Facerea şi desfacerea lumii – ziua 32


Copiii lui Israel le-au zis: „Cum de n-am murit loviţi de mâna Domnului în ţara Egiptului, când şedeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine de ne săturam? Căci ne-aţi adus în pustiul acesta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta.” (Exodul 16:3)

Uneori, pentru a ne aduce aminte că suntem creaţi şi, în consecinţă, dependenţi de Creator, mai traversăm câte un pustiu.

Din nefericire, adesea nu înţelegem şi privim peste umăr, cu gândul la „oalele noastre cu carne.”

Şi-atunci, cârtim…

E posibil ca acolo unde este pustiu să fie cârtire.

Dar să avem grijă, căci se întâmplă cel mai adesea ca acolo unde este azi cârtire să fie mâine pustiu!

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Biserica, Pe gânduri, Picături și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s