Sâmbătă, muzică şi oameni uitaţi


Se întâmplă câteodată ca amintirile să te copleşească. Aşa s-a întâmplat şi în săptămâna care a trecut. Vizitându-l aproape zilnic pe fratele meu, Eugen, bolnav, ne-am adus aminte de o sumedenie de cântece pe care le-am cântat de-a lungul anilor. Ciudat, pe cele ale lui Donovan le-am uitat, deşi le-am cântat în spectacole sau între prieteni aproape pe toate. Erau la modă atunci…

Trebuie să recunosc că Donovan este un artist cam uitat. Deşi a fost unul care a avut influenţele sale asupra evoluţiei muzicii, deşi a fost cel care i-a învăţat, de exemplu, pe celebrii Beatles tehnica ciupirii corzilor la ghitară, deşi a concertat împreună cu alţi artişti celebri, precum Bob Dylan, Joan Baez, Bruce Springsteen, Jimmy Page sau John Paul Jones, el este destul de puţin pomenit astăzi.

Până şi faptul că el este autorul piesei care i-a făcut celebri pe mulţi, „Catch the wind” este prea puţin cunoscut…

Oricum, anii ’60 ai muzicii sunt din ce în ce mai uitaţi… Păcat!

Merită să ne amintim…

Hurdy Gurdy Man

 

Colours

 

Mellow Yellow

 

Season of the witch

 

Jennifer Juniper

 

Catch the wind

 

 

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Amintiri, Dacă doriţi să revedeţi..., Frumuseţi, Muzichie și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Sâmbătă, muzică şi oameni uitaţi

  1. szromulus zice:

    Muzica trece odata cu vremurile cand era la moda. Ea ramane in mintile si in sufletele celor care au trait acele vremi si pentru care, acestea, aduc o reimprospatare in suflet. Frumos remember!

    • marinelblaj zice:

      NU, Romulus! Te contrazic. Muzica nu trece. Cea adevărată. Noi trecem… pe lângă ea, de cele mai multe ori. Uite, tocmai de aceea apelez eu la aceste „memories”, ca să afle şi cei ce n-au trăit acele vremuri! 😀

      • szromulus zice:

        Bine spus, noi trecem pe langa ea. Generatiile tinere ignora complet acele frumoase episoade din istoria muzicii contemporane, inainte sa afle farmecul lor.

  2. Da, retrăiesc momentele din vremea aia. În contextul din ce în ce mai agitat dat de ceilalţi (Gary Glitter, Janis Joplin), a scandalurilor din menajul Dylan- Baez, pigmentat cu alcool şi droguri (era LSD-ul la putere), apărea vocea limpede ca un cristal al acestui băiat cuminte.
    Ţin minte că vocea lui îmi lingea rănile de pe timpan. 🙂
    Totdeauna l-am plasat alături de Simon & Garfunkel şi de Moody Blues, dar dacă mă întrebi, n-aş putea să-ţi spun de ce. Poate datorită nopţilor în satin alb ale ultimilor. 🙂

    • marinelblaj zice:

      Uite, de aia nu trece muzica acelor vremuri, Răsvan! Că exista… satin pe vremea aceea! 😀
      Vine rândul şi celor de la Moody Blues! Până atunci, uite una dintre piesele care, dincolo de celebra „Nights in white satin”, m-a încântat, mai ales că vocea lui Justin Hayward e şi ea atât de clară:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s