Am o întrebare (2)


question

După cum ştiţi, cu câteva zile în urmă am deschis o nouă rubrică: Întrebările tinerilor.

M-am bucurat să constat că ea a stârnit interesul, nu doar al vizitatorilor frecvenţi (sau cum e spun eu, „cetăţenilor”) Cetăţii de piatră, ci şi al celor care citesc şi urmăresc acest blog. Mai mult decât atât, m-am bucurat să primesc răspunsuri care au fost mai mult decât folositoare, din partea unor oameni cu experienţă. Şi n-a fost doar atât. Fratele Daniel Brânzei, pe lângă contribuţia la oferirea unor răspunsuri, a găsit potrivit să semnaleze această rubrică nouă din „Cetatea de piatră” pe blogul dânsului. Lucru ce l-a făcut şi prietenul şi fratele meu, Rasvan Cristian. Nu mai vorbesc despre opiniile exprimate cu tact şi claritate de mai vechii mei prieteni, Adrian Iosif şi Romulus, Iulian, L.I., Cosmin, Emil şi alţii mai nou veniţi. Toate răspunsurile lor au fost folositoare şi cea mai bună dovadă este răspunsul primit de la acel tânăr care mi-a adresat întrebarea:

„multumesc din suflet!… oarecum dur. Dar adevarat…  peste cativa ani voi avea si eu o familie care ma va astepta inapoi…acasa, intreg si viu… sincer dupa ce am vazut si partea bruta din armata, am tresarit un pic, sincer. e dur… si…pe bani. oameni cu mintea-nalta au raspuns in nestire, ca mi-a luat o ora sa citesc tot! …multumesc inca o data pe aceasta cale… „

Fragmentul pe care îl reproduc e parte dintr-un e-mail mai lung, mai complex, dar se vede limpede cât de utile au fost răspunsurile primite.

Aşa că, încurajat de acest prim demers, îl încerc şi pe al doilea.

O întrebare care mi-a fost pusă este, din nou, una cu care sunt convins că v-aţi mai confruntat. Ceea ce mi-a atras atenţia însă, a fost modul în care ea mi-a fost adresată, respectiv, formularea ei:

„Căsătoria dintre un pocăit şi un creştin ortodox sau catolic, ori chiar necredincios este o INTERDICŢIE din partea lui Dumnezeu, sau este o RECOMANDARE din partea Sa? PORUNCĂ sau SFAT?”

Ştiu, se pot aduce argumente biblice solide. Am să enumăr doar două, cu „comentariile” celui/celei (am folosit în formularea întrebării genul masculin, dar el poate fi şi feminin; am promis să nu divulg elemente de identitate!) care mi-a pus întrebarea, ca să vedeţi felul argumentării:

1. „Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fiii lor şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fiii tăi; căci ar abate de la Mine pe fiii tăi şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul S-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată” (Deuteronomul 7:3-4) Vezi şi Iosua 23:12-13.

Argument: Dar asta nu era o poruncă împotriva căsătoriei cu idolatri? Ori aici nu e cazul, că el/ea nu e aşa! Dimpotrivă, de când umblă cu mine, vine la noi la biserică şi cred că până la urmă se va pocăi şi el(ea)! Plus că aceste porunci din Vechiul Testament aveau şi rolul de protejare a identităţii unui popor în formare. Doar nu mă căsătoresc cu un(o) musulman(ă)?

2. „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?” (2 Corinteni 6:14)

Argument: Dar el(ea) nu trăieşte în fărădelege! Dimpotrivă, e foarte cuminte. Din multe puncte de vedere aş vrea să fiu la fel! Şi cred cu convingere că dragostea dintre noi va rezolva această problemă!

Cam asta este frământarea…

Cum spuneam, sunt convins că v-aţi mai confruntat cu dilema aceasta! De fapt, ar trebui să-i spun, dacă ţin cont de cel/cea care a pus întrebarea, cu o trilemă, fiindcă în ecuaţie e Dumnezeu şi doi tineri!

