Cu multă vreme în urmă, citeam pe un site despre puterea vindecătoare a muzicii. Ştiam (în fond, am „consumat” muzică pentru zece vieţi!), dar am fost curios să văd ce spun alţii despre acest subiect. Am reuşit să găsesc prin computer un text salvat la vremea respectivă legat de acest subiect, pe care intenţionam să-l dezvolt cândva. N-am mai apucat…
Astăzi am intrat în posesia unei bucăţi muzicale. Nu voi divulga sursa. Dar aş vrea să pun câteva întrebări:
Muzica vindecă sau exprimă durerea?
Care muzică vindecă durerea; cea care e izvorâtă din durere, sau…?
Poate fi muzica o terapie şi pentru cel care o compune/cântă, sau doar pentru cel care o ascultă?
Acum, vă invit să ascultaţi această bucată muzicală:
Apoi, vă rog să vă pronunţaţi…
cetatea de piatră 
Dah, melodia respectiva imi creaza stress 😀 . Muzica nu vindeca, ci modul in care percepem si ne lasam modelati de ea. Nu orice fragment muzical este compatibil, ci este foarte important ca sa rezoneze cu noi.
Inca prin anii ’70 Institutul Monroe din USA a inceput experimente pe efectul pe care il au anumite sunete asupra psihicului nostru. Au descoperit ca sunetele(pe anumite frecvente) exercita o actiune benefica. Efectele acestor sunete pot fi monitorizate pe diagramele care indica activitatea electrica a creierului. Dupa indelungi cercetari s-a realizat o lista destul de consistenta de sunete(pe diferite frecvente si patternuri).
Personal am folosit suntele din gama hemi-sync pe perioade de activitate intensa intelectuala cand performanta trebuia sa depaseasca anumiti indicatori. Totodata in stari de stress de nivel critic am testat efectul unor astfel de sunete. Este important ca sa se gaseasca frecventele si patternurile compatibile cu noi.
Am intalnit diverse pareri vizavi de hemi-sync (si fata de alte sunete din alta gama). Multe pareri nu deriva dintr-o analiza, ci mai degraba din temerile comune ale societatii, teama de tot ceea ce nu ne este familiar. Cred ca merita trecut de acest prag(de mediocritate) si sa vedem factorul benefic. Monroe este un institut care si-a construit increderea. Spre exemplu ex fizicianul NASA, Thomas Campbell, a fost unul din cei care au participat la formarea institutului. Este si autorul cunoscutului model cosmologic My big TOE(my big theory of everything). Einstein a lucrat la the small theory of everything, in schimb a fost o lucrare nefinalizata in decursul vietii sale.
Hm… Romulus, am studiat şi eu o vreme despre latura aceasta, care, oarecum spus, este mai „tehnică”. La urma urmei şi Biblia menţionează în câteva locuri efectul terapeutic al muzicii (vezi 1 Samuel 16, 2 Împăraţi 3:15). Dacă bine îmi amintesc, Monroe, cel care a studiat mult Hemispheric Syncronization – sincronizarea emisferelor cerebrale (Hemy-sync) spunea un lucru foarte interesant (citez din memorie) „Omul e mai mult decât corp fizic, şi de aceea poate percepe lucruri dincolo de lumea fizică.
Ca orice „tărâm sensibil” al cercetării, şi acesta conţine foarte multe pericole.
Dar… în experimentele legate de Hemy-sync se folosesc sunete într-o gamă foarte restrânsă, pe când o melodie este mult mai complexă din punctul de vedere al sunetelor. Dacă percepţia lor poate influenţa activitatea cerebrală, ce se întâmplă cu persoana care creează acea lucrare muzicală?
Eu pun întrebările acestea fiindcă ştiu exact ce e cu bucata muzicală pe care am postat-o…
Monroe a avut un curaj foarte mare sa afirme ca suntem mai mult decat trup. Experimentele lui sunt interesante si pot aduce un beneficiu formidabil, dar exista niste parametrii care trebuie stiuti si la care nu ma voi referi aici. Am studiat problema cativa ani de zile. Ce merita notat este faptul ca experientele lui au fost corelate cu masuratori stiintifice, astfel se poate discuta de modificarea activitatii creierului in perimetrul unor parametrii bine determinati si masurabili. Studiile lui Monroe au devenit un gateway pentru multe domenii stiitifice care au beneficiat de lucrarile lui.
