Am ascultat de-a lungul timpului o mulţime de predici. Unele absolut remarcabile. Altele…
Tot despre predici, am avut ocazia, în timpul lucrat în domeniul tipografic, să tipăresc şi destule cărţi întitulate: „Schiţe de predici”. Una, intitulată chiar, caraghios, „Schelete de predici”!
Personal, trebuie să mărturisesc că nu sunt foarte încântat de ideea sugerării unei predici până la nivelul la care structura ei să fie pusă la îndemâna celui ce predică. Cred în inspiraţia Duhului Sfânt, evident. Dar…
Nu vreau să insist asupra acestui aspect. M-aş fi bucurat însă dacă acele „schiţe” sau… „schelete” ar fi mai degrabă menite să îndemne la meditaţie asupra Cuvântului şi nu să constituie un soi de „semi-preparat” de predică, asemeni celor pe care le găseşti în magazine şi pe care trebuie doar să le mai condimentezi puţin, eventual, şi să le încălzeşti la cuptor!
Printre textele cel mai des folosite în predicile pe care le-am ascultat este celebrul text din capitolele 5, 6 şi 7 din Evanghelia după Matei, „Predica de pe munte”. Un text de o bogăţie şi o densitate incomensurabilă!
Şi mă gândeam cu ceva vreme în urmă că între atât de multe lucruri rostite de Domnul în această predică, Domnul vorbeşte şi despre ILUZII.
N-am de gând să postez aici o „schiţă de predică”! Dar… ce-ar fi să medităm puţin ? …
19 Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii;
20 ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură.
21 Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.
22 Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină;
23 dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!
24 Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.
25 De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea?
26 Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?
27 Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?
28 Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;
29 totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.
30 Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
31 Nu vă îngrijoraţi, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”
32 Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.
Iar acum, câteva motive de meditare privind iluziile despre care vorbeşte Domnul Isus:
1. Iluzia falsei bogăţii – versetele 19, 20
Poate că n-ar strica să ne gândim mai mult la această iluzie într-o vreme în care bogăţiile devin tot mai mult un criteriu de evaluare. Până şi în lumea credincioşilor. Sub titulatura, de cele mai multe ori falsă, a… binecuvântărilor!
2. Iluzia poziţiei corecte – versetul 21
Pentru cei care, din prea multă grijă faţă de „comori”, îşi îngroapă şi sufletul odată cu ele!
3. Iluzia falsei lumini – versetele 22, 23
Oare câţi nu-şi trăiesc viaţa călăuziţi doar de speranţa celebrei „luminiţe de la capătul tunelului”, neobservând că uleiul s-a terminat în candela pe care o poartă şi că lumina ei pâlpâie tot mai anemic!
4. Iluzia duplicităţii – versetul 24
Ştiţi care e cuvântul-cheie în acest verset? „Nimeni”! Şi, Doamne, cu toate acestea, câţi dintre noi nu încercăm diverse variante, exact la fel ca acei „temerari” care au ales să coboare Niagara în tot felul de obiecte, unul mai „sigur” decât celălalt!
5. Iluzia priorităţilor „corecte” – versetul 25
Poate versetul la care găsim cele mai multe justificări. Şi totuşi, fără să reuşim să scăpăm de acel „oare”!
6. Iluzia rezolvărilor personale – versetul 27
Evident, îngrijorarea nu adaugă nici „măcar un cot” la înălţimea noastră! Dar, ce-ar fi să ne gândim că, de cele mai multe ori, ele adaugă mai mult de „un cot” chiar la dimensiunea îngrijorărilor!
7. Iluzia justificărilor – versetele 31, 32
„Păi, noi nu suntem oameni? Noi nu mâncăm? Nu bem? Nu ne îmbrăcăm?”
Ba da! Hei! Dar noi ştim că… Tatăl nostru ştie! Şi, dacă El ştie, e… justificabil să nu te îngrijorezi! Foarte corect! Numai că uităm că între „a te îngrijora” şi „a te îngriji” e o mică-mare diferenţă! La care găsim mai mereu justificări!
Sunt şapte motive de meditare. Şi pe toate le-aş însuma sub titlul unei alte iluzii, care este, de fapt, iluzia supremă:
ILUZIA FERICIRII FĂRĂ DUMNEZEU !
cetatea de piatră 
Am asezat o sumedenie de schite, dar la asa ceva nu m-am gandit, e foarte frumoasa si o consider o inspiratie divina ..
