Facerea şi desfacerea lumii – Ziua 1


„Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!”; şi a fost lumină.” (Geneza 1:3)

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.” (Ioan 1:1-4)

„Fereşte-ţi limba de rău, şi buzele de cuvinte înşelătoare!” (Psalmul 34:13)

 

Prin Domnul Isus au fost făcute toate lucrurile. Adică, prin Cuvânt.

Dumnezeu a zis…

Puterea facerii în Cuvânt.

Şi aşa a rămas cuvântul, cu putere de facere. Şi de… desfacere.

„Aşa vorbeşte Domnul…” era garanţia şi „legitimaţia” prorocului.

„Aşa vorbeşte omul…” e, din păcate, de mult ori semnul decadenţei lumii…

 

„Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare…” (Coloseni 4:6)

Eu asta îmi doresc pentru anul acesta…

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Biserica, Pe gânduri, Picături. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Facerea şi desfacerea lumii – Ziua 1

  1. szromulus zice:

    La multi ani! draga Marinel 🙂

    Ma gandeam la „Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!”; şi a fost lumină.”, un verset simplu. Din cauza simplitatii de exprimare lucrurile pot primi o nuanta de banalitate.

    Privit cu ochii unui matematician, fizician, om de stiinta, lucrurile capata o amploare deosebita. Ma gandesc la librariile gigante de volume de matematica, fizica, cosmologie, etc care stau la baza acestui simplu „…a zis:….si a fost…” . Din punct de vedere literar, textul este simplu, chiar simplist, dar incarcatura semantica, stiintifica care sta in spate este coplesitoare.

    Ma duce gandul la complexitatea laboratorului de cercetare CERN, cata tehnologie, stiinta pentru niste experimente care sunt absolut banale, comparativ cu tehnologia creatiei. Complexitatea stiintifica, aflata in spatele acelui „…a zis:….si a fost…” ma copleseste la propriu. Prof Dumitru Dulcan spunea, in repetate randuri, ca realitatea descrisa de religie este stiinta de ultima ora. Deficienta este data de faptul ca religia a ambalat totul intr-un limbaj arhaic, intr-un jargon religios care saraceste, la maxim, realitatea fantastica din spate. Cu cat intelegem (sau ne interesam) mai mult de stiinta cu atat putem vedea dimensiunea coplesitoare a lui Dumnzeu.

    Un Dumnzeu care a creat un univers atat de complex, nu pot decat sa il iau in foarte serios in tot ce spune, iar intelegerea stiintifica a creatiei ma face sa nu ma mai pot opri dintr-o continua fascinatie a complexitatii si frumusetii a tot ce ne inconjoara.

    • marinelblaj zice:

      La mulţi ani binecuvântaţi, Romulus!
      Am un mic comentariu la cele scrise de tine, cu care sunt de acord. Aş spune că tocmai simplitatea acelui „a zis” denotă maiestuozitatea, incomensurabila măreţie şi putere. Să ne gândim doar la o comparaţie, sublimă tocmai prin ridicolul ei: cam cât e nevoie pentru om de la „a zice” până la „a face”. Poate te vei întreba unde e ridicolul! Cunoşti expresia „zis şi făcut”? 😀

      • szromulus zice:

        Foarte adevarat ceea ce spui. Religia pe de o parte seamana cu pictura, lucreaza prin tensiune cromatica, prin pete de culoare sa zic asa. Accentueaza anumite aspecte si pune intr-un con de umbra alte aspecte. Tot acest joc de culori, de lumini si umbre, de accente si de conuri de umbra exprima importanta acordata unor subiecte. Sunt puse in conuri de lumina doar subiectele care sunt considerate importante, cele care exprima sens celor care le trateaza. Probabil este si dificila abordarea proportiilor in teologie. Frumusetea de Artist a lui Dumnzeu rezida atunci cand ne apropiem de creatie ca sa il vedem pe Creator.

        Maretia lui Dumnzeu vazuta prin creatie nu este un subiect asupra caruia se insista, cu toate ca este cel mai mare capitol prin care Dumnzeu isi exprima complexitatea gandirii, frumusetea sa de Artist, bunatatea, gingasia, etc.

        Sper sa nu fiu impartial, dar lumea crestina mi se pare o lume trista, o lume care nu si-a facut un obicei din comtemplarea lui Dumnzeu. Contemplarea este, probabil, unul din cele mai puternice discipline care creioneaza in inima un Dumnzeu Mare. Dar am intalnit putini care stiu ce inseamna contemplarea. In ultimii ani m-a preocupat fizica moderna, de la Einstein incoace. O fizica complexa, de altfel, care poate perplexa si cele mai agere minti. Frumusetea Creatorului se poate vedea in fiecare milimetru de univers, iti contureaza imaginea intelepciunii fara margini a divinitatii. Toate astea dau un sentiment de abandon in bratele Lui, o dorinta puternica de a-L intelege si mai mult. Cu riscul de a gresi, as spune ca lumea religioasa creioneaza portretul lui Dumnezeu adaugand prea multa culoare acolo unde ar trebui redusa intensitatea cromatica si reduce intensitatea acolo unde ar trebui sa o adauge din plin.

  2. marinelblaj zice:

    „lumea crestina mi se pare o lume trista…” Nu, Romulus, noi am făcut din lumea creştină una tristă. Una în care am luat cu noi un Dumnezeu încruntat, care n-are nimic prietenos, şi asta pentru că ori Îl privim cu o teamă prost înţeleasă, vecină cu teroarea, ori ne tragem cu El de şireturi la o cafeluţă…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s