În jurul unui divorţ


(un pamflet… amar)

„Mişu St. Popescu vrea să divorţeze.
Lung prilej de vorbe şi de ipoteze!
Unii spun că Mişu singur e de vină,
Că la ei în casă n-a fost zi senină”
(Continuarea poeziei, pentru amatori, aici)

clown

Ei, da! Tanti Victoriţa ar vrea să divorţeze de filfizonul acela cu care s-a căsătorit nu de mult! Acum, ce-i drept, despre căsătoria aceasta s-a vorbit mult de tot în ultima vreme. Unii au spus că nu se potriveau de la bun început, că filozofia lor de viaţă era foarte diferită… Dacă va fi să fie divorţ, oricum, vor fi destui care să spună că motivul invocat n-ar putea fi în niciun caz nepotrivirea de caracter!

Sunt unii care spun că această căsătorie a fost din interes. Că, de fapt, voiau casa pe care o moşteneau, prin căsătoria lor, de la mătuşa Emilia. Deşi, dacă este să ne gândim bine, numai casă nu se putea numi aceea! Fiindcă se ştie că mătuşa Emilia, obsedată de economii, micşorase tot. Ferestrele fuseseră înlocuite cu nişte ochiuri de geam prin care abia se mai vedea „Alimentara” de la colţ, uşile fuseseră tăiate în asemenea hal încât abia mai puteai trece dintr-o lună în alta (pardon, dintr-o cameră în alta!)… ce mai, o ruină!

Mai greu a fost când au trebuit să-l scoată pe junele Mihăiţă din casă, cel pe care unchiul Traian îl lăsase să aibă grijă de casă după ce divorţase de mătuşa Emilia, la presiunile „familiei”, care începuse deja să se teamă de bârfele ce se auzeau tot mai des prin pieţe, cum că ruinează de tot casa!

Eh, până la urmă nici n-a fost foarte greu! Idealist de felul lui şi gândindu-se că îşi face el altă casă, mai trainică şi mai frumoasă, ca podul din şlagărul acela al copilăriei, Mihăiţă a plecat aproape de bunăvoie. Urât din partea lui tanti Victoriţa şi a soţului ei, Crin, a fost când au început să povestească prin târg tot felul de lucruri despre petrecerile selecte pe care pretindeau că le ţinuse tânărul Mihăiţă cât timp locuise în sufrageria casei, scoţând la iveală tot soiul de sticle de băuturi scumpe şi minuni culinare japoneze găsite prin cămări! Degeaba a încercat bietul Mihăiţă să explice. Decât să te lovească bârfa în târg mai bine te loveşte BMW-ul unei beizadele! Măcar de-acolo, dacă te văicăreşti unde trebuie, te alegi cu ceva. Ca să nu se aleagă beizadeaua cu altceva!

În fine, n-are rost să discutăm acum despre ce e prin târg. Poate ar fi bine, dacă vrem să pricepem ceva din intenţia asta de divorţ să ne gândim care e pricina scandalului!

Au fost dintre cei care au prezis de la începutul căsniciei că dacă îl vor lua cu ei în casă pe bunicul Dan (sau Felix, cine mai ştie, cu atâţia dez-informatori!), viaţa nu le va fi uşoară. Că bunicul ăsta e bun numai de băgat zâzanie, că sigur ştie o grămadă de lucruri despre fiecare dintre ei, fiindcă are Antene peste tot… ce mai, un infern! Eh, se pare că aşa a fost până la urmă! Numai că Victoriţa asta pare vicleană rău. Se zvoneşte că s-ar fi înţeles cu unchiul Traian, ăla de a fost căpitan de nave şi despre care lumea bârfeşte că ar cam fi dus cu… flota de-o vreme încoace. Ce să mai crezi? Cert e că tot târgul ştie ce intrigant e Traian ăsta, că şi pe vremea când era pe vas era în stare să sabordeze nava numai să-i rămână lui un vârf de catarg pe care să stea cocoţat şi de unde să se uite cum se încaieră matrozii pe puntea care se scufundă. Eh, bârfe!