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebările tinerilor, Biserica și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

33 de răspunsuri la Am o întrebare (2)

  1. Adrian zice:

    a fost mai usor cu „Am o intrebare (1)”…

  2. Pe vremuri, la Pârneava, se întâlneau frații să pregătească lecția de școală din duminica următoare. Veneau de pretutindeni și se iscau discuții mai bune ca cele de la Seminar. Îmi aduc aminte că a fost discutată și tema aceasta. Mi-aplăcut răspunsul fratelui Emil Jiva:,,Eu rămân la formula ortodoxă ,,se căsătorește robul Domnului cu roaba Domnului …“. Dacă cei doi sunt robi ai aceluiași Domn, căsătoria are șanse să dăinuiască.“
    Alte două maxime care mi-au rămas în minte: ,,Cine se căsătorește cu o fată nepocăită îl va avea drept socru pe diavolul!“
    Tema este o discuție care s-a purtat și în America. Puteți urmări câteva concluzii și statistici aici http://www.christianpost.com/news/marry-outside-the-faith-the-logic-of-christian-marriage-46093/

    Orice sfat părintesc venit de la Dumnezeu este o poruncă pentru adevărații Lui copii.

    • marinelblaj zice:

      Mulţumesc, frate Daniel, pentru promptitudine! Mă bucur că aţi privit foarte serios acest demers pe care îl încerc. Va trebui să fac o precizare: eu am comunicat tinerilor intenţia de a le face publice întrebările lor. Deşi n-am fost foarte încântat de atitudine, ca persoană în vârstă înţeleg însă reţinerile lor. Mai mult, ştiu cât de repede se inhibă. De aceea, şi doar de aceea; am acceptat păstrarea anonimatului lor. Mi-a luat suficient de mult timp ca să le câştig încrederea. În acest sens am acceptat să fiu un fel de „purtător de cuvânt”. Drept urmare, fiindcă răspunsul dat de mine la întrebarea de azi este destul de asemănător cu ceea ce spuneţi în comentariu, am să vă spun ce replică am primit (ca să vedeţi cât de „speculativi” sunt tinerii de azi!): „A fost cinic Dumnezeu când l-a trimis pe Osea să o ia de nevastă pe Gomera?”
      Oricum, sper să fie studiat link-ul oferit. Am să insist pentru asta!

      • Excepțiile întăresc regula! Osea a fost o excepție. Tot așa a fost Petru când i s-a cerut să mănânce dobitoace necurate. Orice regulă cade atunci când Dumnezeu poruncește ceva personal.
        Tinerii să aștepte însă glasul ceresc dacă vor să calce regulile

  3. Cosmin zice:

    Să încep eu, că doar sunt în acest caz. Un lucru îl zic de la început . Nu îi ușoră o astfel de relație atunci când o duci singur . Dar te întărește extrem , atunci când Dumnezeu este cu tine. Eu sunt de părere că pentru o astfel de relație trebuie urmărite câteva aspecte.
    1. Cred că cea mai importantă este relația ta cu Dumnezeu, tăria cu care Il urmezi , verticalitatea credinței și modul în care știi să iubești în primul rând pe Dumnezeu iar apoi pe cel de lângă tine.Cât ești dispus(a) să renunți la tine în favoarea lui Dumnezeu și cât ești dispus(a) să renunți la tine în favoarea celui de lângă tine.
    2. Care este atitudinea celui ( celei ) de lângă tine, fața de Dumnezeu. Dacă este una care persista a fi împotrivitoare atunci îi momentul să-ți pui doar o întrebare ( Poți tu să iubești pe cineva care nu Il iubește pe Cel ce Îl iubești tu cel mai mult ? ) . Dacă atitudinea este de deschidere, de acceptare, de cercetare, eu zic că trebuie să mai ai răbdare și să continui să te rogi pentru cel de lângă tine.
    3. Mai rămâne un lucru important pe care trebuie să îl faci în tot acest timp în care ești într-o relație. Stăruința în rugăciune. Dacă te rogi și pui problema în fața lui Dumnezeu o să vezi ca într-un fel sau altul, el(ea) se va apropia de biserică sau se va îndepărta. Cam din acest lucru poți să-ți dai seama care este voia lui Dumnezeu. Și astfel poți să iei o decizie.

