Piciorul şi… ţepuşul


Deci…

După cum îi stă bine românului, care e dintr-un neam concluziv (adică este gata oricând să tragă concluzii şi acolo unde nu se întâmplă nimic), începem cu… „deci”…

Deci, sunt cu piciorul în ghips! De la şold până la gleznă. Ce s-a întâmplat?

În primul rând, „unde nu-i cap, vai de picioare!” Plus un „graba strică treaba”, aşa, în completare! Asta ca să-mi asum cea mai mare parte din vină, căci aşa e corect. Ah, detaliul că un oarecare muncitor, care a montat nişte borduri, a uitat să înlăture la final acea bucată de fier-beton de care s-a folosit ca să-şi întindă sfoara după care a aliniat bordura, că iarba n-are ce face decât să crească, acoperind genul acesta de „capcane”… mai contează? Importantă e graba, împiedicarea, căzătura şi… o nimica toată: fisură de rotulă! Slavă Domnului, fără deplasare! Adică, fără… bisturiu! Dar… ghips şi… timp de gândire…

Acum, dacă tot e timp de gândire, ce-ar fi să văd avantajele şi dezavantajele?

Avantaj:
stau drept şi când sunt… culcat (eh, dacă aşa de uşor s-ar rezolva statul drept!).
Dezavantaj:
nu pot îngenunchea! (dar… bine că nu e inima în ghips!)

Dezavantaj:
nu pot conduce (şofa).
Avantaj:
(re)învăţ să fiu condus!

Avantaj:
nu mi se clatină piciorul (dacă e turnat în ghips!)
Dezavantaj:
iluzia că pot fi de neclintit!

Avantaj:
fiind stângaci, nu mai pot da cu piciorul… diverselor ocazii.
Dezavantaj:
nu prea sunt ocazii…

Dar… cel mai mare avantaj:
am mai mult timp să stau de vorbă cu Tatăl meu…
Dezavantaj:
nici măcar nu se poate imagina existenţa vreunuia!

Şi Tatăl îmi va aminti: „Fiule, să nu se depărteze învăţăturile acestea de ochii tăi: păstrează înţelepciunea şi chibzuinţa! Căci ele vor fi viaţa sufletului tău şi podoaba gâtului tău. Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău, şi piciorul nu ţi se va poticni” (Proverbe 3:21-23).

Iar cel mai dulce avantaj (nu cel mai mare!) este că am aflat deja că… „Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe. Dacă piciorul ar zice: …” (1 Corinteni 12:14-15).
Cam atât de multe au fost apelurile telefonice primite de la cei dragi din biserică în 24 de ore! Cum să nu-i iubeşti?

Concluzie?
Nu-i rău nici când pare că e rău! Depinde la ce priveşti şi cum o faci!

P.S. Ar fi nedrept şi incorect să omit avantajele transmise de bunele mele prietene, Adama şi S.I.W.:

– a venit vremea convorbirilor lungi cu Tata, care poate să mă (re)facă bine!
– nu mai pot sări calul şi nici fugi de responsabilităţi!

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Biserica, Jurnal de luptă şi... de pace, Pe gânduri, Trecător prin lume, Ştiri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

30 de răspunsuri la Piciorul şi… ţepuşul

  1. Strong Independent Woman zice:

    Ma simt favorizata fata de restul cititorilor blogului. De doua ori, o data pentru ca am trecut si eu prin exact aceeasi experienta – numai ca eu am fost in fibra de carbon. Si pentru ca am ajuns sa fiu citata, ca inteleptii. Asa, macar PAR inteleapta. Te rog sa mentionezi faptul ca eu comentam cu privire la fuga de responsabilitati si saritul peste cal. (Ups, am mentionat eu… 😀 )

  2. szromulus zice:

    Imi pare rau sa aud patania cu capcana din iarba. Recunosc ca umorul tau m-a facut sa plang cu un ochi si sa rad cu celalalt ca in poveste 🙂 .

