„Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe scara aceea” (Geneza 28:12)
M-am gândit adeseori şi eu, asemeni multora, la scara aceasta. Descifrând în mod simplist metafora, o putem considera legătura omului cu cerul. Putem să ne gândim la îngerii aceia ca mesageri care îşi fac datoria în această legătură…
Interesant e însă un detaliu care mi-a atras atenţia: îngerii se suie întâi şi abia apoi coboară…
Nu se poate să nu te gândeşti la prezenţa lor lângă Iacov înainte ca el să adoarmă. Logic.
Şi putem continua cu prezumţiile…
Ne putem gândi la cei care încearcă să inverseze lucrurile, sprijinind scara de cer ca să ajungă la pământ… sau la ce cuprinde el.
Şi, printre toate aceste speculaţii ne scapă de cele mai multe ori tocmai întâlnirea cu Dumnezeu, promisiunea Lui şi piatra de aducere aminte.
Oare unde este Betelul nostru? Şi cât mai contează?