Nu sunt de accord ca predicatori sa ia totul dea gata trebuie sa munceasca, uneori inspiratile mai vin si daca citesti din carti cu schite de predici, din nou asta nu insemneaza ca predicatorul sa ia schita si sa o prezinte asa cum este, este numai un reper spre ceva mai bun…
Da, problema cu „schiţele de predici” e de fapt una între… aspiraţie, inspiraţie şi transpiraţie! 🙂
Legat de prima iluzie, cea falsei bogatii, discutam recent cu un prieten legat de raportul dintre efortul depus la locul de munca, talent si rezultate. Multi sustin ca viata crestina tine de lucrurile spirituale, iar munca tine de noi, de efortul nostru, e problema noastra si nu are legatura cu Dumnzeu. In directia asta, multi lucreaza extrem de serios, efectueaza overtimes cu regularitate, dar rezultatele sunt la limita saraciei, sau sub. Nu aduc in discutie oamenii foarte bogati, ci vorbesc de omul de rand care nu mai are timp de Dumnzeu din cauza lucrului. In acelasi timp altii lucreaza moderat si rezultatele sunt bune. De multe ori efortul depus, talentul investit si rezultatele sunt invers proportionale, formula „mai multa munca, mai mult talent” se pare ca nu functioneaza bine. Cred ca este important sa analizam bine in rugaciune si meditatie care este directia in care vrea Dumnzeu sa mergem. Formula „mai multa munca, mai mult talent” a fost si sloganul din vremea lui Moise, dar asta nu a relansat situatia, dimpotriva a dus la o sclavie severa. Cred ca este imperios necesar sa ne calibram vietile si activitatile impreuna cu Dumnzeu si pe latura financiara. David spre exemplu isi calibra viata si activitatea(jobul cum am spune noi azi) cu Dumnzeu, cand nu a facut-o rezultatele au fost negative. Pe de alta parte prosperitatea sau esecurile nu sunt indicatoare ale calitatii relatiei spirituale.
Da, Romulus, e o „chestie” (sau cum se mai spune… „un schepsis” 😀 ) în treaba asta cu „calibratul vieţii”! Când mă gândesc că am un fost coleg de muncă şi frate în biserică, pentru care enigma „munca – binecuvântare sau blestem” încă a rămsa nedezlegată! 😀
Cred ca una din formulele fundamentale in relatia cu Dumnzeu este ca nu exista nici o formula 🙂 . Prosperitatea poate fi un semn al binecuvantarii, dar poate sa aiba nimic cu binecuvantarea. Sanatatea poate fi un semn al binecuvantarii, sau poate sa aiba nici o legatura cu asta. Multi alergam dupa constante, dupa formule in spiritualitate(eu am fost perseverent multi ani), ca sa aflu ca relatia este singura constanta, restul sunt variabile. Mai mult, relatia este o contanta daca intreprindem pasi in directia respectiva, altfel e si asta o variabila 🙂 . Exemple ca cele ale lui Iov, David, Solomon, Iosif sunt matematic relevante in problema asta. Multi decreteaza ca saracia este norma pe care o impune Dumnzeu, altii zic ca bogatia, eu zic ca adevarul e la mijloc. Nu cred ca Dumnzeu are ceva impotriva bogatiei, doar ca cine nu aduna cu El, risipeste. Saracia nu este o norma de asemenea. Nu exista norme, exista relatie, iar prin prisma relatiei aceste lucruri capata o semnificatie aparte, relativ la contextul spiritual in care ne aflam, la lectia pe care o invatam. Tocmai de aceea a judeca dupa criterii externe este extrem de gresit, pentru ca nu stim contexul dintre Dumnzeu si acel om, ce lectie studiaza in acel moment. Viata pe pamant este doar the tip of the iceberg, realitatea, unica realitate este cea spirituala. Majoritatea suntem inselati de realitatea pe care o percepem prin cele 5 simturi de baza, dar sa nu uitam ca undele radio, tv, etc nu le percepem, dar exista. Tot la fel universul spiritual exista, chiar daca nu il vedem si este singura realiatate absoluta. Cum cat o consideram si o credem cu atat o receptionam mai bine, suntem ca un fel de receptor radio, care prin credinta ne acordam la lungimea de unda a universului spiritual.
Interesant, Romulus, ceea ce spui. Te-ai gândit însă că există totuşi o „normă a relaţiei”? Cuvântul lui Dumnezeu! Numai că este o altfel de „normă” decât cea cu care suntem noi obişnuiţi!
