Sunetul muzicii, păcatele muzicii şi multe alte păcate


Postarea de sâmbătă, care conţinea două albume, „Zalmoxe” a lui Sfinx şi „Cantafabule” a celor de la Phoenix, a stârnit din nou o discuţie aprinsă pe marginea unui subiect ce pare… infinit: muzica.

Am trăit ani suficient de mulţi în muzica „lumească”, după cum nici cei trăiţi în muzica „creştină” n-au fost puţini. Cred că în aceste condiţii pot să-mi exprim opiniile suficient de „documentat” despre ambele. Fără îndoială, fără a avea pretenţia deţinerii adevărului în totalitate. În fond, învăţăm cât trăim.

Dar… cu toată consideraţia pentru cei care continuă să nu poată discerne între o lucrare artistică, viaţa autorului şi intenţiile lui, rămân la părerea, distilată de-a lungul timpului, că muzica poate fi împărţită, în afară de împărţirea „tehnică” în genuri şi subgenuri, doar în muzică bună şi muzică proastă. Fiecare dintre ele cu gradele respective de comparaţie: mai, foarte, extraordinar etc. De bună sau de proastă…

Din nefericire lumea e plină de dumnezei muzicali, care mai de care mai specialişti în etichetare. Şi nu doar muzicali. Dar dumnezei se cred, cu siguranţă.

În mod cu totul ciudat, aş spune, în paralel cu dezbaterea stârnită de postarea mea, aici începea o alta. Care începuse pe un alt blog, ca replică la o postare apărută cu ceva mai bine de două săptămâni înainte.

Am încercat să le urmăresc abia după ce discuţiile pe marginea postării mele „s-au aprins”, părăsind, culmea!, subiectul în sine, şi doar după ce bunul meu prieten mi-a atras atenţia, întrebându-mă: „Tu ai văzut ce discuţii se poartă pe alte bloguri pe marginea aceluiaşi subiect?” Nu văzusem. Dar…

Mi-am amintit, citind „argumentaţia” multora dintre interlocutorii prezenţi pe blogurile indicate şi pe cel personal, relatarea din Evanghelia lui Marcu 9:

„Când era în casă, Isus i-a întrebat: „Despre ce vorbeaţi unul cu altul pe drum?”  Dar ei tăceau, pentru că pe drum se certaseră între ei, ca să ştie cine este cel mai mare. Atunci Isus a şezut jos, a chemat pe cei doisprezece şi le-a zis: „Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toţi şi slujitorul tuturor!”

Şi nu pot să nu mă întreb: cât va mai dura până ce va răsări o nouă Inchiziţie? Aparent mult mai subtilă decât faimoasa cunoscută în istorie, dar la fel, sau poate chiar mai dureroasă. Asta pentru că până şi acea poziţie de „cel mai de pe urmă” tinde să devină o coroniţă de premiant fluturată la sărbătorirea propriului eu…

Citesc ocazional astfel de dezbateri şi, văzând „hărnicia” cu care îşi dau în petec unii, nu pot să-mi reprim gândul că „mai periculos decât orice prost este un prost harnic”!
Şi cum am reuşit să inversăm sfatul Domnului, „Fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii”…

Smereşte-ne, Doamne, că s-ar putea să nu încăpem în Cerurile Tale la cât de mari ne credem!

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Biserica, Disperări, Jurnal de luptă şi... de pace, Mioritice, Pe gânduri, Sare... amară, Simţul civic, Trecător prin lume și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

56 de răspunsuri la Sunetul muzicii, păcatele muzicii şi multe alte păcate

  1. Tim Dubhy zice:

    bine bine… dar neaceptarea acetei muzici cu adevarat satanice (si ar trebui sa studiati mai mult originea si efectele mzuici rock asupra mintii si psihicului uman!), nu inseamna a nu mai fi slujitorul celorlalti… nu inseamna nici Inchizitie (ptr ca daca nu sunt de acord, nu te ard pentru asta! – esti liber sa faci ce vrei, dar averismentul si neacordul trebuiesc facute!!!)….
    asa ca, sa nu ne mai smiorcaim cerand smerirea celor ce nu sunt de acord cu aceasta muzica!

    • marinelblaj zice:

      Dragul meu (mă încăpăţânez să-ţi spun aşa fiindcă îmi eşti chiar drag cu inocenţa ta inchizitorială – apropo de bătrânica de la martirajul lui Hus)
      Dacă tu nu simţi nevoia de smerire (şi se pare că asta lipseşte din pregătirea ta teologică!), lasă-i pe alţii să o facă. Iar dacă asta consideri tu a fi „smiorcăială”, fie cum zici tu, spartanule! 😀
      Şi tot în contextul încăpăţânării mele, poţi face efortul de a fi amabil să-mi explici ce e satanic în muzica aceasta? Îndrăznesc chiar „să plusez”… O înţelegi? Pricepi ceva din armonia modală sau tonală a pieselor, din izoritmiile şi poliritmiile lor? De ritmurile aksace ai auzit vreodată? Asta ca să rămân doar la Sfinx şi să nu „ne pierdem” definitiv în complexitatea Cantafabulelor…
      Ehe! E o întreagă… istorie aici! 😀
      Am scris istorie, nu… isterie! 😉

  2. adrian zice:

    Marinel, tocmai am scapat de un audit, asa ca am o dedicatie pentru tine si pentru domnul Rasvan, intru pomenirea vremilor care au fost si cu speranta ca vom reusi sa ramanem peste (si nu ‘supt’, cum zice cronicarul) vremile ce vor veni.
    Chiar asa, cine va opri ploaia?

