Facerea şi desfacerea lumii – ziua 9


„Iată că am căpătat trecere înaintea Ta şi ai arătat mare îndurare faţă de mine, păstrându-mi viaţa; dar nu pot să fug la munte înainte ca să mă atingă prăpădul, şi voi pieri. Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea şi este mică. O! de aş putea să fug acolo… este aşa de mică… Şi să scap cu viaţă!” (Geneza 19:19-20)

„Nu vă îngrijoraţi, dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.” (Matei 6:34)

 

Interesant cum a păstrat lumea aceeaşi filozofie de la vremea lui Lot încoace! O filozofie… a iepurelui: „transpirat, deci salvat.”
Când Avraam a negociat cu Domnul pentru salvarea cetăţenilor Sodomei, ceea ce n-a înţeles el a fost esenţialul. În ochii Domnului nu numărul mic este problema, ci inimile mici…

Ca şi Avraam, ne îngrijorăm. Doar că n-o facem în acelaşi mod şi cu aceeaşi motivaţie. Chiar aşa, când este vorba despre mântuirea altora, cât poate conta Dumnezeu pe mijlocirea noastră?
Şi de ce nu înţelegem că importantă e preocuparea, nu doar îngrijorarea. Căci unii, treierând îngrijorarea, duc la moară saci de nenorocire.

Oricum, atunci când faci evaluarea, nu lăsa să fie de faţă doar diavolul…

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Biserica, Pe gânduri, Picături și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Facerea şi desfacerea lumii – ziua 9

  1. tabyta22 zice:

    Pace frate Marinel,
    Iatã finalul poeziei, deşi nu mã consider poet, poate doar scriitor.O voi publica complet aici.
    *Atâtea îmi scapã printre degete, atâtea plec
    Şi nu am timp, nici vreme puţin sã le petrec
    Se duce mama, şi casa pãrinteascã, şi nucul cel bãtrân
    Şi glasul şi puterea şi toate câte vin.

    Se duc prietenii cu toţi, şi fraţi şi bunici
    Şi cresc pe lângã mine nepoţi mei cei mici
    Odatã eram eu, dar astãzi puţin sunt
    Mã simt chemat de stele, puţin de-acest pãmânt.

    Şi pumnii goi îmi strâng, pe toate sã le ţin
    Tot ce mi-e dragã mie, însã zadarnic chin
    O lacrimã îmi curge pe-obrazul meu cel drept,
    Şi zic, privind spre ceruri:”o, Doamne înţelept,

    Tu ştii lãsa retriştea şi dulcea mângâiere
    Şi plâns, şi bucurie, şi boalã, şi durere
    Ne iei pe totdeauna, tot ce am strâns în mânã
    Sã ne-amintim în toate cã suntem doar ţãrânã.

    Cã ieri au trecut ani, cã azi aşteptãm zile
    Cã ni se scurge viaţa ca nisipu-n clepsidre,
    Ne naştem goi în lume, şi goi apoi pierim
    Cãci dezbrãcaţi de toate-nvãţãm sã ne smerim.

    Aşa ne este viaţa, aşa se-ntâmplã-n toate
    Totul piere pe lume, totu-i efemeritate.
    Cuvântul Tãu e veşnic, Tu eşti pentru vecii
    Slãvit sã fi în toate, slãvit pe veci sã fii.”

    Slavã Domnului

    Amin (7.01.2014-I.T., Efemeritate)

    • marinelblaj zice:

      Tabita dragă, mulţumesc pentru poezie. Sper să nu te superi, dar am să încerc să-mi fac în zilele acestea puţin timp să intervin în câteva locuri. Am să o postez ca să vezi ce a ieşit. E păcat să nu fie puţin lucrată, fiindcă e foarte sensibilă…

      • tabyta22 zice:

        De acord, frate Marinel! Numai sã-mi spuneţi unde am greşit! La ritm, exprimare şi rimã?Ştiu cã sunt dezastruoasã la unele, dar vreau sã scriu cât se poate de bine, prin harul Domnului.
        Poezia este sensibilã precum scriitorul ei, altfel nu poate fi.
        Mã bucur, insã cã o apreciaţi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s