    Acum, lucrurile stau diferit de la o relație la alta, fiecare are specificul ei. Dar sunt de părere că și cei necredincioși trebuie să fie binecuvântați prin cei credincioși, și nu doar binecuvântați ci și mântuiți. Este drept să nu ai o relație cu un hulitor al lui Dumnezeu, dar tot atât de drept este să primești pe cineva care nu cunoaște pe Domnul Isus dar totuși are dorința de a-L cunoaște. La început apar discuții, apar tot felul de gândiri diferite, nu este ușor în foarte multe privințe. Mă gândesc că din cauza asta se spune să-ți iei soț(soție) credincioasă, că astfel scapi de multe alte divergențe. ( cel puțin teoretic așa ar trebui ). Acum, după mine, ar trebui toți să ne luăm necredincioși sau necredincioase, ca astfel să-i întoarcem la Cristos, dar cum zice și apostolul Pavel, nu suntem siguri că ei se vor mântui prin noi. Așa cum nu poți fi sigur că vei duce o viață sănătoasă de credință luându-ți un „credincios/credincioasă” din biserică. La urmă după dezbateri ce ne rămâne? CREDINȚA și NĂDEJDEA !

    • marinelblaj zice:

      Cosmin dragă, mă bucur că ţi-ai asumat responsabilitatea de a intra în discuţie ca unul aflat într-o situaţie de acest gen (ştii că o cunosc mai în detaliu, aşa că…). Vreau să fac precizarea că subiectul, respectiv întrebarea din acest articol nu provine de la tine, ci de la altcineva, dar, aşa cum spui, vă vizează şi pe voi. Noi am mai discutat despre asta. Aşteptăm, aşadar, şi alte opinii…
      Încă o dată, apreciez asumarea ta (de altfel, am apreciat responsabilitatea de care dai dovadă mereu. Vorba ceea „Domnul să-ţi ţină năravul!”)

  4. Pingback: Am o întrebare (2) | B a r z i l a i – e n – D a n

  5. Tabi zice:

    Cred ca trebuie sa tinem cont si de alte intrebari sau subintrebari ce rezulta in urma celei de mai sus:
    -cand ma voi ruga se va ruga cu mine?
    -cand voi canta va canta cu mine?
    -cand voi citi Biblia o va citi cu mine?
    -va fi preot(pentru ea)va fi supusa (pentru el)?
    -cand voi merge la biserica ma va insoti? (nu doar fizic)
    -cand ma voi confrunta cu o problema (spirituala) ce sfaturi imi va da?
    -copii in ce religie(sau cum vor fi influentati) de tovarul de viata?
    Si altele…

    • Tabi zice:

      Erata: tovarasul

    • marinelblaj zice:

      Bine ai venit în Cetatea de piatră, Tabita! Mulţumesc pentru adăugiri. Totuşi, aşa cum am promis, mă fac „avocatul” lor şi voi întreba: „Dacă toate răspunsurile la întrebările acestea (inclusiv „altele”) este unul pozitiv (în sens biblic pozitiv)…?

      • Tabi zice:

        Multumesc de urare (am mai trecut pe aici, dar am luat o pauza….) si sa incerc sa raspund;
        Personal, eu nu as face acest lucru, din mai multe motive si anume:
        -daca exista divergente intre un penticostal si baptist, cu atat mai mult intre un ortodox si evanghelic;
        -in favoarea unor vesnice dispute, mai bine pacea;
        -cum spune mai jos romulus, poate tu crezi ca a te relaxa este un studiu temeinic iar el/ea discoteca, ce faci, te compromiti?
        -care este limita compromisului sau cat de departe este prea departe?…
        Si o intrebare biblica:
        „Merg doi oamenii impreuna fara sa se fii invoit?”
        Poate ca nu este cazul dar imi amintesc ca tot Biblia zice: ei sa vina la tine dat tu sa nu te duci la ei…si cred ca este aplicabila si casatoriei!
        Iubirea nu admite compromisuri care pun in pericol vesnicia!
        Cunosc un caz al unei fete care s-a casatorit cu unul din lume, baiat bun, nefumator, muncitor, nealcoolic…dar necredincios!Azi nu mai merge la nici o biserica…

      • marinelblaj zice:

        Da, ai dreptate, Tabita! Pentru moment am uitat! Era acea frumoasă poezie…
        Dar… mai bine un bun venit de două ori decât niciunul! 🙂
        Aş sublinia din comentariile tale ample o frază cu greutate: „Iubirea nu admite compromisuri care pun în pericol veşnicia!”