    • marinelblaj zice:

      Dragul meu, în primul rând să-ţi spun că mă bucur că ai scăpat de auditul acela! Apoi să-ţi mulţumesc pentru dedicaţia asta superbă (o cântam cu mare „foc” în epoca Sinaia-Cazino, alături de altele CCR). Nu ştiu cine va opri ploaia, dar m-aş bucura să ştiu că şi tu, Răsvan, eu şi cine mai vrea să stea alături de noi, să putem… dansa în ploaie, dacă ea nu se va opri. Cam la fel cum o făcea David când cu chivotul… 🙂

      • Tim Dubhy zice:

        un mic indiciu… ragetul din ea… 😀
        smerire trebuie la toti, dar nu neaparat atunci cand unul nu este de acord cu lumescul…acela nu trebuie sa se smereasca in acest aspect..asta era ideea…
        nu sunt inchizitorial… dintr-un singur motiv…. eu nu te voi executa ptr crezul tau…dar avertismente si dezacorduri pot da, repet ideea…:D

      • marinelblaj zice:

        Domnule dragă, devine stresant… care răget? Eu nu aud decât nişte armonii vocale superbe! Dar poate că n-am eu urechea formată pentru răgete. Ştiu eu… de vină o fi faptul că vorbesc un altfel de grai?
        Şi, atenţie! Inchiziţia a fost şi o formă de terorism, nu doar o chestiune de execuţii, domnule istoric!

      • Pe Creedence i-am ascultat cu adevărat într-o hală de la uzinele „23 August”, unde făceam practică, o zi pe săptămînă, la confecţionat umeraşe din sîrmă oţelită. Eram elev de liceu la „Mihai Viteazu” şi un coleg mai pricopsit a adus un casetofon cu muzica respectivă. Morala era aşa: or înveţi, or te ia apa şi faci umeraşe toată viaţa. 🙂

      • marinelblaj zice:

        E clar! Nu ţi-a plăcut să faci umeraşe, bătrâne! Aşa-ţi trebuie! Erai mai liniştit acum şi puteai să te dai doar medic! Se poartă… 😀

    • Mulţumim!
      Pe mine mă „calcă” sanepidul joi. 🙂

      • marinelblaj zice:

        Sper să treacă la fel ca auditul lui Adrian, Răsvane! SUCCESURI! Că pe mine nu mă calcă nimeni. Decât unii, din când în când. Pe nervi! 😀

      • adrian zice:

        la mine e doar primul dintr-o serie de trei… Dar cred ca vizita sanepidului e mai dura decat toate cele trei audite la un loc. Succes!

  3. szromulus zice:

    Tim imi aminteste de anii in care eram si eu un spartan-evanghelic …hm ce ani 😀 . Imi amintesc cum am fost invitat la biserica de tineret din acea vreme, erau toti studenti, veniti din intreaga tara. Aproape de finalul intalnirii, liderul de tineret mi-a cerut sa ma prezint, biserica din care provin si sa imi expun pe scurt punctul de vedere vizavi de programul serii. Dupa ce m-am prezentat pompos ca student la matematica pura si mi-am prezentat opinia acida vizavi de intalnire. Liderul mi-a multumit si m-a invitat sa mai revin la intalnirile bisericii de tineret.

    Am fost davidic, am spart teasta goliatilor 🙂 , cata biruinta, mergeam spre casa si parca nu simteam greutatea pasilor pe asfalt, eram tare satisfacut ca Domnul le-a spus-o prin mine. Dupa mai multi ani ma imprietenisem bine cu majoritatea dintre acei tineri si devenisem mai intelept(asa cred…), intr-o zi liderul de tineret ma intreaba daca imi mai amintesc de prima seara, am ras bine amandoi de perioadele pline de ravna, dar ticsite cu prea putina intelepciune.

    De atunci am invatat o lectie foarte importanta de viata, acea cand Isus i-a aratat multa iubire si iertare Mariei Magdalena. Cu iubire poti face multe, cu sabia doar ucizi.

    • marinelblaj zice:

      Ehei, zici tu ceva, Romulus! Vorba lui Topârceanu… „câţi ca voi…” 😀

      • szromulus zice:

        Evoluam, Marinel, evoluam, nu ne nastem super-oameni, nu devenim super-crestini dupa convertire. Invatam tot cate putin, evreii in pustiu nu au invatat nimic timp de 40 de ani, sa speram ca nu le urmam exemplul 🙂 . Naivitatea e buna, daca apare la inceput si dureaza putin 😀

  4. Cosmin zice:

    Pe unii îi liniștea harfa, pe alții îi liniștește chitara electrică, iar pe alții nu îi mai liniștește nimic… Nu pot să ascult muzică care nu mă zidește, ne fiind un cunoscător de muzică, pentru mine tot ce contează într-o melodie este mesajul, îndemnul. Ne cunoscând foarte bine engleza sau altă limbă străină, eu nu ascult muzică în altă limbă. Pe mine nici măcar fanfarele nu mă zidesc dar uneori prefer să stau ascultând un solo la pian sau la vioara dar asta mai mult pentru fire și nu pentru duh. O ! Suntem atât de diferiți, dar avem același Duh. Iar pentru asta ar trebui să dam mai multă slavă lui Dumnezeu. Haideți să cercetăm toate lucrurile, să luăm ce este bun și ne zidește. Ce mă zidește pe mine, nu zidește pe fratele meu sau invers. Să avem grijă de mădularele mai slabe din trup (fie vorba între noi, cei care au o ureche muzicală mai dezvoltată și trăiesc muzică sunt mădulare mai slabe, mai sensibile iar ei trebuie susținuți și nu blamați pentru talentul lor).