De-acum, să te ţii circ! Vecinii spun că în familia asta au început deja şi încăierările! Că Victoraş a sărit cu ReTeVeiul să-i rupă Antenele bunicului… că unchiul Traian, îngrijorat de vara fierbinte care urmează, s-a gândit cu prietenii lui, ăia pentru care dreptatea e atât sfântă încât i-au făcut şi o icoană, numită Sfânta Monica, să-i pregătească un loc mai răcoros bunicului… Că deja a trimis în locul acela pe unul, Gigi, un „gură-spartă” căruia trebuia să-i dea ceva de lucru pentru vreo trei ani, că prea vorbea vrute şi nevrute şi se băga în toate!

Partea proastă e că în tot timpul acesta tanti Victoriţa trebuie să mai vadă şi de gospodărie, de ghiveciuri, zacuscă, dulceţuri şi compoturi fiindcă, vorba aceea, la iarnă ce mâncăm dacă nu punem ceva prin cămară? Păi cum? Cu circul ăsta? Nemaivorbind de faptul că sunt destui care pot spune cu mâna pe inimă că tanti habar n-are ce-i aia zacuscă, dulceaţă sau compot şi că oricum, orice ar vrea să facă, tot ghiveci iese!

Dar… tragedia cea mai mare e că se aude tot mai des prin târg că de fapt casa a fost cumpărată de cineva din străinătate, o FeMeIe pe care o urăşte toată lumea şi care se zice că intenţionează să vină cu buldozerul şi să dărâme toată hardughia, să niveleze terenul şi să-l dea unui enigmatic investitor străin, căruia i se cunosc doar iniţialele, U.E., şi care vrea să construiască în locul ei… un spital de psihiatrie!

Ce să mai crezi? Doamne, câte se pot întâmpla într-un divorţ!

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Disperări, Mioritice, Politichie, Simţul civic, Zâmbet sau rictus?, Ştiri și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la În jurul unui divorţ

  1. szromulus zice:

    -Mai baiete, ce-i cu tine? E grav?
    -Un fleac! M-au ciuruit!!!

    • marinelblaj zice:

      😀
      Se pare că prin orificiile ciuruielii au crezut unii că văd… luminiţa de la capătul tunelului! Dar, vorba cuiva, era trenul !

    • szromulus zice:

      Cam asta e realitatea din divort, se ciuruiesc unii pe altii, dupa care fiecare(in unele cazuri doar unul din cei doi) trag sfori. Cei din jur, in functie de naivitatea lor, tin partea celui care s-a ocupat de logistica si de imagin(de obicei cei vinovati au luciditatea de a se ocupa de logistica).
      Deci, un fleac!!! O simpla ciuruiala.

  2. Cosmin zice:

    http://www.stiricrestine.ro/2013/06/04/crestinismul-in-ascensiune-in-londra/ Citeam acest articol zilele trecute. Mă găndeam dacă nu cumva la starea actuala a națiunii avem și noi creștinii o parte de vină… ?
    În una din predici, eram îndemnați să ne intersectăm cu politica așa cum se intersectează șinele de tren (niciodată !). Se menționa totuși că în funcție de principiile creștine care sunt reprezentate de o șină (prima, care indica traseul celei de-a doua ), să fie construită cealaltă șină (politicul). Principiul nu e rău ba chiar ideal, dar uităm că cei care țin legărurile, ca șinele ( principiile ) să nu se despartă sunt oamenii. Atunci când societatea ajunge să fie guvernată de politic, un politic din care principiile creștine sunt evaporate, stăm și ne gândim, oare este vreo diferență între noi și fariseii care nu-și ridicau capul ca nu cumva să vadă pacătoșii ? Oare nu suntem și noi asa, nu ne implicăm ca nu cumva să fim ispitiți și să cădem în pacat iar mai apoi sa fim si noi „mânjiți”.. ? Și uite așa ei își fac de cap, iar noi ne luăm de cap…. !

  3. marinelblaj zice:

    Drept grăit-ai, Cosmin! Mai ales cu concluzia „ei își fac de cap, iar noi ne luăm de cap…. !”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s