Cum (n-)am zburat azi… şi nu din cauza rănii din pulpă…


La ora aceasta trebuie să fiu la Milano, cu nepoţica mea în braţe.

Dar… e ca în gluma aceea care spune că după sâmbătă urmează luni, dacă nu intervine ceva! Şi, de regulă, intervine duminica!
Ei, aşa şi cu acest „trebuia”. A intervenit ceva!
Din cauza ceţii, avionul n-a putut ateriza şi zborul a fost anulat. Cum ar veni… canceled flight, pe limba lor!
Scandal, discuţii, acuze, înjurături în vreo 4-5 limbi, ameninţări cu procese, despăgubiri, lacrimi…
Au fost de toate.
Şi, pentru a pune capac la necazul oamenilor, au venit şi rezolvările celor de la compania respectivă. Nu-i dau numele, că poate devin persona non-grata, şi încă am biletele valabile, dar promit să revin după ce mă voi întoarce. Nu de alta, dar merită să vă avertizez, în caz că…
Iată variantele de rezolvare a problemelor pasagerilor treziţi prizonieri ai unui aeroport, oraş sau ţară:

1. Vă returnăm banii (în cât timp şi sub ce formă… greu de înţeles din explicaţiile fetişcanei nevinovate pusă brusc în postura „sacului de box” de companie).

2. Vă putem redirecţiona către un alt aeroport. Opţiuni:
Timişoara (dacă ajungeţi în timp util, asta însemnând că Sebastian Vetel este un mic copil, ţinând cont de ora indicată!);
Cluj-Napoca – ziua următoare. Asta dacă aveţi cu ce merge, fiindcă nu se pune problema existenţei obligaţiei de transfer a pasagerilor, conform „Condiţiilor bla, bla, bla”. Explicaţia? „Ne pare rău, compania nu are autocare disponibile la această oră!” (O fi având, de fapt? Mă îndoiesc!)
Târgu-Mureş (valabil, dar cu destinaţia alt oraş, de unde PROBABIL veţi fi transferaţi la destinaţie!)

3. Reprogramarea zborului (mai contează că unii, printre care şi subsemnatul, aveau biletul dus-întors, ceea ce dubla dificultatea reprogramării?)

Cum nu prea mă încânta ideea unui drum pe cont propriu la Cluj sau Târgu Mureş, iar distanţa de parcurs de la Arad până la Timişoara-aeroport până la ora decolării era sub limita maximă de viteză a unui autoturism (poate o maşină de formula one…), m-am aşezat la coada formată pentru reprogramări (asta în cazul în care se poate numi „coadă” acea buluceală de oameni de diferite naţionalităţi, lucru ce m-a făcut să mă îndoiesc că fotbalul e cel mai popular joc de echipă şi să am oarece bănuieli legate de rugbi).

Eh, ce mi-a fost dat să aud acolo…

Dar, ce m-a distrat a fost faptul că aproape toţi românii prezenţi în acea grămadă (dez)organizată uitaseră româneşte. Toţi erau, după grai, italieni, englezi sau te miri ce… Să mai zici că românii nu-s cosmopoliţi sau cetăţeni ai Uniunii Europene! Aş! Ei SUNT Uniunea!

„Ehe”, zice una, „low cost, low services!”

„No, services!”, vine răspunsul inteligent!

Cam acesta a fost tonul unei adevărate revărsări de idei… din puţul gândirii!

O doamnă foarte revoltată strigă peste mulţime o întrebare: „Care ar fi riscul dacă aş alege varianta Cluj?” (de parcă ar fi putut cineva să ştie, de vreme ce nici măcar angajaţii companiei nu cred că ştiau!)

„Un eventual zbor cu escală la Tokyo”, îi răspunde unul, considerând că în felul acesta s-a răzbunat pe companie.

N-are rost să insist şi să vă povestesc tot ce mi-au auzit urechile în cele aproape două ore necesare să ajung la singurul(!) ghişeu unde se rezolvau problemele…

Am să vă spun doar că mi-am amintit ce mi s-a întâmplat când am zburat spre America. Da, cu Lufthansa, companie nemţească, bat-o vina!

Cum eram singurul pasager venit dintr-o ţară din est, procedurile de verificare în timpul escalei din Munchen au durat ceva mai mult, drept pentru care m-am trezit ultimul sosit la uşa avionului. Stewardesa, cu lista pasagerilor în mână, mă întreabă:

„Mister Blai?” (bănuiesc că era primul „j” văzut în viaţa ei!)
„Yes”
„I’m sorry, but we have a problem! There are no free seats available at economy class! Do you mind if we offer you a business class seat?”
I-am răspuns zâmbind (deşi eram şocat!): “Well, I’ll try!”

Nu-i aşa că e o… mică diferenţă?

Deh!

Şi cum noi, românii (mai ales cei vechi), suntem învăţaţi să facem haz de necaz, după ce am reuşit reprogramarea cu o săptămână a ambelor zboruri, am găsit şi o soluţie… de urgenţă pentru cei care n-au putut să amâne zborul. Ideea desenului nu-mi aparţine, dar noi ştim, nu-i aşa, să ne adaptăm repede!

Flight canceledDe aia ne tratează toţi cum ne tratează!

