“De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Cristos” (2 Petru 1:5-8)
Iată o reţetă nu doar împotriva lenei sau nerodirii, ci pentru “deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos”!
Am asistat de multe ori la discuţii între gospodine care-şi spuneau una alteia ceva de genul „eu pun întâi gălbenuşul şi abia apoi…” sau „eu în loc de… pun…”
În „reţetele” lui Dumnezeu nu există alternative omeneşti. Da, calitatea ingredientelor poate diferi de la om la om, dar ele trebuie să fie întotdeauna aceleaşi.
Căci nu-mi pot imagina sub niciun chip „deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Cristos” obţinută cu un „soi” de evlavie, un „soi” de rabdare, un „soi” de dragoste de fraţi…
Cu atât mai puţin cu „surogate” sau „înlocuitori”! Chiar dacă apelăm la… îndulcitori, tot amărăciune vom obţine…
cetatea de piatră 
cei mai multi se rezuma doar la credinta.
Te corectez, L.I. ! Cei mai mulţi se rezumă doar! 😉
: ))
😦