Jertfă, luptă, alergare…


„Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură, şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa” (2 Timotei 4:6-7)

M-am întrebat mereu, citind aceste afirmaţii ale lui Pavel, cât de mare este „extensia” lor? Există în text câteva expresii care nu lasă loc de… negocieri: „sunt gata”, „m-am luptat”, „am isprăvit”, „am păzit”.

Oare câţi dintre noi am putea spune aşa ceva? Câtă dreptate avea chiar Pavel să afirme aşa ceva? Ce anume i-a permis să o facă? Era el mulţumit de tot ceea ce trăise, făcuse, păzise în decursul existenţei lui?

Pavel este personajul pe care îl iubesc şi îl admir cel mai mult dintre personajele Bibliei. Evident, nu Îl pot considera pe Domnul un simplu personaj. Îl iubesc pe Pavel din foarte multe motive…

Şi totuşi, dacă ar fi să-l întâlnesc, nu m-aş putea abţine să-i pun câteva întrebări. L-aş întreba, de exemplu: „Atunci când îi scriai lui Timotei că ţi-ai isprăvit alergarea, ai avut convingerea că ai făcut tot ceea ce ai fi putut face?”

Cum ar fi să ne întrebăm pe noi înşine despre lucrurile pe care le-am făcut, despre lucrurile pe care nu le-am făcut?

Şi harul? Unde intră în calcul harul în acest „sunt gata”?

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Biserica, Jurnal de luptă şi... de pace, Pe gânduri, Trecător prin lume. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Jertfă, luptă, alergare…

  1. szromulus zice:

    „Pavel este personajul pe care îl iubesc şi îl admir cel mai mult dintre personajele Bibliei” – Pavel a avut curajul de a face lucruri pe care noi nu le consideram nici macar ca alternativa in viata crestina. Pe langa viata cotidiana si de biserica obisnuita, exista o dimensiune individuala in relatia cu Dumnzeu pe care merita(este recomandat) sa o exploram. Multa lume pune limitari, „asta nu exista”, „acel lucru este imposibil”, „da stim din predica X, Y, Z ca acel lucru nici macar nu merita incercat”. Atat timp cat nu ne abandonam neconditionat lui Dumnzeu, fara preconceptii, limitari, etc, lucrurile nu au cum sa depaseasca anumite limite. Pana nu ne dam drumul cum a facut Avram nu vom depasi nivelul mediocru de viata crestina. Is convins ca daca Avram ar trai in ziua de azi niciodata nu ar fi avut curajul sa isi duca fiul la jertfa pentru ca ar fi invocat citate din multi autori, predici si ar fi spus ca este imposibil acest lucru. Pavel a avut curajul sa faca ce a facut si Avraam, s-a pus la dispozitia Lui fara limite. Doar marii oameni a lui Dumnzeu au facut asta, dar doar ei au ajuns la rezultate bune.

  2. Cosmin zice:

    Interesant este modul în care Dumnezeu a lucrat prin Pavel. Mie mi se pare extraordinar cum Pavel descrie în Galateni, cum după descoperirea ce i-a făcut-o Domnul, 3 ani nici nu ia legătura cu ucenicii. Iar mai apoi trec 14 ani în care Pavel cunoaște doar pe Petru și pe Iacov. Viața lui Pavel, cred că a fost una la superlativ, pentru că Dumnezeu . „.. a găsit cu cale
    să descopere în mine pe Fiul Său… ” (Galateni 1:15-16). „…până ce va lua Hristos chip în voi!..” (Galateni 4:19) – Ce expresie frumoasă rostită de unul în care Hristos luase chip într-un mod atât de frumos. Cred cu tărie că Pavel a avut toată încredințarea că lucrarea care o făcuse se terminase, așa cum și Domnul pe cruce a zis ” S-a isprăvit „.

  3. szromulus zice:

    „Just as unbelievers can know about Jesus without knowing him, many believers know Jesus but don’t practice his presence.” (Rick Warren) – o fraza care spune aproape tot legat de faptul ca Pavel (si multi crestini de seama) au trait intr-un univers divin foarte intens, in timp ce altii creaza liste cu ce (si cu ce nu) sa te rogi. Cand traiesti prezenta lui Dumnzeu stii ce sa te rogi, nu trebuie nimeni nu iti spuna ce. Vad ici colo pe blogosfera unii aratand la ce si la ce nu raspunde Dumnzeu. Fals, pamantesc, carnal. Trebuie traita viata cu Dumnzeu si lucrurile se releva de la sine. Cand treci prin incercari, prin valea umbrei mortii, ramai doar tu si El, atunci incerci totul, atunci vezi cine e Dumnzeu. Acolo e viata, acolo se vede ce functioneaza si ce nu. Cum spunea Wurmbrand ca a uitat si „tatal nostru” din cauza duritatii suferintei, dar acolo ramai sa rostesti rugaciuni inima catre Inima, dispar cuvintele, simti prezenta Lui, o vezi si intelegi directia in care trebuie sa mergi.

