Nesimţit sau ne-simţit?


„De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?” (Matei 7:3)

Nu ştiu dacă li se întâmplă şi altora… (îmi place să cred că nu e caz… psihiatric!)…

Mă opresc uneori, ca să nu spun că mă blochez, asupra unor cuvinte. Unele mi se par caraghioase în alcătuirea lor, altele stranii, câteodată mi se întâmplă să nu reuşesc să le înţeleg sensul tocmai pentru că mi se par, fie caraghioase, fie stranii, şi procesul acesta care durează uneori minute şi care „costă” alte minute de contemplare capătă de multe ori valenţe vizuale. Aproape vizualizez alcătuirea cuvintelor respective, parcă într-o strădanie de a mă ajuta să le pot pricepe mai bine, mai adânc. Şi în tot acest proces, „palparea” mă face să descopăr uneori nepotriviri care trec dincolo de simpla alcătuire…

Zilele acestea mi s-a întâmplat să aud unul dintre aceste cuvinte: NESIMŢIT.

N-am văzut motivul, dar, aşteptând să mi se aplice ghipsul pe picior, am auzit, fără să văd personajele, replica: „E nesimţit! Trebuia să vină deja!”

Şi, fără să-mi dau seama, m-am oprit asupra acestui cuvânt… Nesimţit? Adică, fără simţuri, lipsit de bun simţ sau care nu este simţit? Hm! Dicţionarul spune ceva… dar e corect?

De câte ori nu l-am folosit şi noi, oare? Totuşi, întotdeauna drept?

Mă întreb dacă, atunci când judecăm întârzierea cuiva, ne gândim că poate acea persoană a avut o problemă, a păţit ceva? Lăsăm „ghilotina” acestui cuvânt să cadă pe gâtul acelei persoane, dar… dacă nu simţim posibilele motive ale lucrurilor care ne nemulţumesc, cine e… nesimţitul? Ea, persoana respectivă, pe care n-am „simţit-o” în problemele ei, sau noi, care n-am simţit acele probleme?

Când, din greşeală, întorcându-se brusc pe trotuar, o persoană se ciocneşte de noi şi ne scapă, fie şi în gând, un „Nesimţit!”, iar noi nu suntem dispuşi să acordăm circumstanţele atenuante unei greşeli, cine nu simte? Altfel spus, cine e nesimţit?

Şi mă întreb, vizualizând cuvântul şi judecata, cu ideea „paiului şi a bârnei” în minte, oare cum ar fi corect, nesimţit sau ne-simţit? El sau eu?

 

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Disperări, Pe gânduri, Picături, Trecător prin lume, Zâmbet sau rictus?. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Nesimţit sau ne-simţit?

  1. Cosmin zice:

    Eu mă găndesc cum putea fi aplicată legea în cazul unei „ciocniri” ,asemenea descrierii de mai sus ? Nici o prevedere a legii nu era încălcată, daca acel cuvânt „nesimțit” venea doar din inimă în gândire și doar la acel nivel rămânea. Cred că traseul judecăți sub lege era de la fapta la simtire , iar acum când trăim sub har este de la simtire la faptă. Suntem slobozi să ne cerem iertare chiar în momentul în care constatăm că am greșit, nu mai trebuie să așteptăm până vom duce jertfa, nici măcar până ne va primi preotul pentru spovedanie…

  2. marinelblaj zice:

    Da, Cosmin, suntem sub har şi într-un fel cam aşa ar trebui să se petreacă lucrurile, cum scrii tu, dar se întâmplă aşa? 😦

    • Cosmin zice:

      Ce-i drept sunt și vor mai fi cei care trăiesc doar la început, așa cum ar trebui să trăiască o viață întreaga. Intrarea este îngustă și mulți se izbesc de perete….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s