Am o întrebare… (1)


question

Unul dintre lucrurile care mi se întâmplă ca urmare a timpului pe care l-am petrecut şi îl petrec cu tinerii este acela că, în urma încrederii căpătate de-a lungul timpului, aceştia ajung să-mi pună în particular o sumedenie de întrebări care îi frământă. Sunt abordat cu întrebări aproape de fiecare dată când merg la biserică, la întâlnirile de tineret, prin mail sau sms. Şi mă bucur foarte mult că o fac!

Este uimitor să constat contradicţia dintre o aparentă superficialitate manifestată în tot felul de prostioare postate pe paginile de Facebook şi profunzimea frământărilor, manifestată sub forma unor întrebări, unele foarte directe, altele aluzive, unele dificile, altele surprinzător de simple.

Un lucru este limpede: tinerii au o sumedenie de întrebări, iar cei ce le-ar putea răspunde se arată, se pare, tot mai puţini.

Evident, îmi pun şi eu întrebări legate de această stare de lucruri:

– au pus aceleaşi întrebări părinţilor şi n-au primit răspuns?

– nu au încredere în ceea ce le-ar putea răspunde părinţii?

– se tem să-şi arate frământările în faţa părinţilor?

– păstorii lor cunosc aceste frământări?

– există o teamă faţă de păstori, teamă manifestată prin evitarea dialogului deschis?

Şi multe altele…

Am decis să deschid o nouă rubrică, pe care am să o numesc simplu „Întrebările tinerilor”, rubrică în cadrul căreia am să postez din când în când acele întrebări mai neobişnuite pe care mi le adresează tinerii. Opiniile exprimate de cei ce vor citi aceste articole se pot adăuga răspunsurilor pe care le dau eu acestor tineri şi, sper, le vor creea o viziune mai clară, sau măcar posibilitatea de a alege, prin comparaţie, prin analiză, o perspectivă mai limpede asupra frământărilor pe care le au.

De menţionat faptul că, mai ales din cauză că multe solicitări ale lor sunt însoţite de rugăminţi de genul „rămâne între noi”, „what’s in this mail, stays in this mail”, „vă rog să păstrăm aceasta în privat” etc, nu voi dezvălui nici o identitate. Dar, le-am spus că voi posta întrebările pe blogul acesta, pe care mulţi dintre ei îl citesc. Voi încerca să reproduc întrebările sub forma în care mi se pun, nu voi da răspuns aici la ele, ci doar voi atrage atenţia asupra posibilelor lucruri ce ar putea fi luate în considerare atunci când formulăm răspunsuri.

Astăzi voi începe cu o întrebare care, se pare, are în spate un lucru cât se poate de practic:

„Daca m-aş înrola în armată şi (ca idee doar) pe viitor aş şi pleca în Irak, Afganistan, şi aş face ce face un soldat, ar fi păcat în faţa lui Dumnezeu? Foarte delicat subiect! Îmi servesc ţara, efectiv!”

Iată câteva lucruri de luat în considerare în încercarea de a afla răspunsul:

– Biblia nu spune nicăieri, în mod indiscutabil să slujeşti sau să nu slujeşti sub arme.

– Vechiul Testament este plin de exemple privind credinciosul sub arme, de la Avraam până prin anii 600 d.H., când Israel dispare ca stat politic.

– Atitudinea Domnului Isus şi a apostolilor faţă de cei aflaţi în serviciul militar a fost una de respectare a statutului lor (vezi atitudinea faţă de centurionii care sunt consideraţi buni creştini, cu un caracter deosebit, faţă de temniceri etc).

– Nici unuia dintre soldaţii cu care a venit în contact nu i-a cerut Domnul Isus să abandoneze serviciul militar. La fel, Ioan Botezătorul, apostolii…

– În contrast cu acestea sunt învăţăturile care, plecând de la porunca a şasea şi până la cele ale Domnului Isus, pledează împotriva violenţei sub orice formă.

Deci? Ce-i răspundem acestui tânăr?

Reclame

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebările tinerilor, Biserica și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

51 de răspunsuri la Am o întrebare… (1)

  1. Cosmin zice:

    Știm că un creștin este îndrumat de Dumnezeu să trăiască în pace. „…. Trăiţi în pace între voi.(1 Tesaloniceni 5:13 ). Dar putem spune că ne apărăm țara, nu asuprim noi pe cineva, nu noi începem războiul. Și totuși dacă începe un război ?! În psalmul 29 ni se spune că: „Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântă pe poporul Său cu pace. ” Iar în momentul în care Dumnezeu nu mai binecuvântă pe popor cu pace, înseamna că dorind să faci tu pace prin război ești împotriva dorinței lui Dumnezeu. Iar un creștin poate fi angrenat într-un război fără vreun rost, un război inițiat de conducătorii tării respective. În psalmul 120 ni se zice „Eu sunt pentru pace; dar de îndată ce vorbesc eu, ei sunt pentru război.” Uneori în „războaiele” altora intrăm și noi, iar de cele mai multe ori, noi creștinii ieșim victime. Când în Irak ești față în față cu un copil de 12 ani, care are o armă îndreptată spre tine, iar tu la rândul tău ai arma ațintită asupra lui, aș întreba la ce lucru te-ai gândi prima data? La familia ta (vrei să ajungi acasă viu) sau la împărăția lui Dumnezeu (una dintre porunci este „să nu ucizi” ). Eu în puțina mea experiență de viată creștină am învățat un lucru, atunci când întâlnesc situații de genul acesta prefer să nu fac compromisuri în fata lui Dumnezeu. ( pacea, dragostea, toleranța, îngăduința, sunt lucruri de care pe frontul de război trebuie să te debarasezi ). Ca o sugestie ar fi, dacă tot se vrea sa se servească țara pe frontul de război, se poate face acest lucru nu ținând arma în mână ci ținând seringa și bisturiul.

