…lucrurile noi…


new

Se întâmplă câteodată ca lucruri banale, cărora nu le-ai acordat prea multă importanţă, acele „detalii” cărora le pierzi de cele mai multe ori sensul, să producă un soi de „buturuga mică…”

Scriam ieri despre defectarea “uneltei” care îmi consuma cele mai multe ore din zi. S-a dus „pe apa sâmbetei… de luni”. Şi m-am trezit, dintr-o dată, cu multe ore „la îndemână”. Ciudat cum, la început am fost oarecum descumpănit… Dacă, în prima fază, a trebuit să-mi consum ceva timp căutând o soluţie, m-am trezit apoi cu acele ore „goale” pe care nu le puteam lăsa aşa… Nu că n-aş fi ştiut ce să fac! Mai mereu sunt în criză de timp. Aş vrea să fac o mulţime de lucruri şi timpul necesar traducerilor sau lucrului pe computer (uneori am senzaţia că sunt mai legat de el decât de… pâine!) mă obligă să-mi chivernisesc chinuit minutele şi orele. Poate de aceea am şi devenit un nocturn. Acolo sunt nişte ore de o valoare inestimabilă. E linişte, toţi ai casei dorm, zgomotele străzii se atenuează (mai puţin discotecile pe roţi, pe care, „normal”, le apucă plimbatul numai după miezul nopţii!) şi… îmi redescopăr valenţele minţii, în deplinătatea (?) lor.

Aşa că am încercat să-mi reorganizez timpul. Evident, am „plusat” în primul rând la capitolul Cuvânt. Şi m-am aplecat aseară puţin mai atent asupra unui verset anume (mai ales având în vedere schimbarea produsă în „falia-felia” de timp), şi anume versetul din 2 Corinteni 5:17.

„Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”

N-am de gând să-l comentez prea mult. Au făcut-o alţii, şi încă mult mai bine decât aş putea-o face eu. Dar…

Mă gândeam cum privim unii dintre noi noţiunile astea de „făptură nouă” şi „lucruri noi”. Şi am constatat că, de cele mai multe ori cădem în capcana de a gândi că neapărat ceva nou trebuie să fie ceva care să corespundă unui nivel superior pe scara valorică, dar nu aceea dată neapărat de spiritualitate, cât cea dată de un anume soi de prosperitate (nu neapărat materială, deşi cam pe aici se învârte „evanghelia prosperităţii” pe care o flutură unii cu atâta zel) în viaţa de zi cu zi. Un soi de „s-o duc mai bine”, ceva între… sarmale copioase şi bujii noi la maşină, ca să mă limitez la un minim…

Şi uităm că acel „nouă” sau „noi” nu sunt pronume.
Ci cu totul şi cu totul altceva…

 

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări... stânjenitoare, Biserica, Jurnal de luptă şi... de pace, Pe gânduri, Picături, Trecător prin lume și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la …lucrurile noi…

  1. lidieluptx zice:

    Pentru mine, „nou”, inseamna curat, sfint, deosebit de calitatile lumii in care traim, ceva ce noua ne e frica sa atingem, ceva dincolo de perceptiile noastre pamintesti, intr-un cuvint, Dumnezeiesc. Si acest „nou”, nu se poate produce numai daca ne punem, cu totul totului tot, la indemina Olarului. Dar ca Olarul sa-si inceapa lucrarea, noi trebuie sa ne zdrobim vasul nostru „pretios”, si plin de „parfumuri scumpe si mirositoare”, la crucea din Golgota, caci altfel, El nu poate porni la lucru si ne zbatem ca pestele pe uscat. Apoi, ne putem lasa fara grija in mina Olarului, sa nu-i dam sfaturi caci El isi cunoaste bine meseria. Treaba noastra este sa spunem mereu, faca-se Voia Ta.

    • marinelblaj zice:

      Ehei, Lidie, dacă „ne zdrobim” noi vasul iscăm să ne rămână nişte „cioburi” pe care să le facem „moaşte de muzeu”. E mai bine să le zdrobească El, garantez cu propriile mele experienţe afirmaţia asta!

      • lidieluptx zice:

        Eu ma refeream la vasul inimii, Cit despre celalalt vas, cu siguranta nu trebuie sa riscam, ca s-ar putea cu o incercare sa le spargem pe amindoua odata, fara sanse de recuperare.

  2. Marinel, leptopul era pentru tine ce era confecţionatul corturilor pentru Apostolul Pavel.
    Cred că şi el şi-ar fi dorit unelte tot mai performante, ca să facă mai multe corturi, ca să nu depindă material de fraţi.
    În Imperiul Roman din perioada aceea, invenţiile nu erau la mare preţ. Sclavia suplinea totul, inclusiv performanţa. Creativitatea era înăbuşită. Romanii din vremea lui Isus şi după aceea nu-şi mai doreau ceva nou decît în plăceri, în divertisment.
    Aşa cum scrii tu atît de frumos, prin Isus am dobîndit o altă calitate. Te vei întoarce la corturile tale, dar îmbogăţit cu o trăire nouă. Pentru mine asta e lecţia postării tale: transformarea necazului în biruinţă, în Hristos.

  3. marinelblaj zice:

    Ai sesizat foarte bine esenţa (nu neapărat lecţia) postării. Din când în când, iată, constat că nu ne strică o experienţă din acestea! Acum, ce-i drept, „întoarcerea la corturi” e, din păcate, şi o condiţie ce ţine de „supravieţuire”, dar cât de mult contează CUM ne întoarcem!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s