Şi au zis unul către altul: „Haidem! să facem cărămizi şi să le ardem bine în foc.” Şi cărămida le-a ţinut loc de piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var. Şi au mai zis: „Haidem! să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului!” (Geneza 11:3-4)
Până atunci, oamenii îşi făcuseră un nume trăind în nebunia lor. Şi cum nebunia evoluează, au ajuns şi la filozofia Babelului…
Mă întreb acum, în zilele noastre, câţi nu încercăm din răsputeri să ne facem un nume, uitând că există un singur Nume, „mai presus de orice nume” şi că, oricum, indiferent de numele pe care ni-l vom fi făcut şi care este scris într-o Carte a vieţii, vom primi alte nume…
Să mai vorbim despre faptul că în toată această strădanie a noastră de a ne face un nume, folosim şi noi „strategia” acelui… „le-a ţinut loc de…”?