  6. szromulus zice:

    Exista o diferenta remarcabila si intre membrii diferitelor culte evanghelice, exista de asemenea diferente intre oameni spirituali si firesti si nu in ultimul rand intre oameni care au ales sa il urmeze pe Dumnzeu si care nu. Trebuie sa avem un bun discernamant la capitolul compatibilitate spirituala.

    Legat de aceste diferente imi amintesc pilda povestita de un pastor. L-a rugat pe un tanar sa se urce pe masa si sa faca tot posibilul sa il traga sus si pe pastor. In toiul incercarilor pastorul a facut o miscare iscusita si l-a tras jos pe tanar de pe masa. Acesta explica faptul ca in relatii nimitorul comun nu este ca in matematica, ci in general tinde spre cota minima, astfel sansele ca cel de jos sa isi impuna norma este maxima. Riscuri destul de mari exista si intre oameni mai spirituali si oameni mai putin spirituali, de exemplu intre unul care considera foarte important studiul biblic si rugaciunea si le acorda o timpul necesar versus o persoana pentru care rugaciunea ocupa un loc infim si se rezuma doar la a fi o prezenta(absenta) la biserica Duminica. Studiile (am vazut niste statistici) arata ca numitorul comun in cupluri se realizeaza undeva la 10-15% deasupra nivelului partenerului mai slab si la 85-90% sub nivelul celui mai puternic. Cunosc persoane care sunt considerate foarte spirituale de catre cei de la biserica, dar in realitatea de acasa acestea se gasesc exact la polul opus, astfel chiar si pastorii sunt indusi in eroare de falsa spiritualitate.

    Putem chiar lua niste exemple simple. Un membru al cuplului vrea sa studieze biblia vineri seara, in timp ce celalalt considera ca o iesire la o discoteca nu este un mod neplacut de ati petrece timpul, este de fapt chiar o relaxare binevenita la final de saptamana. Sigur noi evanghelicii consideram ca discoteca este ceva urat, dimpotriva este ceva relaxant 🙂 (stop and don’t judge yet). Pentru cei obisnuiti muzica de acolo si atmosfera elibereaza stressul, fapt care face sa le placa atmofera. Nimic rau pana aici. Lucrurile se complica in momentul in care apar bauturi(la inceput inofensive), glume cu diverse persoane, priviri in centrul decolteelor duduielor mai mult dezbracate decat imbracate. Este un cadru care momeste prin eliberarea de stress, dar infige calul troian prin rasfatul poftelor. Sigur partenerul necrestin vede un lucru rau mersul la discoteca, dar explica-i celuilalt ca lucrurile sunt rele? Ce e rau sa arunci stressul de pe umeri? Pai ca e pacat sa … Pacat sa ce? Da de unde!!! Fii serios!!! Esti limitat, redus, nu stii ce e viata. Pocaiti prosti!

    O alta problema care deja a devenit un cal troian si in randul crestinilor convertiti din biserici – flirtul la locul de munca. Traim intr-o tara in care (spre deosebire de UK de ex) flirtul la job este o experienta extrem de comuna si cotidiana, astfel ca se deschide poarta formarii unor emotii fugare, nevinovate la inceput. Mai tarziu partenerul necrestin considera ca viata merita traita, deci un sarut, o mangaiere, o plimbare cu masina colegului, o „delegatie” fulger aduce doar un plus de buna dispozitie. Sa fim seriosi, ce e rau in a fi in preajma cuiva de care iti place si cu care te intelegi foarte bine, chiar daca esti casatorit? Te certi cu sotul, iar colegul iti reface echilibrul intern, deci „mana lui Dumnzeu” a venit peste tine, cum sa refuzi un astfel de destressing therapy? Sotul de acasa mai degraba sau mai tarziu va sesiza ca sotia se departeaza de el, ca il refuza serile din ce in ce mai mult, desigur din motive de „stress” financiar si de „probleme” la job. De aici lucrurile se vor complica.

