Întunericul, luminile şi Lumina


Cine îşi mai aminteşte? Şi ce anume?

Aflat în mulţime, scandam şi eu: „Dumnezeu este cu noi!”

Apoi… apoi am uitat noi să fim cu El.

Privesc la fotografii şi amintirile refuză să se alinieze în mintea mea, fiindcă acel obsedant „Dumnezeu este cu noi!” îmi stăruie prea puternic în minte.

La doar câteva ore după ce au fost făcute aceste două fotografii de mai jos, în Arad aveau să moară 19 oameni. Curios, după fuga lui Ceauşescu! Până atunci totul părea paşnic. Soldaţi şi tancuri de o parte, mulţimea de cealaltă parte. Le adusesem ceai şi cozonac soldaţilor în noaptea ce a urmat.arad-revolutia-pe-care-am-uitat-o-18382631 5377-106684-florinhornoiu_revolutie1922dec                       Sursa foto 

Apoi… au trecut anii…

Am trecut şi noi. Şi, din păcate, mulţi am trecut şi pe lângă Dumnezeu.

Acum, locul acela arată cu totul altfel.
Ca într-o poveste.
Frumos.
Dar la fel de fals ca o poveste…

Aradul, decembrie 2013sursa

„M-am uitat şi iată că păcătuiserăţi împotriva Domnului Dumnezeului vostru, vă făcuserăţi un viţel turnat, vă depărtaserăţi curând de la calea pe care v-o arătase Domnul.” (Deuteronomul 9:16)

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Amintiri, Întrebări... stânjenitoare, Dacă doriţi să revedeţi..., Disperări, Jurnal de luptă şi... de pace, Mioritice, Pe gânduri, Politichie, Sare... amară, Simţul civic, Trecător prin lume și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Întunericul, luminile şi Lumina

    • marinelblaj zice:

      Pace şi ţie, Ioan Alexandru G.!
      Mulţumesc! Am citit. Şi am să încerc să transmit celor ce predică în aceste zile. În mare, cam toate cele scrise de tine sunt cunoscute. Nu şi… recunoscute. Şi nici aplicate. Deh, metehnele omeneşti…

  1. Adrian zice:

    Si eu imi amintesc, Marinel. Imi amintesc mai ales ca puteam sa mor in acele zile sub ploia de gloante dementiala (dupa cum stii, nimeni tragea in noi si noi trageam in nimeni). Cand vad pentru ce puteam sa mor dau slava Domnului ca m-a pazit…

    • marinelblaj zice:

      Da, Adrian… nimeni contra nimeni! Să te mai miri că s-a ales… nimicul din toate astea?
      Ştii, un fapt ciudat, petrecut la noi, în Arad, un fapt pe care nimeni nu l-a explicat până acum. În clădirea acestei frumoase Primării a murit în zilele acelea un tânăr, împuşcat. Din interior, nu din exterior, căci pe clădirea Primăriei nu a existat nici măcar o urmă de glonţ, şi niciun geam nu a fost găurit de vreunul!
      Cum să nu-ţi aminteşti zilele acelea? Şi, mai ales, cum să nu-I mulţumeşti lui Dumnezeu pentru paza Sa?

      • Adrian zice:

        Eram entuziasmati si credeam in posibilitatea unei lumi mai bune. Ni se parea, in acele momente, ca NOI facem istoria. De fapt ea, istoria – eterna hetaira, ne facea noua o farsa. Bine ca nu am murit atunci, pentru aceasta minunata lume noua – o lume, din (prea) multe puncte de vedere, mai rea si mai nedreapta decat cea impotriva careia am luptat.

      • marinelblaj zice:

        Adrian, suntem prea „bătrâni” ca să mai credem că ar exista o altă lume mai bună decât cea pe care ne-o pregăteşte Domnul ! O cu totul altă… lume!

  2. tabyta22 zice:

    „Ole, ole, ole Ceauşescu nu mai e!” era refrenul (încã) fredonat în toamna anului ’92! Cine nu îşi aminteşte, şi cine nu ştie(încã) minciuna sub care am trãit şi trãim?
    Eram copil când mama ne povestea evenimentele de atunci, nu fãrã teamã, când „umbra” fostului mai plutea aievea.
    Aveam 4 ani când a venit „revoluţia”.Tata, considerat un „rebel” al regimul, pentru zelul(naiv deseori) de care dãdea dovadã privitor la religia lui şi şicanat de autoritãţile de atunci, s-a nimerit a lucra pe 21decembrie.36 de ore! Surorile mele, de 11 respectiv 10 au fost cele care i-au putut duce mâncare, mama ocupându-se de ceilalti patru toţi sub vârsta de 9 ani( mai aveam un frate de 9 şi 5 ani, eu, şi unul de 4 luni, nãscut pe 23 august :-D).
    Mama, sãraca nu ştia nimic, dar credea cã totul va fi bine.Probabil se gândea la situaţia cea mai urâtã, aşa cum se întâmplase în anumite „cazuri strani” neelucidate nici pânã azi.Dar credinţa în Dumnezeu, rugãciunile fierbinţi, cu lacrime înnodate sub barbã, au fost ascultate.Tata s-a întorsc ACASÃ!Îmi amintesc faţa palidã de obosealã, stres, îngrijorare…cuvintele-necuvinte citite în privirea ce ne-a cuprins pe toţi.Eram împreunã, eram toţi şi puteam cânta:”El vine iar, El vine iar, ce bucurie negrãitã, se va sfârşi al nost’ chin amar…”Pentru noi, copii era o dublã bucurie: odatã pentru cã Tata venise iar, şi alta pentru promisiunea revenirii Domnului nostru.
    Câteva întrebãri am numai: în ce mãsurã putem fi traşi la rãspundere(ca naţiune) de moartea lui Ceauşescu(Biblia spune :” sã nu ucizi” nu)?E pãcat sã omori, şi Biblia spune sã ne iubim duşmanii, credeţi cã e o atitudine corectã pentru a ucide pe cel ce te prigoneşte?Care ar fi fost atitudinea corectã într-o astfel de situaţie?