    • denis zice:

      Tocmai ma pregateam sa dau si eu un reply legat de Iov 32 de la 6 -> putin mai in jos (nu m-am maniat 😀 ) dar l-am citit pe al lui Cosmin. De acord cu el.
      Am auzit o relatare despre un pastor tanar care ii imputa unui frate batran ca are ‘n’ greseli de exprimare/gramatica la predica. Fratele in varsta, intelept, i-a raspuns asa: daca arunci unor gaini un pumn de graunte chiar si in gunoi, ele tot stiu sa aleaga doar ce e bun. 🙂 Eu cred ca tot asa si cu muzica si restul. Daca nu sunt convins ca imi este folositor un anumit lucru, muzica in cazul de fata, pur si simplu nu il primesc. Cat despre altii, ei stiu mai bine in dreptul lor.
      Pana si Scriptura ne spune „cercetati toate lucrurile si luati ce este bun”. Si in alta parte, „feriti-va de tot ce VI SE PARE rau…” Sincer sa fiu, eu nu urmarit melodiile postate tocmai din cauza asta. Am vazut coperta albumului, „frunzarit” melodia si gata. Nu’i pentru mine, nu ma ajuta. Dar nu sa dau in cap altuia. Unde-i roada dragostei in acuzatiile pe care unii le arunca?

      Cat despre comentatorul Tim, nu a trebuit sa merg mai departe de profilul lui de FB unde ii arata „Favourites”. Nu stiu cu cat sunt mai buni (sau mai putin dracesti) DJ Project, Amy Grant, Madame Sarkozy, Stefan Banica si restul „artistilor” si emisiunilor sau ce or mai fi pe care le urmaresti. Una/unul mai stricat(a) ca alta/altul. Asa ca, fratele meu, inainte sa imputezi altora ….
      (fragment din poezia „Datornicii” de Dionisie Giuchici)

      Dă deoparte paravanul, dă deoparte gândul rău,
      Căci lumina mântuirii vine de la Dumnezeu.
      Scoate-ţi bârna din privire, omule nefericit,
      Ca să poţi să scoţi şi paiul de la cel ce ţi-a greşit.

      Nu-L mai judeca pe Domnul că pe alţii i-a iertat,
      Vezi-ţi de a ta rugină, scapă-te de-al tău păcat.
      Vezi-ţi tu de datoria care trebuie s-o plăteşti,
      Cămătarul nu te iartă dacă nu te pocăieşti.

      Căci de pleci aşa din lume, cu păcatul ce l-ai strâns,
      Locul tău va fi afară, în durere şi în plâns.
      Plângi acuma ca femeia, nu îţi pară lucru greu,
      Să primim cu toţi iertare astăzi, de la Dumnezeu.

      Judecata nu e bună, nici mândria, fraţi, surori,
      Dacă judeci, niciodată nu te urci, ci te cobori.
      Eli judecă pe Ana când a-ntârziat pe vatră,
      Ea stătea la rugăciune, el zicea că este beată.

      Doamne, cât e de departe gândul nostru de al Tău!
      Fraţi, surori, să cerem gânduri sfinte de la Dumnezeu!
      Să ne pună El pecetea, să gândim ca şi Isus,
      Nu la cele trecătoare, ci la tainele de sus.
      …………………………………………………….

      Multa binecuvantare!

      • marinelblaj zice:

        Mulţumesc, Denis, pentru comentariul tău şi mai ales pentru poem. Am dat un răspuns lui Cosmin. Poate ţi s-ar părea interesant să-l citeşti…

    • „Pe mine nici măcar fanfarele nu mă zidesc…”

      Nici pe Ana n-o zideau, dacă nu venea meşterul Manole. 🙂
      Dragă Cosmin, de curiozitate şi cu speranţă că nu vă supăraţi: muzica lui Bach vă zideşte? Adică, vreau să spun, ritmul e cauza? cuvintele? ceea ce ştiaţi despre compozitor?
      Chestia asta cu ziditul nu mi se pare foarte clar definită, de-asta întreb. Intră prea des în ceea ce numesc eu limbă de lemn. S-a cam golit de sens, prin tocirea repetată a cuvîntului.
      Vă rog să mă ajutaţi.

      • Cosmin zice:

        Din moment ce am spus că nu ascult muzică în altă limbă, înseamnă că accentul îl pun pe cuvinte. Muzica lui Bach nu o ascult, tocmai prin faptul că nu găsesc ceva din care sufletul să se hrănească, nu mă motivează, nu mă aproprie mai mult de cele duhovnicești. Duhul meu nu rezonează cu sunete, ritmuri, ci doar atunci când acestea îmbracă anumite cuvinte, venite dintr-un suflet care caută pe Dumnezeu sau caută să laude pe Dumnezeu. Cât despre procesul de zidire, îl echivalez cu cel de hrănire spirituală.