Deşi am căzut pe gânduri când, vorbind cu fiica mea la telefon, mi-a spus, necăjită, dar încercând să mă încurajeze:

„Cine ştie de ce v-o fi ferit Dumnezeu de a îngăduit amânarea asta!”

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Disperări, Jurnal de luptă şi... de pace, Mioritice, Pe gânduri, Sare... amară, Simţul civic, Trecător prin lume, Uncategorized, Zidul plângerii și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Cum (n-)am zburat azi… şi nu din cauza rănii din pulpă…

  1. szromulus zice:

    Nu ma mir de patanie, optiunile sunt limitate in caz de conditii atmosferice nefavorabile. In schimb, Romania nu s-a integrat bine nici in reteaua airbus-urilor, nu s-a integrat bine nici in Europa, nu s-a integrat bine nici in NATO, nu s-a integrat bine nici in istorie 😀 . Ce sa facem daca noi ii vrem, dar ei nu ne vor. Daca nu ai fi departe de Budapesta, ar fi alta treaba. De acolo zborurile sunt mai bune si rutele sunt mai bune si preturile sunt mai mici 😀

    • marinelblaj zice:

      Asta cu „România nu s-a încadrat bine nici în istorie” e propziţia săptămânii!!! de fapt, dacă e să fim oneşti, unde s-a încadrat vreodată România? În afară de creştinism, unde, dacă e să dăm crezare unora, ne-am încadrat înainte chiar de apariţia lui ! 😀
      Dar ce să facem, Romulus, ne mutăm la Budapesta?

  2. adrian zice:

    Nu m-as mira daca as afla ca e vorba de Wizzair, o companie cu care nu as mai zbura nici daca mi-ar oferi bilete gratis. Ce am patit cu ei pe aeroportul din Luton intrece ce ai patit tu acum. Nu merita „low cost”.

    • marinelblaj zice:

      Adrian, am promis ca nu dezvălui încă numele companiei! Trebuie să mă ţin de cuvânt! Asta e soarta celor din „low class”… „low cost”! Ce să-i faci?
      Dar, am o informaţie proaspătă şi de la „sursa” cea mai autorizată! Am să o public, cu toate riscurile, după ce mă văd ajuns la Milano! Va asigur că merită, mai ales că, surpriză!, e chestiune cu iz politic! Incredibil!

  3. szromulus zice:

    Experientele sunt diverse si interesante. Cu Wizzair am calatorit intotdeauna ok Luton – Romania, exceptie coada de la Luton spre Romania care arata jalnic(poate si din cauza tinutei vestimentare si morale a calatorilor). In schimb Taromul mi-a facut figuri neplacute, inclusiv pierderea bagajelor si cu multe plocoane am recuperat un procent din pierderi. De fapt bagajul a fost indosit de lucratorii de la Tarom in Romania, cu scopul delapidarii, observand destinatia de unde veneam 😀 .

    • marinelblaj zice:

      Fără îndoială, Romulus! După ce am călătorit „ca boierul” la „business” de la Munchen la Washington, am stat în avion (!) peste două ore şi jumătate pe aeroportul din Washington, aşteptând să se găsească un culoar liber de zbor pe ruta spre Tampa, întrucât pe ruta normală erau furtuni, şi nu de oricare, ci tropicale!
      Realitatea e că nu există o deplasare mai sigură decât cea din sufragerie, de pe un fotoliu pe altul 😀
      Deşi nici aia nu e sigură dacă te împiedici de piciorul de la măsuţă 😀

  4. Păţania ta, de care n-am aflat decît noaptea trecută, pe la ora unu, cînd te vizitam :), îmi aminteşte de un film al lui Tom Hanks, „The Terminal”.
    Păi tu eşti floare la urechea aviaţiei, omule! Măcar ştiai limba, ştiai româneşte! Deşi, după ce dialect ziceai tu că vorbeau aia la coadă, ai avut multe lucruri noi de învăţat. 🙂

    • marinelblaj zice:

      Răsvan, „The Terminal” e primul film pe care îl aveau pregătit pentru mine prietenii din America, atunci când am ajuns la ei 😀 Am râs cu poftă, fiindcă, ştiind că e primul meu zbor internaţional, şi-au imaginat cum ar fi dacă aş păţi şi eu la fel ca personajul lui Tom Hanks! N-a fost, dar gândul că ar fi putut fi ne-a făcut să ne distrăm pe cinste! 😀

      • Oh! cînd am văzut filmul, m-am simţit ca la predică, păcătosul ăla despre care vorbeşte pastorul de la amvon. 🙂
        Citesc în engleză fără probleme, dar să nu mă pui să pronunţ, că nu mai ştii ce limbă este! 🙂
        Îmi luasem angajamentul, după „The Terminal”, să fac exerciţii de pronunţie. Noroc că mi-a trecut. 🙂

      • marinelblaj zice:

        De ce „noroc că mi-a trecut”? Bine-ar fi să-ţi revină! Nu strică! De când cu UE… 😀

    • Ţi-am dat like pentru că mi-a plăcut stilul reţinut în care ai povestit chestia. Asta ca să nu se înţeleagă greşit. Tu ai şi cititori mai ciudaţi, de-asta zic. 🙂

  5. Lasă-i pe ăia! Eu vorbeam de cei din purgatoriu. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s