Păstorul Bun… păstorul nou

Avem un nou păstor al bisericii. Tânăr. Şi nu este singura sa calitate! Un păstor de 33 de ani. Aceeaşi vârstă ca a Păstorului. Şi acelaşi model. Sper să nu aibă acelaşi tratament la finalul lucrării, deşi, într-un fel, va trebui să-şi asume şi el o cruce, aşa cum sunt de (prea) multe ori bisericile.

Un păstor cu o familie frumoasă, în care copiii, deşi mici, au fost învăţaţi deja de părinţi importanţa politeţii, într-o societate care a uitat până şi definiţia ei. Mă opresc la copii…

Nu sunt genul de om care să elogiez interesat. De aceea am lăsat la o parte intenţia unei prezentări ce poate risca să fie interpretată altfel şi am ales să-l las să vorbească despre sine prin ceea ce spune şi scrie.

Şi astfel se naşte în Cetatea de piatră rubrica „De-ale păstorului”…

Familia Vasile Duma 

 

 Caleb: Hercules al Vechiului Testament!

,,Şi astăzi sunt tot aşa de tare ca în ziua când m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie pentru luptă, fie pentru ca sa merg în fruntea voastră.”
(Iosua 14:11)

Caleb, un bătrân cu pretenţii absolut juvenile. Gata să lupte, să cucerească noi cetăţi, să fie lider, şi toate acestea la frumoasa vârstă de 85 de ani. Bine că nu existau atunci oglinzi, policlinici sau medicul de familie care să-i spună: ,, Domnule Caleb, sunt nevoit să vă spun să nu mai faceţi efort, aveţi un început de artroză, hipertensiune şi pe deasupra sunteţi şi astmatic.”

Câtă diferenţă între Caleb şi fiinţele postmoderne ajunse la senectute în faţa televizorului, cu o ceaşcă de ceai în mâna obosită şi albă ca varul sau plimbând un căţel prin faţa casei. Ce constrast! Ce diferenţă între oamenii inteligenţi şi puternici din lista parodică a lui  Eugen Ionescu (Mircea Vulcănescu care mânca şapte prăjituri, Petru Comarnescu care făcea sport, Tudor Vianu care era supraponderal) şi dârzul Caleb. Mi-l închipui pe distinsul Caleb mai sănătos decât Socrate, care umbla desculţ indiferent de vreme şi cu o singură cămaşă pe el, şi mai inteligent decât Kant, care la 79 de ani vorbea cu o precizie remarcabilă despre diferite teoreme ale lui Kepler. Care e totuşi secretul acestui tânăr cu ani mulţi. Iată:

a)   Neinfluenţabil. Nemanipulabil. Pentru el nu conta părerea majorităţii. El şi Iosua aveau un handicap: nu aveau spirit gregar, instinct de turmă. Pentru ei era un privilegiu să fie în minoritate, nu un complex. Doi împotriva a zece. Asta da algebră! Ei ştiau concluzia unui mare matematician care a afirmat că mulţimea numerelor este stupidă.

b)  Împăciuitor. Ştia că mulţimile sunt versatile, vulcanice şi foarte influenţabile. Psiholog desăvârşit, şi-a propus să le calmeze: ,,Caleb a potolit poporul care cârtea împotriva lui Moise” (Numeri 13:30) Pledează cauze străine lui. Pledează pentru Moise, pentru viitorul lor în Canaan, pledează cauza lui Dumnezeu. Ce interese să ai să pledezi pentru alţii. Trăiască toţi împăciuitorii!

c)  Mijlocitor. Uitaţi o imagine arhetipală: Caleb s-a interpus între poporul aprins de nemulţumire şi liderul blamat şi urât, Moise. Ce imagine cristică! Iosua răstignit, nu între tâlhari, ci între popor şi Moise. Caleb îşi asumă un rol divin, suprapământesc, un rol ce transcende rolul său social. Unii nu pot exista fără roluri sociale, comunitare, funcţii etc., în timp ce Caleb nu se poate reduce la simplul său rol de şef de trib. El este expresia Domnului Isus care Îşi dezmărgineşte rolul social, timpul şi spaţiul în care trăieşte, privind oamenii şi lucrarea Sa prin ferestrele eternităţii.

d)  Extrem de curajos. El cere lui Iosua un ţinut plin de uriaşi. El vrea în faţa ochilor ceva inaccesibil, ceva ce în chip normal nu poţi cuceri. A riscat să fie lovit, strivit, dezamăgit, iar când era întrebat de ce, spunea ca Luhter: pentru că nu pot altfel.. Un om ce detesta sclavia insuportabilă a bătrâneţii doar de dragul lucrurilor măreţe. Era de neîndurat pentru el să vină neputinţa, boala, timpii morţi ai vârstei şi el să nu mai lupte cu lucruri imposibile. Lecţia pentru noi este evidentă: să sfidezi circumstanţele de dragul eternităţii. Doamne ajută!! Şi-a subordonat raţiunea, credinţei. Nu invers! Cum face omul slab de înger al modernităţii. Pesemne că Dumnezeu apreciază oamenii ce insistă în imposibil, în iraţional. El nu s-a văzut lăcustă aşa cum s-au văzut contemporanii lui. Dacă vecinii lui s-au uitat la imensitatea fizică a uriaşilor, Caleb s-a uitat la imensitatea metafizică a Dumnezeului Său. Admirabili ochelari! Să-ţi anihilezi cele cinci simţuri, raţiunea, obstacolul inamicului şi peste toate acestea să invoci Numele Domnului.
Iată pentru astăzi secretul tinereţii ce nu are vârstă.
Iar dacă peste cincizeci de ani nepoţii o să-mi facă cadou un baston, o să-i sfidez făcând culturism.
Uite aşa mi-am propus să nu mă erodez.