    • marinelblaj zice:

      Mulţumesc, Cosmin, pentru comentariul tău detaliat.
      Am să reţin ca răspuns, în rezumat: „Nu este o problemă să slujeşti în armată dacă o faci ca necombatant sau, altfel spus, în trupe auxiliare

  2. Dragă Marinel, în primul rînd în Irak, Afganistan sau mai ştiu eu unde nu te duci pentru patrie, ci pentru bani. Eşti mercenar, cu alte cuvinte. Dacă omul şi-a ales această meserie, a armelor, e treaba lui şi conştiinţa sa în joc. Într-un fel se pune problema pe timp de pace (în ţara ta), şi alta în timp de război. Şi una e dacă e război la tine, sau în altă parte. Nu mai vorbesc de interesele care stau în umbra unor conflicte şi de oamenii care mor ca muştele, ucigîndu-se unii pe alţii, pentru lucruri care nu-i privesc şi care, dimpotrivă, îmbogăţesc pe alţii sau satisfac orgolii şi planuri diabolice. Nici războiul din Irak nu face excepţie de la regulă. După opinia mea, un român nu are ce să caute acolo, iar un creştin, cu atît mai puţin. Dacă a luat bani ca să se facă militar, atunci cînd depune jurămînt, el ştie că uciderea, la nevoie, a duşmanului, intră în Fişa postului. Aşa că să nu se smiorcăie şi să nu pună întrebări, aşteptînd de la alţii să-l mîngîie pe conştiinţă. Dacă ai făcut un pact cu diavolul, apoi sau te lepezi, sau te duci cu el. Cale de mijloc nu există. Povestea aia cu războiul sfînt, cu cruciada modernă, lansată de Bush, e o gogoriţă. Cînd ţara îţi e atacată, atunci e altă poveste. Românii n-au dus războaie de cucerire, nu stă în firea lor. Dar şi-au dat sîngele pentru fiecare palmă de pămînt de care ne bucurăm azi. Am întîlnit (şi am povestit asta, mai demult) un ţăran român care a luptat pe frontul de Est, în cel de-al doilea război mondial. A fost luat prizonier şi dus în Siberia, unde a stat 8 ani. A scăpat cu viaţă, s-a întors în satul său, în com. Păstrăveni, satul Rădeni, unde a murit bătrîn şi mulţumind lui Dumnezeu că s-a îndurat de el, pentru că fiind în linia întîi a frontului, în loc să ucidă pe ruşi, a tras numai în aer. Toţi cei care au ucis, consăteni de-ai săi, nu s-au mai întors. Au pierit pe front sau în deportare. Ce-aş face eu? exact ce-a făcut ţăranul acela, care m-a învăţat omenie şi grădinărie. Eram în primul an medic de ţară. Acum sunt bătrîn şi icoana omului ăla o păstrez în inimă. Nu NATO, nu Irak, nu tot soiul de tîmpenii cum ne băgă ăştia cu forţa în cap.

    • marinelblaj zice:

      Mulţumesc şi pentru acest amplu comentariu, dragă Răsvan! Interesantă istoria acelui ţăran român. Aş adăuga un lucru şi mai interesant: cu mulţi ani în urmă am tradus „Doctrinele biblice” ale menoniţilor. O carte amplă (500 pagini), în care sunt detaliate toate doctrinele lor. Între ele, una, cea a pacifismului. Citez: „Doctrina pacifismului nu este doar o reacţie pasivă la constrângere şi violenţă, ci implică exerciţiul dragostei lui Dumnezeu în toate relaţiile noastre umane”. Şi un alt citat, din Menno Simons: „A ajuta cu sabia este un lucru interzis tuturor creştinilor adevăraţi… armele noastre nu sunt săbiile şi suliţele, ci răbdarea, liniştea, nădejdea şi Cuvântul…”. Şi un altul, din „Doctrine”: „Creştinii sunt apărători ai unei naţiuni prin vieţile curate pe care le trăiesc”. Mai mult, într-o altă carte de mărturii privind viaţa menoniţilor, am citit despre bărbaţi care şi-au văzut familiile ucise şi n-au ridicat mâna să le apere, ci s-au rugat, fiind apoi ucişi şi ei. Este aceasta o trăire „la extremă” a pacifismului învăţat de Domnul?
      Oricum, pentru a fi mai uşor de folosit tinerilor care citesc aceste postări, am să rezum din comentariul tău că:
      „Pe fronturile de război, unde recrutarea are la bază mercenariatul, nu are ce căuta un creştin. Dar, dacă faci parte din forţele armate ale ţării şi ţara îţi este atacată, atunci e altă poveste”

      • Rezumat corect! 🙂
        Chiar ai tradus tu cartea aia? Mamăăă!!! 🙂

      • Vreau să o citesc şi eu!

      • marinelblaj zice:

        Of! Am mai fost rugat asta, chiar aici, pe blog! Nu ştiu cum să procedez. Am un singur exemplar (cartea s fost tradusă pentru uzul intern al misunii menonite din România „Gospel Tracts and Bible Society”. Traduc şi acum pentru ei studii biblice trimestriale şi ştiu că şi-au mutat „cartierul general” de la Arad la Bacău acum vreo 3 ani; traducerea am făcut-o pe un computer al tipografiei unde lucram atunci). Am să încerc să iau legătura cu ei şi să vad dacă mai au exemplare disponibile sau spre vânzare!