Şi, apropo de undele radio, făcea fratele Olah, într-o predică mai demult, o analogie foarte interesantă cu aceste unde radio, lungi şi scurte! Poate găsesc fragmentul, căci îl am în computer!
🙂 ce-mi place : „schelete de predici” adica…moarte spiritual? he,he,he…si eu a trebuit sa fac predici dupe ce scrie in carti si sa le si clasific … si nici macar nu-s poapa desi, uneori, as vrea. Auzi….schelete de predici- buna rau expresia!
Păi, nu? Dacă tot se face…”anatomia predicii”, de ce n-am avea şi „schelete”. Poate de aceea îşi arată unii şi „muşchii” de la amvon, ca să fie „anatomia” completă! Dar, să nu uit, bine ai venit în Cetatea de piatră, Liliana! 😀
Pot să te întreb de ce ai vrea să fii… „poapă”? 😀
Multumesc. Te citesc de ceva vreme 🙂
Sa raspund. (Inevitabilul) mm’ DECI… Raspunsul este urmatorul.:
Pot promite enoriasilor ca le voi face slujbe de inmormantare foarte dragute 🙂
Ce sa-ti spun sincer. Vreau gradinite crestine+cantine pt. saraci+ scoli crestine+servicii medicale…chestii, vise…
Şi de ce să nu visezi? Şi de ce să fii „poapă” pentru asta? Dimpotrivă… dacă n-ai fi, ţi-ar fi mai uşor! 😀
Pe de altă parte, deci eşti de ceva vreme prin „Cetate” şi n-ai zis nimic! 😀 Martorul tăcut… 😉
Da ! visez, cu asta e cel mai usor . Vorbesc in stanga si dreapta, sper sa se deschida usi si minti…dar, vezi si tu , cum in viata reala puterea o au politicienii si popii. Daca as fi poapă altfel le-aş zice enoriaşilor despre nevoile ACUTE (despre şcoli creştine si multe… incepand de la gradinite, after school, licee…) Aşa, ca simplu enoriaş, NU am nicio ureche . Crezi că nu am vrut să FAC CEVA? Uneori cred ca sunt un simplu idiot* adica, un om cu multe IDEI.
Hai sa-ti spun si tie unele dintre ele.
-O revista a bisericii in care unul, altul liceean talentat sa fie promovat cu/prin diverse articole…
-O bursa de informatii pe un panou la intrarea in biserica cu rubrici genul” am nevoie de papuci marimea…sau medicamente…Si cine vrea , ofera.
-O scoala de weekend in care copiii enoriasilor sa aiba ateliere de pictura, muzica unde parintii aduc copiii pt 3-4 ore timp in care ei se pot bucura de un pic de relaxare iar pt cei mai nevoiasi poate chiar si o masa calda pt copiii.
– Un parteneriat intre biserica si o anumita scoala din oras in care sa existe diverse programe…(multe programe se pot face…)
Bineinteles iti trebuie urechi fiindca TOATE ACESTE LUCRURI nu se pot face fara aprobarea comitetului, a consiliilor si ce grade or mai fi pe-acolo.
Deaceea vreau eu sa fiu POAPĂ…neaparat* 🙂
Da am tacut pe bloguri ceva vreme (nu’s ce-mi veni acu sa comentez) ca prea m-au etichetat mogulii.
Liliana, nu ştiu din ce biserică faci parte, dar niciunul dintre proiectele tale nu mi se par „un capăt de ţară”. O parte dintre ele există la noi deja, nu presupun cheltuieli foarte mari, căci aici se cramponează (de la crampe până la crampoane!) majoritatea comitetelor şi… comiţiilor! Iar cele care nu există încă sunt în vizor pentru viitor! Îmi permit să-ţi dau un sfat: formează un grup care să te susţină; pastorii şi comitetele… se tem de grupuri, nu de persoane (e mai uşor să disciplinezi o persoană decât un grup 😀 )
Cât despre ce-ţi veni acu să comentezi… îţi veni bine! 😀
Mogulii nu există, dragă Lia, decît în mintea bolnavă a unuia singur. Ceilalţi acceptă eticheta fie din scîrbă, fie din orgoliu. Nu i-am întrebat, dar nici ei n-au mişcat în front. De unul ştiu sigur că i s-a afanisit să mai lupte cu morile de vînt.
