Acum trei zile, o televiziune care (a demonstrat-o cu prisosinţă!) e „paralelă” cu sportul, dar a intrat cât se poate de… „perpendicular” în el, anunţa „meciul secolului”! A fost! În opinia mea, chiar a fost „al secolului”! Al secolului de neputinţă românească! În mai toate domeniile!
Astăzi vom avea, probabil, „meciul mileniului”! Şi, dacă meciul se va termina cu acelaşi scor ca şi în tur, vor urma, probabil, „prelungirile istoriei”!
Dar nu despre asta voiam să scriu neapărat! E un subiect de care, dacă tot e la chestiunea zilei, ar fi interesant să legăm cu totul alte gânduri…
Un dicton latin arhicunoscut (?) spune: „Timeo danaos et dona ferentes”. În traducere, „teme-te de greci, chiar şi atunci când fac daruri”. Acum, referitor la meciul de sâmbătă, dictonul s-a dovedit absolut corect. Ne-au făcut cadou trei goluri. Avem toate motivele să ne temem, căci nu ştim ce mai au în traistă (pe lângă datoriile făcute cu nonşalanţă pe la nemţi, dar ăia care nu „le au cu fotbalul”, dar „le au cu banul”!).
Ce-o fi deseară?
Unii mizează pe al doisprezecelea jucător. Tribunele. Un jucător cu vreo 50.000 de guri, că tot număra Cosmin pe aici urechile lui Ianus! 😀
Acum, dacă jucătorii noştri ar fi oameni credincioşi (nu doar manelelor şi paharului – vezi Tamaş şi alţii), s-ar gândi la tribune în sensul celor din 2 Împăraţi 6:16… „Nu te teme, căci mai mulţi sunt cei cu noi decât cei cu ei.”
Dar cum să facă asta când chiar cel ce îi conduce se autointitulează… Satana?
Şi-acum vin la intenţia acestor rânduri (cum spuneam, meciul e doar pretextul).
Oare cum putem avea noi, cei care ne pretindem creştini, pretenţia de ajutor din partea Domnului când în realitate suntem convinşi doar pe jumătate că acesta poate veni de la El? Mă întreb pe mine de multe ori, de ce aştept de la oameni mai mult sau mai repede decât aştept de la Dumnezeu?
Da, este adevărat, Dumnezeu lucrează ŞI prin oameni. Dar nu numai prin ei, şi, oricum, chiar dacă prin ei lucrează, noi suntem chemaţi să privim tot la El, şi nu la oameni după ajutor!
Mai mult, de multe ori stăm cu ochii închişi şi-I cerem Domnului să ne ajute să vedem, ca şi cum ar fi vorba de orbire şi nu de închiderea pleoapelor pe care noi le controlăm! Sau stăm cu ei fixaţi asupra unei probleme, obsedaţi de ea, şi nu vedem în jurul nostru ceea ce a văzut slujitorul lui Elisei!
Şi, Doamne, câte s-ar putea spune despre neputinţa noastră de a vedea CE TREBUIE văzut…
Cât priveşte grecii şi darurile lor… nemaivorbind de „meciul mileniului”, cred că ar fi bine dacă ne-am gândi că „Timeo danaos et dona ferentes” s-ar putea traduce şi…„Teme-te de dandanale şi, Doamne fereşte!”
Asta fiindcă tot apelăm la Dumnezeu să facă lucrurile pe care noi trebuie să le facem, nu El !
UPDATE: Chiar aşa, ce facem diseară cu grecii? Diseară sau deseară, că ambele sunt valabile, numai pentru ai noştri există o singură variantă valabilă! 😀
cetatea de piatră 
Îmi amintesc pe socru cum se uita la mine, când i-am zis că ne-am dus mobila, am schimbat ușa la intrare în apartament, am cumpărat o mașină de spălat etc. . Toate în apartamentul care nu era încă al nostru și pentru care urma să primim acordul pentru un credit bancar ( actele erau doar 10% finalizate ). Dar atât eu cât și cei care urma să ne vândă apartamentul (o familie creștină) ne-am pus încrederea în Dumnezeu. Pentru cei din afară ceea ce am făcut era un gram de nebunie, noi am considerat-o un bob de credință. Cred că am fi capabili de lucruri mai mari și mai multe dacă încrederea noastră în Dumnezeu nu ar fi limitată de acel simț de conservare al firii omenești.
Da, Cosmin,… bobul de muştar! Ce mic e şi cât de mult lipseşte…
În primul rînd, meciul a fost vineri, bunicule. Sîmbătă a fost Vocea României. 🙂
Nu ştiu cum vede Dumnezeu fotbalul. Depinde cum stai cu spamul.
Să ştii că meciurile naţionalei îmi măsoară patriotismul. Cînd încep să urlu, din bun senin, îngrozindu-mi nevasta, „arde-o, mă!” şi alte alea, în ciuda evidenţelor de care vorbeşti în postare, simt cum fierbe în mine inconştientul colectiv şi, patologic, devin brusc, român. 🙂
Da, Răsvan, ai dreptate, vineri a fost meciul cu grecii! Sâmbătă a fost meciul meu… cu avioanele! 😀
Sunt şi eu, după cum ştii, microbist, dar nu e ăsta cel mai mare păcat al meu! Dar nu prea urlu, că nu mă mai ţin corzile vocale. În schimb mi-am făcut dinţii făină 😀
Nu ştiu cât de conştient ai fost de greutatea vorbelor „patologic român”, dar mare dreptate ai avut! Aproape că numai patologic mai poţi fi român!
Şi totuşi, deseară?… 😀
Păi, pentru o clătită să pierd eu deseară 2 ore, Răsvan? Iarăşi „clătită” ne servesc oamenii ăştia? 😀
Marinel, merită să invităm România o seară în trecut, la Hanul lui Manuc. 🙂
Pornesc de la 2-0. Merg la cacealma. 🙂
Şi tu la cacialma? Am crezut că numai Piţi le are cu astea! 😀 Eu mă tem de prelungiri la un 3-1 !
Dragă Marinel, nu la cacealmaua lui Piţi făceam trimitere, ci la o carte de-a lui Ioan Chirilă. Omul povestea despre un meci de-al nostru, tot de calificare, cu echipa Cehosvlovaciei. Ăia aveau trupă, nu glumă. Noi, ca şi acum, subţiri de tot.
Declaraţii înainte de meci? Îi batem cu 2-0! Evident, lucrurile au stat exact pe dos.
Ioan Chirilă comenta: nebunia era ca la poker. Aveam doi şeptari în mînă şi mizam totul, „plus nevasta”. 🙂
😀
Dupa o zi de audit, am preferat sa urmaresc inregistrarea comentata a partidei a 8-a dintre Carlsen si Anand. Nici un meci de fotbal nu poate egala asa ceva. Dupa linistea din cartier banuiesc ca nu ne-am calificat.
Bine ai făcut, Adrian! Pe mine m-a scutit de vizionarea chinului (că meci nu cred că a fost) o şedinţă de comitet terminată la ora 23!
Sper că măcar auditul s-a terminat cu bine! 😀
🙂
Da, România a făcut o mutare greşită. 🙂
Răsvan, partea proastă e că România a pierdut fără să facă vreo mutare! Asta e problema! Până şi mutarea noastră au făcut-o tot grecii! Păi, să nu te temi de ei şi când fac daruri? 😀
fiindca Bunul Dumnezeu lucreaza in moduri nebanuite,eu cred ca meciurile astea pierdute sunt un mare dar din partea LUI; asa putem sa ne concentram la „meciul ” cel mare…
Sunt la „antrenament”, Iulian! 😀