      • Lasă că vedem noi, ajungem la o înţelegere… 🙂

      • marinelblaj zice:

        Până una-alta am să le scriu un e-mail. Poate…
        Chiar m-aş bucura să pot rezolva solicitările; e interesant de studiat!
        Oricum, pentru prieteni merită! 😀

      • marinelblaj zice:

        Mulţumesc, Rasvan, pentru confirmare.
        Da, am tradus-o în 2003. A durat exact un an (îmi amintesc şi acum: am început în 10 februarie şi a intrat la tipar după un an, în 11 februarie). Ceea ce a fost cel mai dificil a fost să traduc paginile citate din scrierile lui Menno, în engleza anilor 1600! Stăteam la unele pagini şi câteva zile… 😀

    • dave zice:

      Razvan, ai dreptate cind vorbesti de NATO, de Irak, sau de cine cauta galceava… Chiar si daca ar fi vorba de interes de castig la nivel de guvern, nu poti spune tot asa la nivel individual pentru un soldat. Daca e vorba, sunt multe modalitati de castig mult mai bune si mai putin riscante, in domeniul civil. Eu cred ca majoritatea celor care se inscriu la oaste au in ei cel putin un procentaj de patriotism. Si nimeni nu vede asta ca un „license to kill” ca o motivatie. Dimpotriva, spera sa nu fie nevoie sa omoare pe nimeni, daca se poate nici sa nu fie conflict militar in perioada lui. Aceste decizii se iau la alte nivele care au si ele responsibilitatea lor. Dar de obicei nici un soldat nu stie ce urmeaza si ce-l asteapta cind se inroleaza. De aceea cred ca este destul de nepotrivita, chiar jignitoare, acuzatia de „mercenari”… Iar daca acel unul a scapat tragind in aer, poate n-ar fi scapat daca toti faceau ca el. Cineva trebuie sa duca greul, sa indeplineasca misiunea. Lucrul nu se face daca toti doar pretind ca lucreaza, dar totusi merge cu unul-doi „descurcareti”. Intrebarea e pusa in mod general, deci si raspunsul trebuie considerat asa, daca toti ar face la fel.
      Ce faci daca vine cineva peste tine sa-ti atace familia? Eu as face tot ce mi-ar sta in putinta sa I-l opresc. Dorinta n-ar fi sa-l omor, dar in limita posibilitatii l-as soma, apoi I-as trage pe la picioare, dar daca e cu pistolul indreptat spre copilul meu n-as mai ezita sa trag eu primul… Apoi i-as dori best wishes… Cam asa e si cu cei ce-si iubesc tara. (Deci aici nu e vorba de motivatiile de razboi. Acelea sunt hotarite de altii – un alt subiect).
      In majoritate, armata unei tari pastreaza pacea doar prin prezenta ei, dar mai sunt si cazuri cind se mai incearca limitele. Daca aceste limite se dovedesc a nu fi reale, a nu fi aparate, atunci haosul creste.

      • marinelblaj zice:

        În primul rând, bine ai venit în „Cetatea de piatră”, David!
        Mulţumesc şi pentru comentariul tău. Remarc schimbarea de perspectivă pe care o propui.
        Aş „extrage” din comentariul tău un răspuns de genul:
        „Câtă vreme motivaţia este corectă, respectiv, patriotism şi nu înclinaţia spre violenţă, prezenţa creştinului în armată nu este greşită, indiferent de teatrul operaţional”
        Am reţinut şi explicaţia privind apărarea familiei. Aici trebuie să recunosc că nici eu nu pot înţelege gândirea menonită, deşi îi respect foarte mult pentru creştinismul lor mult mai „genuine” decât al multora dintre noi.
        Dacă am „extras” concluzia greşit, te rog să mă corectezi. Aceasta este valabil şi pentru toţi participanţii la dialog!

      • I.B. zice:

        „Dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte.” Conştientizând acest lucru, am pune mai puţină bază pe „vegherea” noastră.
        Pe de altă parte, cine a zis că vom fi scutiţi de asemenea tragedii? Sau că trebuie să facem ORICE ca să le evităm? Sau că înrolarea în a face acel orice ne va pune la adăpost de finalitatea de care ne temem? Nu cumva pierdem uşor din vedere perspectiva celeilalte vieţi? Ba chiar se dovedeşte a fi pentru noi o alternativă de evitat cu orice preţ, socotită ca o pierdere. Eu consider că responsabilitatea noastră este mai mare ÎNAINTE de asemenea momente critice. Când am ajuns faţă în faţă cu ele, … cred că se aplică bine versetul din 1Petru 4:19: să ne încredinţăm sufletele credinciosului Ziditor şi să facem ce este bine.

      • marinelblaj zice:

        Un „Bun venit” şi ţie, Neluţu, în Cetatea de piatră!
        Mulţumesc pentru punctul tău de vedere!
        Rezumând, „să fim responsabili înainte de a ne gândi la o eventuală înrolare. Ea nu se justifică în postura de creştin”
        Corect?

      • I.B. zice:

        Nu chiar corectă deducţia. NU sunt pentru O ASTFEL de înrolare! Ci m-am gândit că responsabilitatea noastră este legată de acele alegeri pe care le putem face şi care pot conta, ca să nu ajungem în situaţii limită. Dar dacă am ajunge în asemenea situaţii, dincolo de putinţa noastră de a le evita, armele, crima, nu sunt de nici un folos; nu le consider o opţiune.

      • marinelblaj zice:

        Mulţumesc pentru corectură. Am operat! Sper să beneficiem în continuare de opiniile tale. Vor mai urma şi alte postări de acest gen şi contez, spre ajutorul tinerilor, la contribuţia voastră!
        Binecuvântări!