      • marinelblaj zice:

        Cosmin dragă,
        Ne cunoaştem prea bine şi tocmai de aceea îmi permit să fiu ceva mai personal în ceea ce îţi răspund.
        Apropierea de cele duhovniceşti nu stă în ceea ce foloseşti (fie muzică, obiecte, atitudini, cuvinte etc), ci în modul în care le foloseşti. Aşadar, dacă o anumită muzică nu te apropie de cele duhovniceşti, mă întreb, un buchet de flori pe care îl dăruieşti soţiei te apropie? Am să-ţi dau în felul acesta o problemă grea spre rezolvare:
        mergi în piaţă să cumperi un buchet de flori pentru a-l dărui soţiei. Gestul pe care vrei să-l faci este, între altele, unul creştinesc, căci îl dăruieşti cu dragoste, iar dragostea este mai presus de toate, chiar dacă e îndreptată către soţie (Coloseni 3:19). Alegi un buchet frumos. Florile sunt darul pe care l-a făcut Dumnezeu când a creat natura. Plăteşti, dar tu n-ai de unde să ştii că persoana care vinde acele flori nu le-a cultivat singură, ci le.a furat în noaptea precedentă dintr-o seră a unui floricultor cinstit. Întrebarea este: ce a contat? Gestul de a-i dărui soţiei un buchet de flori, ca semn al dragostei? Frumuseţea florilor care a produs bucurie soţiei alături de gestul tău? Sursa necinstită a florilor?
        Răspunsul poate să pară simplu la prima vedere, doar că el sună ca o scuză ce nu explică dilema: „eu nu aveam de unde să ştiu că florile sunt furate!” Ok. Atunci pot să întreb şi eu de unde ştie cineva (în afară de Dumnezeu) ce este în sufletul şi inima celui care compune o melodie (excepţie făcând, bineînţeles acele piese declarate a fi „rele”!).
        Capacitatea de a asculta un gen sau altul de muzică ţine şi de educaţia muzicală a cuiva… Unii au crescut în medii în care s-a ascultat muzica clasică. E normal ca persoana aceea să poată rezona, inclusiv duhovniceşte, la piese de muzica clasică. Bach a fost compozitorul care a compus probabil cele mai multe piese cu caracter creştin. Dar… iată, unora nu le spune nimic! De ce?

      • Cosmin zice:

        Mulțumesc pentru expunere, eu înțeleg ce vreți să spuneți și sunt perfect de acord. Nici nu am făcut aluzie la așa ceva. Repet ideea generală, sper să fiu înțeles mai bine. Eu personal mai mult prefer să ascult o melodie din cărțile roșii, negre sau care mai sunt în biserică , decât să ascult Bach. Asta este cultura mea muzicală, eu am expus personal care sunt preferințele mele.

      • denis zice:

        Multumesc si eu pentru invitatia de a participa la discutie.
        Raspunsul la intrebarea dvs e intr-adevar unul greu de dat. Poate si pentru ca e putin fortata analogia cu florile vs muzica, parerea mea (si eu nici nu prea cunosc „tainele” datului de flori :D). Mai ales ca pe de o parte va dau dreptate dar si as vrea sa va contrazic pe de alta.
        Tocmai de aceea, va raspund cu 2 articole ale fratelui Cristian Ionescu, care traseaza foarte clar si explica foarte frumos care este si cum trebuie delimitata linia dintre muzica laica si cea duhovniceasca (de biserica) si alte aspecte legate de aceasta. Pana la urma cam in directia asta se indreapta linia discutiei. Si de aspectul din urma vreau sa ma leg.

        http://popaspentrusuflet.wordpress.com/2012/04/17/muzica-marea-controversa-a-bisericii/
        http://popaspentrusuflet.wordpress.com/2011/07/27/orice-gen-muzical-poate-fi-crestin/

        Ca o nota personala, cred ca desi, e adevarat, nu ne putem da seama exact ce e in inima sau sufletul celui care compune melodie, putem totusi sa intuim lucrul acesta, nu’s sigur daca e cuvantul potrivit. Chiar daca nu „haina face pe om”, de obicei raportul invers e adevarat: ceea ce e omul interior se reflecta si in afara lui, in cazul de fata prin muzica. Caci din prisosul inimii vorbeste gura. Si felul in care cineva se exprima, arata, tonul si cuvintele chiar, releva destul de multe despre caracterul celui in cauza, nu-i asa dom’ doctor ? 🙂

        P.S. off-topic: nu mai tin minte sigur daca e asa sau doar am o impresie… Ati zis pe undeva pe blog ca sunteti aradean?

