Sâmbăta muzicală şi trupele uitate


Cine îşi mai aminteşte de “Marillion”? Cred că mulţi nu îşi amintesc de această trupă, ci doar de unele dintre piesele lansate de ei. Şi totuşi, trupa aceasta, înfiinţată în 1979, la  Aylesbury, Buckinghamshire, în Anglia, avea să domine clasamentele britanice ale anilor ’80, fiind una dintre trupele ce au început prin a promova muzica neo-progresivă, trecând mai apoi la rock-ul progresiv, alternativ, acustic.

Trupa ia fiinţă la iniţiativa lui Derek William Dick (cunoscut iubitorilor de muzică sub numele de Fish), un vocalist adesea comparat cu Peter Gabriel, cel care va pleca în 1988, fiind înlocuit de pianistul şi ghitaristul Ronald Stephen Hoggarth (Steve Hoggarth).

Trupa îi mai avea în componenţă pe bateristul Ian Mosley (cel ce cântase anterior cu Steve Hackett – Genesis), ghitaristul Steve Rothery (comparat adesea pentru atmosfera sunetelor de ghitară cu John Petrucci şi David Gilmour), basistul Peter (Pete) Trewavas şi pianistul Mark Kelly.

Fără îndoială, muzica lor, cu versuri de un lirism aparte (meritul lui Fish) dar şi a unui ambient muzical cu tente evidente progresive a atras atenţia. Se simţea influenţa unor trupe precum  Rush, Queen, Genesis-ul de început, Yes, Van der Graaf Generator şi Pink Floyd, dar Marillion avea o atmosferă specifică, una ce avea să atragă atenţia criticilor muzicali ai vremii şi a spectatorilor.

Fără îndoială că albumul cel mai reuşit al lor va rămâne „Misplaced Childhood”, cel care va atinge locul 1 în topul Marii Britanii chiar în săptămâna în care Bryan Ferry şi Sting lansau albume extrem de valoroase, precum „Boys and Girls”, respectiv „The dream of the blue turtles”. Remarcabil.

Din păcate (e o opinie personală) trupa îşi reorientează încet-încet stilul, la ora actuală putând fi comparată cu Radiohead, Massive Attack sau Crowded House.

Evident, pentru astăzi am ales albumul lor de referinţă, „Misplaced Childhood”, cel care conţine şi piesa lor cea mai apreciată, „Kayleigh”, care atingea locul 74 în Top 100 Bilboard, în 1986.

Sper să vă amintiţi trupa aceasta care va fi pus şi ea umărul la progresul… progresivului.

Nota: pentru audierea tuturor pieselor, daţi click pe „Play all”.

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Amintiri, Muzichie și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s