Am studiat inca din anii facultatii modalitati de optimizare a performantei in matematica. Accentul cade, nu pe matematica in sine(desi sunt si aici volume intregi care pot fi discutate), ci pe creierul uman care este interpretorul, computerul. Sincronizarea celor doua emisfere cerebrale duce la marirea performantelor intelectuale. In fond nici adeptii left brain, nici cei right bran activity nu au dreptate, creierul functioneaza la parametrii optimi atunci cand cele doua emisfere sunt echilibrate. Cred ca prin metode bine puse la punct inteligenta si performanta activitatii creierului poate fi marita sau micsorata. Chestiunea legata de „ala e geniu” si „ala e prost” tine foarte mult de parametrii care pot fi reglati.
Absolut, muzica influenteaza parametrii perceptiei, la fel se intampla si in cazul celor care creaza lucrarea muzicala. Sunetele sunt, de fapt, unde. Creierul transforma undele receptionate de timpan, in ceea ce noi numim muzica, in schimb muzica nu exista, decat in mintile noastre, in rest totul este un fenomen fizic.
Foarte interesant subiectul pe care l-ai deschis si cred ca ai punctat bine un capitol care sta la baza fenomenului muzical. Multi care contesta viziunea ta larga despre muzica, pot fi pusi in fata unei realitati stiitifice care permite intelegerea muzicii, a undelor produse de muzica si de perceptia creierului.
Nu ştiu dacă aici vom fi de acord… „muzica nu există”. Îmi este imposibil să judec la acest nivel „rece”, material. Pentru mine muzica e un organism, nu în sensul literal, dar oricum ceva viu, mai mult decât o simplă succesiune de sunete. În niciun caz ceva care „ne ghîghilă plăcut urechile” 😀
Parţial, e drept că e vorba despre fenomenul emisiei/recepţiei dar eu l-aş „cuantifica” într-un fenomen mult mai complex, care pleacă de la percepţie şi se întoarce, ca într-o oglindă, tot la percepţie, trecând printr-o serie de alte fenomene: percepţie-concepţie-emisie-recepţie-percepţie.
Foarte complex, intr-adevăr!
imi place bucata, chiar ma relaxeaza. ce e?
Adrian, încă nu pot să spun, fiindcă aştept să văd nişte presupuneri. Mi-am propus ca, dacă ele nu apar, să spun peste o săptămână! Promit! Sper să nu fie supărare! 😀
nespunand, spui multe. 🙂 Piesa are ceva romanesc in linia melodica. Nostalgia (nu tristetea!) pe care o transmite ma face sa cred ca e piesa ta (sau a voastra). Ar trebui sa va reinregistrati tot si sa scoateti un album.
cred ca sunt cel mai fidel ascultator al acestei piese. are un „nu stiu ce”, un fel de poema romana moderna. fa-ti mila si spune a cui e. de fapt, spune-mi ca am ghicit! 🙂
Adrian dragă, eu sunt cel mai fidel ascultător, căci o ascult şi re-ascult. Tu ai ghicit oarecum! E o improvizaţie a acelui mare „E” din JUST M.E., înregistrat fără să ştie, cu o… cameră foto, din spatele uşii! E încă o idee de piesă dăruită din durerea unui om foarte bolnav… De aceea puneam întrebările…
Nu cred că am mai putea reînregistra piesele. Ele rămân aşa cum sunt şi nici măcar nu ştiu dacă mai pot fi remasterizate… Un fel de cioburi dintr-un şantier arheologic, care vor să dovedească ceva, dar care nu mai folosesc la nimic… Scrie pe ele „cui prodest?”…
Ba folosesc! Uite, imi folosesc mie. M&E ar trebui sa scoata un CD. Merita sa cauti posibilitati pentru a materializa acest proiect.
Marinel, imi retrag o afirmatie facuta in primul comment, facusem o confuzie, ma gandeam la cu totul altceva, sorry.