      • „Duhul meu nu rezonează cu sunete, ritmuri, ci doar atunci când acestea îmbracă anumite cuvinte…”

        O viaţă fără muzică e tare uscată, dragă Cosmin. Dar aşa aţi fost născut din nout, ce să zic…, ştie Domnul de ce.
        Oricum, eu o consider o infirmitate şi cum un orb nu poate vorbi altuia despre culorile unui asfinţit de soare, nici un om care nu „rezonează la sunete, ritmuri…” nu poate spune ceva interesant despre muzică. Practic, dumneavoastă sunteţi un surd care aude cuvinte.
        Marinel Blaj este un om făcut din sunete. El şi uşa o descuie tot cu cheia sol. 🙂

      • erataă: nou în loc de nout

      • marinelblaj zice:

        Erată: erată în loc de erataă! 😀

      • marinelblaj zice:

        Tare asta cu uşa şi cheia sol! Numai că pe vremuri o deschideam cu cheia sol, acum o deschid cu cheia fa, că nu mă mai ţin corzile vocale la notele acute! ŞD

      • Există şi cheia fa? 🙂
        Păi, cu atîtea chei tu eşti spărgător de muzică, Marinel. 🙂

      • marinelblaj zice:

        Există şi cheia do. Doar trei chei, la ora actuală! Dar, cu evoluţia asta a muzicii te miri cu ce „dubluri” ne vom mai trezi! 😀
        Auzi tu! „Spărgător de muzică”! 😀
        Şi eu care folosesc cheile astea să tot scot din „seiful memoriei” niscaiva amintiri ca să nu uităm că mai există muzică…! 😀

      • Alea le scoţi cu şperaclul, tinere vrăjitor-spărgător… 🙂

        Acum, normal ar fi să-l las pe Cosmin într-ale lui (poporul zice în boii lui, dar mi-e teamă că sunt înţeles greşit 🙂 ).
        Trebuie totuşi să constat, cu regret, că el şi, probabil, mulţi alţii, nu înţeleg mai nimic din muzică. Se tem de ea ca de o femeie uşoară, care dă din ritm şi face portativul pe centura culturii, violîndu-le urechile feciorelnice. 🙂
        Doamne, cînd mă gîndesc ce minunată muzică fără cuvinte a lăsat Dumnezeu pe pămînt!
        Eu aş începe, în cazul lui Cosmin, cu ciripitul păsărelelor, Marinel. De exemolu, ceasul cuc cuc din lemn de nuc. 🙂

      • erata: ceasul cu cuc

      • cungurean zice:

        Ce să facem Răzvan în trupul bisericii nu suntem toţi aceleaşi mădulare, nu suntem doar urechi. Mai suntem mâini, picioare, ochi etc. Unii doar ascultă cucul, alţii doar îl privesc, cei mai curajoşi se urcă în nuc după el, alţii ajung să îl şi prindă….fieare după cul l-a înzestrat Domnu.

      • Da, Cungurean, dar cînd piciorul se dă ureche şi vorbeşte din haluce, aia e biserică abstractă, iar dumnezeul ei e Picasso. 🙂

      • Cosmin zice:

        Am specificat că nu sunt un specialist în muzică. Repet, poate o să fiu înțeles. Evit să asculta muzică fără cuvinte . Făceam cândva treaba asta, ascultând house-trance sau ritmuri de hip-hop, dar apreciam doar ritmul, firea vibra cu ritmul. Acum duhul este mișcat de cuvintele puse pe un ritm, poate sunt eu ciudat, orb sau surd muzical după cum sugerezi. Ce să facem, fiecare suntem ciudați în felul nostru și diferiți.
        P.S – Într-o seară de tineret am chemat un prieten catolic la părtășia noastră, iar la final l-am întrebat ce părere a avut, mi-a spus că s-a simțit bine….. ca la festivalul berii… :-)). Fiecare percepe în mod diferit muzica, nu există șabloane.

      • marinelblaj zice:

        Exact ceea ce voiam să spun, Cosmin dragă. Uite, mie mi s-a spus de către o soră (pot să-ţi spun cine, în particular) că o doamnă, pe care a invitat-o la biserică, a fost mişcată (spiritual) până la lacrimi de o piesă cântată. De atunci vine mai mereu.
        Totul e cu ce intri în cap când vii la biserică. Dacă prietenul tău rămăsese în cap cu… festivalul berii, ce să-i faci. Sau poate aşa o fi fost, că se mai întâmplă şi de astea. Vezi tu, de obicei măsurăm ceea ce ne înconjoară cu şabloanele personale, şi rareori venim cu deschiderea de a primi ceva ieşit din aceste tipare.
        Asta îmi aminteşte de o anecdotă din vremea miliţienilor.
        Se spune că miliţienilor li s-a organizat un test de inteligenţă şi îndemânare. Din nişte plăci de lemn au fost decupate figuri geometrice (cercuri, pătrate, triujnghiuri, romburi etc). Li s-a cerut miliţienilor să pună fiecare figură geometrică în gaura potrivită ca formă.
        Concluzia tesului a fost că miliţienii se împart în trei categorii:
        1. Miliţieni reduşi 50%
        2. Miliţieni inteligenţi 0,9%
        3. Miliţieni foarte puternici fizic 49,1%
        😀

      • Cosmin zice:

        Tare asta cu milițienii, nu i-am prins dar mă bucur de urmașii lor :-)).