    Pavel afirma ca lupta noastra este cu Duhurile din vazduh, sa nu subestimam potentialul acestora de a veni cu tentatii de acest fel la partenerul necrestin, care nu are nici un argument sa refuze aceste „deserturi” apetisante puse pe tava de imprejurari. Imprejurarile sunt create de noi, de duhurile necurate si de Dumnzeu, trebuie sa fim foarte foarte atenti la potentialul GIGANT al duhurilor necurate de a manipula contextul. Biblia nu afirma ca duhurile rele sunt ca niste pisicute nevinovate dragute si inofensive, ci ca racnesc ca un leu pe care cum sa il inghita. Am vazut nu de putine ori in viata profesionala cum duhurile necurate regizeaza situatii a caror menire este doar sa il faca pe crestin sa cada. Ori la job indiferent ce facem nu ne putem feri de colegi/parteneri de business necrestini. Ultima experienta cu fostul partener de business a fost o lectie GIGANTA pentru mine. Desi m-am rugat si am vazut ca Dumnzeu deschide o poarta in cariera pe care trebuie sa merg, au aparut niste episoade regizate de cel rau in care ar fi trebui sa fiu mai vigilent. Trebuia sa urmeze mai indeaproape lectia de rugaciune a lui Luther. Lucrurile s-au agravat cand celalalt impulsionat de un concurs de imprejurari a profitat si m-a lasat intr-o situatie de maxima fragilitate. Sigur lucrurile s-au dramatizat pentru ca am pierdut absolut totul ajungand intr-o situatie foarte dura(stii Marinel despre ce este vorba). Deci cu duhurile nu este gluma si aici nu vorbesc din prisma unuia care are lacune profesionale, ci este vorba de adversarul real cu care avem de luptat.

    Recomand MARE MARE MARE precautie si vigilenta la relatii de familie si nu numai. Un necrestin fie el coleg, prieten, partener de viata este o poarta deschisa infiltrarii celor cu care spune Pavel ca avem de luptat.

    • marinelblaj zice:

      Uau! Amplu şi bine „pigmentat”, amplu presărat cu exemple concrete comentariu! Mulţumesc, Romulus!
      Am uitat să fac o precizare: fiecare tânăr care îmi pune întrebarea pe care o fac subiect al unui articol este în mod expres atenţionat. Ceva de genul: „Atenţie, se discută problema ta!”
      Aşa că vă daţi seama cât de importante şi utile sunt punctele voastre de vedere. În fond, ce argument poate fi mai bun alături de argumentele biblice decât experienţa concretă de viaţă?

      • szromulus zice:

        Scuza-ma Marinel draga, dar eu cand scriu(chiar si la articolele mele) timpul imi sta in loc, imi dau seama de lungimea textului dupa ce am dat „Submit” 😀 – Cred ca mi se trage de la anii in care am predat si am dat meditatii 🙂

      • marinelblaj zice:

        Dar nu la lungimea comentariului făceam referire, ci la amploarea lui (în sesnul consistenţei)! Eu n-am limitări în ceea ce priveşte lungimea comentariilor atâta vreme cât nu se bate câmpii (am avut şi aşa ceva! 😦 )
        Şi cum să mă supăr pe cineva care scrie mult când eu sunt unul care vorbeşte mult? 😀

    • szromulus zice:

      Ultima completare(am re-vazut recent serialul Colombo si m-am molipsit cu plecatul si revenitul 😀 ) . Stiu mare problema a tinerilor de a-si gasi o partenera de viata, biserica mica, toti casatoriti, cine mai este pe acolo nu imi place, deci ce voi face? Daca biserica e mare cum sa ajung sa ma imprietenesc cu persoana X care mi se pare potrivita? Este cadrul perfect pentru aparitia calului Troian, lasati-l in pacea lui. Recomand un singur lucru – rugati-va ca Luther, daca nu stiti cum sa faceti, daca in biserica in care mergeti sunteti invatati altceva, ok, se poate discuta despre importanta disciplinei rugaciunii. Isus se ruga mult(si cu sens), apostolii au calcat pe urmele Mantuitorului, Luther a facut acelasi lucru si ex pot continua.

