Blestemul pământului sau blestemul omului?

„Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ” (Geneza 1:26)
„Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!” (Psalmul 24:1)
„Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri, pentru nevoile omului, ca pământul să dea hrană” (Psalmul 104:14)
„Pământul se rupe, pământul se sfărâmă, pământul se crapă, pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade, şi nu se mai ridică” (Isaia 24:19-20)
„Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!” (Apocalipsa 11:18)
„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era” (Apocalipsa 21:1)

Care ar trebui să fie atitudinea creştinului faţă de mediul înconjurător? Iată o întrebare aparent simplă…
Oare?
Ca un iubitor de natură, poate exagerat de iubitor uneori, mi-am pus de multe ori această întrebare. Şi am pus-o şi altora. Pentru că am fost convins că răspunsurile, dincolo de unele „lozinci creştine”, sunt diferite, aşa cum şi creştinismul fiecăruia dintre noi este diferit (deşi n-ar trebui să fie… chiar atât de diferit!)
Sunt unii care sunt preocupaţi de soarta pământului, fiindcă nu uită afirmaţia psalmistului din Psalmul 24. Dacă pământul este al Domnului…
Alţii, în baza aceluiaşi psalm, gândesc ceva de genul: „Păi, are grijă Domnul de ceea ce Îi aparţine!”
Alţii se comportă faţă de starea şi soarta pământului cu indiferenţa şi resemnarea indusă de ideea că oricum Dumnezeu va face un pământ şi un cer nou. Şi se comportă ca atare.
Apoi, mai este şi resemnarea (la unii) sau nerăbdarea (la alţii) cu care se aşteaptă sfârşitul vremurilor, cu semnele ce o preced, semne ce implică şi mediul înconjurător. Am întâlnit creştini care se bucură de deteriorarea mediului, de cutremure, inundaţii şi tot felul de catastrofe (mai mult sau mai puţin) naturale, considerând că toate acestea arată cât de aproape este Ziua Domnului!
Dar atunci când, cu sprijinul sau indiferenţa autorităţilor care nu iau măsuri sau care iau măsuri greşite, mediul înconjurător este supus distrugerii, ce atitudine trebuie să aibă un creştin? Unii spun că niciun fel, fiindcă ni se spune în Romani 13:1 limpede cum trebuie să ne comportăm! Să fie chiar aşa şi în această privinţă?

Se cunoaşte dezastrul ecologic de la Roşia Montană. Şi? Se întâmplă ceva? „Cerul şi pământul vor trece…”
Recent, o postare a bunului meu prieten, maestrul Dorin Frandeş, pe Facebook, m-a cutremurat. Oare chiar atât de inconştienţi să fim? Cazul expus de el este cu multe implicaţii. Unele vizează atitudinea faţă de mediu. Există, evident, implicaţii politice. Şi sociale. Dar, deasupra tuturor rămâne dezastrul ce se prefigurează dacă aceste lucruri se vor întâmpla. Este vorba despre mult controversatul subiect al exploatării gazelor de şist.

Fiindcă nu vreau să mă lungesc prea mult, vă recomand să citiţi aici.

Unii sunt hotărâţi să lupte cu orice preţ pentru a salva pământul.

Sunt absolut de acord cu ei. Sunt informaţii în articolele indicate care arată că alţii au realizat imensul pericol. Majoritatea statelor occidentale au refuzat aprobarea acestui gen de exploatare. Recent, chiar şi Germania care, la presiunile partidului doamnei Merkel, aprobase iniţial exploatarea gazelor de şist pe teritoriul german, a luat atitudine. Parlamentul a retras în zilele acestea legea respectivă. Poate sub presiunea tragediei recentelor inundaţii.

Şi la noi a fost demarat un proiect ce intenţionează stoparea acestei adevărate crime faţă de natură. Există o petiţie online unde se strâng semnături. Va recomand tuturor să vă alăturaţi acestui demers. Puteţi accesa petiţia AICI.

Am ataşat acestui articol imaginea de mai sus fiindcă tot se practică stilul acesta de a atrage atenţia! Numai că eu consider că nu este „exploziv” ce a mâncat Becali în prima zi de detenţie la Rahova, nici că Andreea nu-ştiu-cum a divorţat, ori că în nu ştiu ce sat o găină a ouat un ou după modelul rusesc al păpuşilor Matrioşka. Eu cred, asemenea prietenului meu, că asta este cu adevărat exploziv!

Dacă este ceva ce funcţionează normal în domeniul agricol din România, atunci acest „ceva” este acel soi de C.A.P. capitalist de la Curtici! Felul în care merg lucrurile acolo ar putea fi un model. Şi? Îi pasă cuiva?

Pe scurt: ESTE REVOLTĂTOR!

Dar, revin cu întrebarea care pluteşte peste toate celelalte:

care trebuie să fie atitudinea creştinului faţă de toată bătaia de joc de care ne izbim la tot pasul?