      • marinelblaj zice:

        Nu te bucura prea tare, Cosmin, că nu şti când o să ajungi să fii considerat o „figură geometrică”! 😀

  5. gh80iulian zice:

    las si eu asta aici

    astept nerabdator reactii
    mai ales de la
    🙂

    • marinelblaj zice:

      Iulian, m-ai „omorât” cu asta! 😀 Ce m-aş mai fi bucurat să pot citi doar textul, ca să înţeleg ce vrea personajul acesta. Greu suport acest gen. Deh, poate sensibilităţile mele să fie de vină. Dar am înţeles ironia postării tale. Nu pot însă să nu mă întreb, evident, ironic, dacă nu se potriveşte zicala „gura păcătosului adevăr grăieşte”, dar muzica nu poate naşte monştri (cu un „i” :D). Genul acesta atât de popular, rap-ul, e, în viziunea mea, pe care mi-o asum, doar o formă de protest social ce se foloseşte, mai mult sau mai puţin, de sunete, şi ele mai mult sau mai puţin muzicale. O fi vrut „Dragonu” să fie ironic? Şi, apropo, dragonul nu e tot un soi de monstru? 😀

      • gh80iulian zice:

        definitia e corecta (chiar ma bucur ca nu ati ramas la rap=manele-asta e valabil oarecum in cazul agelui gen de rap ultracomercial si ultracomercializat)…oricum ma gindeam de mult ca mi-ar placea sa va schimb (macar) nitel parerea despre fenomenul asta care se incadreaza totusi la categoria muzica.si pt ca nu prea il inghititi am sa incerc sa va fac sa-l gustati putin :).
        pt. inceput un exemplu(cred eu radical) ca rap-ul poate fi mai mult decit doar o forma de protest social:http://www.youtube.com/watch?v=8_ZsMLc0MNw

      • gh80iulian zice:

        si iata si un exemplu de „convertit” 🙂 pastorul meu american favorit

      • szromulus zice:

        Foarte buna predica, desi e basic, atinge niste puncte importante. Si la noi in Romania Evanghelia a devenit, in mare parte, doar un instrument teoretic, o carte de analiza gramatica, majoritatea predicilor tind sa fie doar un fel de comentarii literare ce le faceam la orele de romana. Dumnzeu este doar o abstractie pentru foarte mult, se poate vedea asta din modul lor de raportare la El. Este suficient sa intrebi (pe un procent destul de mare de crestini) – cum e relatia ta cu Dumnzeu, cum decurg lucrurile, ca sa vezi in expresia fetei lor nedumerire, confuzie, urmata de o incercare rapida de scapare de astfel de intrebari. Evanghelia a devenit un cod moral, dar nu o punte spre o realitate. Ar fi mai interesant daca la multe predici daca s-ar aborda deschis ca la orele de romana, analiza sintactica, morfologica, urmata de analiza ideilor principale, secundare, etc. 🙂 . Nu combat instrumentele literare pentru ca le folosesc si eu, dar este o diferenta intre a cauta realitatea descrisa de Evanghelii sau a ne rezuma doar la atat. Nu ma mir ca blogosfera evanghelica e plina doar de polemici si nimeni pare sa se inteleaga cu nimeni. , iar cei mai multi manifesta aroganta, critica, infatuare si dispret fata de cei din jur distribuit la kg, tona si alte derivate 🙂 .

      • gh80iulian zice:

        cit despre pacatosul care graieste adevar…chiar despre asta e vorba.”dragonu”(sint aproape sigur ca in cazul sau e vb despre dragonul dacilor-despre simbolistica dragonului daca,cind si pt cine e un monstru cred ca s-ar putea discuta multe,da nu ma prea bag,deoarece io unul in scurta trecere prin facultatea de istorie ( 🙂 ) am participat doar la 2 ore de curs si un examen la materia stiinte auxiliare,in cadrul careria se studia healdica) se autoinclude in lista celor care-i servesc drept instrumente lui lucifer; piesa asta-care e un semnal de alrma,o atentionare e dintr-o perioada in care Dragonu(fost 47-un mit al undergroun-ului alaturi de pritenulul si colegul de trupa Cedry2k au inceput sa faca schimbari importante in viata ,directii si implicit mesaj,evoluind de la banalitatile clasice specifice culturii urbane ,trecind prin asa ceva:

        si

        si ajungind la :

  6. marinelblaj zice:

