SCRISOARE DESCHISĂ update

Scrisoare deschisă adresată:

Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România
Uniunii Penticostale – Biserica lui Dumnezeu Apostolică
Uniunii Bisericilor Creştine după Evanghelie din România
Uniunea de Conferinţe a  Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea
Biserica Ortodoxă Română
Biserica Romano-Catolică din România
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Biserica Reformată din România

şi oricăror alte culte, asociaţii sau organizaţii religioase creştine din România.

Iubiţi fraţi în Hristos,

După cum se cunoaşte, în această perioadă are loc, în Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei, o acţiune ce vizează şi atentează la fiinţa spirituală a poporului român.
Legea fundamentală a unei ţări, Constituţia, trebuie să cuprindă, pe lângă prevederile ce fac referire la elementele ce definesc statul şi poziţia acestuia faţă de cetăţenii ei, şi elemente care să ţină cont de spiritualitatea poporului.
Conform recensământului din 2012, din datele Institutului Naţional de Statistică, în România creştinii reprezintă 97,6% din populaţia recenzată.
Pentru toţi aceştia, familia tradiţională se bazează pe învăţăturile creştine, care o definesc ca fiind unirea dintre bărbat şi femeie. Dincolo de considerentele religioase, familia este recunoscută ca fiind celula de bază a societăţii. O societate sănătoasă are la bază familia sănătoasă. Familia este mediul în care generaţiile care vor urma se formează.
Nici o constituţie nu poate şi nu are voie să atenteze la valorile sociale, culturale şi spirituale ale poporului, indiferent de presiunile politice interne sau internaţionale. Alinierea constituţiei unei ţări la cerinţele unor organisme exterioare poate fi catalogată drept trădare a intereselor naţionale.

Recentele declaraţii şi acţiuni referitoare la definirea Art.48 din Constituţie, redefinirea acestui articol la presiunile unor organisme politice şi civile şi eliminarea textului propus iniţial: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat si o femeie” arată, pe lângă atitudinea profund necreştină a unor politicieni care nu ezită să se numească creştini, dispreţul faţă de modul de viaţă majoritar al românilor şi o crasă indiferenţă faţă de viitorul biologic al naţiunii noastre.

În 2006-2007, Alianţa Familiilor, la acea vreme un grup mic de oameni inimoşi, a derulat o iniţiativă pentru a introduce în Constituţie o definiţie mai clară a familiei. Fără a beneficia de structuri existente, lucrând doar pe bază de voluntariat, Alianţa aceasta a reuşit ca în interval de doar trei luni să strângă peste 650.000 de semnături, mult peste necesarul prevăzut de lege. Din nefericire, la acea vreme, Curtea Constituţională, fără a ridica obiecţii privind conţinutul iniţiativei, a respins acţiunea din cauza lipsei dispersiei teritoriale a semnăturilor (cel puţin 21 de judeţe cu 20.000 de semnături).

Întrucât până la definitivarea lucrărilor Comisiei şi până la referendumul pentru aprobarea noii Constituţii este timp suficient în care să se poată acţiona, vă cer, iubiţi fraţi, să treceţi de la comodele scrisori de protest de care politicienii s-au învăţat să nu ţină cont, la acţiuni concrete, care să le atragă acestora că poporul român nu este creştin doar cu numele şi că el este hotărât să-şi apere credinţa şi tradiţia creştină la fel cum a făcut-o şi în trecutul istoric.

Consider că acţiuni publice de protest la nepăsarea politicienilor faţă de problema familiei sunt necesare. Aşa cum Apostolul Pavel a avut tăria de a-şi apăra credinţa în faţa autorităţilor vremii (Fapte 25), tot aşa sunt datori şi creştinii de azi. Nu îndemnăm la nesupunere, căci ar fi nebiblic, dar vocea creştinilor trebuie să se facă auzită acum, mai mult ca oricând.
Iar dacă nepăsarea politicienilor va conduce la formulările privind definirea familiei altfel decât au cerut toate organizaţiile religioase din România, consider că îndemnul la boicotarea referendumului pentru aprobarea acestei Constituţii devine imperios necesar.

Nu cred că este necesar să amintesc argumente biblice. Dar cred că nu trebuie să uităm că Dumnezeu ne-a acordat o responsabilitate (Iuda 1:3, Filipeni 1:27, 28) faţă de credinţă, una care nu este doar personală, ci şi colectivă! Ştim că nu suntem singuri (Romani 8:31 b)!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Marinel Blaj

UPDATE: Iată o ştire uluitoare. Chiar să se ajungă la aşa ceva?