2013 – Ultima sâmbătă muzicală a anului…


Nu ştiu cum a părut perioada aceasta a anului pentru alţii, dar eu am avut senzaţia că mă aflu într-o galerie a unui muzeu în care m-am perindat prin faţa a o mulţime de tablouri. Un muzeu pe care îl numim lume, cu tablouri ilustrând oameni, gesturi, fapte, gânduri, iluzii şi certitudini…

Cuvintele au părut dintr-o dată altceva… nişte rame care se străduiau să scoată în evidenţă frumuseţea sau urâţenia, liniştea sau tulburarea, mai vii ca oricând sau mai moarte ca niciodată…

Freamăt şi linişte… Freamătul zilei şi liniştea orelor de dinaintea dimineţii…

Freamătul sufletelor tânjind după linişte şi liniştea lor ştiind că nu orice lucru tânjit e posibil…

Şi mi-am amintit o poveste…

A fost odată un pictor. Victor Hartmann. Rus cu origini franceze. Dispărut prematur, la doar 39 de ani, în 1873. Impresionaţi de moartea lui, prietenii îi adună tablourile într-o expoziţie. 400 de tablouri. Între ele, o serie de 10 tablouri „tematice”, intitulată „Promenade”.

Victor era bun prieten cu un alt artist, compozitorul Modest Petrovici Musorgski. Care, afectat profund de moartea prietenului său şi impresionat de cele 10 tablouri, compune suita pentru pian „Tablouri dintr-o expoziţie”. Opera ce avea să-l facă celebru. Şi sursă de inspiraţie. Căci în 1922, Maurice Ravel, văzând tablourile şi ascultând suita pentru pian a lui Musorgski, o transpune într-o variantă orchestrală, „Amintiri despre Victor Hartmann”. Poate că ar fi fost suficient pentru ca „parcursul” celor zece tablouri să rămână unul remarcabil în istoria artei. Şi totuşi… nu încă.

Contactul cu tablourile, cu suita lui Musorgski, cu prelucrarea lui Ravel, îi inspiră genialului pictor Vasili Kandinsky un decor executat pentru teatrul Friedrich din Dessau şi expus actualmente la Universitatea din Köln.

Apoi…

Apoi au apărut alte prelucrări. Serghei Corceakov în 1955. Şi… Emerson, Lake and Palmer în 1971. O prelucrare în tonuri de rock progresiv, folk şi jazz…

Şi nici ei n-au fost ultimii inspiraţi de cele zece tablouri sau de lucrările… inspirate de ele. Isao Tomita a reverberat şi el. Şi mulţi alţii. Probabil că nu vor fi doar ei.

 

Iată, zilele acestea petrecute prin galeria de „tablouri” ale lumii mi-au amintit această poveste. O poveste pe care vă invit în această ultimă sâmbătă muzicală a anului 2013 să o ascultaţi în patru variante (imposibil să te plictiseşti, ascultându-le pe toate, dar, dacă… totuşi… alegeţi varianta în care vreţi să ascultaţi!).

 

 

Suita pentru pian interpretată de Sviatoslav Richter

 

 

Varianta orchestrată de Maurice Ravel

 

 

O excelentă variantă la chitară clasică, în interpretarea lui Jorge Caballero

 

 

Varianta modernă a lui Emerson, Lake and Palmer

 

 

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Amintiri, Dacă doriţi să revedeţi..., Frumuseţi, Muzichie, Trecător prin lume și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la 2013 – Ultima sâmbătă muzicală a anului…

  1. A.Dama zice:

    „Tablouri într-o expoziție” e o obsesie veche! Felicitări pentru alegere – moment, calitate, emoție transmisă!
    Am rămas tablou. 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s