    Răspund aici lui Denis, pentru că altfel se va lungi comentariul pe o coloană de un metru înălţime şi un centimetru lăţime (ah, setările wordpress-ului 😀 )
    Dragul mei, pastorul Cristian Ionescu are dreptate în mare măsură, numai că el pune problema din perspectiva cântatului în biserică. Evident, sunt de acord că în cadrul unui serviciu divin ar fi total nepotrivit, indiferent de trăirea sufletească a unui artist, să faci să cadă becurile!
    Aş vrea însă să mă leg de două dintre afirmaţiile făcute în cele două articole la care faci trimitere:
    1. „Rock-ul și pop-ul au cadențe, intensități și modulații cărora absolut nu le stă bine în cântarea de laudă”. Cred că aici ne aflăm în faţa unei încercări de a da o notă de specialitate de către un nespecialist (fără intenţii de ofensă, dar asta e realitatea!). Sunt destule cântece deja tradiţionale ale creştinismului care au fost la origine cântece de cârciumă. Mă gândesc că n-au fost compuse într-un spirit duhovnicesc. Mai degrabă în… spirt decât în spirit. Şi totuşi, le cântăm cu drag. Doar pentru că nu le cunoaştem, majoritatea dintre noi, originea? Apoi, există iarăşi, o mulţime de cântece creştine care sunt prelucrări ale unor cântece populare irlandeze. De dragoste, de dor. „You raise me up” se cântă în toate formele prin bisericile noastre (solo, duet, cor etc), dar el nu este un cântec creştin! Şi e muzică pop! Cu modulaţii, cadenţe şi intensităţi câte vrei!
    Şi ce-i aia „nu le stă bine”? Mă tem că avem de-a face aici cu un eşec al ruperii de un bagaj tradiţional, în care avem idei preconcepute despre muzica bisericească, aceea constând în cantate, mise etc.
    Uite, eu nu sunt amator de muzică populară! Din punct de vedere muzical nu-mi plac piesele pe care le cântă cei din Toflea! Dar ei se apropie de o stare duhovnicească mult peste cea care se regăseşte în bisericile de oraş unde corul cântă o piesă considerată „potrivită”. Care e secretul? Nu cred că în genul muzical stă răspunsul!
    2. „Muzica rock este prea recent asociată cu revoluția sexuală pentru a nu produce o adâncă repulsie omului duhovnicesc.”
    Să înţeleg că acel „prea recent” s-ar putea să fie problema? În muzica preclasică şi clasică există multe elemente preluate de muzica din bisericile actuale. Ştie cineva cu ce erau asociate piesele ce se cântau pe la balurile epocilor respective? Câtă imoralitate exista şi atunci? Şi culmea, tot sub masca unei spiritualităţi…
    Dacă vor mai trece anii şi lumea va uita cu ce e asociată muzica rock, va fi ok? Nu cumva problema e în mintea care face asocierea?
    O adâncă repulsie? Cam ca aceea a lui Mical când David „juca din răsputeri înaintea Domnului”?
    Şi-apoi, ce facem cu psalmul 150, că mi se pare cam greu să cântăm cu chimvale zăngănitoare orice cântare din cartea de cântări, fie ea roşie, neagră sau de orice culoare.
    Uite, ca să merg mai departe, cum ţi se pare cântarea „Leagă-ne, Doamne!” (nr.314 din cartea roşie)? Este scrisă în măsura 6/8. Ştiai că această măsură este specifică „jig-ului”, un dans popular englez (şi nu numai!). Dar asta nu se cunoaşte, aşa că nu produce o „adâncă repulsie”. Probabil una mai puţin adâncă, în care nu există pericolul scufundării…
    P.S. Da, sunt arădean, născut aici şi mândru nevoie mare să locuiesc într-un oraş la periferia căruia se află România! 😀

    • Dragul meu, cînd tînărul Denis spune despre Cristian Ionescu că „trasează şi explică”, pe tine la ce te vremuri te duce gîndul? 🙂
      Ăsta e Mao a lor, tată! 🙂

      • denis zice:

        Apropo de Mao, era un comentariu mai devreme tot despre un comunist. Mai stiti ce a facut colonelul cand a fost „descoperit” si a ramas fara argument? Exact, a inceput sa arunce injurii si afronturi. Iar dumneavoastra, frate Cristian, nu sunteti departe. Atat ca ati fost subtil cum s-ar zice… Vorbele astea se simt a fi aruncate in zeflemea si mai mult sau mai putin cu dispret… Stiti cum se prinde nuca de perete? 🙂 cam asa le-am primit.
        Si apoi, cum ati vrea sa se raporteze un baiat de 20 de ani la un frate pastor cam de 3 ori mai in varsta si un om al lui Dumnezeu care, atat cat a inteles din partea lui Dumnezeu, incearca sa delimiteze cararea pe care trebuie umblat? Oare nu ii corect spus ca traseaza o delimitare a cararii celei vechi (nu o noua carare, ca sa fiu mai specific) ? [Ieremia 6:16a]. Cati mai au verticalitatea sa faca asta in mod public? Mai ales ca lumea ii tot mai bisericeasca si biserica tot mai lumeasca… De ce atata ura sau cel putin inversunare impotriva dumnealui ?

        iar acum, frate Marinel…. 😀

      • Da, ştiu! L-a ascultat pe Jacques Brel, în… Le colonel! 🙂
        Dar despre asta n-o să vă spună niciodată Mao din Chicago la biserică… 🙂

    • denis zice:

