, obiceiuri care nu sunt altceva decat un „strigat” al proceselor subconstiente proprii, ca sa le numesc stiintific.

    • marinelblaj zice:

      Romulus, oi fi având eu umor, dar şi tu trebuia să te faci psiholog! Ai surprins de fapt esenţa. Dacă n-aş şti că mila e jignitoare pentru unii, mi-ar fi milă de ei. De fapt, aici stă cheia adaptării. În a reuşi să-ţi raportezi nostalgiile la prezent. Toţi avem, mai multe sau mai puţine, dar avem nostalgii. Dar când încerci să le impui şi altora…
      Uite, zilele acestea încercam să-i explic fiului meu de ce prefer să ascult uzica anilor 70-80, dar n-o resping nici pe cea avloroasă a prezentului. Am căutat pe net nişte mostre de „muzică a viitorului”, acea muzică excesiv de „electronizată” şi l-am întrebat dacă îi place. Evident, răspunsul a fost negativ. I-a spus atunci că aceasta va fi muizca pe care o va asculta când va avea vârsta mea şi că, normal, va prefera să asculte muzica aceasta pe care o place acum. A fost cât se poate de limpede. Dar nu poţi explica oricui aşa ceva. Trebuie să şi vrea să priceapă!

      • szromulus zice:

        Vroiam sa spun, ca ai surprins foarte bine un fenomen patologic, din biserici, intr-un limbaj plin de umor. Imi amintesc de Muppets show, era un serial pe care il vizionam de fiecare data 🙂 . Imaginea este foarte sugestiva. Cred ca nu este doar un fenomen restrans la biserici, ci se extinde la intreaga societate. Cine constientizeaza si intelege incapatanarea (lipsita de logica) reuseste sa se o stapaneasca. Dar cati isi vad barna? 🙂

  2. Cosmin zice:

    Îi foarte interesantă „închinarea evanghelică pe rit vechi” cu șabloanele ei și fixurile mai sus prezentate dar sunt sigur că și noi o să trăim vremuri în care la rândul nostru o să zicem „pe vremea noastră frate….!!!!” . Apostolii dacă ne-ar vedea acum fără să fie luminați de Duhul Sfânt, cu siguranță nu ar fi nici ei prea liniștiți. Totuși eu sunt de părere că generațiile trebuie să progreseze și să găsească forme noi de închinare, dar dragostea trebuie să fie la fel de arzătoare ca la primii creștini. Cultele evanghelice asta au și făcut și fac, vestesc evanghelia într-un context contemporan. Iar logic dacă stăm să ne gândim contemporan generației din anul 1990 nu poate fi generația din anul 2014.
    P.S M-am amuzat destul de copios pe cele spuse, pentru că unele sunt auzite cu urechile mele, eu care sunt cel mai crud…dar mai după 20 de ani….câte îți mai aude urechea…

    • marinelblaj zice:

      „sunt sigur că și noi o să trăim vremuri în care la rândul nostru o să zicem “pe vremea noastră frate….!!!!”
      Cosmin, persoana mea te-ar putea contrazice! 😀
      Ştiu că şi tu cunoşti la fel de bine ca mine aspectele astea, aşa că mă bucur că e cineva care poate confirma că nu spun… poveşti!

      • Cosmin zice:

        Intenționat am lăsat …. fix pentru că unii dintre noi vom zice -„pe vremea noastră frate ne închinam altfel, dar slavă Domnului pentru închinarea din zilele astea ” 😀 . Și slavă Domnului că unii gândesc așa și în prezent. Acei frați veșnic tineri sper să se simtă 😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s