      • marinelblaj zice:

        Of! Vorbim despre disciplina rugăciunii pentru o vârstă care are probleme cu… disciplina!

      • szromulus zice:

        Da, draga Marinel, vorbim despre discipline 🙂 . Viata crestina este o alegere, nu este o obligativitate. Rugaciunea e luata in serios doar de cei care au trecut prin greutati in viata si inteleg dinamica realitatii in care traim. Viata de cuplu este un lucru extrem de important in viata, nu ne putem permite sa ne jucam cu el. Disciplinele spirituale au fost create pentru a fi in controlul realitatii spirituale alaturi de Dumnzeu. Oamenii Bibliei au fost oameni ai rugaciunii, crestinismul modern este un crestinism filosofic, teoretic, tocmai de aceea este in faza de irelevanta. Extrem de multa teorie, extrem de putina rugaciune, extrem de multe esecuri in lumea crestina contemporana.

        Cineva spunea „spune-mi cat si cum te rogi ca sa iti spun ce fel de crestin esti” si cred ca avea dreptate. Cine nu stie sta de vorba cu Dumnzeu este doar o victima a lumii acesteia. Unii confunda rugaciunea cu cerere, altii cu multumire, altii cu lauda, ea este un minunat dialog cu Dumnzeu presarat cu de toate. Ca sa ne castigam painea cea de toate zilele ne petrecem 8-10 ore pe zi la job, ca sa stim dialoga cu Dumnzeu avem nevoie de timp deasemenea. Cum foarte multe servicii religioase sunt transmise pe net este atat de simplu de vazut din cateva cuvinte de rugaciune daca pastorul/crestinul din biserica au o intimitate cu Dumnzeu. Luther a inteles faptul ca in zilele stresante este nevoie de rugaciune mai multa inainte de a o incepe. Probabil ca el intelegea mai bine dinamica vietii crestine.

      • marinelblaj zice:

        Îţi împărtăşesc opinia, Romulus! Din păcate teologia de astăzi a multora stă în coatele roase de băncile „master-urilor” în loc să stea în genunchii roşi de statul în rugăciune!

  7. John_Canada zice:

    Casatoria dintre un credincios si un necredincios mi se pare cea mai mare prostie pentru ca ii va face pe amindoi sa fie nefericiti pina cind unul dintre ei cedeaza. Cei doi sunt doua persoane care au aspiratii diferite deci nici macar daca am sta sa gindim lumeste sau laic casatoria nu poate functiona.
    Un om credincios cred ca nu pune intrebarea asta, am intilnit in viata situatia in care unul ca sa il cistige pe celalt a mimat pocainta, a intrat in apa botezului si apoi i-a facut viata un iad celui credincios , si asta s-a putut intimpla pentru ca cel credicios a avut in jurul lui frati care se pare ca au fost imaturi in credinta si nu l-au avertizat ca se pot intimpla si asemenea lucruri mizerabile. Ce nu face omul cind iubeste? se face frate si cu dracu ca sa isi cistige partenerul, acum daca voi vreti nu se face frate cu dracul ci doar se „pocaieste” daca este nevoie numai ca pocainta se poate mima o perioada de timp dar nu prea multa vreme. Unul dintre motivele pentru care bisericiile noastre au necazuri este ca nu putini ajung aici ca sa isi rezolve problema casatoriei si nu neaparat ca au experimentat nasterea din nou.

    • marinelblaj zice:

      Bun venit în Cetatea de piatră, John! Mulţumesc pentru împărtăşirea opiniei. Înt-adevăr, experienţa ne arată că acest gen de căsătorii nu funcţionează. Cu toate acestea, există şi excepţii, este argumentul pe care îl aduc unii, şi unele situaţii par să le dea dreptate. Reţinem unghiul acesta de vedere în care căsătoria este o „problemă ce trebuie rezolvată”. Sunt însă şi alt gen de căsătorii: din pură iubire şi respect reciproc. ESte limpede că în asemenea cazuri cuvântul final îl are Dumnezeu, călăuzirea Duhului. Problema este cum discerne tânărul/tânăra între impulsurile iubirii şi cele ale Duhului!