      • Dave, iartă-mă că vă întreb: aţi făcut armata? Apoi, termenul de mercenar nu e cîtuşi de puţin jignitor. Toată Renaşterea s-a bazat pe instituţia asta. De Legiunea Străină ce să mai vorbim… Am cunoscut oameni care au luptat în Legiunea aia.
        NU, dacă toţi ar trage în aer, n-ar mai fi războaie. Ce e aia „trag la picioare”? cred că nu vorbiţi serios! Aţi ţinut o armă în mînă vreodată? Eu da! şi nu una, ci multe, şi mai mari şi mai mici.
        Aţi văzut oameni care se antrenează să ucidă? Cum adică, mă angajez în armată, plec în Irak sau Afganistan şi sper să nu împuşc pe nimeni?
        Bine, poţi spera orice, depinde de naivitatea omului, dar eşti pregătit să faci asta, dacă e nevoie. În ce procentaj se împlineşte chestia asta nu are importanţă. Contează că te ştii capabil să ucizi. Dacă aveţi aşa un „patriotism” în vene, asta vă priveşte personal, nu e treaba nimănui cum vă împăcaţi cu Dumnezeu după aia. Dumnezeu nu e tricolor, chiar dacă e din Trei Persoane.
        Bun, dacă împuşcînd un arab consideraţi că aţi contribuit la pacea lumii, în timp ce omul ăla chiar îşi apăra posmagii şi nădragii rupţi în fund ai copiilor lui şi arăboaicei de nevastă, chiar v-a lovit propaganda acolo unde trebuie.
        Ce caută americanii şi aliaţii lor în Irak, frăţioare? Dar ce caută românii noştrii acolo? Ca să servim NATO să nu ne atace ruşii? 🙂 Chiar credeţi mizeria asta?
        Singura luptă pe care o înţeleg e aia în care îţi aperi glia. Omul de care vorbeam era un sfînt. Or, un războinic nu poate înţelege ce e în inima unui om al lui Dumnezeu. Atacul asupra Uniunii Sovietice a fost o tîmpenie, o spune şi Neagu Djuvara. Întoarcerea armelor împotriva aliaţilor nemţi a fost o trădare, care ne-a discreditat în ochii tuturor. O naţiune cu curu-n două luntre. O spune tot Neagu Djuvara. Ajunseserăm nişte indivizi în care nu se mai putea pune bază. Omul a ales să nu ucidă, nici pentru Antonescu, nici pentru Regele MIhai.
        Iar după 60 de ani de comunism tembel, după o revoluţie trucată şi un şir de corupţi care se perindă la putere fără sfîrşit, dvs. îmi vorbiţi de patriotismul românului plecat să vîneze arabi în Irak?

      • dave zice:

        Razvan, ma cam pui la incurcatura intr-un fel, pentru ca sunt de acord cu majoritatea afirmatiilor tale. E adevarat, razboiul n-are nici o logica. Lupta Romaniei impotriva Rusiei este exact cum spunea Neagu Djuvara. Atacul Americii asupra Iracului, o timpenie si mai mare… Nu vreau sa spun prea multe despre mine pentru ca vad ca esti influentat mult de detaliile si exemplele secundare. Eu am incercat sa ma concentrez doar la idea de a trage sau a nu trage. Si daca ai adus vorba de constiinta, care de fapt e esenta, Biblia spune „Sa nu ucizi!” ( cu sensul de a asasina, a achita…). Daca-ti sare unu inaintea masinii si l-ai omorit, nici legea nici biblia nu te condamna (nu e cazul sa intram in detalii cu imprejurari si exceptii si sa iesim de la subiect). Cu razboiul e putin diferit, dar similar.
        Pot sa spun si eu ce mi-a spus un fost sergent (si iarasi, n-are rost sa-i prezint relatia cu mine), care a fost si el in Siberia doar 5 ani. Au fost situatii cind a spus si el soldatilor din comanda lui: „Voi vreti sa traiti? -Da. -Si eu. Daca n-andreptat Dumnezeu lumea pina acum, n-o vom indrepta noi in noaptea asta…” si au stat care pe unde au putut (dar nu asa ca toti luptau doar el tragea in aer)… In alta imprejurare i s-a ordonat sa mearga sa atace in plina zi un amplasament instalat intr-un aeroport… (incerc sa scurtez)… Ordinul e ordin, dar din cauza nebuniei riscului in care i-si punea soldatii, de a fi luati „ca de pe masa” pe cimpul deschis, a fost foarte aproape sa refuze, pina la punctual ca si el si comandantul au avut mina pe arma. Totusi s-a dus, dar a folosit o cu totul alta strategie… a ocolit mult prin niste vai, lasind doar citiva sa atraga atentia cu mici manevre de departe, iar ei au navlit pe cealalta parte cu strigate si galagie mare… Au reusit sa-i faca pe toti sa-si arunce armele si apoi sa-i ia prizonieri, spre stupoarea lor cind au vazut ca nu era decit un pluton… Mai pe urma a fost onorat… O fi tras si el in aer atunci, dar strategia lui a salvat si viata colegilor, si a prizonierilor…
        Se mai poate ajunge la divergente si din cauza intelegerii sau interpretarii gresite. Nu am pretentia ca am lamurit totul, nici n-am incercat prea tare :)… Trasul la picioare i-si are si el locul lui… E bine sa stam cit de cit la subiect… (Deja am acordat cam mult timp pe-aici).

    • Sanyi zice:

      Aveti dreptate domnule Rasvan. Socrul meu era militar in cel de-al doilea razboi mondial dar era si crestin, temator de Dumnezeu, era trimis pe front pe linia pusti, a trea zi de front erau vre-o cinci soldati intr-un transeu sapat de ei, el s-a rugat in felul urmator „Doamne, decat sa inpusc pe cineva mai bine duma 4 ani in Rusia” Dumnezeu ia ascultat rugaciunea, a doua zi in zori au vazut un soldat rus care venea catre ei la catva metri, era ceata mare, le-a vorbit in romaneste „lasati armele acolo si veniti dupa mine” la o distanta foarte mica erau soldatii rusi, au fost luati prinzonieri, a fost dus in rusia patru ani si jumatate dupa care a venit acasa la sotie si copii lui. A trait 86 de ani slavind pe Dumnezeu. Soldat, copil de Dumnezeu in zilele noastre nu se poate. Ia ce ne spune Isus noua tuturora:” Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea.”

      • marinelblaj zice:

        Bun venit în Cetatea de piatră, Sanyi!
        Îţi mulţumesc şi ţie pentru comentariu. Am reţinut: „Soldat, copil de Dumnezeu, în zilele noastre nu se poate”

    • Adrian zice:

      iata un raspuns sanatos, de om cu experienta si cu simtul realitatii. Merita citit, spre completare, si articolul de pe blogul personal al domnului Rasvan Cristian. Bunicul meu mi-a relatat o experienta asemanatoare de pe frontul rusesc. A participat la intreaga campanie din Rusia cu gandul ca „cine ocheste, va fi ochit” si nu reusea sa priceapa ce cautam noi prin stepele Rusiei. De ce, daca ne dam asa de viteji, nu ne-am opus cu armele in august 1940, chiar daca am fi pierdut?! Daca in august 1940 ne aparam ce era al nostru (asa cum a stiut sa o faca Polonia) poate lumea ne-ar fi privit altfel azi.