    Meditez de cateva luni la modul foarte serios la istoria lui Iov. Majoritatea o percepem ca marea incercare, marea suferinta, etc. in schimb nimeni nu a numit-o(sau nu am intalnit acel autor) marea revelatie. Iov era un om evlavios, dar dupa evenimentul tragic, a devenit un om care l-a intalnit pe Dumnezeu. De aceea as numi istoria lui Iov ca istoria unei transformari si cred ca asta este un har foarte mare. Cand spun asta nu spun ca un teoretician de laborator, ci ca unul care am avut harul de a trai evenimente majore.

    • marinelblaj zice:

      Îmi pare bine că ai văzut partea umoristică a întâmplării, Romulus! În fond, face bine!
      Cât priveşte istoria lui Iov, n-am spus-o probabil aici, pe blog, dar am privit-o întotdeauna ca pe o istorie a redescoperirii lui Dumnezeu, cu consecinţele de rigoare!

  3. L.I. zice:

    sanatate, marinel!

  4. marinelblaj zice:

    Deci… 😀
    E o încercare pentru Florica, prin mine! 😀
    Voi scrie mai des şi mai mult!
    Mai bine nu se poate, căci… nu există! 😀

  5. A.Dama zice:

    Marinel,
    Eu îți doresc tot binele, așa cum mi-l doresc și mie – dacă tot zice acolo „ca pe tine însuți”!
    Și convorbiri cu folos. La mare înălțime!
    (BTW, nu mai contează că unii bodogănesc că vorbești prea mult. Spune-le să treacă pe la tine, că le dai microfonul! 🙂 )

    • marinelblaj zice:

      Mulţumesc, Adama! E reciproc!
      Cât priveşte vorbitul… uite, Tatăl nu se plânge niciodată că vorbim prea mult cu El, aşa că de ce m-aş necăji din cauza bodogănelilor? 🙂

  6. Cosmin zice:

    Mă gândeam la cuvintele Domnului Isus „..Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu…?”, Într-o măsură sau alta fiecăruia ne este sortit să bem un pahar al încercării, ne întristăm uneori ca Domnul Isus cu „…o întristare de moarte…”,dar (cel cu nădejde deplină în Dumnezeu exclamă ).”…Totuşi, facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu.”. Fiecare are paharul lui, fiecare în voia Lui Dumnezeu să si-l bea. Totuși frate Marinel atât cât putem și ne îngăduie bunul Dumnezeu, o să-ți fim alături și o să-ți facem ” galerie ” până când o să golești și acest pahar, așa cum te-a ajutat Dumnezeu și cu celălalte multe din trecut.

    • marinelblaj zice:

      Cosmin dragă, câtă deosebire între paharul Lui şi paharul pe care îl mai bem noi câteodată! Nici nu încape comparaţie! Dar… ca de obicei, tu eşti încurajator şi un frate de nădejde când e vorba de a fi alături în încercări! Mulţumesc mult pentru „galerie”! Trece ea şi încercarea asta! Vorba Anei, care îmi spunea ieri: „cum-necum, până la tabără trebuie să fii în picioare, apt deplin, altfel facem scandal” 😀

  7. Rodica zice:

    Ei, asa-i… calu’ bun – ori …, ori schioapata… Iar „zicatori” din Podgorie.. Da’ chiar imi pare rau… Numai ca toti te vor citi mai mult, fiindca vei scrie mai mult, ai promis… Mai bine nu, din moment ce scrii mereu excelent… Lecuire grabnica si fara sechele!

    • marinelblaj zice:

      Rodica dragă, nu ştiu cât o fi calu’ de bun… da’ cert e că deocamdată şchioapătă! 😀
      Sper să reuşesc să scriu mai mult (nu ştiu dacă va fi chiar… „excelent” – să nu exagerăm! 😉 ), că şi-aşa mi se spune că… vorbesc prea mult! 😀
      Dar, mă voi strădui!
      Mulţumesc mult pentru urări! Iar sechelele sper să fie mai degrabă „SCHELE” de pe care să „construiesc” ceva! 😀

  8. Pingback: Când surpriza e mai mult decât surpriză | cetatea de piatră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.