  8. AdrianM zice:

    Isus merge pana acolo incat afirma ca suntem nevrednici de El daca nu suntem gata sa renuntam la orice(sot, sotie, mama, tata, fiu fica…prieten, prietena). Daca asta e pretentia Lui in relatiea cu El, noi care am fost invitati sa luam parte la relatie nu avem nici un drept sa stirbim termeni Lui.
    Bun!
    Dovada intrebarilor de genul acesta, daca sa ma casatoresc sau nu cu cineva din lume, dar e bun(poate fi cineva bun daca nu l-a schimbat Dumnezeu?), sau ce muzica sa ascult, cum sa ma imbrac? reflecta cat se poate de clar nivelul de cunoastere personala cu Cel inviat.
    As merge mai departe… ce ar fi sa lasam acestea „fleacuri” si sa Il prezentam tineriol, si nu numai, pe Isus pe cel inviat pt pacatul nostru. Si cu siguranta El va clarifica mult mai bine multe alte intrebari.
    La urma urmei baza intrebarilor ce duc la prabusirea credintei, e o temelie slaba, dar cand El va fi temelia cine o va putea clatina? A incercat Moartea sa Il lege, rezultatul a fost prabusirea ei, apoi a 3-a zi era viu se aratase ucenicilor.

    Fa-mi cunostinta cu Dumnezeu si El ma va calauzi, te voi scuti de multe alte intrebari firesti:)

    PS: apreciezi ca mai aveti rabdare cu tineri si aceste intrebati vechi inca de la Pavel sunt analizate cu rabdare si in dragoste.. e un Har pt noi tineri:)

    • marinelblaj zice:

      Bun venit in Cetatea de piatră, AdrianM! Mulţumesc şi pentru comentariul tău. Da, asta este menirea noastră de căpătâi, să-L arătăm, să-L facem cunoscut oamenilor pe Domnul. Întrebările vor continua, totuşi, să existe, iar noi trebuie să oferim răspunsuri. Şi nu orice fel, ci pe cele corecte! Vreau să ştii că în urma acestor postări şi în baza comentariilor voastre am discuţii cu tinerii în cauză şi încerc, evident, cu dragoste, să le detaliez.
      Face parte şi asta din „fişa postului” meu ca şi copil al Lui!

  9. SD.com zice:

    As vrea sa vin cu o ilustratie si apoi cu un comentariu, sper eu ca scurt si la obiect:
    Imagineaza-te pe o stanca tare, undeva sus. O persoana se afla undeva in prapastie si ii intinzi o mana spre salvare. Care actiune va fi mai usor de intreprins: tu sa tragi in sus pe cel cazut sau el sa te traga in jos de pe stanca pe care deocamdata stai bine?! Fa exercitiul acesta cu cineva folosind o simpla masa: va fi mai usor sa tragi sus pe masa persoana in cauza sau va fi mai usor pentru acea persoana sa te traga jos de pe masa?!
    Ca sa fiu mai clar: oamenii sunt unii spirituali, altii doar morali. Cei spirituali au atat pe Dumnezeu cat si, implicit, moralitatea necesara vietii in neprihanirea data de harul Sau. Oamenii morali au doar un respect fata de Creator, dar NU au o relatie cu El si, de multe ori, lucruri pe care tu ca si crestin adevarat nu le-ai face, sunt trecute cu vederea de cel moral. Asta pentru ca nu exista o ancorare si o raportare constanta la valorile lui Dumnezeu.
    Da, au fost si, probabil, vor mai fi cazuri in care el sau ea s-au pocait in timpul relatiei de prietenie si apoi s-au casatorit si au fost fericiti si buni crestini amandoi partenerii. Dar astfel de cazuri sunt izolate si se petrec sub clara calauzire a Duhului Sfant. Daca Duhul Sfant sau Dumnezeu ti-a spus ca persoana respectiva va fi salvata rpin tine si ca-ti este aleasa de Dumnezeu sa iti fie partener pe VIATA pe acest pamant efemer, atunci esti in deplin acord cu Dumnezeu si planul Sau. Daca este doar pasiunea relatiei si la mijloc sunt doar sentimente si NU o certitudine spirituala bazata pe Cuvant si revelatie, atunci pot spune cu indrazneala ca nu este de la Domnul pentru tine.
    M-am rugat 4 ani de zile pentru viitoarea mea sotie (nu am fost disperat), fara a o cunoaste deloc. Dar i-am purtat de grija in rugaciune. Am avut fel de fel de simpatii si incercari, unele relatii mai scurte, altele sortite esecului inca din fasa. Dar, cand a sosit in viata mea cea pe care Domnul o pregatise pentru mine, vreau sa spun ca am simtit asta din prima clipa, desi am refuzat sa cred. Totusi am fost constient ca Dumnezeu mi-a dat cu mult mai mult decat am cerut eu. Luna asta (August) celebram 10 ani frumosi de casnicie si ne bucuram de un copil istet si foarte descurcaret de doar 1 an si jumatate. Suntem atat de binecuvantati… dar nu e meritul nostru, a fost mila Lui.
    Totusi, nu am fi avut parte de toate aceste binecuvantari ale vietii daca nu ascultam voia Lui.
    Sfat final: cere Domnului sa-ti descopere (cum stie El m ai bine si mai direct, pe intelesul tau) care este voia Sa cu privire la relatia actuala sau persoana in cauza. Daca Domnul da OK-ul, ai liber la casatorie si binecuvantarile ce decurg din acest legamant sfant. Daca nu, e timpul sa te reorientezi.
    Mama mea spunea asa: mai bine plangeti acum si suferiti o vreme scurta, decat sa plangeti pand e prea tarziu si sunt, poate, si copii la mijloc. Ce sa mai zic de plansul si scrasnirea dintilor?! E un risc pe care trebuie sa ti-l asumi. Casatoria este PE VIATA!!! Relatia cu Dumnezeu trebuie sa fie DEASUPRA casatoriei. Domnul sa te calauzeasca si sa te indrume sa iei decizia corecta conform voii Sale celei placute si sfinte.