      O singura chestiune din comentariul cu miez al domnului Rasvan ar fi de discutat: daca noi nu am dus sau nu vreodata, fie si la o scara mai mica, razboaie de cucerire. E drept, mai intai ar trebui sa definim termenul. E de discutat aici daca Mihai Viteazul a dus sau nu (si) campanii de cucerire. Ingerintele lui Mircea in luptele dintre urmasii lui Baizid au sau nu caracter ofensiv? Luptele lui Stefan cu muntenii cum ar trebui incadrate? Nu mai spun de al doilea razboi balcanic, o mare gafa politica, dupa cum arata si Neagu Djuvara (Cadrilaterul nu a fost niciodata pamant romanesc). Se pare ca uneori tine de ratiuni strategice defensive sa „intri” si in teritoriul adversarului. Pe de alta parte, stiu ca acest rationament e „alunecos’, pentru ca astfel si-a justificat si Antonescu participarea la razboiul rusesc (dand ca exemplul campaniile lui Scipio Africanul – cam deplasata comparatia). Cand am fost cat de cat puternici (adica foarte rar) si noi, romanii, am initiat mici campanii care pot fi considerate, fie si la limita, ofensive.
      In rest, nu poti sa nu te minunezi de lectia de strategie si tactica pe care i-a tinut-o Stefan cuceritorului Constantinopolului, de ce au facut niste viteji la Calugareni si in alte locuri. Nu e vorba de nationalism aici, e de ajuns sa citim ce scriu cronicile straine despre aceste evenimente. Ma scot din sarite unii crestini evanghelici romani care practica un fel de cosmopolitism de berarie, ridiculizand cu un semidoctism „lustruit” fapte remarcabile ale propriei noastre istorii.

      • marinelblaj zice:

        Mulţumesc pentru completări, Adrian! Mi-am permis să subliniez în comentariul tău un lucru pe care nu l-aş dori deloc trecut cu vederea! 😉

  3. SD.com zice:

    Dupa ce am citit comentariile de mai sus alte ante-vorbitorilor mei, catadicsesc sa scriu si eu cateva randuri, dandu-mi cu opinia pe ecran.
    Eu am o alta abordare a problemei, dar directia este aceeasi:
    – Este cumva statul american sub asediu? Sau tara are nevoie de voluntari care sa moara pentru cei ce exprima opinii pertinente si impertinente?!
    – Ti s-a cerut in mod express sa te inrolezi? Sau e o problema financiara reprezentata de faptul ca acesti bani (stiu, nu putini) ii castigi destul de usor daca in perioada contractuala nu se petrec evenimente notabile? Asta iti da impulsul asta?
    – Esti credincios lui Dumnezeu cu adevarat? Atunci de ce vrei sa fii partasi la atrocitatile unei lupte sau ale unui razboi (daca te ajuta Bunul Dumnezeu sa supravietuiesti tuturor luptelor)?
    Intr-o lupta (si un razboi are multe lupte de castigat) vei avea de intalnit tot felul de situatii critice, dar si de abuz grosolan: crime de razboi, jafuri, violuri, copii nevinovati platind cu copilaria lor pentru setea ta de bani, victime desfigurate de obuzele lansate de tine sau colegii de arme…
    Eu, sincer, inainte de a lau o decizie finala in privinta acestui subiect, as indemna pe acest tanar sa viziteze vreo 2-3 veterani de razboi dintre care cel putin unul sa fie persoana cu disabilitati fizice datorate luptei pe front.
    Poate dupa ce ascula povestirile si vizualizeaza la nivel mental imaginile respectivei povestiri, dupa ce-i descrie in detaliu tortura suferita in perioada de prizonierat, cum a evadat, cum a fost abandonat sau tarat de colegii de arme etc… poate dupa toate acestea va avea o imagine muuult mai ampla despre ceea ce inseamna razboi si arta de a muri in zadar satisfacand scopuri meschine si ideologii la care nu te-ai afiliat.
    Cred o vizita la un centru de veterani de razboi ar fi raspunsul pentru acest tanar. Parerea mea. Eu asa l-as indruma.

    P.S.: Am fost lider de tineret timp de 8 ani si jumatate in Romania; stiu ce inseamna lucrarea cu tinerii si ce framantari au cei mai multi dintre ei sub chipul angelic cu care canta sau participa la serviciile inchinate lui Dumnezeu. Har, putere, curaj si intelepciune sa va dea Dumnezeu in lucrarea ce o faceti.

    • marinelblaj zice:

      Mulţumesc mult şi ţie, Siconi/SD pentru punctul de vedere pertinent! Şi mulţumesc şi pentru urare! E chiar o lucrare care implică o enormă responsabilitate cea cu tinerii. Frământările lor sunt multe, foarte multe, mai ales că ei se dezvoltă într-o lume din ce în ce mai complexă şi… complicată!
      Da, ai dreptate, n-ar strica o întâlnire „face to face” cu un veteran invalid de război! Ar fi multe de învăţat!
      Dacă ar fi să rezum răspunsul tău, aş spune că: „E mai bine să te gândeşti la toate faţetele serviciului militar înainte de a lua o decizie în acest sens”

      • SD.com zice:

        Cam asa. Eu as numi acest rezumat intr-un singur cuvant: DOCUMENTARE… si tot ce se leaga de acest aspect.

  4. Pingback: Patriotul | Jurnal

  5. szromulus zice:

    Interesanta postare, draga Marinel. Deci oamenii ar vrea sa-si incerce patriotismul tragand in arabi la comanda superiorilor din NATO, „buna cariera” 🙂 .

