Sâmbetele mele muzicale


Deşi este un artist creştin destul de controversat, catalogat de unii chiar satanist !?! (unii i-au identificat până şi litere oculte pe coperta unui album!), trebuie să recunosc că muzica lui Michael W.Smith din ultima vreme m-a convins de talentul pe care îl are. Nu este un geniu muzical, dar muzica lui instrumentală o ascult cu multă plăcere. Dincolo de compoziţiile facile din punct de vedere muzical, piese din categoria “praise and worship”, care au câştigat inima multor tineri, în special, albumul „Freedom”, pe care l-am ascultat încă din 2002 (el a apărut ]n 2000 la „Reunion Records”, iar înregistrarea s-a făcut în Irlanda, împreună cu Irish Film Orchestra) este, fără îndoială, o reuşită. Michael W.Smith se dovedeşte un foarte bun orchestrator, iar felul în care îşi dezvoltă temele muzicale nu lasă niciun dubiu în privinţa talentului. Este primul album instrumental şi, la realizarea lui au participat o duzină de instrumentişti, Michael asumându-şi cea mai mare parte din secţiunea keyboard. După realizarea acestui album a urmat un al doilea, „Glory”, în opinia mea nu la acelaşi nivel ca şi „Freedom”.

În postarea de astăzi am inclus toate piesele de pe acest album (din păcate, pentru „The Offering” nu am găsit originalul!). Asta pentru a uşura ascultarea după preferinţe (care sunt ale voastre?). Audiţie plăcută!

Freedom

The Offering

Carol Ann

The Giving

Hybernia

Letter to Sarah

Freedom Battle

Cry of the Heart

Prayer for Taylor

The Call

Thy Word

Free Man

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Frumuseţi, Muzichie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s