Am o întrebare (2)

După cum ştiţi, cu câteva zile în urmă am deschis o nouă rubrică: Întrebările tinerilor.

M-am bucurat să constat că ea a stârnit interesul, nu doar al vizitatorilor frecvenţi (sau cum e spun eu, „cetăţenilor”) Cetăţii de piatră, ci şi al celor care citesc şi urmăresc acest blog. Mai mult decât atât, m-am bucurat să primesc răspunsuri care au fost mai mult decât folositoare, din partea unor oameni cu experienţă. Şi n-a fost doar atât. Fratele Daniel Brânzei, pe lângă contribuţia la oferirea unor răspunsuri, a găsit potrivit să semnaleze această rubrică nouă din „Cetatea de piatră” pe blogul dânsului. Lucru ce l-a făcut şi prietenul şi fratele meu, Rasvan Cristian. Nu mai vorbesc despre opiniile exprimate cu tact şi claritate de mai vechii mei prieteni, Adrian Iosif şi Romulus, Iulian, L.I., Cosmin, Emil şi alţii mai nou veniţi. Toate răspunsurile lor au fost folositoare şi cea mai bună dovadă este răspunsul primit de la acel tânăr care mi-a adresat întrebarea:

„multumesc din suflet!… oarecum dur. Dar adevarat…  peste cativa ani voi avea si eu o familie care ma va astepta inapoi…acasa, intreg si viu… sincer dupa ce am vazut si partea bruta din armata, am tresarit un pic, sincer. e dur… si…pe bani. oameni cu mintea-nalta au raspuns in nestire, ca mi-a luat o ora sa citesc tot! …multumesc inca o data pe aceasta cale… „

Fragmentul pe care îl reproduc e parte dintr-un e-mail mai lung, mai complex, dar se vede limpede cât de utile au fost răspunsurile primite.

Aşa că, încurajat de acest prim demers, îl încerc şi pe al doilea.

O întrebare care mi-a fost pusă este, din nou, una cu care sunt convins că v-aţi mai confruntat. Ceea ce mi-a atras atenţia însă, a fost modul în care ea mi-a fost adresată, respectiv, formularea ei:

„Căsătoria dintre un pocăit şi un creştin ortodox sau catolic, ori chiar necredincios este o INTERDICŢIE din partea lui Dumnezeu, sau este o RECOMANDARE din partea Sa? PORUNCĂ sau SFAT?”

Ştiu, se pot aduce argumente biblice solide. Am să enumăr doar două, cu „comentariile” celui/celei (am folosit în formularea întrebării genul masculin, dar el poate fi şi feminin; am promis să nu divulg elemente de identitate!) care mi-a pus întrebarea, ca să vedeţi felul argumentării:

1. „Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fiii lor şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fiii tăi; căci ar abate de la Mine pe fiii tăi şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul S-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată” (Deuteronomul 7:3-4) Vezi şi Iosua 23:12-13.

Argument: Dar asta nu era o poruncă împotriva căsătoriei cu idolatri? Ori aici nu e cazul, că el/ea nu e aşa! Dimpotrivă, de când umblă cu mine, vine la noi la biserică şi cred că până la urmă se va pocăi şi el(ea)! Plus că aceste porunci din Vechiul Testament aveau şi rolul de protejare a identităţii unui popor în formare. Doar nu mă căsătoresc cu un(o) musulman(ă)?

2. „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?” (2 Corinteni 6:14)

Argument: Dar el(ea) nu trăieşte în fărădelege! Dimpotrivă, e foarte cuminte. Din multe puncte de vedere aş vrea să fiu la fel! Şi cred cu convingere că dragostea dintre noi va rezolva această problemă!

Cam asta este frământarea…

Cum spuneam, sunt convins că v-aţi mai confruntat cu dilema aceasta! De fapt, ar trebui să-i spun, dacă ţin cont de cel/cea care a pus întrebarea, cu o trilemă, fiindcă în ecuaţie e Dumnezeu şi doi tineri!