    O rudenie apropiata lucreaza de cativa ani in Irak, initial a lucrat in cadrul fortelor NATO, dupa plecarea armatei din zona a ramas sa lucreze pentru terti, pe post de medic. Mi-a povestit destul de multe din arena de lupta si din ceea ce se intampla acolo. As cuteza sa recomand tinerilor sa stea departe de acele locuri, chiar daca in Romania e greu de castigat un colt de paine. Mai bine sub guvernantii nostri „genial de prosti”, decat in acel mediu.

    Viata este foarte grea in Irak in prezent, iar irakienii sunt oameni foarte cruzi, foarte porniti spre a ucide, lipsiti de nivel de cultura, sunt destul de primitivi.

    Afganistan este o zona cu un grad foarte ridicat de risc. Tinerii care se gandesc la patriotism, la armata si la justetea armatei nu inteleg deloc ce se intampla acolo. Armata este o unealta tampa de executarea ordinelor superiorilor. Soldatii sunt masini de executat oridine, nu de facut dreptate, de promovat patriotism. Aspectul asta le scapa multora. Subscriu la ce spune Rasvan, cu idea de mercenari.

    • marinelblaj zice:

      Îţi mulţumesc şi ţie pentru comentariu şi detalii (orice amănunt poate fi de folos!), Romulus. Rezum spusele tale cu un „Armata nu e un organism de făcut dreptate, ci doar o maşinărie care urmăreşte interesele politicii prin executarea simplă de ordine. În concluzie, nu e pentru un creştin”
      Îndrăznesc să întreb suplimentar: dar dacă se exclude varianta mersului pe teatre externe de operaţiune (Irak, Afganistan…)?

      • szromulus zice:

        Poti te rog sa explicitezi intrebarea, cred ca nu am inteles suficient de bine ca sa compun un raspuns(seara imi trage mai greu procesorul) 😀

      • marinelblaj zice:

        Întrebarea era „dacă tânărul se înrolează în armată, fără intenţia de a se înscrie să participe în Irak sau Afganistan, ci doar să fie parte a armatei care, teoretic, se poate trezi în situaţia de a-şi apăra ţara? E corect pentru un creştin?

      • szromulus zice:

        Raspunsul lui Daniel este destul de complet. Oricum, dat fiind faptul ca este o meserie dura in care esti obligat sa executi planurile bune sau rele ale superiorilor, as recomanda sa isi schimbe meseria asap. In actiunile armate, in general, predomina interesele politice, acestea motiveaza multe dintre actiuni. Minciuna, egoismul, rautatea, ura, afacerile(asta pe prim plan) sunt motorul de baza al razboielor.

        Pe de alta parte am auzit de multe ori idea ca armata te face barbat si ca ar fi de dorit un astfel de exercitiu. Totusi cine doreste sa isi etaleze aceste calitati recomand cu caldura sporturi dure, box, arte martiale extreme. Sunt o modalitate mult mai buna de a dezvolta forta, duritatea, barbatia, decat armata. Sau pentru cei ce doresc sa devina descurcareti le recomand sa lucreze in strainatate, este un exercitiu exceptional de modelare a personalitatii si rezultatele pot fi foarte pozitive 😀 .

        Legat de faptul ca Dumnzeu NU este non-violent, trebuie remarcat faptul ca El alege ca solutie extrema violenta ca act de aplicarea dreptatii. Nu este un act benevol, de prima alegere, de placere, cum interpreteaza, spre exemplu, Richard Dawkins in cartea saThe God Delusion. Un articol care argumenteaza acest lucru se afla mai jos.

        http://carm.org/god-of-old-testament-a-monster

  6. ,,Cel ce poartă sabia“ este și el un slujitor al lui Dumnezeu (Rom. 13:4 – El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să -L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău.)

    Este o afirmație grea și controversată. Ce este această sabie? Doar ,,Poliția“ care veghează asupra vieții sociale interne?

    1. Cine depune un jurământ militar se bagă la stăpân! Asta este cheia problemei. Poți fi de acord cu toate directivele stăpânului tău? Naziștii, și alții ca ei, s-au scuzat cu: ,,A fost un act de datorie față de superiori“.
    2. Dumnezeu a folosit armate și războaie ca să-și împlinească planurile, dar și Diavolul a făcut același lucru toată istoria! Cum poți știi care din ei este la lucru într-o anumită situație dată?
    3. Dacă existe cauze morale pentru violență (preponderent de apărare), ce faci atunci când apare un dictator care-și tiranizează cetățenii și pune în pericol viața celor din zona respectivă? (Este o amplificare a întrebării: Care sunt limitele în care opinia publică trebuie să ,,nu se bage“ când vede ceva cumplit de rău pe stradă. Unde este limita dintre apatie, și simpatie? Dintre indiferență și prudență?).
    4. Finalul Apocalipsei nu susține teza unui Dumnezeu non-violent! Am trăit printre menoniți. Și ei sunt foarte ,,răi“ când este vorba de aplicarea disciplinei in familie sau biserică).

    Răspunsul meu: Nu m-aș bucura dacă un tânăr din familia sau biserica mea s-ar înrola, dar mă rog pentru fiecare dintre ei care o face.

    • marinelblaj zice:

      Mulţumesc, frate Daniel, pentru detaliere. Într-adevăr, o „feliere” de laborator a problemei. Mi-am permis să transform în bold cele patru puncte, în loc să mai rezum.
      Am să încerc să public ulterior şi reacţia celor care pun întrebările. Nu de alta, dar intenţia mea e chiar să-i ajut pe tinerii care au întrebări.
      Ah, şi un „Bun venit” în Cetatea de piatră şi în calitate de comentator! 😀

  7. Pingback: Tinerii întreabă – o rubrică nouă la Marinel Blaj | B a r z i l a i – e n – D a n

  8. SD.com zice:

    O intrebare, de data aceasta, din partea mea, care am ramas putin confuz: este vorba despre tineri din Romania sau tineri din SUA?!
    Oricum ar fi, raspunsurile tuturor celor de mai sus se aplica fara preget. Eram doar curios sa stiu ce anume impinge un tanar spre astfel de intentii sau ganduri?! Sa stiu din ce cultura face parte.
    Mai sus am avut impresia ca este vorba despre tineri romani americanizati… ulterior am descoperit altceva: tineri romani ramasi in tara. Rog a mi se face putina lumina in ganduri. Multumesc.