    • marinelblaj zice:

      Mulţumesc, SD, pentru comentariul, exemplul, sfatul şi mărturia ta. Sper şi eu să-i fie de folos tânărului care a pus întrebarea, dar şi altor tineri aflaţi în situaţii similare. Mi-am permis să subliniez câteva rânduri din comentariul tău, care ar trebui luate spre meditare.

  10. L.I. zice:

    eu sunt de parere ca te poti casatori cu cineva din alta denominatiune crestina. nu suntem noi luminile si ei intunericul. iar 2 cu opinii si vederi f diferite nu se leaga.

    • marinelblaj zice:

      L.I., mulţumesc şi pentru intervenţia ta. Totuşi, e o contradicţie în ceea ce spui. Să mă explic. Ortodoxia e şi ea o denominaţiune. Şi totuşi, opiniile şi vederile diferă în destule lucruri faţă de cele neoprotestante, unele până la incompatibilitate. Şi-atunci, normal că nici aici nu se leagă…

  11. Pingback: Piciu | Jurnal

  12. Mirela zice:

    Casatoria intre un credincios si un necredincios este un esec pentru orice tanar/tanara.
    Am vazut de-a lungul anilor astfel de casatorii si nu au sfarsit bine nici una macar ;unii au plecat de langa Domnul si cel credincios si cel care sa „pocait”,iar altii credinciosi au ramas in biserica iar cel ”pocait „sa dus din nou in lume.In astfel de familii nu exista fericire.Adevarata fericire si implinire este NUMAI LANGA DOMNUL.
    Sunt pline bisericile de baieti si fete ,trebuie sa-si deschida ochii si sa astepte raspuns de la Domnul pentru ajutorul potrivit care cu siguranta pentru fiecare vine la timpul potrivit de El.
    Cred ca fiecare trebuie sa se roage cu staruinta,cu credinta si sa aiba rabdare.
    Parerea mea ca mama de fata si baiat este categoric NU.
    La fel au invatat si ei stand pe calea Domnului sa nu priveasca in astfel de momente in lume (peste gard -interzis).
    Sper ca acei tineri sa urmeze sfaturile din Cuvant ,de la parinti si de la cei care sunt in masura sa le dea sfaturi conform Bibliei.

  13. Pingback: Piciu este ginerică | Jurnal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s