Păcat că nu comentezi, pentru că tu nu ai complexe. Nu mă pricep la programe, poate Marinel să zică. Să ştii că în Cetatea lui de piatră de simţi ca-ntr-o inimă vie şi caldă, de carne. 🙂
te, în loc de „de” simţi…
Rasvan, ai dreptate. Există un *DAR*…urmat de : Etichetele, puse de o minte bolnavă acceptată de o anume…majoritate*, pot aduce niste minusuri in activitatea zilnica. Tu sti bine ca am trecut prin variate experiente ….Nu am complexe, nu am ramas cu fobii, dar cred ca am fost putin obosita. Ce mi-a trezit „instinctul de gadget – woman” a fost ineptia celor ce „stau si ne informeaza pe net de…12 ani”. La o chestie atat de aberanta , reactia nu poate fi decat pe masura măsurătorilor cu care, unii cred ca altii is mai putini citiţi. Oricine a facut informatica ( asa cum am facut eu insami cursuri de programator) stie cum au evoluat lucrurile si in domeniul IT in RO , si deci , se trezeste la „instinctele de tastare”. 🙂
Multumesc mult , amandurura , ca in Cetatea de piatra e „ca-ntr-o inimă vie şi caldă, de carne. ”
🙂 vă citesc cu drag.
Schitele de predici sunt exceptionale pentru momente in care simti ca esti repetent la nivelul inspiratiei Duhului Sfant sau ajungi acasa sambata noaptea dupa o luna de calatorie, si duminica ai trei predici de expus.
Teofil, bine ai venit în „Cetatea de piatră”! Nu că m-aş contra „din prima” cu tine, dar eu cred că atunci când „simţi că eşti repetent la nivelul inspiraţiei Duhului” mai bine te aşezi pe genunchi decât să umbli… printre „schelete”. Repet, nu consider că ele nu sunt utile, dar… mie mi-a plăcut să-mi mestec întotdeauna singur mâncarea! 😉
Sunt perfect de-acord cu tine Marinel, dar nu prea cred in mersul pe genunchi cu jumate de ora inainte de a urca la amvon, pentru a primi „de sus” o schita. Eu cred in rugaciunea in care perseverezi si inchinarea ca mod de viata. In acest mod vin mesajele continuu.
O, Teofil, nici nu m-am gândit la rugăciunea pe post de „SMURD” spiritual! Şi nici în exclusivitatea acelui gen de mesaj pe care îl afli doar în momentul urcării în amvon. Inspiraţia Duhului e legată de plinătatea Lui, iar rugăciunea şi închinarea permanentă nu sunt altceva decât modul în care stăm conectaţi.
Nu înţeleg de ce nu aş avea eu propriile „schiţe”, după cum mă inspiră Duhul atunci când nu sunt neapărat „între două avioane”!
Teofiltripo, daca ajunge cineva sa fie „repetent la nivelul inspiratiei Duhului Sfint”, atunci cel mai bine ar fi sa stea pe banca si sa predice fara cuvinte, chiar daca este programat sa predice. Si totusi, daca se incapatineaza sa o faca, din orgolii binenteles, va darima si ce a construit pina atunci. Mai mult, daca ne uitam bine prin adunarile noastre, putem vedea cit de mult au ajutat schitele fara ungerea divina. Apoi, daca nu este inspiratie Divina, v-ati gindit, a cui inspiratie este? Eu ma intreb, un bun slujitor al lui Dumnezeu s-ar putea sa fie fara inspiratia Duhului Sfint?
Eu cred ca cei mai multi au inspiratie, altii nu au deloc, iar altii nici macar nu stiu cum e sa primesti un mesaj clar de la Dumnezeu. De aceea cred ca e nevoie de mentori, nu doar de oratori, in pregatirea slujitorilor. Cheia ramane partasia personala cu Domnul din care rezulta slujirea corporativa.
Eh, aici e „buba”! Mă tem că în ultima vreme avem tot mai mulţi oratori, iar mentorarea e lăsată… la mâna orgoliilor! Într-adevăr, cheia e în părtăşia personală şi de aceea nu sunt atât de încântat de aceste „schiţe” care sunt un fel de surogat de mentorare!
fragmetul de fata contine verstele noastre(eu si sotia) de suflet. au fost cuvintele care ne-au ghidat ultima suta de metrii sre Cuvint.
Slavă Lui! Pentru mulţi, aceste versete au fost o piatră de poticnire! Cu atât mai îmbucurător să afli despre cineva care i-a înţeles cum trebuie mesajul!