      Imi cer scuze pentru raspunsurile cam intarziate ce le dau… programul nu prea imi permite mult timp de scris 🙂
      La punctul unu: E adevarat, nu un specialist intr-ale muzicii dar cel putin e un om care a facut efortul de a se documenta (fie si catusi de putin, desi nu cred ca e asa) inainte de a deschide un subiect asa de „greu”. Fratele Ionescu, nu eu.
      – ce-i aia „nu le stă bine”? Haideti sa o spun in alt fel: „Oamenilor fără prihană le şade bine cântarea de laudă. Ps. 33:1”. Cantarea de lauda cui ii este adresata? Lui Dumnezeu. Si cum cere Dumnezeu sa ii fie adusa inchinarea? Tot din Psalmi: „Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, tremuraţi înaintea Lui, toţi locuitorii pământului! Ps.96:9”. Oare caracteristicile amintite mai sus (ale genului de muzica), si insasi muzica respectiva, corespund unei stari de cutremur, de smerenie si supunere inaintea lui Dumnezeu? Eu cred ca nu. Si cred ca la aceasta se face referire. Nu se spunea undeva intr-un comentariu recent, ca tocmai muzica aceasta era un fel de a „evada” din …. ei bine, din comunism ? As putea asadar zice ca insasi muzica aceasta era sau este un mod (fie el si mascat) de a te revolta sau de a-ti exprima nesupunerea. Iar asta intra deja in contradictie cu cerintele lui Dumnezeu. ( E adevarat, nu am trait perioada respectiva, dar asta am dedus). Muzica celor de la Toflea tine de criteriul acela contextual/cultural pe care cred ca l-ati citit deja. Stilul e specific acelei comunitati. Asa e, nu in genul de muzica e secretul, ci dincolo de aceasta, in starea si atitudinea inimii care vine cu inchinare inaintea lui Dumnezeu.
      La al doilea subiect de care amintiti e mai greu pentru mine sa raspund. Asa cum zice fratele Daniel Branzai ( barzilaiendan.wordpress.com/2013/10/30/maxima-zilei-de-azi/ ), ,,nu știu destul despre această problemă“. Dar sunt convins in schimb ca nu e vorba doar de acel „prea recent”. E vorba mai degraba de atitudinile ce le-am amintit anterior, care au stat la baza acestei miscari. Faptul ca „prea recent” au iesit la iveala murdariile pe care le aduce, au fost si sunt printre lucrurile care genereaza repulsie. La restul intrebarii(lor) „răspunsul nu este simplu, iar ușor în niciun caz usor”. Dar e conturat cred eu, in articolul propus spre citire. http://popaspentrusuflet.wordpress.com/2011/07/27/orice-gen-muzical-poate-fi-crestin/
      Mai exact, incepand de „sub” videoclip.
      Daca se indura Dumnezeu, nu va mai fi nevoie sa asteptam sa vedem ce se va intampla „daca vor trece anii”… Pentru ca
      (fragment dintr-o alta poezie 🙂 )
      Isus e aproape! El vine curând!
      De ziua Răpirii, fiţi gata!
      Să spunem la oameni aceasta cântând,
      Că vine Isus! MARANATA !

      P.S. Daca tot suntem la capitolul muzica, se spune ca, atunci cand se intalnesc doi aradeni (pocaiti, bineinteles), infiinteaza o fanfara! La ce va mai pricepeti (in afara de chitara) ? Eu am un inceput (suspendat deocamdata) de clarinet. 😀
      Fiti binecuvantat! din Gradiste, la periferia careia se afla Micalaca (sper ca nu am gresit), care in extinderea ei a cuprins Aradul, oras la periferia careia…. 😛

    • gh80iulian zice:

      chestia asta cu ” muzica rock e…”, e teribila.cum sa pui in aceiasi oala toata galaxia rock? si inca pe un ton expert si de la inaltimi autoritare.bine spus-din cauza unor astfel de supersfinti autoumflati nu mai e loc in biserici pt .perdutii de afara;de multe ori m-am gindit cu tristete ca pt mine si sotia mea,convertirea la Domnul (slava LUI pt cit de minunat a lucrat!)a trebuit sa se intimple departe de casa,intr-o biserica italiana…nu pt. ca Domnului I-ar fi fost greu sa ne gaseasca in tara,ci pt ca ne-ar fi fost noua mai greu sa-L cautam(asta si apropo de comentariile lui Tim)

  7. marinelblaj zice:

    Dragul meu, n-am eu treabă cu Mao, eu am cu Denis şi mă străduiesc să-i explic. Nici pe vremuri n-au reuşit să-mi traseze mie ăia ceva (în afară de cărarea aceea făcută prin părul meu, de tovarăşii – lor – cu uniforme albastre, când m-au prins „la înghesuială”!). Sper măcar să-l pun puţin pe gânduri. Dacă nu, nu! Ca-n anecdota aceea cu telegrama pe care a trimis-o divizia a 2-a sovietică de tancuri, înaintea marii bătălii de la Kursk. Telegrama suna aşa: „Mult iubite şi stimate tovarăşe Stalin, cu o zi înaintea marii bătălii pentru salvarea Patriei, noi, ostaşii diviziei a 2-a tancuri, vă rugăm ca în cazul în care vom cădea pe câmpul de luptă să ne declaraţi pe toţi Eroi ai Patriei. Dacă nu, nu! ” 😀

    • gh80iulian zice:

      ei uite asta era mai bine pe vremea alora: umorul .de calitate;ca acu pe vremea astora((urmasii alora ,adicatelea) am cam pierdut si umorul-cum s-ar zic ne-a cam pierit risu…era o vb inteleapta:”noua si cind ne-a fost bine ,ne-a fost rau”-azi,incet ,incet ne dam seama ca in momentele alea,in care ne-a fost extrem de rau ,ne era mai bine 🙂 😦

    • gh80iulian zice:

      ei uite asta era mai bine pe vremea alora:umorul de calitate;acu ‘ pe vremea astora(urmasii alora) ne-a cam pierit zimbetul.era o vb :”noua si cind ne-a fost bine ne-a fost rau”…cred ca e din ce in in ce mai evident pt tot mai multi ,ca noua si pe vremea aia cind ne-a fost cel mai rau,ne-a fost nitel mai bine ca acu’… 🙂 😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s