    • marinelblaj zice:

      După cum scriam în articol, petrec mult timp cu tinerii (deşi vârsta mea… :D). Este vorba despre tineri români, care trăiesc aici, învaţă sau muncesc aici. Sunt tineri cu care mă întâlnesc la seri de tineret (nu doar din biserica noastră!), cu care merg în tabere etc.
      Ce-i drept, mă întreb şi eu, deşi îi cunosc personal pe toţi, ce anume stă în spatele întrebărilor lor (de unde şi întrebările suplimentare din postare). Cum spuneam undeva, mai sus, tinerii aceştia se dezvoltă într-o lume mult mai complexă şi mai complicată decât cea în care mi-am trăit eu tinereţea, de unde şi tristeţea de a constata cât de rea poate fi uneori libertatea (a nu se înţelege că duc dorul lipsei de libertate! 😀 Să nu uităm: Securitatea, greutatea accesului la cultură şi informaţie, „filtrarea gândirii” etc).

  9. Petre zice:

    Cred ca trebuie avut in vedere ca statutul nostru de ”crestin” este unul diferit fata de statutul unui evreu (mai ales din perioada vechiului testament), sau fata de un musulman, sau oricare alta religie . Noi crestinii avem cu totul alta lege si urmarim cu totul altceva fata de un evreu care traieste dupa legea mozaica sau fata de un om care traieste in oricare religie de pe pamant! A fi crestin inseamna sa traiesti după legea lui Hristos…, si asa cum vorbeste autorul epistolei catre Evrei despre Avraam (Evrei 11:16 – …doreau o patrie mai buna, adica o patrie cereasca…) un crestin este in primul rand ”un cetatean al cerului”. Dumnezeu nu ne-a promis un Canaan pe care trebuie sa-l aparam noi cu arme, asa cum trebuiau sa faca Evreii in vechiul testament, in Numele Domnului. Mi se pare normal ca orice tara sau religie de pe pamantul asta sa aiba armata ei, atata timp cat are de aparat o tara, un tinut sau un teritoriu, care reprezinta un anumit interes…, dar nu mi se pare normal ca un crestin sa puna mana pe arma sau sa predice razboiul sau crima in Numele Domnului! Aveti in vedere ca Domnului Isus a zis: Matei5:44 ”Dar Eu va spun: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvântati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor ce va urasc, si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc.” Noi crestinii nu avem o tara care poate fi cucerita de cineva…, si nu avem nici un interes sa cautam sa cucerim noi o alta tara…! De aceea sfatul pe care vreau sa il dau tinerilor crestini este sa nu intre in jocul sau in politica altora! Nu pot sa cred un crestin in care traieste Domnul Isus (vezi Galateni 2:20 – ”Am fost rastignit împreuna cu Hristos, si traiesc… dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste în mine. Si viata, pe care o traiesc acum în trup, o traiesc în credinta în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine însusi pentru mine.”) si el este un templu al Duhului Sfant (1Corinteni 3:16 – Nu stiti ca voi sunteti Templul lui Dumnezeu, si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste în voi?) ca ar mai fi capabil sa omoare pe cineva!

    • marinelblaj zice:

      Bun venit în Cetatea de piatra, Petre!
      Mulţumesc pentru comentariu şi argumentări. Găsesc de reţinut afirmaţia făcută:
      „Având în vedere că un creştin aparţine unei alte Împărăţii, nu mi se pare normal ca el să pună mâna pe armă intrând în jocul politicii altora”
      Sper că am rezumat corect!

  10. L.I. zice:

    grea intrebarea, insa ma gandesc la sentimentul acela de mandrie, recunoastere si respect fata de cei care ne apara tara sau vegheaza la buna stare de pace si liniste a ei. cred ca cel mai bine cunosc acest sentiment cei din tarile implicate mai des in conflicte.
    eu cred ca nu e un pacat sa te inrolezi in armata.

    • szromulus zice:

      Nu, nu este pacat sa te inrolezi in armata. In schimb exista riscuri majore la care se expune recrutul. In armata, politie, jandarmerie lucrurile nu sunt atat de simple cum par, spun asta pe fondul faptului ca stiu bine povestile de viata ale unor persoane. Sunt chiar crestini care au cazut de la credinta intrand in medii de acest fel, datorita nivelului ridicat de compromis la care s-au expus. Chiar si in firmele de paza sa lucrezi ca agent de interventie este foarte dificil, cu siguranta nu sunt joburi pe care le-as recomanda unui crestin.

    • marinelblaj zice:

      Mulţumesc, L.I., pentru opinia exprimată. Mă gândesc însă câtă mândrie ar mai exista dacă, plecat pe un front din Irak sau Afganistan, te-ai trezi în faţă cu un copil „blindat” cu explozibil. Ştiu, tu scriai despre apărarea ţări şi vegherea la pace şi linişte, dar să nu uităm că în virtutea acestor „idealuri” au loc intervenţii şi în statele de mai sus.
      Concluzia ta ar fi că „nu este un păcat să te înrolezi în armată”. Am reţinut opinia.