    • Cosmin zice:

      Uneori observ că în biserică suntem învățați cum să trăim cu Domnul Isus, asta este direcția în zilele noastre, se pune mult accent pe învățătură, și este un lucru bun, îndeosebi pentru cei „cruzi”. Învățătura totuși nu trebuie să înlocuiască manifestările și lucrarea Duhului Sfânt în noi. Nu putem „îngrădi” trăirea în călăuzirea Duhului, prin învățătură. Căderea asta în extreme, a făcut să apară baptiștii,bazați pe învățătură și pe roada Duhului Sfânt, în timp ce penticostalii trăiesc în baza lucrării și a manifestărilor Duhului Sfânt, care nu mereu este lucrarea Lui, ci de multe ori lucrarea firii lor, asta datorită lipsei de învățătură. Nu poți spune că ai construit o casă atunci când o lași doar cu fundație și pereți, și nici nu poți construi o casă începând cu acoperișul.

    • szromulus zice:

      Exista multe „bucatarii spirituale” chiar si in randul cultelor evanghelice. In viata lui Pavel(si a apostolilor), dar si in vietile profetilor VT, invatatura si experimentarea prezentei divine au mers in echilibru. Dezechilibrele cred ca nu sunt o cale indicata de Biblie. Am fost si sunt adeptul cunoaterii la nivel teoretic a Bibliei pana la cele mai avansate grade. Nu sunt de acord cu extrema penticostala in care cunoasterea Sfintelor Scripturi este ignorata, dar nu sunt de acord nici cu extrema baptista in care rugaciunea este redusa la banal, iar viata intima cu Dumnzeu este doar un fel de a spune.

      Pe de alta clasificarile poarta cu ele marje de eroare, astfel a spune ca toti baptistii sunt doar teoreticieni si penticostalii sunt ignoranti in ce priveste intelegerea Bibliei ar fi destul de departe de realitate si nu vreau sa sugerez acest lucru. In schimb exista riscuri ca teoreticienii din lipsa unei relatii vii cu Dumnzeu sa cada in extrema marilor religii. Cred ca drumul a fost deja parcurs in cei 2000 de ani de istorie crestina, astfel riscurile extremei pur teoretice, cat si celei bazate pe empirism sunt clare. Sa nu uitam ca exegeza nu este o descoperire recenta, ci a fost folosita cu mult inainte, desi unii vor sa o prezinte ca revelatie cutting edge. Viata cu Dumnzeu este usoara atunci cand lucrurile merg bine, dar devine un adevarat test de credinta si dedicare atunci cand apar probleme. In fond nici nu are rost cuatificata calitatea vietii crestine atunci cand lucrurile merg bine, ci forta ei poate fi observata atunci cand suntem pusi in fata unor situatii limita. Realitatea interioara a crestinului se releva in situatii extreme.

  4. A.Dama zice:

    Marinel, am o poezioară scrisă la vârsta de 16 ani, când afirmația lui Pavel că e gata să fie turnat ca o jertfă de băutură m-a „tocat” mărunt. Sigur că recitesc versurile cu nostalgie și detașare deopotrivă. Pe-atunci eram convinsă că locul meu e printre stele. 🙂
    .
    altarele timpului ard clipe
    pe trepte de cer luna
    zâmbește amar – uitat colind
    s-a-ntins masa tăcerii
    peste ruinele gândului
    pahare de stele
    așteaptă umplerea…

    tainic încep să mă scurg
    strop cu strop
    jertfă de băutură
    în curând
    paharele vor fi pline

  5. Strong Independent Woman zice:

    Cred ca la Pavel este mai mult o convingere a faptului ca sfintenia de pozitie nu o poate pierde, fiind asezat in Hristos, iar legat de el, indiferent cat de mult ar mai fi trait, tot in aceeasi directie mergea. Poate el s-a exprimat asa din cauza aplecarii inimii si a dorintelor inimii care au ajuns sa fie definitiv cele ale lui Hristos. Exact asa cum, cred eu, poate sa afirme orice crestin autentic – sincer, si eu simt ca din acest punct de vedere mi-am sfarsit alergarea, pentru ca alergarea de acum este doar mersul intr-o anumita directie. Nu mai caut directii noi si inima mea nu mai alege dincolo de Hristos nimic altceva. In plus… nu conteaza cat e de lunga alergarea; niciodata nu vom termina TOT ce este de facut sub soare. Conteaza nu varsta la care mori ci directia in care mergeai. (sau ma rog, sareai, avand piciorul in ghips…) Isn’t it? 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s