    • marinelblaj zice:

      Tabita, am scos în evidenţă comentariul tău fiindcă el ridică nişte întrebări complicate. De unde începe noţiunea de „naţiune” şi implicit responsabilitatea? Sunt eu, tu şi alţii vinovaţi doar pentru că suntem din această naţiune? Unde începe pentru fiecare dintre noi toţi minciuna?
      Dacă ar fi să-ţi răspund eu la ultima întrebare, eu nu am fost şi n-aş fi de acord cu uciderea. Pe Ceauşescu l-aş fi condamnat să-şi trăiască restul vieţii la fel cum i-a obligat el pe alţii. Pur şi simplu l-aş fi pus cu domiciliu forţat, fără posibilitatea de a fi finanţat, şi i-aş fi dat o pensie de 500 lei, cât are soţia mea după 30 de ani de muncă sau cât voi avea eu după 40, căci, fiind opozant al comunismului, om „cu dosar”, n-am avut dreptul la studii superioare şi nici 20 de ani la postul de tehnician (ceea ce eram şi făceam, practic), ci doar de primitor-distribuitor (eram, cred, milioane de primitori-distribuitori în toată ţara!)! Fără aer de răzbunare, fără ură, ci pur şi simplu cu dreptate! Asta aş fi făcut!

      • szromulus zice:

        „Pe Ceauşescu l-aş fi condamnat să-şi trăiască restul vieţii la fel cum i-a obligat el pe alţii” – la asta ma gandeam si eu. Nicidecum la executia lui si la o executie atat de josnica.

      • tabyta22 zice:

        Grele întrebãri.Şi mai greu rãspunsul…dar sã începem cu începutul,aşa e drept.
        Conform dex-ului, naţiunea este comunitatea care împãrtãşeşte aceaşi limbã, religie, obiceiuri, teritoriu.
        Nu ştiu de când a apãrut termenul „naţiune” în limba noastrã, dar pentru o explicaţie(cum vãd eu) când sunt întrebatã ce naţionalitate am sau din ce ţarã vin îmi arãt aparţenenţa la un popor.Pentru mine, popor=naţiune.
        La responsabilitate, nici eu, nici dumneata şi nici cel puţin 18 mil de locuitori ai României nu sunt responsabili direct.Vina noastrã, aceeaşi din toate timpurile, este tãcerea, toleranţa şi indiferenţa.Tãcerea pentru a nu înfrunta minciuna în care suntem ţinuţi, toleranţa unor persoane despre care ştim cât de corupte sunt şi obişnuiţa cã nu putem schimba nimic.Nu vrem sau nu încercãm lua taurul în coarne, şi din pãcate aceste lucruri mizere s-au strecurat şi între noi.
        Cu ceea ce aţi spus dvs. la final sunt perfect de acord cu dvs.

      • marinelblaj zice:

        Da, Tabita, nu suntem responsabili direct! Dar, cât de indirectă e responsabilitatea noastră prin tăcerea complice?
        Nu sunt de acord cu ideea că naţiune=popor! Naţiunea are în ea un mai mult prezent decât ambiguul „popor”!

  3. szromulus zice:

    Cineva spunea ca Romania a fost ultima piesa de domino din cartelul european, ultima piese de rezistenta. Progresul economic, reconstructia tarii, de la stadiul in care se gasea dupa razboi si pana in ’90 nu a avut aceiasi anvergura in ultimii 20 de ani. Dimpotriva, nivelul educational a scazut drastic, economia a fost adusa la un stadiu (probabil cum era in anii 60), nivelul de trai a ramas, statistic, in limite similare. Atunci cine avea pozitii bune in partid o ducea bine, restul nu prea. Azi cine e director la cate o firma mare o duce bine, restul de abia isi platesc ratele la o masina.

    Cea ce s-a schimbat radical este forma masinilor, extinderea tehnologiei (ceea ce nu este deloc un merit al Romaniei). Incercam un efort de imaginatie, sa imbin peisajul anilor 85-90 cu tehnologia ce o avem azi. Puterea economica imbinata cu gadgeturile, care fac fericita viata celor mai multi, ar fi aratat mai bine decat arata azi.

    Era sa uit, avem granitele deschise in ziua de azi, by the way cati exploateaza la maxim aceasta resursa? Unii care isi fac concediile in Grecia, Turcia? Sorry, dar aceste destinatii turistice, sunt pe ultimele locuri le listele de optiuni de concedii ale celor din tarile dezvolate(sau nu sunt deloc). In alte cuvinte nu mai vin turcii peste noi, mergem noi sa ii vizitam 😀 .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s