  11. emil zice:

    …recomand ca lectura si ca un posibil raspuns la toate intrebarile astea legate de armata un roman recent „Pasarile galbene”. e despre razboi si despre ce lasa in urma in sufletul unui soldat. scriitorul chiar a luptat in irak. recomand si filmul restrepo.
    …a venit la biserica la noi un pastor american care era mindru ca luptase in vietnam in tinerete. a folosit experientele de acolo in predica. dupa biserica l-am intrebat ce a cautat ca si crestin in vietnam cind nimeni nu l-a somat sa se inroleze. a zis ca a facut-o din dragoste pentru tara. iar eu am replicat: „in conditiile in care s-a desfasurat razboiul din vietnam cu atitia civili din sate ucisi degeaba de catre bravii vostri soldati, un crestin nu avea ce cauta acolo. eu cred ca religia dv. e tara pe care credeti ca o slujiti, patriotismul de care sunteti atit de mindru!” si am plecat…nu prea i-a placut raspunsul meu.
    …si sa nu uitam ca soldatii implicati in razboaie utilizau deseori pervitin, amfetamine si tot felul de adjuvante, care in final alterau starea de constienta a combatantului creand dependenta si stari de depresie ce duceau deseori la sinucidere…si sa nu uitam razboiul nu iarta pe nimeni, cu atit mai putin viata de soldat activ pe un crestin inrolat intr-un corp de armata de pe un teatru de operatiuni pe principiul mercenariatului.

  12. Adrian zice:

    pe vremea cand lucram pentru armata, am auzit din gura unui reputat istoric militar o vorba care m-a pus pe ganduri (intr-un context in care eu ma plangeam de absurditatea deciziilor luate de niste generali): „desi necesara, armata este o institutie inevitabil absurda, pentru ca serveste unui scop absurd: razboiul.”

  13. John Ciupuliga zice:

    Fr Marinel nu va cunosc personal,il stiu doar pe Daniel(ma gindesc ca sinteti rude).Oricum discutia mi se pare interesanta dar in acelasi timp subiectiva.La noi la biserica avem soldati in armata americana implicati in razboi.Nu stiu pe nici unul sa fi ales cariera aceasta pt bani.De asemenea a confunda mercenarii din legiunea straina cu soldatii din armata Americana sau romana mi se pare regretabil.Orice soldat stie ca va apara interesele tarii sale.Vietnam,Irak,Serbia au fost greseli?Greu de sups.Am stat de vorba cu vietnamezi care au pierdut tot din cauza comunistilor,vorbeau de ei ca de niste criminali vinduti rusilor..Va aduceti aminte de criza rachetelor(perioada Kenedy),a fost buna fermitatea americanilor?Sau vi se pare corecta indiferenta tuturor in fata anexarii Austriei,sau impartirea Poloniei in al doilea razboi?Irak,Afganistan, va aduceti aminte de primul atac asupra Gemenilor(epoca Clinton),ce au facut Americani?As intreba ce ar face crestinii adevarati daca Ungaria ar ataca Romania revendicind un pamint care a fost al lor 1000 ani?Si mai rau ar repeta un Moisei? Personal cunosc soldati Americani care sint foarte buni crestini.

    • marinelblaj zice:

      Frate John, în primul rând, bine aţi venit în Cetatea de piatră!
      Da, Daniel este vărul meu primar!
      Evident că o discuţie ca aceasta nu avea cum să nu fie subiectivă câtă vreme ne are pe noi, oamenii, drept… subiect! 🙂
      Deşi pusă la un mod general, întrebarea a alunecat inevitabil şi spre implicarea americană pe alte teatre de operaţiuni militare. Tânărul care a pus întrebarea nu se gândea deloc la aşa ceva, dar…
      Punctul meu de vedere privind acest aspect diferă, în ceea ce mă priveşte, de al multora. Adevărul e că mulţi nu fac o distincţie clară între poilitică, politică militară şi mentalitatea de soldat. În privinţa americanilor e şi greu să faci acest lucru dacă nu ai ajuns să cunoşti americanul… Dar asta e o discuţie cu totul aparte. Am cunoscut şi eu veterani de război, unii nenorociţi pe viaţă. Punctele lor de vedere diferă în ce priveşte intervenţiile militare. Este extrem de dificil să existe un discernământ clar în judecarea lucrurilor. Este legitim să ne întrebăm unde ar fi fost Europa fără intervenţia americană în cel de-al doilea război. Şi multe altele… Dar la fel de legitim ar fi şi să existe obiectivitatea de a vedea latura politică din spatele intervenţiilor din Irakul în care nu s-au găsit faimoasele arme chimice, Afganistanul şi incapacitatea unor servicii secrete superdotate de a găsi ani de zile un terorist ca Bin Laden (eu l-am numit „semi-ilegalist”, adică el se ascundea, dar nu-l căuta nimeni!). Nimeni nu poate contesta ororile naziste sau comuniste. Esenţa întrebării era însă dacă un creştin poate fi soldat care ucide, torturează, distruge… Apărarea pământului, a familiei, a celor dragi e o faţă a monedei, dar să nu uităm că şi cei ucişi au pământul lor, familia lor
      De fapt, problema se pune în termeni politici sau militari?
      Dar, e mult de discutat…
      Imaginaţi-vă doar un soldat creştin (bun creştin) care se trezeşte în faţă cu un copil „blindat” cu explozibil. Este evident că vinovat pentru „blindarea” lui nu e copilul. Ce face acel creştin?
      Problema nu e simplă deloc, iar dumneavoastră aţi deschis în comentariul postat (pentru care mulţumesc!) cel puţin şase subiecte, unul mai complex decât altul!
      Fiţi binecuvântat! Cu pace!!

    • gh80iulian zice:

      imi amintesc o faza dintr-un film rusesc vazut in copilarie:un tinar taran dintr-un capat de munte se indragosteste de o fata dintr-un mare oras;atunci cind o ruda mai matura incearca sa-i sugereze cite ceva despre „neprihanirea” fetelor de la oras,tinarul i-o reteaza scurt-fata la asigurat ca e imaculata precum zapada…binevoitorul l-a intrebat atunci daca a vazut vreodata cum arata zapada intr-un mare oras. … totul depinde de perspectiva

  14. Pingback: Am o întrebare (2) | cetatea de piatră

  15. Pingback: Am o întrebare (2) | B a r z i l a i – e n – D a n

  16. Pingback: Am o întrebare – 3 – | cetatea de piatră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.